Orice convorbire cu doamna Georgeta Filitti este o sărbătoare care încununează decenii de poveste adevărată. Şi acest privilegiu i‑a fost acordat tinerei scriitoare Simona Preda, care îşi va distribui preţiosul „dialog” în trei „părţi”, dar cu o arie tematică atotcuprinzătoare. Aşa cum era de aşteptat, ochii istoricului se adâncesc dinspre secolul al XVIII‑lea şi până în contemporaneitate, întru portretizarea anumitor tipologii umane care, în Ţările Româneşti, vor prelua, prin imitaţie, moda Occidentului. Şi nu doar moda vestimentară franţuzească va cuceri societatea românească a secolului următor, ci şi moravurile acestora. Doamna academician Georgeta Filitti, binecunoscut istoric, va puncta corect starea timpului evocat, reţinând că în societatea feudală românească, ca şi în cea burgheză, modernă, „nu sentimentele au prevalat, ci interesele”, mai precis „conservarea averii” şi „consolidarea poziţiei” sociale.
Fireşte, se pot înregistra şi abateri de la regulă, dacă apare în prim‑plan vreo Mariţică Văcărescu‑Ghica („un fel de Elena Lupescu avant la lettre”) care, prin dorinţa (expres) de a deveni „doamna” Ţării, încalcă atât „Codul Callimachi”, cât şi regulile bisericii ortodoxe româneşti! Sau, şi ceva mai mult. Dorinţa de afirmare în plan social va fi fost atât de îndrăzneaţă, încât s‑a recurs şi la achiziţionarea de „diplome de boierime”.
La polul opus, istoria consemnează şi câte o „figură” de boier „atipic”, precum C.A. Rosetti, revoluţionarul care va „face abstracţie de originea sa boierească”, impunându‑se ca publicist; iar alături de soţia sa, Maria, şi de cumnatul englez, Effingham Grant, evidenţiindu‑se ca „extraordinari patrioţi”.
În „saloanele” boierimii de secol al XIX‑lea, se remarcă o figură aparte, Alexandre, fiul lui Zoe Mavrocordat şi al lui Gheorghe Bibescu, „cel mai mare colecţionar de carte rară din Franţa”. Apoi, familiile Sturdza, Cantacuzinii, Ghica, Brătianu, Filitti şi lumea lor „elitistă”.
Pe cât de înălţătoare pot fi rememorările despre Carol I, tot atât de tristă şi de neînţeles fi‑va comportamentul lui Carol al II‑lea (un „resentimentar”, o „natură răzbunătoare”) faţă de mama sa!
Prin cercetările întreprinse şi prin traducerea a mii de pagini din jurnalele multor figuri reprezentative ale perioadei interbelice, istoricul Georgeta Filitti şi‑a format deja o privire de ansamblu asupra societăţii româneşti, avertizându‑ne că în momentul în care vor fi publicate toate Jurnalele şi Memoriile Reginei Maria, ale lui Constantin Argentoianu şi ale Simonei Lahovary, „vom avea
[cu adevărat] o viziune completă asupra lumii de altădată”, apreciindu‑se că aceştia sunt, cu adevărat, „cronicari absolut străluciţi”.
Încântătoare sunt portretizările unor figuri de talie europeană şi mondială care au creat şi s‑au împlinit departe de ţara lor de baştină, cu referire la omul „şarmant” Eugène Ionesco şi „veşnicia” teatrului său; Mircea Eliade – cel care „a pus în ordine credinţele umanităţii”; Gogu Constantinescu – cu al său „izvor fabulos de inovaţii” (experimente neexplorate încă, aflate în păstrare, în arhivele din Anglia); George Enescu – „figură cuceritoare” şi câţi alţii!…
Ce e drept, nouă ne place să privim partea cea luminoasă a figurilor centrale româneşti de nivel european, însă doamna Georgeta Filitti ne aminteşte şi de Anca Ricci, cea care evocă şi partea întunecată a realităţii: „drama românilor siliţi să trăiască în străinătate un răstimp lung, poate toată viaţa”, conservând în adâncul fiinţei lor o apăsătoare durere pentru că au fost nevoiţi să trăiască departe de ţara de origine.
Un singur exemplu poate fi edificator. Anume, comportamentul lui Emil Cioran, după marele cutremur din România, din primăvara anului 1977, când se plimba agitat pe Champs‑Élysées şi vorbea româneşte!…
Într‑adevăr, suferinţa are multe faţete. Aceste faţete le descoperim în portretizarea altor personalităţi care, revenind, la un moment dat, în Ţară, sau eliberaţi din închisorile comuniste, au avut (totuşi) şansa de a cunoaşte epoca postdecembristă românească.
Două nume sunt dragi doamnei Georgeta Filitti: istoricul Neagu Djuvara, cu o „gândire echilibrată”, inteligent, carismatic (care va avea şansa să susţină conferinţe, să‑şi impună viziunea despre trecutul poporului român, publicând multe cărţi) sau filosoful Alexandru Paleologu, „intelectual încântător”, „figură fermecătoare” (care preferă să conserve sub tăcere anii de detenţie, rămânând un circumspect, privind evoluţia societăţii româneşti douămiiste). Primul expansiv, celălalt, echilibrat. E drept, cei doi au aparţinut unei generaţii de elită strălucită a României – şi, cu ei, „a murit o lume”.
Neagu Djuvara are îndrăzneala de a‑şi impune punctul de vedere (în plan istoric), stârnind valuri de controverse, care îl vor îndurera, pentru că cercetările întreprinse îi creaseră convingerea că are dreptate. Eu însămi m‑am convins de aceasta, în vizita pe care i‑am făcut‑o, după amabilul dumisale accept, în vila din strada Alexandru Philippide nr. 3, Bucureşti, într‑o joi, 25 septembrie 2014.
Privind sutele de crestături ridate de pe obraz şi de pe mâinile acestor sfinţiţi martiri, torturaţi, pe nedrept, eşti tentat să te înclini, sărutându‑le mâna. Ce poate fi mai de preţ decât libertatea?! Poţi spune altfel, decât: „Sunt cel mai fericit om din lume”?!
Câţi confraţi români cu vederi anticomuniste, câţi oameni care nu au avut altă vină decât aceea de a se fi născut evrei nu şi‑au lăsat oasele în locuri ale groazei… la Aiud, Sighet, Râmnicu‑Sărat…, la Auschwitz sau într‑aiurea?!
Aşa că acei care au avut fericirea să simtă strălucirea libertăţii şi au mai şi avut şi voinţa de a se îndepărta de trecut au rostit, precum Eddie Jaku (1920‑2021): „Sunt cel mai fericit om din lume!”
Ei bine, din aceeaşi plămadă a voinţei de a înfrunta cu zâmbetul pe buze, degajat, viitorul, recunoaştem, printre mulţi alţii, pe românul Alexandru Paleologu şi pe germanul de origine evreiască Eddie Jaku, unul dintre supravieţuitorii de la Buchenwald, Auschwitz, şi dintr‑un „marş al morţii”.
Şi câţi ca ei nu au avut curajul să înfrunte Răul, după ani grei de detenţie?!
Lecturaţi, rogu‑vă, mărturiile din volumul România de totdeauna (Editura Corint, 2022), precum şi bestsellerul internaţional, câştigător „Abia Biography of the year 2021”, Cel mai fericit om de pe pământ (cu titlul original „The Happiest Man on Earth”), autor Eddie Jaku (Editura Trei, 2022), şi cununa adevărului va străluci!
În cel de al doilea capitol al „dialogului” conceput de Simona Preda, de‑a dreptul cuceritoare se vor contura evocările despre doamne şi domniţe de secol XVI‑XVIII. Acestea împodobesc tabloul pictural, prin frumuseţea şi cochetăria unor stilate doamne, având în prim‑plan câteva figuri reprezentative, precum: Elina Năsturel Herescu (soţia lui Neagoe Basarab, sora cărturarului Udrişte Năsturel), Marica Brâncoveanu (soţia voievodului‑martir), Ecaterina Rosetti (cea de a doua soţie a lui Constantin Mavrocordat), şi pentru secolul al XX‑lea, fireşte, Regina Maria.
Simona Preda se dovedeşte perspicace în formularea întrebărilor şi în dorinţa de a ilumina anumite momente de istorie românească. Doamna Georgeta Filliti se dovedeşte deschisă pentru a clarifica câteva elemente încă neelucidate sau total necunoscute multora dintre noi. Mai întâi, o referire clară, privind momentul 1866 (demn de reţinut), care spulberă orice altă variantă: „Se vădise o dată în plus îndreptăţirea generaţiei paşoptiste, care ceruse principe străin. O cerere pe care şi Cuza a încuviinţat‑o şi de aceea, după şapte ani, a considerat că este cazul să se retragă, a abdicat fără să facă cel mai mic gest de împotrivire”.
Cel mai dur şi mai dramatic (necunoscut, totalmente, pentru mulţi dintre noi) detaliu este acela care face referire la conservarea inimii Reginei Maria. Ei bine (ne vine a crede?!), timp de aproape şaizeci de ani, Inima Reginei Maria s‑a uscat într‑o cutie de Plexiglas, pe un pervaz al MNIR.
Pe parcursul expozeului Excelenţei Sale, academician Georgeta Filitti nu teoretizează, ci expune fapte reale, prin care înţelegem cum şi‑a lăsat numele înscris în istorie boierimea „cu blazon”, adevărata elită românească.
Aşa cum mărturisea, într‑un interviu, şi regretatul Profesor Academician Eugen Simion: „Elita cea adevărată este aceea care face ceva pentru ţară”.
Prin întrebările inteligent strunite de Simona Preda, doamna Georgeta Filitti tocmai asta şi doreşte. Să cunoaştem punctele forte, dar şi pe cele vulnerabile ale unor vremi apuse, preţios exemplu pentru prezent şi viitor.
■ Scriitor, profesor, publicist
Livia Ciupercă
