Contemporanul » pagina 4

Plăceri cinefile şi democratice

Chiar şi într‑o lume cu aspect distopic, aşa cum pare deseori cea în care trăim azi, nimic nu se compară cu plăcerea de a vedea filme în cinematografe, pe un ecran mare şi, vorba criticului american A.O. Scott, „stând alături de prieteni sau necunoscuţi şi împărtăşind acelaşi vis”. Aceasta este, de fapt, o plăcere democratică, pe care numai privitul filmelor ...

citește »

Primele farmacii în Bucureşti

Apariţia primelor farmacii în Bucureşti a fost atestată odată cu înfiinţarea spitalelor. Astfel, în anul 1704, în momentul în care Spitalul Colţea şi‑a deschis porţile, este posibil ca pe lângă acest stabiliment să fi existat şi o farmacie, având în vedere „Cartea patriarhului Samuil al Alexandriei”, din 15 iunie 1715, în care se menţionează că actul de fondare al spitalului, ...

citește »

Balcic, şcoala de pictură de la malul mării

La data de 7 septembrie 1940, România pierdea definitiv Dobrogea de la sud de Dunăre. Tratatul de la Craiova, semnat de România şi Bulgaria, consemna că regiunea dobrogeană urma să revină pentru totdeauna Bulgariei. Este demn de semnalat însă faptul că în perioada în care Sudul Dobrogei a aparţinut României, fiind administrată de Guvernul de la Bucureşti, a cunoscut o ...

citește »

Tainele cărţii româneşti vechi

Cartea veche spune poveşti celui dispus să coboare în ritualul ascultării: sporovăiala ei de taină aminteşte nu doar de traducerea unui text şi tipărirea acestuia, despre tipografi, diortositori, domni şi boieri, mitropoliţi şi episcopi, despre duhul textului şi forma lui, ci încă şi despre viaţa ei ca obiect, când şi cum a fost legată, la ce şi cui a slujit, ...

citește »
Anticariat online

Pin It on Pinterest