Ideologia dominantă are pe agendă eliminarea istoriei ca materie obligatorie de studiu şcolar, sub pretexte precum concentrarea pe materii utile, eliminarea învăţării pe de rost, învăţământul aplicat sau învăţământul apropiat de viaţa cotidiană. Concret, o reformă a învăţământului promovată în anii din urmă în Spania (pe lângă faptul că a scos Filosofia complet din curiculele şcolare) a redus studiul istoriei la studiul câtorva teme (s‑a evitat dinadins studiul cronologic, considerat, depreciativ, o învăţare pe de rost, marcă a vechii educaţii). Astfel, elevul nu va mai percepe istoria ca pe un proces cronologic, în care sunt inserate evenimente, el însuşi fiind înserat într‑o epocă prezentă, ci va studia teme, evenimentele istorice fiind ca atare ignorate (nici o menţionare a Revoluţiei Frnaceze, spre exemplu). Astfel de teme sunt inegalitatea socială sau marginalizare, segregare, control şi supunere în istorie sau familie şi castă sau rolul religiei în organizarea socială. Enumerarea din urmă arată limpede conţinutul ideologic ce a fost dat studiului istoriei, printr‑o politică publică a statului.
Eliminarea studiului istoriei tinde spre eliminarea conştiinţei istorice a individului, proces de amplitudine care va separa net prezentul de trecut, eliminând orice legătură între cele două. În decurs de două‑trei generaţii omul nu va mai avea o conştiinţă istorică, ci doar conştiinţa propriei lui actualităţi. Va fi o modificare majoră a perspectivei ontologice, comparabilă doar cu dobândirea conştiinţei istorice, apărută, probabil, atunci când au apărut primele colectivităţi. Dar dobândirea conştiinţei istorice, la fel ca dobândirea credinţei în zei sau pierderea credinţei în zei, au fost procese naturale ale spiritului, pe când, acum, eliminarea conştiinţei istorice este un proces manipulat ideologic de către stat. Statele însele sunt angrenate complet în noua ideologie neomarxistă, ce se manifestă inclusiv prin politici publice comunitare, drept internaţional, reglementări de diverse ierarhii. Conştiinţa istorică, în primul rând inserarea în temporalitatea naţională, face obiectul unei politici active de reprimare, urmând a fi scoasă din identitatea tare a indivizilor, în locul ei urmând a fi favorizate identităţile sexuale sau identitatea europeană.
Istoricii marxişti au prelucrat materialul istoric prin noua ideologie; scrierea istoriei era pentru marxişti un act reflexiv al unui spirit prezent, judecarea istoriei a avut în vedere criterii teoretice prezente, iar ideologiile epocii studiate au fost complet ignorate. Istoriografia marxistă nu putea fi neutră, pentru că istoricul marxist introducea în evenimentele istorice pe care le trata concepte proprii şi o sensibilitate ideologică ce modelau materialul istoric. Prezentul era pentru istoricul marxist întotdeauna rezultatul unui trecut, iar propunerea marxistă era aceea că orice schimbare ideologică prezentă trebuie să aducă după sine o nouă judecare a trecutului, o nouă interpretare şi reamprentare a acestuia. Modelul istoriografic nou al marxismului era deci unul subiectiv intelectual şi activist politic, o dictatură a ideologiei asupra faptelor istorice, în afara cronologiei istorice, bazat pe un angajament al istoricului în favoarea unui factor ideologic, ceea ce trebuia să dea interpretării istorice un caracter obiectiv.
Dacă marxismul a rescris istoria din perspectivă ideologică, neomarxismul duce lucrurile mai departe, militând pentru eliminarea studiului istoriei cu scopul eliminării (în final) a conştiinţei istorice a individului, unul din elementele golirii lui de spiritualitate. Schimbarea majoră a lumii, obiectivul ambiţios al neomarxismului nu sunt realizabile fără schimbarea majoră a conştiinţei. Unul din elementele importante ale acestei schimbări a fost pentru marxism schimbarea conştiinţei istorice, obiectiv devenit pentru neomarxism eliminarea conştiinţei istorice.
Eliminarea studiului istoriei din curiculele şcolare pierde intenţionat din vedere şi puterea formativă şi eductivă a studiului trecutului, atât în privinţa a ceea ce este de urmat, cât şi în privinţa a ceea ce este de evitat. Fără studiul istoriei şi fără cunoaşterea ei, neomarxismul face un salt uriaş spre obţinerea rezultatului ideologic ultim: omul fără chip şi fără asemănare.
■ Romancier, eseist
Mirel Taloş
