O, om ce mari răspunderi ai
De tot ce faci pe lume,
De tot ce spui în scris sau grai,
De pilda ce la alţii dai,
Căci ea mereu, spre iad sau rai,
Pe mulţi o să‑i îndrume!
(Sf. Ioan Iacob)
Dacă cineva va citi cu atenţie textele medicului Roxana Cristian, doctor în medicină, atent exeget, inspirat filolog şi înzestrată cercetătoare a sensurilor ascunse ale cuvintelor, ideilor şi imaginilor, va înţelege cât de mult poate să urce cineva în drumul spre împlinire. Orice urcuş va fi de folos când îl parcurgem împreună cu Dumnezeu, motiv pentru care există oameni a căror activitate şi lucrare impresionante atrag cuvenita admiraţie a contemporanilor şi urmaşilor. Prin ei, Dumnezeu lasă deschisă poarta de intrare în lume a frumuseţii, binelui şi înţelepciunii. Prin desişurile cuvintelor lor, care răspândesc greutatea şi abundenţa luminii, ajungem, de multe ori, să vedem mai limpede zenitul. Deşi nu socotim nimic mai important decât Evanghelia, totuşi înţelegem multe lucruri şi din scrierile înţelepţilor. Fără a micşora autoritatea descoperirii dumnezeieşti a Mântuitorului, ajungem să cunoaştem, din tălmăcirea înţelepciunii umane, adevărul inefabil al cuvintelor vieţii veşnice.
O cunosc pe Roxana Cristian de aproape 40 de ani; am întâlnit‑o la Fălticeni, în Bucureşti, de mai multe ori, la Mănăstirea Antim, unde venea frecvent în vremea studenţiei mele, ca ucenică aflată sub aripa duhovnicescului părinte Sofian Boghiu. Recent, am revăzut‑o la Târgul de carte Gaudeamus, în primăvara anului 2023.
Nu pot trece cu vederea aniversarea ei de la 13 august, în zilele premergătoare praznicului Adormirii Maicii Domnului. De aceea, consemnez câteva rânduri, pentru un popas de suflet, la împlinirea a 85 de ani, pentru o alinătoare a suferinţelor bolnavilor, cu îndelungată activitate ştiinţifică, deschizătoare de sensuri, prin experienţa înţeleaptă dobândită în urma unei îndelungi căutări şi trăiri pe măsură. Născută în 1938 la Ploieşti, a devenit un om al rugăciunii şi al sensurilor adânci, medic primar de laborator, doctor în ştiinţe medicale, cadru universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, profesor de religie în partea a doua a vieţii, la maturitatea spirituală, după împlinirea vârstei de 40 de ani, şi ctitor al Editurii Rosmarin, care pune în lumină operele lui Vasile Lovinescu şi ale lui René Guénon. A editat mai multe cărţi, unele inedite, necunoscute până atunci publicului, ţinute în sertar fie de un discret cărturar fălticenean, fie de René Guénon însuşi.
A publicat articole în multe ziare şi reviste, dintre care amintim Convorbiri literare, România liberă, Lumea creştină, Cotidianul, Scrieri şi studii tradiţionale şi altele.
Pe când avea 20 de ani, doctorul Maria Roxana Cristian s‑a bucurat de o întâlnire specială, când Dumnezeu a rânduit să‑l cunoască pe Vasile Lovinescu. De atunci, până la sfârşitul vieţii lui, în iulie 1984, au legat o prietenie cum puţine au fost, de o mare însemnătate pentru cei doi oameni de cultură, cu apetenţă spirituală viguroasă şi cu îndelungi căutări ale abisului la care Σοφία îl invită pe om.
Discursul doctorului Maria Roxana Cristian este unul de rară constituţie. Dan Stanca, vorbind despre ea şi despre scrierile create de ea, afirmă: „Adună în sufletul ei teribile licori şi otrăvuri. Ştie din acestea să distileze şi să obţină cuvinte de aur, care, aşezate unul în prelungirea celuilalt, compun o muzică a harului”. Cum va fi obţinut aceste cuvinte preţioase e de la sine înţeles! A pătruns adâncurile trăirilor şi a descoperit filonul de aur, asemenea celui care zace în adâncul muntelui, pe care, cu trudă multă, căutătorii îl descoperă şi îl oferă celor însetaţi de frumuseţe şi strălucire.
Observăm, în scrierile Roxanei Cristian, profunzimi ce ţin de Teologie. Ea ne aminteşte modul în care Părinţii Bisericii s‑au întrecut să ne spună cum izvorăsc râurile de lumină ale slavei lui Dumnezeu, care descoperă toate. Citându‑l pe Sfântul Efrem Sirul, autoarea subliniază: „Izvora slava dumnezeirii Lui şi din toate mădularele Lui a strălucit lumina Lui, căci nu a strălucit trupul Lui ca al lui Moise din afară, ci dintr‑Însul izvora slava dumnezeirii Lui şi nu le‑a arătat tot adâncul slavei Lui, ci cât a îngăduit măsura ochilor lor. Şi vedeau prorocii pe apostoli şi apostolii pe proroci, pe începătorii Legii celei noi. A văzut Moise cel Sfânt pe Moise cel sfinţit, a văzut iconomul Tatălui Moise pe epitropul lui Dumnezeu, Petru”.
Aceste cuvinte au fost preluate de Roxana Maria Cristian din Proloagele părintelui Benedict Ghiuş. Mai departe, scriitoarea descoperă, scriind, înţelesul sărbătorii Schimbării la Faţă, făcând o exegeză amănunţită, în încheierea căreia mărturiseşte că „ale Tale dintru ale Tale, Ţie îţi aducem de toate şi pentru toate”. După îndelungi căutări şi contacte, întâlniri cu opera Părinţilor Bisericii, după cristalizarea unor idei originale, multe dintre ele pline de sensuri, Roxana Cristian ne‑a dăruit o carte cu meditaţii pe teme importante, începând cu referiri la Mănăstirea Antim, la icoana Rugului Aprins, la Porţile împărăteşti, ori candelabrul mănăstirii, teme la care a meditat îndelung în timpul slujbelor şi rugăciunilor şi care s‑au adunat în decursul multor ani.
Ne sunt, astfel, propuse câteva teme spre meditaţie: Ramura de salcie, A zecea fericire, Iubirea lui Petru, Văpaia Sfântului Ilie, Minunea ce merge înaintea Minunii, Geografia raiului, Scurtă introducere în teologia muzicii, Despre iertare, Imn heruvic, Intelectualul în Ortodoxie, Cultura şi închinarea şi altele asemenea. Cele mai multe dintre textele adunate în cartea Însemnări la apusul soarelui, apărută la Editura Rosmarin, sunt dedicate unor slujitori ai Bisericii sau unor persoane care rămân tainice, întrucât, în unele cazuri, cunoaştem doar iniţiala persoanei la care face referire. Parcurgând aceste pagini, am fost cucerit de profunzimea gândurilor legate de momentul Schimbării la Faţă. Aş putea numi textul doctorului Roxana Cristian o altfel de omilie, scrisă într‑un alt mod decât cele ale teologilor cunoscuţi, cu idei care aduc lumină asupra subiectului, deja plin de strălucirea şi necuprinderea dumnezeirii.
Despre doctorul Roxana Cristian, la un moment important al aniversării sale, adaug câteva amănunte pe care s‑ar putea ca nu foarte mulţi să le cunoască. Când îi vizitam la Fălticeni pe soţii Lovinescu, Vasile (Lala) şi Steliana, constatam că tot mai puţine nume reveneau în discuţiile cu ei, în special cu doamna Steliana. Între aceşti foarte puţini se regăseau Roxana Maria Cristian şi Florin Mihăescu, cel de‑al doilea un bucureştean atipic, membru, alături de doctorul Roxana Cristian, al Cenaclului Hyperion, ucenic apropiat al maestrului Vasile Lovinescu. Se cunoşteau de mult, corespondau. Doctoriţa cea înţeleaptă a păstrat fiecare scrisoare (nici nu avea cum altfel!), deşi timpurile erau cu totul neprielnice corespondenţelor, destăinuirilor şi discuţiilor de un asemenea nivel. Va fi riscat, ascunzându‑le pe undeva, dar ele au supravieţuit anilor în care întunericul părea să domine.
Pe lângă mărturiile despre prietenie şi alte idei inaccesibile celor din exterior, inclusiv înţelepţilor, corespondenţa dintre doctorul Roxana Cristian şi Vasile Lovinescu (în parte publicată) vorbeşte despre oamenii care căutau lumina în miezul unui ev aprins. Trimise din diferite locuri, unele epistole au fost redactate la Fălticeni şi expediate mai tinerei sale uceniţe şi prietene, începând cu anii ’60 şi până în ultimele zile ale scriitorului.
Privind cronologic, frumuseţea şi informaţiile succinte ale amintitei corespondenţe evoluează şi se încheie într‑o notă specială, cu citate din diferite limbi, cu anumite cuvinte scrise în arabă, limba pe care o învăţase Vasile Lovinescu pentru a înţelege, după cum mărturisea, adevăruri superioare. Dacă ar fi fost doar aceste scrisori, ele încă vorbesc despre lucruri străine nouă, despre taine învăluite în lumini şi străluciri diamantine.
Într‑una dintre scrisori, Lovinescu îi mărturiseşte că nu poate ajunge la Putna, fiind trist din această pricină! Se bucura că Roxana Cristian a făcut un popas la Mănăstirea Neamţ. Îi spunea că acolo, chiar şi pe timp ploios, şederea e o binecuvântare. O tradiţie reliefează că surplusul de ploaie este cauzat de refuzul oamenilor de a primi harul, care atunci se transformă în apă, acesta fiind, probabil, modul în care de demult s‑a produs potopul… Vorbea despre părintele Cleopa, care nu se mai arăta oamenilor decât în ipostaza de predicator. Ei cunoşteau că părintele deţine multe idei pe care nu le spune…
Înţelegeau din basme, din scrierile vechi sau mai noi, provenite din cultura exotică sau din cea autohtonă, foarte multe taine, îşi împărtăşeau impresii despre texte şi se bucurau să întâlnească oameni care erau atraşi de aceleaşi preocupări transcendente.
Reflecţiile lor vorbesc despre transcendent. Luceafărul le reamintea o formulă misterioasă: în înger este viziunea înserării. Despre aceasta, Vasile Lovinescu spunea că este boare de inefabil.
În ceea ce priveşte lectura Filocaliei, Vasile (Lala) spunea: „Este o literatură iniţiatică, care cere sfinţenia şi sfinţirea întregii noastre fiinţe. Sfinţii sunt exigenţi şi până la Dumnezeu ei sunt păzitori ai pragului…”.
Când scriitorul Vasile Lovinescu a murit la Fălticeni, doamna Steliana mi‑a vorbit despre Roxana Cristian. O anunţase despre trecerea la cele veşnice a soţului ei, însă nu am participat la discuţia telefonică purtată atunci. Îmi amintesc că a ajuns la Fălticeni cu puţin timp înainte de înmormântare, unde am avut impresia că Roxana Cristian a stat ascunsă, parcă să nu fie văzută de cineva. Nu ştiu dacă se simţea urmărită sau căuta discreţia sihaştrilor, a marilor rugători, care se feresc de ochii lumii. Ştiu că doamna Lovinescu, nu tocmai binevoitoare şi cu vorbele ei reci, suporta puţine persoane în apropierea ei.
Roxana Cristian a fost una dintre aceste prea puţine care au însoţit‑o până în ziua plecării dincolo. Atenţia ei pentru prieteni, drumurile pe care le face în fiecare an la Fălticeni, neuitând de Vasile Lovinescu şi de familia lui, după 40 de ani de la trecerea lui la cele veşnice, este o dovadă în plus a profunzimii sufletului său mare şi nobil.
Ce frumos exemplu oferă omul, scriitorul şi medicul Roxana Cristian la 85 de ani!
■ Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor
† Timotei Prahoveanul
