Contemporanul » Teatru - Dramaturgie » De la „povestea omului leneş” la realităţi cotidiene

De la „povestea omului leneş” la realităţi cotidiene

Pornind de la teme, acte şi statistici concrete, luând drept pretext Povestea unui om leneş de Ion Creangă, Gianina Cărbunariu închipuie inteligent un scenariu cu acoperire în spaţiul social şi politic contemporan românesc…

În premiera Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ, Frontal, Geanina Cărbunariu nu se dezminte, ci se manifestă cu consecvenţă, dar şi cu rezultate excelente, pe aceleaşi coordonate de asumare a documentului, atât ca „martor” al prezentului, cât şi al trecutului. Plonjează deci şi de astă dată, aşa cum ne‑a obişnuit, în realitatea politică şi socială a cotidianului. Într‑un interviu mai vechi, acordat revistei Yorik, afirmă fără echivoc, de altfel, exprimându‑şi profesiunea de credinţă, că nu face teatru documentar, ci utilizează documentul pentru a putea crea spectacole. În acest sens, împreună cu un grup de colegi de generaţie, Andreea Vălean, Radu Apostol (studenţi la regie pe atunci), Peca Ştefan, Mihaela Mihailov, Maria Manolescu etc., avându‑l alături pe profesorul Nicolae Mandea, înfiinţează, încă din 2002, Asociaţia DramAcum. Reiese limpede că ceea ce o obsedează în mod manifest este ideea de a promova un gen de dramaturgie a realului, atestat documentar ca atare, în accepţia sintagmei Mirelei Patureau din eseul Chipuri şi voci ale realului pe scenele româneşti, „Tout cru aux lumieres de la scene”, publicat în volumul Les theatres documentaires. Dacă în 20/20 (spectacol realizat la Târgu Mureş) subiectul îl reprezintă un conflict nefericit între populaţia de etnie maghiară şi română, punând în discuţie relaţiile interetnice din Transilvania, în „X mm din Y km”, proiect realizat în colaborare cu Institutul Cultural Român din Berlin, Geanina Cărbunariu îşi concentrează atenţia pe cartea lui Dorin Tudoran, Eu, fiul lor. Dosar de securitate, în care cunoscutul poet şi dizident încorporeză o suită de documente tulburătoare din Arhivele Securităţii. Premiera a avut loc sub titlul Many Years After în cadrul Festivalului de teatru, dans şi performance şi a fost găzduită de Teatrul Hebbel am Ufer.

Reconstituirea unor episoade conservate în arhive sau a altora petrecute sub ochii noştri, unele de‑a dreptul demenţiale prin nelegiuirea şi absurdul lor, nu are neapărat ca scop să prezinte o realitate capabilă să şocheze, dacă nu chiar să‑i aplice o lovitură năucitoare spectatorului, ci e motivată de nevoia de a ne înţelege mai bine pe noi înşine. În Tipografic Majuscul, de pildă, producţie a Teatrului Odeon, regizoarea porneşte de la cercetarea dosarului „elevul”. Este vorba despre Mugur Călinescu, adolescentul care în anii ’80 a avut curajul să scrie pe pereţii clădirilor din urbea unde locuia, riscându‑şi libertatea, lozinci considerate ameninţătoare pentru regimul comunist. Anchetat şi hărţuit permanent, fără să se ţină seama de fragilitatea psihică a unui copil, în cele din urmă acesta se îmbolnăveşte, pe cât de subit pe atât de suspect, şi moare la douăzeci de ani răpus de leucemie. În Oameni obişnuiţi (Teatrul Naţional Radu Stanca din Sibiu) şi De vânzare (Teatrul Odeon) se explorează în schimb întâmplări recente. Aria lor vizează şi denunţă deopotrivă carenţele statului şi intervenţiile abuzive ale politicului în viaţa de zi cu zi din România postrevoluţionară. Gianina Cărbunariu este interesată aici, pe de altă parte, şi de problemele propriei creaţii. Ea experimentează cu actorul‑performer (subliniez noţiunea de actor‑performer) un tip de teatralitate care îl obligă să accepte că trebuie să construiască şi performeze în situaţii de transformare a realităţii brute în produs estetic. Comunicarea între actorul‑performer şi spectatorul‑cetăţean implicat este frustă, deloc convenţională, cel dintâi foloseşte simultan mai multe categorii de limbaje, unul verbal enunţiativ, altul gestual, altul individualizat plastic în relaţie cu decorul şi recuzita, altul prin supralicitarea mimicii şi parodicului.

În scenariile sale, Gianina Cărbunariu are în vedere de regulă evenimente circumscrise faptic unor spaţii exact determinate temporal. Nu contează dacă ele sunt trăite, adică decupate din realitatea imediată, fără o distanţare necesară pentru a nu rămâne cantonate într‑o perspectivă subiectivă, sau dacă sunt evaluate documentar şi considerate deja ca fiind istorie. Şi într‑un caz şi în altul, sunt relatate în conformitate cu o logică nerestrictivă, în măsură să asigure acţiunii o dimensiune ficţională cu virtuţi metaforice. Mesajul se generalizează. Încetează, astfel, să se mai subordoneze exclusiv sursei. Cazurile expuse atenţiei, atât la nivel existenţial, cât şi la cel al semnificaţiilor filosofice, evidenţiază mutaţii care le modifică, tragic şi emoţional, substanţial statutul. Spectatorul ia cunoştiinţă nu numai de teribile acte de injustiţie, de opresiuni şi erori cutremurătoare, ci şi de crize şi fenomene de degradare ale umanităţii. Personajele în jurul cărora se dezvoltă un scenariu sau altul, fie că au parte de atrocităţi cumplite, uneori cu sfârşit fatal, fie că apar în ipostaze colaterale, nu rămân la condiţia de victime, oricât de nedrepte sunt împrejurările care le marchează destinul, ci se înfăţişează ca identităţi distincte, cu un relief psihologic remarcabil, departe de a fi doar nişte emiţătoare de adevăruri ale unor încercări amare. E adevărat că ceea ce nu reuşeşte câteodată dramaturgul Gianina Cărbunariu, cum ar fi evitarea unor discursivităţi şi senzaţii de livresc inerente materiei dramatice investigate, regizoarea Gianina Cărbunariu compensează prin imaginaţia şi ştiinţa cu care tensionează fiecare scenă, proiectând‑o într‑o succesiune de acumulări cu o constantă gradare evolutivă. Revendicat programatic, ca notă dominantă, de la conceptul de teatru documentar şi minimalist, discursul său regizoral nu e totuşi unul exclusivist. În toate componentele lui (dramaturgie, mizanscenă, stil de interpretare) se întâlnesc frecvent şi mostre de barochism şi chiar de onirism.

În Frontal componenţii echipei, regizoare şi actori, asistaţi de specialistul în istorie Valer Simion Cosma, intervievează o serie de persoane, unele figurând chiar pe prima pagină în media, care au fost sau încă sunt beneficiare de asistenţă socială. Cercetează, de asemenea, „articolele din presa de investigaţie pe tema inechităţii sociale”, după cum se menţionează în caietul program, dar şi „studii de sociologie şi antropologie”. În felul acesta se realizează o „radiografie a psihozei colective” care aminteşte, într‑o oarecare măsură, de celebrul eseu al lui Martinez Estrada, Radiografia pampei, apărut la noi în două volume în secolul trecut, al cărui obiect îl constituie realităţi specifice Argentinei. Pornind de la teme, acte şi statistici concrete, luând drept pretext Povestea unui om leneş de Ion Creangă, Gianina Cărbunariu închipuie inteligent un scenariu cu acoperire în spaţiul social şi politic contemporan românesc. Scenografia şi imaginile video ale lui Mihai Păcurar sprijină, ca problematică şi atmosferă, viziunea regizorală, oferind premise sigure pentru un spectacol de intensă încărcătură conflictuală. Între ziduri de culoare gri se conturează dramatic o societate marcată profund de dezechilibru. Conul de lumină, proiectat de reflector pe unul din pereţi, sugerează rolul memoriei în integrarea în „povestea” lui Creangă a unor tare validate de experienţe actuale. „Omul leneş”, condamnat de săteni la moarte şi dus cu căruţa spre spânzurătoare, care refuză „posmagii” oferiţi de Cucoana‑boieroaică, motivând că „nu‑s muieţi”, în spectacol nu este o simplă pată de culoare, ci e convertit într‑un element principal al unei structuri fabulistice parabolice. Scurtul text al autorului Amintirilor din copilărie se metamorfozează, aşadar, într‑o formă de absorbţie a celor ce i se adaugă din afară. Florica, femeia romă bătută într‑o autogară din Zalău, Gică, omul străzii ucis cu bestialitate de câţiva adolescenţi într‑un parc din Suedia, cei doi elevi lăsaţi repetenţi cu intenţia de a suplini numărul de copii pentru a putea forma o clasă în noul an şcolar, sunt numai câteva dintre scenele care demască rapacitatea şi agresivitatea de care este capabilă fiinţa umană. De cealaltă parte a mizeriei defavorizaţilor social sau a leneşilor, substituită simbolic guvernului, O.N.G‑urilor, forurilor europene, într‑un cuvânt puterii, Cucoana e o apariţie supradimensionată, imobilizată ingenios pe o platformă‑scară. Ruxandra Maniu o interpretează cu haz, cu ironie tăioasă, o împinge cu aplomb spre limitele ororii şi grotescului.

Prefigurând un viitor nesigur, Gianina Cărbunariu intentează, între altele, în Frontal şi un proces de o luciditate amară dispariţiei sacrului din om. Probabil că se vor găsi unii să‑i reproşeze replicile licenţioase rostite de actori. Să nu ne ascundem după deget şi să nu mai roşim ca fetele mari de odinioară. Frontal e un spectacol oglindă, şi nu peiorativ, suprapus imaginii străzii, în care toţi actorii‑performeri (Emanuel Becheru, Paul Ovidiu Cosoveanu, Nora Covali, Corina Grigoraş, Florin Hriţcu, Dragoş Ionescu Lucreţia Mandric, Andrei Merchea Zapotoţki, Cristina Mihăilescu şi Mircea Postelnicu) trec cu uşurinţă de la o stare la alta, de la o scenă la alta, legitimând cu mobilitate şi disponibilităţi de particulară sensibilitate o suită diversă de personaje‑realitate. Muzica funcţionează şi ea, la rândul ei, cu o precizie contrapunctică, în armonie cu celelalte elemente auxiliare, fără să estetizeze viaţa.

Dana Pocea

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest