Din ultimul număr:
Contemporanul » Ancheta Conte » Aparatul de filmat care nu poate fi găsit la o percheziție

Aparatul de filmat care nu poate fi găsit la o percheziție

O urmare a desfiinţării cenzurii a constituit-⁠o, după 1989, apariţia unui val de literatură non-⁠fiction. Atenţia publicului a fost acaparată în mod special de cărţile de memorii ale foştilor deţinuţi politici. Unii dintre aceştia, având şi talent literar (Nicolae Balotă, Ion Ioanid, Florin Constantin Pavlovici, Oana Orlea ş.a.), au intrat şi în atenţia criticii literare. Există însă un caz de memorialist foarte talentat care n-⁠a avut parte de Alex-fisa-arestareprimirea pe care ar fi meritat-⁠o: Alexandru Mihalcea. El trăieşte în prezent la Constanţa şi duce o viaţă retrasă, fiind prea demn ca să ceară cuiva să-⁠l aducă în atenţia lumii literare. Am să încerc eu s-⁠o fac, nerugat de nimeni, datorită şi împrejurării că am fost coleg de redacţie cu el timp de câţiva ani şi am avut prilejul să-⁠l cunosc.

În vara lui 1971, mă apropiam de vârsta de douăzeci şi patru de ani şi lucram de un an la revista Tomis din Constanţa. Într-⁠o bună zi în redacţie şi-⁠a făcut apariţia un necunoscut, un bărbat puternic şi energic, cu o figură de luptător în munţi şi cu un mod prietenesc-⁠expeditiv de a-⁠i trata pe cei din jur. „El va fi – ne-⁠a explicat redactorul-⁠şef, Constantin Novac – noul vostru coleg de redacţie. Va scrie reportaje. Se numeşte Alexandru Mihalcea.”

Nou-⁠venitul era altfel decât noi, ceilalţi din redacţie, care păream nişte răsfaţaţi ai soartei şi discutam la nesfârşit despre literatură sau făceam beţii de râs. El venea doar la şedinţe (pe parcursul cărora se plictisea), iar după terminarea lor pleca grăbit, în lumea largă, de unde se întorcea cu reportaje bine scrise, într-⁠un stil tranşant-⁠bărbătesc. Avea un mister, o suferinţă ascunsă, puteai să-⁠ţi închipui că se rupsese cândva ceva în el şi că nu voia să-⁠şi mai amintească episodul. Noi, foarte tineri, înclinam să credem că fusese vorba de o dragoste nefericită. Dar, în afară de această tristeţe, avea şi o bunătate firească, manifestată direct şi sobru. Dacă exista în redacţie ceva care ne nemulţumea, Alexandru Mihalcea intervenea pe loc şi în numele nostru, cu o autoritate morală care impunea respect.

A trebuit să treacă mult timp ca să aflăm că în tinereţe fusese închis pe nedrept, din motive politice, şi că, având o vitalitate ieşită din comun, încerca să-⁠şi reconstruiască viaţa. Iar după 1989, când a început să publice cărţii de memorii de un mare dramatism, am aflat mai multe despre misteriosul personaj.

Alexandru Alexandru-MihalceaMihalcea s-⁠a născut la 13 august 1936 la Bucureşti, ca fiu al unor învăţători. În 1953, după terminarea liceului, a devenit student al Facultăţii de Ziaristică de la Universitatea din Bucureşti. În noiembrie 1954 a părăsit facultatea (dezgustat de cursurile de marxism-⁠leninism ale lui Leonte Tismăneanu ) şi s-⁠a înscris la Şcoala Militară de Ofiţeri Activi (infanterie) din Sibiu. Acolo, supus unor presiuni psihologice, a semnat un angajament de colaborare cu Serviciul de Contrainformaţii (corespondent al Securităţii în armată). După numai două zile, chinuit de procese de conştiinţă, a făcut public acest angajament, declanşând un scandal de proporţii. A reuşit să părăsească Şcoala Militară, în martie 1956, invocând starea precară a sănătăţii şi s-⁠a întors la Ziaristică (devenită între timp secţie a Facultăţii de Filosofie, pentru a putea fi supusă unui mai strict control ideologic).

Ca student, a colaborat la revista Contemporanul. În 1957 s-⁠a solidarizat cu grupul de studenţi Mihai Derdena – Dan Onaca – Dumitru Constantin (foşti colegi la Ziaristică), încurajându-⁠i în sala Tribunalului Militar, unde erau judecaţi pentru „uneltire contra ordinii social-⁠politice”. Gestul său, făcut la scenă deschisă, a fost remarcat de Securitate şi se va regăsi în dosarul pe baza căruia el însuşi va ajunge peste doi ani în faţa instanţei militare.

La 23 martie 1959 a fost arestat (împreună cu alţi patru studenţi de la Facultatea de Filosofie, printre care Florin Constantin Pavlovici, viitorul autor al volumului Tortura pe înţelesul tuturor din 2001). După o anchetă brutală (în cursul căreia nu a recunoscut învinuirile aduse împotriva lui şi a refuzat să-⁠şi acuze colegii), a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru „uneltire împotriva regimului comunist”. (La prima anchetă, lt. maj. Constantin Voicu, unul dintre anchetatori, i-⁠a spus adevărul: a fost arestat şi condamnat pentru că, la Sibiu, a refuzat să-⁠i „ajute”.)

Ca deţinut politic a ajuns la Jilava, unde a fost bătut crunt. Apoi − în lagărul Salcia, unde a lucrat la dig şi a fost supus aceluiaşi tratament inuman. În lagăr se mai aflau scriitorii Alexandru Ivasiuc, Al Paleologu, Sergiu Al. George, I. D. Sârbu, Ion Omescu, Max Bănuş. (La Stoieneşti a avut prilejul să-⁠l cunoască pe poetul Andrei Ciurunga.) A trecut, în continuare, prin lagărele Luciu-⁠Giurgeni şi Strâmba, unde s-⁠a îmbolnăvit de febră tifoidă. Apoi a ajuns la Gherla, unde a lucrat ca şlefuitor în fabrica de mobilă. De-⁠a lungul acestor ani a învăţat franceza şi italiana.

Eliberat în 1963, şi-⁠a găsit un loc de muncă într-⁠o întreprindere de prefabricate. În condiţiile unui relativ dezgheţ ideologic, s-⁠a înscris la Institutul Pedagogic Bucureşti – secţia franceză, iar ulterior şi-⁠a terminat studiile la Universitatea din Bucureşti. În 1969 a fost numit profesor de franceză la Constanţa.

În 1969, Tribunalul Suprem i-⁠a rejudecat procesul din 1959 şi l-⁠a achitat „pentru inexistenţa infracţiunii”. Dar nimeni nu i-⁠a mai restituit anii pierduţi.

În anul 1971 a avut loc scena pe care am evocat-⁠o la începul acestui articol. În 1974 (ca şi alţi nou-⁠veniţi la revista Tomis, printre care şi eu), a fost îndepărtat din redacţie, în urma unei „restructurări” şi s-⁠a întors în învăţământ, unde a activat până în 1990. Timp de zece ani după revoluţie a funcţionat ca angajat al ziarului România liberă (cotidian prodemocratic şi anticomunist, care nici înainte de 1989 nu se subordonase cu totul regimului comunist). În calitate de corespondent la Constanţa al acestui ziar, a scris numeroase reportaje şi anchete de mare interes, în special despre problemele flotei.

Cărţile pe care le-⁠a publicat după căderea comunismului – Jurnal de ocnă, Bucureşti, Ed. Albatros, 1994, Dragostea interzisă, Constanţa, Ed. EVintage-books-soireex Ponto, 2002, Uranus−Gherla, via Salcia, Constanţa, Ed. Ex Ponto, 2005, …Şi m-⁠au împins în întuneric, Constanţa, Ed. Menora, 2012, Geopolitica terorii, în colaborare cu Marian Moise, vol. I-⁠II, Constanţa, Ed. Ex Ponto, 2013 – conţin aproape toate evocări ale anilor de teroare comunistă.

Este descrisă în mod special, din mai multe perspective, experienţa proprie de deţinut politic trăită în tinereţe. Reconstituind ceea ce s-⁠a întâmplat cu sufletul lui, în situaţii inimaginabile pentru un tânăr de azi, Alexandru Mihalcea face dovada unui talent literar ieşit din comun. Studentul arestat, încarcerat şi bătut de lucrătorii Securităţii era de fapt un scriitor foarte înzestrat, care în timpul maltratării suferea cumplit, dar se şi… documenta. Dacă ar fi ştiut asta, călăii săi ar fi intrat în panică, aşa cum ar fi reacţionat dacă ar fi găsit asupra lui un aparat de filmat. Erau însă prea proşti ca să poată să înţeleagă că mintea unui scriitor este mai periculoasă decât o cameră de luat vederi.

În cărţile lui Alexandru Mihalcea sunt sute de pagini pline de dramatism, de o mare expresivitate, care ar merita analizate pe larg. Dacă aş face însă o antologie în care aş avea voie să includ un singur episod, l-⁠aş alege pe acela referitor la procesele de conştiinţă răvăşitoare (mai greu de suportat decât tortura) provocate elevului de la Şcoala Militară de semnarea unui angajament de colaborare cu Securitatea. Ofiţerii de la contrainformaţii folosiseră toate metodele, de la persuasiune la şantaj, pentru a-⁠l obliga pe tânăr să semneze angajamentul, iar el, în cele din urmă, cedase. Şi, pentru o clipă, avusese impresia că în viaţa lui nu se schimbase mare lucru. Apoi însă…

„Am adormit în zori, epuizat, am sărit, gest automat, din pat – în clipa aceea, lucid, am simţit că viaţa luase alt curs. Am simţit şi că liniştea din mine e disperare. Pe dinafară nimic. Mecanica zilnică s-⁠a pornit, maşinărie de ceasornic, arma din rastel, telemetrul, plăcile de bază, aruncătoarele, mitraliera, încolonarea. (…) Totul e normal, o să pun stele de ofiţer pe umeri, la naiba cu frânturile de gând, cu imaginile ţâşnite din memoria incontrolabilă, automată, mă mint că nu s-⁠a întâmplat nimic, îmi spun, îmi strig disperat că nu s-⁠a întâmplat nimic, simt totodată că s-⁠a întâmplat ceva înfiorător. Ceva care mă zdrobeşte. O clipă de linişte e brusc izgonită de o prăbuşire vecină cu nebunia. (…) Din momentele acelea nu am mai putut râde cu toată fiinţa. Din literele paginii se închega un singur cuvânt: TURNĂTOR. Stigmatul pus pe fruntea unora din liceu. Mă ardea, se răsucea în carne, se zvârcolea.” (din volumul… Şi m-⁠au împins în întuneric).

După două zile de chin psihic, tânărul spune tuturor că a fost racolat ca informator şi, în felul acesta, rupe angajamentul care îi era iremediabil străin, ca un transplant respins de corpul său moral. Numai în cărţile lui Soljeniţîn şi al altor scriitori ruşi mai întâlnim asemenea mărturisiri zguduitoare. Prin cărţile sale târzii, scrise fără nicio ambiţie literară, numai şi numai din dorinţa de spune lumii ce s-⁠a întâmplat cu viaţa lui, Alexandru Mihalcea se instalează în literatura noastră de după 1989 ca un scriitor de prim-⁠plan.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Alex Ştefănescu

Alex Ștefănescu născut la 6 noiembrie 1947 la Lugoj (unde părinții săi, amândoi din nordul Moldovei, s-au aflat temporar). Școala primară și liceul – la Suceava, între 1954-1965. Licențiat al Facultății de Limba și Literatura Română a Universității din București, în [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now