Contemporanul » Teatru - Dramaturgie » Ion M. Tomuş: Woyzeck, un spectacol Împotriva uitării

Ion M. Tomuş: Woyzeck, un spectacol Împotriva uitării

Tradiţia puternică a secţiei germane de la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu reclamă un astfel de spectacol în repertoriu, iar viziunea scenică a lui Alexa Visarion conectează publicul sibian (şi nu numai) la un clasicism care nu este la îndemâna oricui

Contextul global al începutului de secol XXI şi particularităţile post­modernismului, aşa cum se reflectă acestea în artele spectacolului, mizează, aşa cum ştim, pe experiment şi pe căutarea continuă a unor „forme noi” (de cele mai multe ori exact în sensul treplevian al expresiei). Aşa se face că peisajul autohton (şi nu numai) al teatrului a devenit un teren fecund pentru experiment, fiind un numitor comun al stagiunilor şi devenit un mainstream care are, fără nici un fel de posibilitate de contestare, meritele sale, care sunt irefutabile şi pe care nu le voi comenta aici şi acum. Ceea ce mă interesează să subliniez este, însă, cum în cadrul acestei paradigme artistice, este nevoie de o desprindere de acest mainstream, nu pentru o întoarcere la origini a teatrului, ci tot pentru a căuta (alte) forme noi şi, poate mai important chiar, pentru a apropia instituţia regizorului de menirea sa fundamentală, anume interpretarea.

Astfel, recenta premieră a spectacolului Woyzeck, de la secţia germană a Teatrului Naţional Radu Stanca din Sibiu, în regia maestrului Alexa Visarion, capătă semnificaţii aparte, spectacolul fiind construit nu numai pe talentul, viziunea şi experienţa unui incontestabil interpret al textului büchnerian, ci şi pe dimensiunea sa de pedagog de marcă a învăţământului teatral. Căutarea sensurilor din text, recontextualizarea lor la realitatea şi imediatul unui peisaj artistic global devine un experiment în sine, iar preocuparea regizorului pentru marea literatură dramatică europeană este o confirmare a interesului pentru cum un asemenea text poate marca viaţa unei trupe de actori. Premiera spectacolului de la Sibiu (20 septembrie 2017) a venit într-⁠un context biografic special pentru Alexa Visarion: la nici zece zile de la împlinirea a 70 de ani de viaţă şi odată cu lansarea volumului Împotriva uitării, care adună o sumă de 25 eseuri despre teme esenţiale ale peisajului teatral contemporan: de la Clujul teatral la Radu Penciulescu şi de la Lucian Pintilie la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu.

Revenind la spectacol, Woyzeck-⁠ul lui Alexa Visarion beneficiază de o distribuţie care ne propune, în primul rând, pe interpretul rolului principal masculin (Valentin Späth), care se remarcă nu numai prin profesionalism şi talent, cât mai ales prin disponibilitatea emoţional-⁠afectivă de a face faţă sarcinii perfect asumate, condusă cu abilitate de către regizor. Pericolul clişeului poate fi iminent în cazul unui asemenea rol, la fel ca şi pentru orice alt mare personaj al teatrului universal. Aici, sub conducerea (şi repet, insistând: în interpretarea lui Alexa Visarion), Valentin Späth prezintă publicului un Woyzeck care transcende scriitura büchneriană, impregnându-⁠l şi nuanţându-⁠l cu acea precizie rece şi calculată a actoriei germane, dar insuflându-⁠i simţire, emoţie şi vulnerabilitate. Bâlciul nu este numai al micului orăşel german în care se petrece trista poveste a lui Woyzeck şi a Mariei, ci capătă dimensiuni universale, pentru a-⁠şi instaura un cap de pod pe scena naţionalului sibian, acaparând publicul, prin scenele de grup ale spectacolului. Anca Cipariu, interpreta Mariei, este în plină căutare, descoperind scena, încercând să se adapteze la bâlciul lumii, tatonându-⁠şi limitele şi orientându-⁠se într-⁠un spaţiu scenic marcat de elemente de teatru. Nelocalizat temporal şi spaţial, bâlciul este un mod de a vedea lumea, de a asuma relaţii interumane colorate şi complexe, care este universal prin ceea ce propune publicului sibian: grotescul şi nimicnicia comportamentului uman în situaţii extreme, când esenţa fiinţei umane este ameninţată de derizoriu şi de violenţa gratuită. Aşa putem recepta mijloacele de expresie artistică pe care le foloseşte Daniel Plier (Doctorul), tot aşa putem recepta grupul soldaţilor, marşul militar, precum şi laitmotivul sonor al tobelor atunci când se bate pasul de defilare.

Scenele de grup şi relaţiile dintre personajele büchneriene sunt configurate pentru a se desfăşura într-⁠o energie fierbinte, concentrată, care amplifică şi accentuează valoarea interpretării. Astfel, spectacolul coagulează această energie, insuflându-⁠i semnificaţii noi, care ţin de weltanschauung-⁠ul unui om universal, ce transcende limitele unui spaţiu / timp anume şi necesită actori cu o excelentă pregătire intelectuală.

Nu în ultimul rând, ne interesează cum Alexa Visarion punctează spectacolul cu maniera sa profund intelectuală de a vedea lumea. Maimuţa de la bâlci apare în mijlocul unei rame de tablou, operă de artă vie, impregnată de ecourile unui darwinism care tangentează mijloace rafinate de expresie artistică, o punere în abis a evoluţiei speciei şi o întrebare legitimă cu privire la locul subiectului în artă. Nediferenţiindu-⁠se cu nimic, la urma urmei, de grotescul mediului înconjurător, maimuţa merită să devină un personaj care decorează o ramă goală de tablou, ceea ce o face să devină adevăratul nucleu al scenei, punctul de greutate care, în viziunea regizorului Alexa Visarion, concentrează energiile primare ale spaţiului scenic dominat de siluetele pestriţe ale bâlciului.

Nu putem încheia înainte de a sublinia unicitatea momentului Woyzeck în peisajul teatral românesc din 2017: tradiţia puternică a secţiei germane de la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu reclamă un astfel de spectacol în repertoriu, iar viziunea scenică a lui Alexa Visarion conectează publicul sibian (şi nu numai) la un clasicism care nu este la îndemâna oricui, dar este universal prin dimensiunea tragediei, aşa cum este ea (re)interpretată. Subliniem şi insistăm pe fericita conexiune cu ultimul volum al regizorului, Împotriva uitării: spectacolul nu poate fi ignorat de public, nici de actori, fiind un manifest al talentului şi al puterii de a asuma o interpretare personală şi profund intelectuală a unui reper esenţial de umanitate şi adevăr.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest