În gotica Alls Souls Trilogy, călătoria în timp reprezintă privilegiul magic al câtorva membri ai castei vrăjitoarelor care vizitează trecutul, deşi, sub aspect teoretic cel puţin, rămâne incert dacă o asemenea călătorie este sau nu fizic posibilă. Trilogia încorporează câteva patternuri literare arhicunoscute (cum e motivul manuscrisului descoperit întâmplător pe rafturile secrete ale Bibliotecii Bodleian din Oxford) şi ea propune o ficţionalizare academică sofisticată, proprie unei autoare cu reputaţie solidă în mediul ştiinţific, Deborah Harkness fiind un excelent istoric al ştiinţei, medicinei, alchimiei, magiei şi fenomenelor oculte.
Protagonista romanelor, dr. Diana Bishop, este un istoric cu calităţi mai degrabă reprimate de vrăjitoare, specializată în istoria ştiinţelor, cu un interes special pentru alchimie. În concepţia ei, opţiunea academică pentru alchimie ţine de credinţa că „trecutul părea să fie atât de predictibil, încât, în aparenţă, nimic din ceea ce s‑a întâmplat acolo nu părea să fi constituit vreo surpriză[1]”.
Zdruncinarea acestei credinţe se produce odată cu imersiunea ei în universul aspectelor mai puţin logice şi mai puţin clasificabile ale istoriei. Apelând la instrumentele detectivismului tipic, Diana Bishop descoperă că interesul ei pentru istoria ştiinţei şi a alchimiei este, în fond, pre‑determinat de debublarea propriei sale personalităţi: „Am vrut să aflu cum de au ajuns oamenii la o viziune asupra lumii cu atât de puţină magie în ea. […] Am simţit nevoia să înţeleg cum de s‑au convins pe ei înşişi că magia era neimportantă”[2]. Însă, dacă ne gândim la lecţia oferită de către Robert Hooke şi Isaac Newton, adevărul e că magia nu dispăruse cu adevărat niciodată. Nu există lume fără magie. Deloc accidental, tocmai Newton fusese acela care propusese conceptul de timp şi de spaţiu absolut, ca fundal pentru producerea fenomenelor fizice, independent de evenimentele propriu‑zise.
Descoperind un manuscris misterios, Ashmole 782, pentru care ea ajunge sub presiunea monitorizării de către aşa‑numita Congregaţie, un consiliu veneţian planetar şi trans‑rasial alcătuit din
trei vrăjitoare, trei vampiri şi trei demoni, Dianei i se relevă faptul că ea face parte dintr‑o categorie rară de vrăjitoare înzestrate cu darul călătoriilor temporale, tatăl ei fiind, la rândul său, tot un călător în timp. Acesta îi lăsase fiicei sale o serie de indicii privind identitatea manuscrisului misterios, inclusiv o pagină a acestuia adnotată cu un citat din Einstein: „Cea mai frumoasă experienţă pe care o putem avea este cea a misteriosului. Este emoţia fundamentală, care constituie leagănul adevăratei arte şi a adevăratei ştiinţe. Cei care nu o cunosc şi nu se mai miră nu se pot minuna, ei putând fi, la o adică, chiar morţi, cu privirea estompată”[3].
Ştiinţific vorbind, puterile complexe ale Dianei, de vrăjitoare capabilă să manipuleze vântul, focul şi să călătorească în timp, se explică prin structura AND‑ului ei, ea fiind, de fapt, o himeră, o entitate ale cărei celule conţin două sau mai multe profiluri genetice. În cazul ei, profilul secundar îi aparţine unui frate geamăn nenăscut, el fiind explicat prin aşa‑numitul Sindrom al Geamănului Dispărut, atestat şi recunoscut de către comunitatea medicală în 1945. La nivel simbolic, natura himerică a protagonistei se reflectă şi în numele ei: fiind născută în ziua când era sărbătorită zeiţa, i s‑a dat numele de Diana, pentru că, în mitologie, Diana, zeiţa lunii, are un frate geamăn, pe Apollo, zeul soarelui. Deloc accidental, conjuncţia dintre Soare şi Lună reprezintă un element esenţial al nunţii alchimice, din ea rezultând un hermafrodit.
În copilărie, Diana nu a conştientizat ameninţarea reprezentată de călătoria în timp pentru continuum‑ul spaţiu‑timp, dar, ca adult, ea resimte acut responsabilitatea oricărei intervenţii, chiar minimale, în fluxul temporal. Aşa cum spuneam în prima parte a eseului consacrat călătoriei în trecut (apărut în nr. 8 al revistei „Contemporanul – Ideea europeană”), un aspect esenţial al călătoriei temporale ţine de posibilitatea dedublării unei persoane, ea putând avea, teoretic, două manifestări diferite în aceeaşi secvenţă de timp. Este cazul vampirului de 1500 de ani, Matthew Clairmont, partenerul Dianei în această călătorie. Întrucât el e viu de mai bine de un mileniu, orice călătorie în trecut îl poate aduce faţă în faţă cu propria sa persoană. Dilema se rezolvă odată cu ajungerea lui Matthew în Anglia elisabetană, moment în care acel Matthew real din 1590 este înlocuit (inexplicabil, oarecum) de către Matthew devenit călător temporal: „Acel Matthew Royden din Chester, care a trăit în secolul al XVI‑lea, a dispărut, fiind substituit de către acel Matthew care a venit aici din Oxfordshire‑ul modern. Este de presupus că în momentul când plec, Matthew cel de secol XVI va reapărea. Timpul însă nu ar permite ca amândoi Matthew să se afle deodată în acelaşi loc. Aşadar, s‑a modificat istoria fără intenţia de a o face”[4].
Dincolo de a constitui o putere magică într‑adevăr extrem de rară, în All Souls Trilogy călătoria în trecut este condiţionată de obligaţia de a deţine trei obiecte aparţinând perioadei de timp pe care doreşti să o vizitezi. Cele trei obiecte autentic elisabetane implicate în călătoria prezentată în această trilogie sunt Regina Albă, o piesă de şah pierdută de Matthew într‑un joc împotriva lui Kit Marlowe în 1590, cercelul lui Ysabeau (mama lui Matthew), ascuns în păpuşa vrăjitoarei Bridget Bishop, şi un exemplar din ediţia princeps a cărţii lui Marlowe, Doctor Faustus. Obiectele sunt introduse într‑o coregrafie ciclică: găsite sau primite în prezentul naraţiunii, ele sunt reintroduse în trecut într‑o mod care garantează că vor avea exact acelaşi traseu temporal ca şi înainte.
Poveste cu vampiri, vrăjitoare şi demoni fiind, pare oarecum inevitabil ca momentul ales pentru călătoria în trecut să fie legat de două sărbători esenţiale din mitologia goticului: Halloween şi All Souls: „Între Halloween şi All Souls nu sunt prea multe care să‑i ţină pe cei vii departe de cei morţi. Acum, ar fi mai uşor să te strecori între trecut”[5]. Călătoria implică atât spaţiul (Diana Bishop şi Matthew Clairmont se deplasează din Madison, SUA, în Anglia), cât şi timpul (ei părăsesc prezentul nostru pentru a ajunge în Anglia elisabetană), în ciuda faptului că Christopher Yorke şi Lois Rowe au catalogat complexul transgresării spaţio‑temporale ca fiind incongruent: „Interpretată corespunzător, călătoria în timp reprezintă aplicarea eronată a unei metafore spaţiale la un fenomen non‑spaţial. Călătoria implică spaţiu, însă traversarea independentă a dimensiunii temporale nu implică, de una singură, nici o mişcare efectivă prin spaţiu. În acest fel, călătoria în timp devine o modalitate aproximativă de a circumscrie un proces – disocierea vremelnică şi precis localizată a timpului de spaţiu –, despre care ne imaginăm că ar putea avea loc, deşi, în realitate, iniţierea lui sau cuantificarea completă a implicaţiilor sale se situează dincolo de capacităţile înţelegerii umane.”[6].
■ Scriitor, critic şi istoric literar, cercetător ştiinţific
Note:
[1] Deborah Harkness, A Discovery of Witches, Headline Publishing Group, London, 2018, p. 86: „the past seemed so predictable, as if nothing that happened there was surprising”. Trad. m. C.R.B.
[2] Ibid., p. 87: „I wanted to know how humans came up with a view of the world that had so little magic in it […] I needed to understand how they convinced themselves that magic wasn’t important.”
[3] Ibid., p. 539: „The most beautiful experience we can have is the mysterious. It is the fundamental emotion that stands at the cradle of true art and true science. Whoever does not know it and can no longer wonder, no longer marvel, is as good as dead, and his eyes are dimmed.”
[4] Deborah Harkness, Shadow of Night, Headline Publishing Group, London, 2012, p. 67: „The Matthew Royden who had been in the sixteenth‑century Chester vanished because he was displaced by the Matthew who’d traveled here from the modern day Oxfordshire. When we left, the sixteenth‑century Matthew, presumably, would reappear. Time wouldn’t allow both Matthews to be in the same place at the same moment. We had already altered history without intending to do so.”
[5] Ibid., p. 629: „There’s not much keeping the living from the dead between Halloween and All Souls. It would be easier to slip between the past and the present then”
[6] Christopher Yorke, Lois Rowe, Malchronia: Cryonics and Bionics as Primitive Weapons in the War on Time, in Journal of Evolution and Technology, Vol. 15 Issue 1, February 2006, p. 73: „Time travel, properly construed, is the misapplication of a spatial metaphor to a non‑spatial phenomenon. Travel is a spatial term, but the independent traversal of the temporal dimension alone does not in any way imply literal movement through space. Thus, ‘time travel’ is a poor way of describing a process that we imagine can occur — the temporary and localized dissociation of time from space — though in truth it may be beyond human capacity to initiate it or even comprehend its full implications.”
Constantina Raveca Buleu
