Din ultimul număr:
Contemporanul » Poemul lunii » Menachem M. Falek. Poeme

Menachem M. Falek. Poeme

Născut în anul 1951, în oraşul Bistriţa, România. A emigrat în Israel în anul 1964. Locuieşte în Mevaseret, Ierusalim, căsătorit, tată a doi băieti şi bunic a trei nepoţi. Învătătură academică a literaturii ebraice şi filosofie. A fost adjunctul preşedintelui Asociaţiei Scriitorilor Evrei în Israel,  Preşedinte al sucursalei Jerusalem, a comitetului de scriitori. Poezii, povestiri şi traduceri ale lui Menachem M. Falek au fost publicate în ziare, magazine culturale şi periodice din Israel şi străinătate. Publică recenzii şi articole literare, interviuri cu scriitori şi poeţi în public. Redactor şi producător de cărţi de poeme şi antologii; membru al consiliului editorial al Universităţii Bar‑Ilan (periodic virtual literar), membru al consiliului editorial al revistei literare periodice Psifas. Producătorul lexiconului istoric al scriitorilor evreii în limba ebraică (2006) şi al lexiconului întreg al scriitorilor evreii în limba ebraică (2010).

A publicat peste de 20 de cărţi originale în limba ebraică  (poezii, proză şi cărti pentru copii). Printre ele: Şapte zile de furie, poezii, 2005; Fermoare de toamnă, poezii, 2006; Odisea lui Pegasus, poezii, 2007; Clown în uliţele inimii, poezii, 2011, Voci din camera răcoroasă, poeme, 2016 ş.a. Are 10 cărţi în limbi străine, 5 dintre ele în limba română. A tradus mai mult de 10 cărţi din limba română în ebraică (Adrian Suciu, Marius Chelaru, Lucian Vasilescu, Ion Cocora, Aron Gaal, Veronica Balaj etc.) şi din ebraică în limba română (Dan Pagis, Itamar Yaoz‑Kest, Aviv Ekrony etc.) şi 5 antologii bilingve. Dintre premii menţionăm: Subvenţia Fundaţiei „Amo’s”, Casa Preşedintelui de stat pentru scriitori şi intelectuali, Israel, 2005; Trofeul „Natiunea poeţilor” în memoria lui Paul Celan, Suceava  Bucovina, România, 2008; Diploma de onoare, Asociaţia Scriitorilor ebraici, Israel, 2010; Premiul de excelenţă în artă Internaţională, Fundaţia de Artă şi Cultură EOS, Ungaria, 2010; Premiul de excelenţă în Artă Internaţională, Congresul internaţional de Poeţi al Academiei de Artă şi Cultură, Israel, 2012; Doctor de onoare şi Membru de onoare al Academiei Internaţionale de ştiinţe, artă, cultură şi spectacole Cita de Roma, Italia, 2015; Ambasador Spiritual al Bucovinei în Israel, 2014; Premiul „Călimara de cerneală”, Asociaţia Scriitorilor ebraici, Israel, 2015, pentru contribuţia la artă în Israel şi al Asociaţiei Scriitorilor Israelieni în limba ebraică, Premiul european pentru promovarea culturii bucoviniene în lume, 2015 ş.a.

 

Măcelar de cuvinte

 

Măcelar mi‑a fost tata
Măcelar de carne
De oase şi musculaturi
Măcelar de duminică, luni şi vineri
Măcelar de peşti, păsări şi oi
Şi cu greu le punea mâna la gât.

Dimineaţa se trezea înaintea răsăritului
Şuşotea cuvinte necunoscute
Sub tallit sacru
Grăbindu‑se la lucru să pregătească mâncarea
Pentru boieri, pribegi şi săraci de stradă.
Că toţi au fost creaţi în chipul domnului.

Seara şedea în fotoliu
Cu ochii în ecranul ideilor dense
Privea cum fluidul roşu al vieţii curgea
Se uita în sus să‑şi găsească domnul
De care s‑a despărţit dimineaţa cu speranţe.
Răspuns de sus nu primea.

Măcelar de cuvinte m‑au numit o dată
Le aranjez pe masă, le tai, le pun împreună
Le prăjesc, le adaug condimente şi mirodenii, le gust
Niciodată nu sunt destul de mulţumit
Şi încep din nou.

Înainte cu ani de zile, un măcelar îmi hrănea corpul,
Umeri laţi, degete noduroase
Aştepta până la sfârşitul mesei
Până până la încărcarea puterilor
Pentru ziua următoare.

Ziua a venit
Acum eu stau lângă piatra de marmură
Şi cu cuvinte tăiate, ca să le înţeleagă,
Îi povestesc despre viaţă:
Timpuri schimbate,
Mode noi şi sunete şi culori şi miresme diferite.
Îl aud şuşotind numai în urechile mele
Că ar prefera să taie carne de oaie
Pentru că inima e prea mică să cuprindă atâtea
cuvinte.

 

Tată   

 

Tata
Mi‑a apărut deodată în faţă
Cu un surâs real
Gras, butucănos, cu mâini de măcelar
Spunând cuvinte blânde, abia le auzeam
Încurajând un timp lipsit de încurajare.
Împrăştiind o‑nţelepciune simplă.
Era unul din cei pe care nu‑i găseşti în cărţi
(Pentru că el nu a ştiut cum să citească)
„Nu ascultaţi cuvintele,
Ci doar pe cel care le spune.”

Apoi, a dispărut prin ziduri
N‑am apucat nici să îl rog să şadă
Nici ca să‑i dau…
Ce?
Ce poţi să‑i dai unui om mort?
Dorinţe?
Vorbe?

 

Cartea terestră a figurilor înaripate

 

Poate fi ca îngerii de pe marginile cerului
Se îmbrăţişează mult?
Se îmbrăţişează vreodată?
La şcoala lor au învăţat despre iubire?

Săruturile lor sunt mai dulci ca mierea?
Sau acolo nu se cunoaşte acest produs
Că nu îndulceşte nopţile leneşilor.

Oare în vârful cerului, acolo între nori,
există un copilaş cu arc şi săgeţi
şi el ştie să ţintească
în inimile figurilor cu aripi.
Câteodată să atingă centrul emoţional
care le‑a fost dat de Domn.

Oare acolo, sus, peste crengi
Aproape nevăzute
Plutesc într‑un dans de salon
În faţa îngeriţelor cu gât alb
Buze ciclamen la preţ de vânzare
Rochii togă cu clivaj
Şi inima care aşteaptă să fie mângâiată cu căldură
Îmbrăţişare sugrumătoare
Pe timp nedeterminat,
Care nu se sfârşeşte niciodată.

Oare şi îngerii cu aripi imaculate
Vor să‑şi ia şansa beţiei de dragoste
ca la sfârşit să cunoască şi
Perechea sa –
Emoţia numită:
Durere.

 

Dragoste în umbra tufei

 

În această zi el a văzut dragostea.
Sub o tufă în grădina publică
Pe o pătură aruncată pe pământ.

Picioare îmbrăţişate, cap pe umăr
Aripi strânse.
Au trimis spre el o privire indiferentă.
Cu răbdare până la plecarea lui.
Nu se gândesc prea mult
La legea modestiei,
Nu se interesează ce gândeşte publicul.
Numai dorinţa şi înţelegerea sunt în ochii lor verzi
Numai mângâierea.

În această zi el a văzut dragoste
Ca la pisici
Îmbrăţişare fără margini
Fără condiţii
Trăit numai momentul local, nesfârşit
Şi iertarea publicului nechemat.

La noapte, da, la noapte
Ei o să poată să‑şi deschidă aripile şi să zboare,
În timp ce publicul nechemat o să‑şi caute
propriile aripi
Fără să poată să se despartă de pământul cunoscut.

 

Pâinea poetului

 

Şi acum să se joace copiii în faţa noastră,
Într‑o grădină frumoasă în centru Pragăi
Şi unul după altul se vor urca:
Un artist cu diplomă
Poet cunoscut
Şi delegaţii multor limbi
Unul după altul
Vor spune sunetul ţărilor lor
Cu accent exact
În faţa ascultătorilor politicoşi
Care au venit să privească circul
Şi nu înţeleg
Că aici se vând sufletele celor ce scriu
Celor ce plătesc maximum.

 

Cercul soarelui

 

Când răsare în zori Marea Minciună
Trebuie sărbătorită destupând o sticlă de şampanie.

Bărbatul care te priveşte lung
În Oglinda în care apari
Face semne ciudate cu mâinile
Până când ochii i se umplu de lacrimi
Întrebându‑se apoi dacă sunt de bucurie sau de tristeţe.

Cravata trebuie legată strâns
Astfel încât gâtul să nu ofere nicio şansă
Nici cea mai mică
Metastazelor decepţiei.
După care, trebuie să‑ţi termini cafeaua
Cu o pilulă pentru a‑ţi uşura conştiinţa
În loc de o bucată de prăjitură uscată şi neagră.

În drum spre serviciu, trebuie să‑ţi pregăteşti în
gând frazele
În aşa fel încât nu cumva să strici armonia intonaţiei
Pentru a acoperi dezastrul febril ce fărâmiţează
Miezul sufletului tău.

La întrebarea: ce mai faci?
Răspunde, cu un zâmbet cizelat pe faţa copilăroasă:
„Foarte bine.”
Dar niciodată nu pune mare preţ pe acest „bine”
Pentru că absolut nimeni nu este cu adevărat interesat,
Fiecare are propriul lui „bine”
în adâncul inimii sale.
În timpul zilei continuă să împrăştii scântei de speranţă
Care poate, accidental, vor intra şi în propriul tău corp.

Seara te reîntorci acasă
Te dezbraci, faci un duş,
Îţi parfumezi trupul.
Din datoria de a arăta bine
Le dai dinţilor să mestece gumă
Bei un pahar zdravăn cu două ciclamate
Şi fără cafea

Te aşezi în faţa plasmei şi schimbi canalele
Te înveselesc necazurile instituţiilor
Te înveleşti cu o pătură de întuneric,
tragi un pui de somn
Preferabil fără vise,
Te trezeşti a doua zi dimineaţă
Într‑o altă zi în lanţul în care ai fost prins
Încă din pruncie.

Nu gândi prea mult
Dacă se rupe o singură verigă a lanţului şi e bine
sau rău
Continuă să mergi înainte
Ascultă‑ţi semenul care suferă
Încurajează‑l, ridică‑i moralul
Arată‑i gustul vieţii
Şi întotdeauna, întotdeauna priveşte înainte
Numai spre ziua care vine –
Care în mod sigur va veni.

Ştii, soarele răsare
Şi el nu are timp să acorde atenţie
Fiecărui om singur

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1881, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest