Din ultimul număr:
Contemporanul » Eseu - Publicistică » O recuperare cu doi domni, unul Alb şi unul Negru

O recuperare cu doi domni, unul Alb şi unul Negru

Poate că experimentul narativ s‑ar fi oprit aici, dacă în universul intim al domnului Alb şi al domnului Negru n‑ar fi intrat un străin cu barbă neagră…

„Domnul Alb şi Domnul Negru obişnuiau să se întâlnească, de ani buni, regulat, în aceleaşi zile, la aceeaşi oră. Lunar, în ultima zi de vineri, la ora 18”. Cu un joc al numelor ce aminteşte de Reservoir Dogs, filmul din 2006 al lui Tarantino, Dan Căilean îşi introduce în scenă protagoniştii sofisticatului său experiment narativ, apărut în 2015 la Editura Şcoala Ardeleană, Sinenomia. Îl recuperăm aici, recunoscându‑i, totodată, excelenţa imaginativă şi rezistenţa în timp.

Programatic „Sine motto!” şi fără nume (dacă cedăm sugestiei din titlu, Sine‑nomia), întreaga construcţie epică operează în afara identificărilor şi etichetelor, într‑un univers care, pur şi simplu, există prin simplul act al povestirii (echivalentă aici cu Geneza), povestirea fiind „principalul obiectiv al întâlnirilor celor doi” protagonişti. Simbiotici tocmai graţie antitezei, decomplexatul domn Alb şi sobrul domn Negru – Aule (de la A) şi Enule (de la N) în versiunile vocative cultivate în intimitatea ritualizată a întâlnirilor celor doi – descoperă pe parcursul relaţiei lor diferenţa dintre „a sta de vorbă şi a povesti”, dintre subiectele generate de cotidian, eşuate invariabil în monotonie şi irelevanţă, şi ficţiunile rezultate din jocul „de‑a imaginaţia”. „Ca în Sheherezada… Doar că noi nu vom avea sultan cui să‑i povestim… vom fi pe rând sultan pentru celălalt” – precizează domnul Alb în prologul unui laborator narativ expandat în spaţiul aparent incongruent al unui bar contemporan, adaptare postmodernă a hanului sadovenian de odinioară. În perimetrul acesta, cei doi se adâncesc în experimente narative tot mai sofisticate, testează configuraţiile clasice ale povestirii sub presiunea unui impuls ludic irepresibil, a unui hedonism nedeghizat alimentat de fantezie şi fascinat de fantastic. „Cu fiecare întâlnire care urmă – ni se spune –, povestirile deveniră tot mai elaborate, mai pline de fantezie, de înţelesuri şi de subînţelesuri, pe care cei doi se străduiau apoi să le descifreze. Devenise o reală plăcere acest joc al imaginaţiei şi ajunseseră să aştepte cu nerăbdare următoarea întâlnire, pentru a afla, unul de la celălalt, cât de imaginativi pot fi. Nu era o întrecere între ei, care e mai bun, pur şi simplu se simţeau bine făcând asta”.

Cea dintâi construcţie narativă ia naştere undeva la intersecţia dintre arsenalul francizei The Twilight Zone, amestec de fantezie, science‑fiction, esoteric şi macabru, şi o reinterpretare a eidolon‑ului antic grec, premisa fiind aceea că „în anumite nopţi cu lună plină, umbrele se desprind de fiinţe şi se întâlnesc să discute”. În Domnul Alb povesteşte despre umbre, suspendarea neîncrederii se joacă în translarea dialogală a unei comunicări fundamental nonverbale, din moment ce „umbrele nu vorbesc”. Asistăm astfel la tribulaţiile umbrelor, la convulsia declanşată de imperativul libertăţii şi la revolta împotriva fiinţelor dictatoriale, animată de ecoul unei legende urbane potrivit căreia o vrăjitoare de la marginea nordică a oraşului ar putea separa fiinţa de umbra sa. Însă, înainte de a afla mai multe detalii despre vrăjitoarea cu pricina, umbra bătrânei care o invocase se stinge într‑o explozie de lumină odată cu moartea fiinţei căreia‑i aparţine, lăsând în urmă resemnarea momentană a celorlalte umbre confruntate cu destinul lor thanatic şi un final deschis, ce trimite la vrăjitoarea legendară şi la visul de libertate al umbrelor. În trena ficţiunii, domnul Alb şi domnul Negru se lansează într‑o dezbatere despre imposibil, verosimil, real, variaţiile personalizate ale tipicităţii şi virtuala nelimitare a imaginaţiei.

Macabrul se infiltrează apoi în Domnul Negru povesteşte despre un funcţionar ciudat, ce pare o extrapolare ficţională a unui studiu clinic de personalitate reprimată, cu o interioritate resentimentar‑explozivă. Victimă a propriului trup şi a ironiei crude a colegilor săi, Funcţionarul responsabil cu eliberarea actelor de identitate prezintă un exterior impasibil, benign, însă se dezvăluie destul de repede drept o fiinţă condiţionată exclusiv de „ură, dispreţ şi dorinţă de răzbunare”. Această dominantă ocultată a personalităţii sale se activează odată cu revenirea în viaţa sa a unei foste logodnice, când el descoperă că are puterea de a decide momentul morţii celor care i‑au făcut viaţa un calvar, prin simpla înscriere a unei date de expirare a documentului lor de identitate. Însă, cum „uneori puterea devine o barieră greu de ridicat pe drumul prăfuit şi sinuos al existenţei”, Funcţionarul sfârşeşte emblematic prin a se sinucide, folosindu‑se de nou‑descoperita sa putere malefică. Dincolo de terifianţă şi morală, ceea ce pare a ocupa prim‑planul intermezzo‑ului narativ consecutiv acestei povestiri ţine de anularea ostentativă a importanţei aspectelor hermeneutice iscate de povestire, de preeminenţa imposibilului făcut posibil, configurat la intersecţia dintre ficţiune şi viaţă, dar, mai ales, de plăcerea povestirii. „Problema e că noi nu am venit aici să facem critică literară – precizează domnul Alb – Nu! Noi am venit să ne bucurăm că suntem împreună şi să ascultăm fabulaţiile minţilor noastre… Să avem plăcerea de a povesti şi de asculta. Atât!”.

Tiparele naraţiunii şi limitele verosimilităţii sunt explorate mai departe în Domnul Alb povesteşte despre doi soţi şi o oglindă, unde radiografia vieţii unui cuplu modest înregistrează la un prim nivel involuţia existenţială, manifestată în transformarea optimismului în insatisfacţie maladivă, scurtcircuitată fantastic de posibilitatea unui univers paralel în care acelaşi cuplu trăieşte un scenariu ideal, marcat de prosperitate şi fericire. Mirajul din oglindă reuşeşte vremelnic să deturneze atenţia protagoniştilor de la realitatea lor socială, în care „fiecare cu insula lui stearpă, înconjuraţi de ape mohorâte şi de orizonturi fără speranţă”, însă, surprinzător, epilogul sugerează mai degrabă realitatea mirajului şi reducţia la statutul de umbre al celor doi soţi. Ca întotdeauna, ritualul dezbaterii ulterioare îi angrenează pe domnul Alb şi domnul Negru într‑o subtilă lecţie etico‑estetică, miza fiind de această dată orizontul de neatins al mulţumirii umane şi, complementar, efemeritatea satisfacţiei, datorată, în cazul lor cel puţin, povestirii.

În avanscena ultimei dezvoltări narative a domnului Negru, Domnul Negru povesteşte, improvizând, domnul Alb defineşte metaforic, fără a ceda tentaţiilor conceptuale, elementul central al povestirilor schimbate între ei: „Fantasticul e la fel de limpede ca pâcla pe care o vezi în unele dimineţi plutind peste pajişti. Doar bănuieşti că dedesubt e iarbă şi sunt flori…” Iar fantasticul improvizaţiei domnului Negru ancorează într‑un univers distopic, în care oamenii capturaţi pe Terra devin animalele de companie ale unor entităţi extraterestre cu tentacule, ochi bulbucaţi, corpuri masive, asemănătoare unor pere uriaşe, balansate pe două picioare scurte, cu labe ca de gâscă. Dar distopia tulburătoare permite şi principiul speranţei, inserat la căderea cortinei ficţionale: „Iar, sus în munţi, oamenii începură să se organizeze!

Poate că experimentul narativ s‑ar fi oprit aici, dacă în universul intim al domnului Alb şi al domnului Negru n‑ar fi intrat un străin cu barbă neagră, păr lung până la umeri, pălărie de fetru cu boruri curbate şi blugi, autodeclarat „spectatorul din umbră al unui recital fantastic”. Inserţia lui aparent disruptivă se produce sub semnul unei predestinări asumate şi al unei afinităţi împărtăşite pentru fantastic. Cu o mică diferenţă însă: fantasticul povestirii promise de străin îşi reclamă background‑ul real autobiografic. „Desigur, argumente de genul: «Nu e o fantezie, eu chiar am trăit asta» erau mai greu de crezut. Cu toate acestea, pentru doi împătimiţi de imposibil, ce mai conta încă o distanţare de real”.

Aşadar, pactul odată stabilit, străinul îşi începe Povestea Sinenomiei. Atras magic într‑un univers familiar, dar totuşi uşor diferit de cel experimentat de el ani de zile, străinul descoperă în Sinenomia o lume paralelă, populată de fiinţe inocente, senine, fericite, intuitive, cu trupuri flexibile, unduitoare, sensibile la orice mişcare şi cu o coloană vertebrală fragilă, cu identităţi descriptive – Cea Brunetă cu Breton şi Ochi Albaştri, Cea Roşcată cu Pistrui pe Gât, Cea Blondă Tunsă Scurt, Cel Înalt cu Cercel, Cel Scund cu Ochelari Rotunzi –, dependente de îndrumarea unui misterios Ceva, atotştiutor, omniprezent, necunoscut, inaccesibil şi unidirecţional în ordine comunicativă, ale cărui mesaje se transmit telepatic în mintea tuturor. În acest univers, străinul, devenit, în virtutea logicii identitare interne, Cel cu Pălărie şi Barbă, asistă la ritualul de înălţare la cer a trupurilor celor morţi (cu ecouri subtile în epilogul experimentului iniţiat de domnul Alb şi domnul Negru), se îndrăgosteşte de Cea Brunetă cu Breton şi Ochi Albaştri şi se contaminează cu idealitatea dependentă a lui Ceva, infiltrat categoric şi deloc lipsit de ambiguitate ludică în rama povestirilor: „În mod sigur, Ceva era cu ei!”.

La capătul laboratorului narativ, domnul Alb şi domnul Negru caută să identifice punctele comune – precum umilinţa resimţită de personajele povestirilor sau absenţa numelor acestora – şi pledează ostenativ pentru imaginar: „Imaginarul este ceva minunat, te poţi rupe complet de tot ceea ce te supără”. Corectiv, nu te poţi rupe „chiar de tot, fiindcă mai introduci din supărări şi în povestiri”, dar te poţi cufunda în formulele propuse inteligent şi inventiv de către Dan Căilean.

Constantina Raveca Buleu

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Constantina Raveca Buleu

Constantina Raveca Buleu s-a nascut la 16 martie 1979 la Bistrita. A absolvit Facultatea de Litere a Universitatii “Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, specializarea limba si literatura româna – limba si literatura germana (2002), apoi masteratul Istoria imaginilor – istoria ideilor din cadrul [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest