Contemporanul » Eseu - Publicistică » Hegel la 250 de ani de la naştere

Hegel la 250 de ani de la naştere

Contestat cu vehemenţă de pe platforma diferitelor curente de gândire filosofică, teologică şi, desigur, ştiinţifică, Hegel rămâne, în aprecierea acad. Al. Surdu, „incontestabil, cel mai mare gânditor speculativ din toate timpurile”…

Anul acesta se împlinesc 250 de ani de la naşterea, la 27 august 1770, la Stuttgart a unuia din cele mai viguroase genii filosofice ale omenirii, Georg Friedrich Wilhelm Hegel. Contestat cu vehemenţă de pe platforma diferitelor curente de gândire filosofică, teologică şi, desigur, ştiinţifică, Hegel rămâne, în aprecierea acad. Al. Surdu, „incontestabil, cel mai mare gânditor speculativ din toate timpurile” (Sisteme filosofico‑speculative moderne, revista Tribuna nr. 4241, 15 mai 2020). Hegel a reuşit aceasta, printre altele, şi pentru că s‑a priceput să întreţină un dialog viu cu întreaga istorie a filosofiei, pe care o cunoştea în profunzime în toate fragmentele sale. A scos din conţinutul acesteia la suprafaţă tot ceea ce era germene de viaţă, aducând marile motive din trecutul gândirii în prezentul ei, a elaborat un grandios sistem de gândire enciclopedică. Hegel a tratat tradiţia istoriei filosofiei drept cel mai bogat şi eficient instrument de lucru ce condiţionează progresul gândirii.

În cursul evoluţiei sale intelectuale de o viaţă, cel pe care, la absolvirea în 1793 a facultăţii de teologie a Universităţii din Tubingen, celebrul Stift, profesorii săi îl calificau drept lumen observa, un spirit greoi care se descurcă cu dificultate printre subtilităţile filosofiei, a devenit cel mai mare constructor de sistem din întreaga istorie a gândirii europene. L‑au consacrat nişte lucrări unice ca importanţă pentru filosofia mondială: Fenomenologia spiritului (1807), Enciclopedia ştiinţelor filosofice, vol. I‑III (1817‑1830), Ştiinţa logicii, vol. I‑III (1812‑1816), Principiile filosofiei dreptului (1831). La acestea să adăugăm seria prelegerilor sale de estetică, filosofia religiei, istorie sau de istoria filosofiei. Toate acestea au conlucrat la conturarea profilului de gânditor inegalabil al lui Hegel. Un adevărat prinţ al filosofiei, cum îl considerau Taine şi Renan, la vremea lor, care a reuşit să dureze o catedrală de idei la fel de impunătoare ca cele gotice. În vastul imperiu al gândirii (expresia îi aparţine lui Hegel) există, considera Goethe, un singur împărat care nu‑şi împarte puterea cu nimeni şi acesta se numeşte Hegel.

***

În timpul studenţiei mele critica dezvoltată de pe poziţiile materialismului dialectic şi istoric susţinea că latura cea mai slabă a hegelianismului o reprezintă filosofia naturii. Potrivit cu rigorile logicii triadice (dialectice), care stă la temelia sistemului hegelian, natura constituie un moment, o exteriorizare spaţială a Ideii absolute, ca principiu metafizic al realităţii. „Filosofia naturii” a fost declarată cea mai idealistă lucrare a lui Hegel, deşi, pe de altă parte, conţinea cele mai multe elemente de dialectică, astfel că din acest motiv putea fi citită şi interpretată în cheie materialistă, dacă se renunţa la premisa iniţială idealistă (Lenin). Idealismul dialectic hegelian răstoarnă raportul dintre Natură şi Spirit, astfel încât declară natura în efectivitatea sa („existenţa‑în‑fapt”) drept un produs al Spiritului. De fapt, călcâiul ahileian al hegelianismului rezidă în defectele din mecanismul de funcţionare al logicii sale triadice dialectice. Slăbiciunea majoră a hegelianismului stă în logica sa prin absolutizarea şi aplicarea forţată a formulei de gândire triadice. Astfel, într‑un mod paradoxal, punctul cel mai slab al hegelianismului se află tocmai acolo unde acesta se credea cel mai tare: fundamentul său logic.

Hegel a impus prin logica sa tirania formulei sale de gândire triadice: teză‑antiteză‑sinteză. În această situaţie datoria realităţii era aceea de a se conforma cu această triadă. Iar acolo unde nu putea face aceasta intervenea geniul speculativ al lui Hegel, care obliga realitatea să se supună acestui imperativ al gândirii. Printr‑o asemenea forţare a lucrurilor s‑au produs numeroase falsificări în care Hegel nu vedea decât tot atâtea ocazii de triumf al gândirii asupra realităţii. „Erorile absolutizării triadei, cu sau fără intenţie, au deschis câmpul vast al sofisticii speculative, iar pentru toate acestea vina îi revine în mare parte lui Hegel” (Al. Surdu). A exercitat Hegel şi hegelianismul cu adevărat o dictatură filosofică? Dificil de răspuns, deşi se pare că, imediat după moartea sa, da. Tocmai pentru a stăvili această influenţă a fost adus la Berlin, în 1841, la Universitate ca adversar al lui Hegel, Schelling, fostul său coleg de studenţie şi prieten. O observaţie a lui Jean Luc Nancy este demnă de reţinut: „ca orice autor de sistem, Hegel este un filosof al totalităţii, dar nu al totalitarismului” („Hegel L’ inquietude du negatif”, Hachette, Paris, 1997). Această logică dialectică, susţinută de marea ambiţie de a fi un reformator în gândire, poate fi considerată, în fapt, drept un program de gândire neîncheiat, care nu a putut fi dus până la capăt, un adevărat tors filosofic. Logica hegeliană a pus în funcţie un concept de o natură cu totul specială, deosebit întru totul de noţiunea logicii formale aristotelice. În timp ce aceasta din urmă se mulţumea să reţină într‑o unitate trăsăturile generale ale lucrurilor care se prezintă ca uniunea unor trăsături particulare şi generale, conceptul dialectic are pretenţia să exprime lucrurile în conexiunea particularului cu generalul, adică cu respectul caracterului lor concret. Într‑un magistral studiu, Conceptul la Hegel, D.D. Roşca a dezvăluit structura conceptului dialectic hegelian ca sinteză a unor laturi contrarii. În acest sens, primul şi singurul concept cu adevărat sintetic, dialectic al logicii hegeliene este devenirea ca unitate dintre existenţă şi nonexistenţă. În continuare, Hegel nu a mai găsit resurse pentru a identifica şi alte concepte dialectice de aceeaşi cuprindere. Efortul său s‑a cerut continuat. Marx, influenţat şi inspirat de spiritul filosofiei dialectice hegeliene, a încercat să transpună regulile acesteia în domeniul gândirii economice. În acest sens discipolii săi au afirmat că Marx nu a scris o Logică, dar a lăsat logica Capitalului. În logica Capitalului găsim ca prim concept sintetic dialectic marfa. Ea este corespondentul devenirii din logica hegeliană, întrucât nu este destinată consumului propriu, ci circulaţiei pe piaţă în procesul de vânzare‑cumpărare. Ea este unitatea celor două laturi contradictorii ale sale: valoarea (latura cantitativă) şi valoarea de întrebuinţare (latura calitativă) ce exprimă destinaţia mărfii ca obiect de consum.

Din această erorr fundamentalis a logicii hegeliene a urmat sarcina filosofiei posthegeliene de a încerca revizuirea acestei logici în fundamentele sale. A rescrie logica triadică hegeliană, cum se exprima Constantin Noica, completând‑o. S‑au născut în urma lui Hegel alte scheme de gândire logică: duală, tetradică, pentadică etc. Să remarcăm în acest uriaş efort de gândire rezultatele unui remarcabil gânditor român. Este vorba de acad. Alexandru Surdu. Tentativa sa de a elabora o formulă pentadică de gândire constituie o valoroasă, poate cea mai viabilă, contribuţie românească de azi la dezvoltarea filosofiei europene contemporane.

Pornind de la principiul metafizic fundamental al concepţiei sale, acela al identităţii dintre real şi raţional (Principiile filosofiei dreptului, Prefaţa), Hegel a înălţat unul din cele mai grandioase imnuri filosofice care s‑au adus vreodată în istorie unei puteri politice. În teologia sa politică a venerat statul ca o divinitate terestră. Statul prusac este real şi, în virtutea identităţii dintre real şi raţional, el este şi raţional. Raţionamentul acesta poate fi condus în continuare, fiind ultimul în ordinea realităţii, statul prusac este ultimul şi în ordinea raţionalităţii, iar pentru Hegel ultimul se confundă cu superiorul ca sumă a tuturor momentelor sale anterioare.

În concluzie, metoda aceasta de gândire dialectică a lui Hegel a produs numeroase rezultate pozitive, mai ales în situaţia aplicării sale la domeniul istoriei, pusă să confirme principiile politice dominante ale epocii lui Hegel. Absolutizarea schemei de gândire triadice a dus hegelianismul în conflict cu realitatea, evident, mai cu seamă în plan social‑politic. Aici hegelianismul a suferit cea mai adâncă prefacere, o adevărată metanoia. Din filosofie revoluţionară, cum a fost în tinereţea autorului ei, prin angajarea în slujba programului politic preconizat în epoca Wilhelmină, hegelianismul s‑a transformat într‑o filosofie făţiş conservatoare.

***

Am văzut că, în cele din urmă, politicul îşi anexează în totalitate gândirea hegeliană. Împotriva acestui mers al gândirii şi al culturii germane au protestat cu putere Schopenhauer mai întâi şi apoi Nietzsche. Schopenhauer prin campania sa contra profesorilor universitari, care, în calitatea lor de funcţionari de stat, sunt, totodată, şi agenţii care pun filosofia în serviciul intereselor politice ale statului. Nietzsche va invoca rivalitatea celor două mari idei care se ciocnesc în mentalitatea germană din a doua jumătate a secolului al XIX‑lea. Este vorba de Imperiu (Reich) şi Cultură. În loc de a lăsa istoria să lucreze pentru a edifica un Imperiu al Culturii prin care să domine Europa, Germania caută să‑şi atingă acest obiectiv, afirmă Nietzsche, doar ca Imperiu. În felul acesta cei care s‑au mândrit a fi poporul de poeţi şi gânditori (Dichter und Denker Volk) şi‑au abandonat ceea ce Hegel considera a fi misiunea istorică a germanilor, aceea de a prelua flacăra spiritului din mâna celor antici pentru a o duce mai departe în modernitate.

Vasile Muscă

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1881, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest