Contemporanul » Polemice » Ceva mai bun decât tăcerea

Ceva mai bun decât tăcerea

„Ceva mai bun decât tăcerea” e libertatea de opinie, de puncte de vedere, care trebuie apărată necontenit, după cum trebuie taxate neadevărurile provocând derută.
„Morţii, scria N. Iorga, se duc în pământ pentru a-⁠l păzi”. Sper ca scrisa asta să se împlinească.

„Când s-⁠a apropiat de cetate şi
a văzut-⁠o, Iisus a plâns pentru ea.”
Luca 19.41

Ierusalim, ea e cetatea.
(n. m., Magda U.)

„Denigratorii ies totdeauna dintre cei care
nu pot să se ridice la nivelul operei
denigratului. Dumnezeu ştie ce face.”
Th. Codreanu, e-⁠mail din 15 dec. 2014

Petru Ursache şi-⁠a simţit libertatea de opinie ameninţată şi a afirmat-⁠o deschis, nu fără argumentare temeinică: „Spre ce ne îndreptăm? Spre o neocolonizare prin inducerea ideilor corect-⁠politi­ce, fără replică? Nu tradiţie, ci… tranziţie!” Sătul de gândire captivă, de învâţământ ideologic, a urât conceptul de afis-p-1corectitudine politică, descifrând în el alt tip de cenzură, alte standarde potrivnice nouă, dar la care trebuie să ne aliniem. Ipocrizia „corecţilor” care se lasă „corectaţi”, cuvântul exact fiind dresaj, l-⁠a scârbit peste măsură. „Am scăpat de unanimitatea gândirii comuniste, de ridicolul comunist, de prostia comunistă, mi-⁠a spus, de deceniile de telejurnale, de cantate, de laude, ca să ne lăsăm iarăşi dirijaţi, intimidaţi, înfricoşaţi? Nu ţi se pare că Primăvara Europeană e Cântarea României pe invers?” Şi încă: „Mă tem că limba moartă (de lemn) pe care am preluat-⁠o cu toţii, în afară de propagandişti, a rămas vie.” Avea dreptate. Şi cum au multiplicat noile discursuri foştii receptivi la discursuri şi plenare ceauşiste! Băieţii aştia ascultători, turtele ideologice. Ieri, propagitatori, azi – formatori de opinie; ieri, sovietolatri, azi – europeniza(n)ţi, foarte euroizaţi.

Mă bazez, în cele ce urmează, pe fidelitatea memoriei mele, nu la fel de bună ca a lui G. Liiceanu, reproducând, după Isabela Vasiliu-⁠Scraba, „lungi pledoarii noiciene, având ades 2600 de caractere, ajungând însă şi la redarea din memorie a unui text de 3500 de caractere” (v. „Acolada”, decembrie, 2014).

După sângele vărsat, a urmat ce ştim cu toţii că a urmat: cincinalele distrugerii, răul social şi răul moral dezvoltat de profitorii morţilor. Prăduiala incredibilă a ţării, prin guvernare incompetentă sau iresponsabilă, pohtă de avere, şantaj, a fost dublată de o propagandă anti-⁠românească, poporul având parte de toţi termenii negativi posibili. Politica distrugerii pădurilor la propriu, dar şi a rădăcinilor identitare, s-⁠a tradus în fapte. „Statul lui Brucan dă gratis tot.” Petru avea să fie confirmat de Mircea Coşea, fostul ministru al Privatizării, care a declarat, la un post TV, că Silviu Brucan i-⁠a dat proiectul legii 15, din ‘91, premierului Roman. A fost legea deconstrucţiei şi a jafului; s-⁠a ajuns până acolo încât suntem în stare să dăm aurul ţării pe cianură.

„Nu sunt indivizi izolaţi ăştia, sunt bine organizaţi, a văzut, în clar, Bătrânu. Au o strategie bine susţinută logistic, a ONG-⁠urilor non-⁠profit, dar şi a persoanelor particulare puse pe profit.”

„E nevoie de o etnie în declin, dezbinată şi dezmembrată. De asta se atacă ideea continuităţii, a latinităţii, a unirii. Trebuie scoasă din mintea românilor ideea de unitate naţională? E o minciună constituirea istorică a naţiei, Mica şi Marea Unire? Ca şi cum nu spaţiul de la Nistru pân’ la Tisa ar defini naţia asta. Uite şi consecinţa profund nocivă: ne vindem pământul!”

Petru era net sovietofob şi o recunoştea. A văzut repede în atacurile la istorie, la cultură o acţiune sistematică în contra naţiunii şi a intereselor ei. Întreb: suntem şovini când constatăm că „investitorii strategici” au fost alogeni puşi pe jaf? Pas cu pas în vremi staliniste, step by step, acum. A decupat din Opere XI, Publicistică (17 febr. – 31 dec. 1880. Timpul), editura Academiei, 1984, un citat edificator: „Numai în România înalta trădare e un merit, numai la noi e cu putinţă ca valeţii slugarnici ai străinătăţii să fie miniştri, deputaţi, oameni mari.”

„Înfricoşător blestem eminescian această iubire necondiţionată de străini, a oftat el. Cei care se lasă colonizaţi nu au interese proprii, interesele le sunt dictate din afară.” Intrând aici şi rezidurile comuniste, şi transplantaţii peste ocean, foşti activişti comunişti, cu dublă cetăţenie.”

Petru şi-⁠a stăpânit perfect vorbirea, n-⁠a spus „cuvinte nefolositoare” (Matei, 12.34-⁠36): „De unde s-⁠au scos netrebniciile astea, că specificul românesc nu există sau că trebuie anihilat? Că naţionalitatea e un handicap pentru români?” Nesocotim spusa lui Eminescu, «europeni, dar româneşte»? Acest complex de inferioritate indus sistematic e un pericol uriaş: pregăteşte dispariţia identităţii etnice. În toate cărţile lui din seria ETNO, Etnosofia, Etnoestetica, Etnofrumosul sau Cazul Mărie, Moartea formei, Antropologia, o ştiinţă neocolonială, Gastrosofia sau Bucătăria vie, apărute la Eikon în 2013-⁠2014, a negat această negativitate generalizată; a demonstrat că nu sunt reprezentative pentru firea românilor nici lenea, nici hoţia şi beţia, nici văicăreala. Miza majoră a textelor: valorile naţionale trebuie apărate de minimalizare, până la anihilare. „Calcă-⁠n strachini Ursache”, l-⁠a taxat un veşnic pururi decan al Filologiei, piticul sovietic (şi nu la înălţimea lui mă refer), care se credea cel mai mare din lume, ca-⁠n banc. Diagnostic exact: Petru a călcat în străchini corect-⁠politice şi înainte, şi după ‘89. A fost adversar al adaptării strâmbe, imorale, perverse, şi când construiam socialismul, şi când construim aşa-⁠zisul capitalism de piaţă. N-⁠a fost un egoist, un solitar: a urcat pe baricada socială a Pieţei Universităţii, da, pe baricadă, pentru legea lustraţiei. Aplicat, Punctul 8 ar fi dus la bun capăt revoluţia, răzmeriţa sau ce-⁠o fi fost.

Îndărătnic în a rezista, Petru Ursache credea în „destinul imperial al românilor”, cum a formulat Vasile Posteucă. Este, în Antropologia, o ştiinţă neocolonială, o replică dură la atacul deschis şi repetat contra Articolului Unu din Constituţia României (ed. cit., p.92-⁠104), apărută întâi în „Bucovina literară” cu titlul: Fiinţa etnică în bătaia puştii”. A scris scrâşnind din dinţi contra sovietizării, a scris şi contra subminării statului-⁠naţiune de corporaţii transnaţionale, dar şi de cozile de topor interne, declarând căderea graniţelor. „Inşii aştia preconizau din balcoanele revoluţiei graniţe moi, cum le spui tu, Magda, ca să rămână patrimoniul naţional neapărat”.

„Ştiucă vorace, uită-⁠te la buzele lui, îi spunea lui Petre Roman. I-⁠aş propune să-⁠şi scrie numele cu doi r, că tot e pseudonim: Rroman. Comunistul Valter Roman a vrut să «implementeze» în mintea lui Stalin ideea Transilvaniei ca stat de sine stătător (prof. Gh. Buzatu îi furnizase documentul); fiul a «implementat» denumirea de rrom şi iată-⁠ne discreditaţi ca ţigani”.

„Bref, scrie Petru Ursache, programul «balconului», anunţat cu solemnitate grotescă în zi de «revoluţie» şi de «schimbare», a fost ticluit precis şi sigur, în scopul afectării formelor rezistente, naturale şi istorice ale etnicului: fărămiţarea unităţii conştiinţei de origine, de limbă şi de cultură. «Pluripartismul», cu număr astronomic de formaţiuni de grup, a dus la conflicte etnice cu totul nemotivate, fiind vizată, în fond, negarea Articolului Unu din Constituţia României. Înmulţirea peste măsură a universităţilor particulare cu răspundere limitată, ca SRL-⁠urile, şi direcţionarea învăţământului de toate gradele, conform tezelor «corectitudinii» politico-⁠ideologice, au ca rezultat periclitarea formării generaţiei de mâine, canalele de televiziune se întrec în a prezenta satul în imagini catastrofice, de trib sălbatic: crime inimaginabile, violuri, tâlhării, credulitate imbecilă în vrăji, în leacuri băbeşti, în mama Omida. Doar ţiganii, pe care i-⁠am lăsat să ne ciordească până şi numele ţării, prezenţi plini de fală şi de parale, mai sunt mândri de etnia lor, manelizând chiar şi Deşteaptă-⁠te, române! Kulturpolitica bruiază cultura reală.” (Antropologia, o ştiinţă neocolonială, p.103-⁠104).

Petru a combătut antiromânismul. Nu i-⁠a păsat de risc. Cu grija lui pentru concizie, pentru claritate, i-⁠a pus la punct pe cei intraţi în „războiul imagologic al etniei noastre”. Iar specializaţi în „defectologie” apăruseră destui. Ca Daniel Barbu, ca Mircea Bălan, ca Mihai Zamfir, ca Horia Roman-⁠Patapievici. Lucian Boia a pictat România cu negru istoric în exces, din lipsă de empatie cu subiectul. Daniel Barbu n-⁠a vrut să-⁠i diferenţieze pe călătorii străini, atraşi de pitorescul ţării şi înclinaţi spre obiectivarea relatării de cei având ca ţel fabricarea de imaginar negativ.

„Uite, Magda: universitatea Ulster face un test de inteligenţă europeană, prin profesorul Richard Lynn. Cel mai bine ies nemţii şi olandezii (103), urmaţi de polonezi. La polul opus, sârbii – 89, turcii – 90…; românii – 94, la fel ca francezii şi bulgarii. Ai crede că englezul e mai puţin deştept ca italianul, că bulgarul e la fel de deştept ca francezul? Ruşii sunt inferiori englezilor, egali cu spaniolii. Cui foloseşte «ştiinţa» asta?”

Textul de escortă de pe coperta a patra a Antropologiei mărturiseşte: „Nu mi-⁠am dorit un asemenea titlu pe vreo carte: Antropologia, o ştiinţă neocolonială. Nu puteam să-⁠mi imaginez, cu ani în urmă, când începeau să mă preocupe probleme de folcloristică, de etnologie, de filosofia culturii, că antropologia, materie strict descriptivă la origine şi restrânsă ca domeniu (cu antropos la bază, în rădăcină şi în tulpină), ar fi în stare să detroneze toate ştiinţele umanului, de la paleografie la muzicologie, de la medicină la estetică; să le acapareze teritoriile, în fond bine delimitate şi inconfundabile, pentru a prelua comanda în chip dictatorial, îndreptându-⁠le, la grămadă, într-⁠o direcţie de neînţeles.”

E cartea lui cea mai polemică, împotriva neocolonizării cu metode mai sofisticate şi mai eficiente decât în vremi staliniste: sat global, amputarea conştiinţei naţionale, defăimarea martirilor. „Toate astea vizează identitatea etnică, Magda”. Am câştigat ceva, puţin, din orientarea lui spre esenţial.

Petru Ursache a fost sever moral în calificarea celor care se întrec în note critice nedrepte şi subiective („Tare le mai place «boierilor minţii» să ne desconsiderăm pe noi înşine, să căpătăm complexul istoriei noastre, culturii noastre, limbii noastre”), dar violent (că tot scrie Ruxandra Cesereanu despre Imaginarul violent al românilor) s-⁠a manifestat la semnarea tratatelor cu URSS şi Ucraina. Primul, opera „omului cu O mare”, al doilea, opera lui Emil Constantinescu şi ministrului de Externe Adrian Severin. „Gunoaie!” era replica lui cea mai dură.

„Ni se spune, s-⁠a revoltat Bătrânu, că literatura nostră nu-⁠i cap de ţară. Mă tem că nici ţară nu mai e.” La fel de mult l-⁠a afectat proiectul de risipire a arhivelor: îmi place să cred, ca şi lui, că în mâna lui Clio, muza istoricilor, se află un document. Habemus documentum. Şi noi ne lipsim de documente!” (parantetic spus, după o informaţie de presă, arhiva REL – Radio Europa Liberă – a fost cumpărată de Soros şi depozitată la Budapesta).

Când Petru a primit Premiul de Excelenţă al Asociaţiei Scriitorilor, a apucat să afirme, pe scena Teatrului Luceafărul, că a luptat pentru de-⁠mitificarea istoriei şi istoriei literare şi că nu poate fi de acord cu de-⁠mistificarea: „Eu n-⁠am nevoie de Mitu, ci de mituri. Miturile re-⁠nasc realitatea. Îmbogăţesc realitatea.”

La Liceul Naţional din Iaşi i se predase după Manualul unic de istorie a RPR, din 1947. Ruşinoasa falsificare a istoriei îl adusese pe Roller, zis şi Controller, în fruntea Academiei. În memoriul către Dej, din ‘56, C. Daicoviciu, A. Oţetea şi Barbu Câmpineanu l-⁠au acuzat de orientare antinaţională şi plagiat, iar manualul a fost scos, în fine, din şcoli şi din facultăţi. Tot în ‘56, s-⁠a reintrodus latina în liceu, ca pentru a dovedi că latinitatea noastră este elementul determinant. Cum să nu-⁠l supere pe fostul absolvent al Facultăţii de Filologie – Istorie noua re-⁠scriere, provocând „multă derută şi demoralizare”? Nu mai puţin l-⁠au supărat jumătăţile de adevăr din Raportul final: dacă regimul comunist a fost declarat „ilegitim şi criminal”, de ce nu s-⁠a trecut la judecată şi la condamnare? Actanţii celei mai rele utopii, comunismul, nu numai că nu au fost pedepsiţi, condamnaţi penal, dar au preluat puterea. Iar victimele necomuniste rămân victime, sunt nerăzbunate. Ba chiar se scuipă pe eroi şi pe morminte, dacă Mircea Cancicov, eminentul ministru de Finanţe a murit în închisoarea din Râmnicu Sărat, sub Vişinescu, iar torţionarului nici că i-⁠a păsat după ‘89.

„Să vorbeşti despre elita distrusă în închisori când genitorii tăi au contribuit intens la asta…, când tu, ca vlăstar, ai fost sprijinit de tătâne. Mmda, s-⁠a „căsătorit” bine Volodea: şi cu Iliescu, şi cu Băsescu”, a zis Bătrânu. Măcar nu l-⁠a mai văzut pe Cioroianu, la emisiunea 5 minute de istorie, din 6 ian. 2015, fascinat de Ana Pauker, pe care o compara cu Nadia Comăneci, pe motiv că Ana din Codăieşti – Vaslui a apărut pe coperta „Time” în ‘47, a doua fiind gimnasta, în ‘76. M-⁠am întrebat dacă n-⁠o fi fost ironic, susţinând ce „echipă redutabilă” făcuse cu Dej, ea fiind ministru de Externe. Nu, nu era ironic. Pleda îndrăgostit de prima femeie ministresă – notaţi! – din Europa. Şi ce femeie! În 5 minute, Adrian Cioroianu n-⁠a avut timp să spună că, pe vizeta închisorii din Piteşti, „Ana noastră”, cum o alinta Brucan în „Scânteia”, urmărea cumplitul experiment. „Istoria rămâne cea mai frumoasă poveste”? Ştiinţă n-⁠o fi deloc? Cine dintre istorici dă replica?

Petru Ursache a dat o noimă vieţii, existenţei lui, până la sfârşit. În „haina de lemn”, (mulţumesc, Virgil Diaconu!), i-⁠am pus steguleţul tricolor, cumpărat de el din Parcul Expoziţiei, chiar înainte de a intra în clinica aceea blestemată.

„Ceva mai bun decât tăcerea” e libertatea de opinie, de puncte de vedere, care trebuie apărată necontenit, după cum trebuie taxate neadevărurile provocând derută.

„Morţii, scria N. Iorga, se duc în pământ pentru a-⁠l păzi”. Sper ca scrisa asta să se împlinească.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Magda Ursache

Magda Ursache s-a născut la Bucureşti, la 20 decembrie 1943. A absolvit Colegiul „B.P. Hasdeu” din Buzău şi Facultatea de filologie a Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi, cu diplomă de merit, în 1967. A lucrat în redacţia revistei „Cronica” (redactor, [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now