Contemporanul » Lecturi - Despre Cărți » Ştefan Borbély: Critică şi empatie

Ştefan Borbély: Critică şi empatie

Ne aflăm în prezenţa unui critic căruia nici un domeniu nu îi este străin, care a transformat biblioteca şi librăria în forme de viaţă, simţindu-⁠se la fel de bine atât în domeniul valorilor consacrate, cât şi în al acelora a căror clasicizare se lasă încă aşteptată.

Constantina Raveca Buleu este un nume deja consacrat al criticii noastre tinere, cu preponderenţă datorită cărţilor de erudiţie cu miză mare pe care le-⁠a publicat până acum. A început cu un studiu comparat al reprezentărilor Greciei în spaţiul cultural european din siajul lui Nietzsche, a continuat cu un microeseu dedicat raporturilor dintre Dostoievski şi gânditorul de la Sils Maria, izbutind, în cele din urmă, să-⁠şi editeze integral, în 2011, şi teza de doctorat (la susţinerea în două volume a avut 800 de pagini, trezind pe bună dreptate reticenţa editorilor obişnuiţi cu cărţi scurte şi vandabile), prin bunăvoinţa echipei editoriale de la Contemporanul (cu precădere a Aurei Christi), Paradigma puterii în secolul al XIX-⁠lea intrând, de atunci, în substanţa câtorva cursuri academice din ţară şi în cea de referinţă a unor lucrări de licenţă şi de doctorat, fără să devină, încă, un bun cultural de largă circulaţie, statut pe care ţinuta ştiinţifică interdisciplinară a cărţii şi sintezele impecabil lucrate în interiorul ei l-⁠ar merita pe deplin. Pe linia aceloraşi imperative sistematice şi sintetice, autoarea s-⁠a dedicat ulterior cercetării critice a ezoterismului cultural şi literar interbelic, rezultând, de aici, până acum, câteva bune studii de caz publicate în română şi engleză, cât şi reeditarea, la Editura Limes a lui Mircea Petean, a Călătoriei în India, jurnalul oriental al Bucurei Dumbravă. Aşteptăm, însă, lucrarea…

Activitatea sistematică de cronicar literar, axată în principal pe cărţi de actualitate, nu pe comentarea unor volume descolbuite dublează munca de intelectual discret, impecabil al Constantinei Raveca Buleu, autoarea lăsându-⁠se descoperită şi într-⁠un domeniu al versatilităţii şi al fragmentarului, pe care nu l-⁠ai bănui că îşi face loc în existenţa sa intelectuală, dacă te limitezi doar la studiile de anvergură din domeniul ştiinţific şi erudit. Surpriza, parcurgând volumul Critică şi empatie (Ed. Ideea Europeană, Bucureşti, 2017), vine din direcţia asumării – şi chiar a asimilării – fragmentului ca epistemă intelectuală. Mediu spiritual preponderent al ultimelor decenii culturale, el presupune combinări şi recombinări, dispersii şi reapropieri, o anumită asistemicitate savant trăită, raţionalizată pe alocuri prin interdisciplinaritate.

Toate acestea le găsim în Critică şi empatie, atât în substanţa comentariilor critice, cât şi în selecţie, textele apărând, de-⁠a lungul anilor, mai cu seamă în Contemporanul şi Apostrof. În ultimă instanţă, calitatea demersului intelectual al criticului „condamnat” să scrie lună de lună despre ceea ce apare, la cheremul unei asistemicităţi inerente, cu alte cuvinte, e determinată de capacitatea de a organiza prin linii de coerenţă lăuntrice o diversitate care devine dominantă. Autodefinitoriu aproape, Constantina Raveca Buleu îl citează la pag. 147 pe Liviu Petrescu, pe care, din nefericire, nu l-⁠a mai prins la catedră: „Scriu critică dintr-⁠o mare nevoie de a vedea clar în nişte lucruri cu desăvârşire obscure. […] Sunt – atât cât pot eu însumi înţelege – o structură raţionalistă…”.

Înţelegerea cărţilor despre care scrie şi a motivaţiilor care le-⁠au adus în lume reprezintă, în consecinţă, mobilul prim din Critică şi empatie. Ceea ce înseamnă, înainte de toate, obiectivitate, corectitudine descriptivă, echilibru, sobrietate şi integralitate, fiindcă fiecărei cărţi îi este dedicat un inventar tematic complet, scris dintr-⁠un imperativ de exhaustivitate. Buleu nu scrie din partizanat de grup, nu insinuează şi nu atacă, aşa cum o fac, din păcate, corifeii adulaţi ai generaţiei de franctirori în care a aruncat-⁠o destinul. N-⁠are porniri corozive, superiorităţi de adolescent genialoid sau fobii anti-⁠generaţioniste; dimpotrivă, atunci când, de pildă, comentează studiile despre SF ale lui Cornel Robu, se opreşte exponenţial şi în dreptul celui „de al doilea optzecism” denunţat de către critic, al literaturii de anticipaţie şi de speculaţie galactică, care – să fim sinceri… – ne-⁠a cam contaminat pe toţi cei care ne-⁠am format prin anii ‘70-⁠80 ai secolului trecut, datorită exactităţii matematice de acolo, pe care o contrapuneam grotescului alienant al ceauşismului opresiv, ca să nu mai vorbim de ilicitul cosmopolitismului (preponderent proamerican) pe care îl aducea cu sine literatura SF, echivalat de către unii chiar cu libertatea.

Critică şi empatie, care adună doar o parte dintre textele foiletonistice semnate de către Constantina Raveca Buleu până în momentul de faţă, îşi structurează selecţiile şi pe baza altori vectori lăuntrici. Unul este al firilor afine (Silviu Lupaşcu, Mircea Muthu, Geo Şerban, Mircea A. Diaconu, Mircea Martin, Paul Cornea etc.), comentaţi din perspectiva unor opţiuni pe care autoarea le socoteşte ca fiind autodefinitorii. De pildă, ea remarcă la S. Lupaşcu „propensiunea pentru zonele de umbră ale istoriei religiilor”, la M. Muthu fragmentarismul existenţial al balcanicului ca tehnică de supravieţuire (plus darul profesorului clujean de a-⁠şi trăi melancolic „fericirea amară” prin intermediul unor citate livreşti superbe), selectează, din cartea lui M.A. Diaconu despre I.L. Caragiale, chiar domeniul la care te-⁠ai aştepta mai puţin, şi anume geometrismul elaborat, farmaceutic, al textelor, altminteri vitriolante. La M. Martin sunt decupate „modelele de acţiune intelectuală”, la Rodica Marian, distincţia, nevalorificată încă pe deplin sub aspect exegetic de către comentatorii lui Eminescu, dintre „marele eu” şi „micul eu” existentă în variantele care duc înspre versiunea finală a Luceafărului, iar la I. Vartic, „histrionismul terapeutic, creator şi vital” importat de la Bulgakov, surprinzător fiind doar faptul că translaţia e asumată de către un intelectual care a dus ipohondria la nivel de artă.

Un alt liant subiacent, căutat de către Constantina Raveca Buleu, e narativizarea, identificarea, altfel spus, a subtilelor translaţii şi modificări care se produc atunci când istoria şi viaţa devin text. Astfel, în Ambasadorul invizibil al lui Nichita Danilov, se discută, pe rând – cu trimiteri implicite înspre substanţa lucrării de doctorat despre putere – modul îm care se „narativizează” puterea şi virtuţile de ritualizare ale acestor transformări. Analizând Cartea şoaptelor a lui V. Vosganian, perspectiva reapare, impusă fiind de ritualizarea ca atare a memorialisticii subiectivizate. În Un om în Est (I. Groşan), autoarea identifică urme evidente de „magie narativă”, inerenta translaţie înspre receptarea şi (re)scrierea istoriei fiind vizibilă în textele despre Corina Ciocârlie, Gabriela Gheorghişor şi Mircea Vasilescu, adică în economia intelectuală a unor „contemporani” cu care autoarea, structural, se aseamănă.

Aceste cronici aduc cu ele, pe de altă parte, şi exhibarea discretă, demnă, elevată a unor maniheisme legate de prezent, semn că şi la acest nivel, al omului pe care cineva l-⁠ar putea suspecta ca fiinţând doar în „turnul de fildeş” al ideilor şi sintezelor atemporalizate, conştiinţa politică funcţionează viu şi critic, chiar dacă nu coboară vindicativ la nivelul străzii. Cercetând, astfel, Monogramele G. Gheorghişor, Buleu selectează ideile legate „de viziunea întunecată şi crudă […] a unui univers căzut pradă Răului fără nici o şansă de salvare”, reţine, programatic, paginile dedicate lui Radu Mareş (Urletul disperării), pe când, oprindu-⁠se la Europa dumitale… a incisivului Mircea Vasilescu, ea trece în revistă câteva radicalisme antiromâneşti de tip vitriolant, nihilist (Peter Greenaway, I.P. Culianu), pentru a se opri, în cele din urmă, la concluzia sindromului autohton „zicem ca ei şi facem ca noi”, care sună astfel (apud M. Vasilescu): „…continuăm să ne construim fiecare «Europa noastră», la care ne gândim încă în termeni naţionali.”

M-⁠am bucurat să regăsesc în volum o cronică la Mitul felinelor al Irinei Petrovai (Pisici în literatură şi mitologie), carte lucrată la Literele clujene de către o autoare pe care nu cred s-⁠o mai citim vreodată, fiindcă a emigrat, stabilindu-⁠se la o margine de Europă, în Irlanda, mai aproape, totuşi decât autoarea Neomedievismului postmodern, Ileana Vesa (o carte tot ignorată, deşi are o continuare), care a trecut Oceanul. O surpriză a mai fost să descopăr printre cronici câteva substanţiale texte dedicate poeziei (Adriana Teodorescu, Ioan Milea, Hanna Bota, Dorin Popa, Gellu Dorian, Lucian Vasiliu, Ion Zubaşcu), semn că ne aflăm în prezenţa unui critic căruia nici un domeniu nu îi este străin, care a transformat biblioteca şi librăria în forme de viaţă, simţindu-⁠se la fel de bine atât în domeniul valorilor consacrate, cât şi în al acelora a căror clasicizare se lasă încă aşteptată.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Ştefan Borbély

Ştefan Borbély (n. 31 oct. 1953, în Făgăraş) este profesor universitar la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca, în cadrul Catedrei de literatură universală şi comparată. Doctorat în literatură comparată (1999). Echinoxist ca formaţie, a debutat editorial în 1995, cu volumul [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now