Din ultimul număr:
Contemporanul » Eseu - Publicistică » De etnie… străină

De etnie… străină

Grădina de sticlă (roman, ed. Cartier, Chişinău, 2018, ediţia a III‑a, 2019) este un titlu de carte născocit deopotrivă cu numele autorului, T. But, pentru lectura şcolară obligatorie. Tatiana Ţîbuleac a declarat că voise să‑şi numească romanul Cioburi. E sugerată aici o onto‑retorică narativă întemeiată pe un limbaj („Îţi simt în carne fiecare cuvânt.”) şi o afectivitate („Dragostea ta m‑a făcut cioburi.”; „Tot ce învăţasem sau iubisem zăcea în mine cioburi.”; Un vers final: „Îmi dezbrac pielea şi văd doar cioburi.”) deopotrivă de acute şi distructive. Romanul unei fete de la orfelinat preluată în adopţie e continuat de romanul unei curţi populate de câteva familii. Existenţa personajului‑narator rămâne una de interval: „Toată viaţa mea a fost între.” Experienţa ajunge subumană: „Viaţa întreagă am rupt din mine bucăţi şi le‑am împărţit oamenilor, care au hrănit cu ele boturi de câini”.

Mediul e multietnic şi rasist. Naratoarea cu identitate neprecizată empatizează cu moldovenii, devenind, involuntar, una cu ei, „pleavă”, dar rămânând „străină”: „Îmi era milă de moldoveni, de toţi. De limba lor lipsită de sens, de moliciunea şi veselia lor în orice situaţie, chiar şi în umilinţă. Nu mă voiam ca ei. Eram alta şi trăiam cu alţii.” Matură, n‑are cetăţenie, mai curând doar o conştiinţă improprie: „În Moldova sunt plecată, în România sunt venită. Uneori îmi pare că trăiesc doar la mine în cap, şi acolo cu chirie.” Trece drept rusoaică la Bucureşti, unde ruşii sunt admiraţi cu toată ignoranţa. Vecinul din Chişinău, un polcovnic scos din armată, în război „împuşcase oameni de‑ai noştri”.

Limbajul reflectă violenţa existenţei. „Cuvintele lui (Volodâmâr, n. m.) erau mai dureroase ca pumnii.” Ori frizează morbideţea: rostite de directoarea şcolii, vorbele par „ca nişte sicrie minuscule”. Semantica socială e „pragmatică”: „Gras înseamnă mare, mare – deştept, deştept – doctor.” Româna oferă şi o disponibilitate existenţial‑literară: „Visătorie” (în paranteză spus: termenul special al oniricului L. Dimov) e un cuvânt care place. Două transparente raportări autobiografice sunt chiar literare: modelul Nichita (Stănescu), volumul Nostalgia, fără numele autorului, cumpărat la Bucureşti.

Îndoctrinarea acoperă şi timpul liber al elevilor din Basarabia: „În pauze, ne întreceam la spus cât de tare îl iubeam pe Lenin.” Mama Maricicăi chiar îi cere fiicei să‑l iubească mai presus decât pe ea. Lastocika e la ciclu în 1986, când explodează centrala nucleară de la Cernobâl, Ucraina. Gorbaciov e chiar urât de tatăl Oxankăi: „O chele de puţă, asta‑i Gorbaciov al vostru.” În 1985, el determină semi‑prohibiţia de alcool. Povestitoarea dă dreptate şi celor pro şi celor contra perestroikăi. Lăsaţi cu „libertăţile” GLASNOST‑ului, „moldovenii” încep să vorbească de limba şi de casa lor şi plecarea din ea a ruşilor. Iar dacă iese rău: „Gorbaciov – el stricase totul.” Până în 1991. Va veni infernul dintre Transnistria şi Găgăuzia.

Împărţirea între limba rusă şi română marchează profund personajul. Rusa e limba silniciei pentru basarabeanca trans‑etnică, obligată să o înveţe întrucât, se repeta, nu era „limbă de categoria a doua”. Rusa ocupase Chişinăul, „moldoveneşte” se auzea doar la piaţă. Rusa invadatoare îi stăpâneşte mintea: „Sunt peste douăzeci de ani de când am venit la Bucureşti şi încă mai traduc.” Prietenia cu rusoaica Oxanca şi moldoveanca Maricica are la bază iubirea limbii; ultima vorbea „moldoveneşte”. Român şi română erau cuvinte tabu. Când încep profesorii să vorbească despre limba română şi România, eleva era (de)formată: „Şcoala îmi era moldovenească, însă rusa îmi plăcea mai mult.” Află marea asemănare lingvistică între română şi moldoveană. La şcoală graiul moldovenesc e limba explicată absurd prin română: „Lecţiile de limba moldovenească urmau să se ţină în limba română.” Într‑un regim educaţional de oportunism reamintit sarcastic: „Câte cefe late, câte cururi groase au supt de la limba română.” Pentru naratoare, româna e limba memoriei sigure („În româneşte îmi amintesc mai clar.”) şi depline („Vreau să vă spun totul.”).

Şi trecutul e adus în prezent, la persoana întâi, cu un început straniu, dar propriu unei străine: „Mă nasc noaptea, am şapte ani.” Notaţia marcată „suprarealist” (de sugestivă de‑reglementare), larg existentă şi în Vara…, revine: „Lung cât un cântec – gardul nostru gard.” Structură epică adecvat‑destructurantă: „Mi s‑au încurcat foile, lipsesc câteva capitole.” Povesteşte orfana Lastocika (Rândunica). Naratar plural: un „voi” deseori marcat. Teleologie narativă declarat moralistă: „O poveste – chiar şi cea mai scurtă, chiar şi cea mai tristă – are mereu grijă să facă dreptate.” Etică pronunţat thanatică: „Mai dreaptă ca singurătatea este doar moartea.”

În prezentul narativ, fosta copilă „lepădată” e, cu sprijinul unei profesoare de biologie, doctor ginecolog la Bucureşti. Admiratoare a evreicelor, s‑a măritat cu un evreu. Trăieşte‑n Bucureşti amintirile dureroase şi irepresibile („Unele amintiri mi se bagă în faţă, îmi sar la gât şi îmi par mai importante ca altele.”) din Chişinău, despre căutare, iertare, moarte şi iubire.

Bildungsroman‑ul e raportat prin alţii, îndeosebi prin altele: „De la toate am învăţat ceva, de la toate femeile mele – câte un lucru. Ambiţie de la Tamara Pavlovna. Dărnicie de la Şurocika. Resemnare de la sărmana Tonea, inima uşoară de la Raia. Şi doar de la Katia, care a fost lumina ochilor mei, n‑am reuşit să învăţ lecţia până la capăt. Frumuseţe ştia ea cel mai bine. Dar n‑a fost să fie.” Iată un autoportret al celei care, slabă, dar cu şolduri rotunde, se vede „urâtă”: „Albă va varul, nasul rupt, ochii de un cenuşiu spălăcit, adânciţi în cap.”

Din copilărie, cel mai mult a iubit‑o pe Maricica, în locul căreia chiar ar fi vrut să moară de apendicită. Fetele sunt nişte trupuri erotizate. „Le crescuseră sânii, nu şi inimile.” Frumoasa
curţii e Tonea, lesbiană ascunsă. Iubita curţii e Şurocika, temătoare „de hoţi şi de revoluţie”, „curvă” ca şi Katiuşa, a cărei frumuseţe o „paralizase” pe naratoarea cea „urâtă” („frumuseţe nu am avut niciodată”). Şurka e „calicoaica mea iubită.” Şura a trăit 48 de ani. Promiscuitatea sexuală e neiertătoare. Ar trebui urmărit doar măritişul: „Nu se desfac picioarele fără document.” Reuşeşte în viaţă Asea, care devine medic şi soţie de director de bancă în Moscova. Pavlic, cu un ochi scos de copii cu o ţeavă, ajunge avocat în Germania („ne‑a întrecut pe toţi cu zece vieţi”).

Mama adoptivă, rusoaica Tamara Pavlovna, e atotştiutoarea purtată de suferinţă eroică şi duritate morală: „Ucigătoare, dar miloasă. Vicleană, dar cu dreptate.” Legătura lor există prin bani. Nu se uită de banii luaţi pe sticle goale, de sania cerută insistent şi zadarnic, totul stârnind spiritul practic: „În lucruri apreciam trăinicia, la oameni mă atrăgea bogăţia.” Banii sunt viaţa. „De la internat nu mă luase, ci mă cumpărase.” „Pentru bani m‑a crescut şi pe mine.” Bătută, furată de banii mulţi câştigaţi la Odesa din contrabanda cu alcool, Tamara Pavlovna are bunătatea de‑ai lăsa fetei „cât pentru trei oameni”. Cele cinci mii de ruble sunt pierdute prin devalorizare într‑o noapte. O vreme, cea numită Rândunica se desparte de făptura ambiguă („era ziua om şi noaptea pasăre”): „Eu, la nebuni, Tamara – la spital.” Raporturile dintre ele sunt de „şcoală” şi viaţă sălbatice: „Căţeaua crescuse lupoaică.” Când naşte o fată îi dă, în semn de îndatorire, numele Tamara.

„Căţea sentimentală” o numeşte Marina pe Lastocika, „o piticanie”. Epigraful cărţii prefigurează tipologia: „Mi‑aţi spus că sunt o căţea sentimentală. Vă muşc până la lapte.” „Lepădata” cunoaşte multiple frici ori temeri ascunse cu tărie. E „crescută cu hurta (turma, n. m.) la internat”. Acum se recunoaşte „rea”, dar ştie că răul e învins de un rău şi mai mare, iar violul sau violurile în grup au eliberat‑o. De la Bella Isaakovna învăţase (citim în rusă) că „…pizda. Pentru o femeie este mai importantă decât inima.” N‑a uitat cum mama adoptivă îi făcea baie introducându‑i mâna‑n sex. Dragostea? „O ucigaşă, asta e dragostea.” Condiţia femeii locale înseamnă viol, trădare, spălat, mâncat, culcat. Katia cea iubită nu ezită să‑i ia iubitul, care o va părăsi şi pe ea, trecută printr‑un avort. Sexul nu‑i face plăcere. Mihail o lasă cu copilul bolnav. Bogat, deştept, şef, vestit, iată bărbatul dorit. „Sau doctor, sau nimic.” Fie el şi rus: „Mereu am visat să mă mărit cu un doctor în ştiinţe moscovit.” În această etică dură, durerea e preferabilă minciunii. Ura etnică, constată cea cu etnie necunoscută, dintre moldoveni şi ruşi, nu doarme. Învăţată cu varietăţile existenţei, recunoaşte că „Bucuria mea cea mai mare rămânea caleidoscopul.”

Lepădată în orfelinat, mărturiseşte: „copil nu fusesem vreodată”. Trece de bătaia aplicată tuturor de „jigodiile de educatoare”, „cârtiţele şi târâtoarele care ne pârau”. O educatoare tânără ucide copii cu insecticid pentru muşte. Elevă, Lastocika ajunge prima din clasă, în şcoala‑internat unde directoarea cere elevilor să rabde orice, directorul îi loveşte cu ghiulul, profesorul de sport „ne atingea în voie pe unde i se scula”. Sterilitatea, neiubirea, mintea dusă sunt tot atâtea mutilări ale colegilor.

Tatiana Ţîbuleac captează interesul distribuind ca printr‑o strecurătoare cu ochiuri mereu potrivite materia epică, într‑o naraţiune original construită, cu o expunere totodată prin memorie şi memorabilă.

■ Scriitor, profesor universitar, istoric şi critic literar

Marian Victor Buciu

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Marian Victor Buciu

Marian Victor Buciu, profesor doctor la Facultatea de Litere a Universitatii din Craiova, preda cursuri de istoria literaturii romane interbelice, din perioada comunista si postcomunista, cuprinzand analize si sinteze ale unor curente si opere de mare interes artistic. A publicat [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest