Distincţia devenită clişeu dintre apetitul pentru formă al scriitorului occidental şi realismul psiho-⁠social al prozei ruse este invalidată în Dostoievski-⁠Nietzsche. Elogiul suferinţei, printr-⁠un exerciţiu hermeneutic plin de revelaţii şi de tensiune a argumentării, ce pare să fi acaparat toate forţele intelectual-⁠afective ale autoarei, dându-⁠i uneori cititorului sentimentul că e martorul indiscret al febrilei sale căutări de sens, cu ezitări, îndoieli, ...