Poem de dragoste
La marginea oraşului
este un câmp de ciulini.
Umbrele lor, în lumina soarelui,
sunt ca sforile de mătase.
Ciulinii au crescut
mai înalţi decât mine.
Nu te apropia prea mult!
Floarea de ciulin
este la fel de moale,
ca şi întunericul,
în care pătrunzi
în nopţile de dragoste.
Cămaşa de forţă
Azi
am o nouă cămaşă de forţă.
Albă.
Niciun centimetru din mine
nu se mişcă –
sunt un imperiu de piatră albă
şi stau la fereastră.
De la fereastră nu se vede nimic,
ca şi cum cămaşa de forţă
mi-ar fi trecut peste cap.
Azi
am o nouă cămaşă de forţă.
Nu mă deranjează cu nimic
lucrul acesta.
Este doar un obiect de îmbrăcăminte
ca oricare altul,
dar azi trebuie să răspund
la o scrisoare de dragoste.
Mă rog de cele zece păsări
din vârful fiecărui deget
să rupă nodurile ţesăturii,
să rupă bandajul din piatră albă,
să pot să scriu,
să răspund celui care aşteaptă de la mine,
o scrisoare de dragoste.
Oceanele lumii
Pentru Mariko Sumikura
Tăcerea din cameră
a devenit mobilă de casă.
Nu îndrăznesc să mă aşez nicăieri.
Să stau într-un fotoliu
ar însemna să devin
o scândurică de salcâm.
Nici în pat nu mă aşez.
Pernele cu fulgi de pasăre
m-ar lua cu ele.
E noapte. Ca un hambar gol.
Nimeni n-a oprit, n-a pus deoparte,
nicio măsură de grâu.
Mă aşez în genunchi
pe o scândurică de salcâm.
Mai este loc şi pentru altcineva.
Desenez cu creta, o pasăre, albă.
Plutim amândouă pe oceanele lumii.
■ Poet, eseist, traducător
