Din ultimul număr:
Contemporanul » Eseu - Publicistică » Copilăria ca maturitate nedecriptată

Copilăria ca maturitate nedecriptată

Frumuseţe omenească

 

Întreaga taină se învârteşte în operele lui Michel Tournier în cercuri în jurul copilului. Şi aici există un început al iniţierii în limbajul nearticulat. Acesta este înghiţit de o „muţenie animalică” – ce este, de fapt, „jumătatea drumului dintre muţenia animalelor şi tăcerea zeilor”; afinitate care ar putea dezvolta muţenia copilului „spre tăcerea divină” –, afinitate ce a fost distrusă de tumultul social şi izbucnirea vorbirii. (Meteorii) Aceasta este prima pierdere a drumului către iniţiere. Apoi, copilul în creştere – până să fie atins de zâna cea rea, zâna Pubertate, care îl transformă pe băieţel într‑un măgar printr‑o atingere de baghetă – „a ajuns la un echilibru şi împlinire de netrecut care face din el o capodoperă a creaţiei. Este fericit, sigur de el, încrezător în universul care‑l înconjoară şi care i se pare perfect ordonat. Are un chip şi un trup atât de frumoase, încât orice frumuseţe omenească nu este decât un reflex mai mult sau mai puţin îndepărtat al acestei vârste. Şi pe urmă, catastrofa. Toate hidoşeniile virilităţii – mizeria păroasă, tenta cadaverică a cărnurilor adulte, obrajii aspri, sexul enorm ca de măgar…, se abat împreună asupra micului prinţ azvârlit de pe tronul lui. Iată‑l ajuns un câine slăbănog, încovoiat şi plin de coşuri, cu ochi alunecoşi care sorb avizi ordurile cinematografului…, pe scurt iată‑l ajuns adolescent”. (Regele Arinilor, Editura Univers) Aceasta este cea de pe urmă pierdere. Din acest punct, iniţierea va ţine de curaj, nebunie, perseverenţă, spiritualitate, permanentă confruntare cu sine şi cu ceilalţi, cunoaşterea de sine şi a celuilalt, şi mult mai puţin de acordurile tainice ale naturii.

Pe de altă parte, acest copil obişnuit, deci, nepereche, se găseşte singur în faţa acestor transformări pe care trebuie să le trăiască şi să le înţeleagă singur. Această izolare îl afectează din naştere, asemenea unui „dezechilibru de care va suferi toată viaţa, dar, care, începând din adolescenţă, îl va îndrepta către o soluţie: căsătoria, imperfectă, şchioapă, sortită tuturor naufragiilor, adolescentul singular se sprijină pe o soaţă la fel de labilă ca şi el, şi din dublele lor poticneli şi şovăieli se nasc timpul, familia, istoria umană, bătrâneţea…” Şi astfel Cronos ne scoate din scenă, în plină căutare a celui asemenea, rupt din trupul fiecăruia.

 

Aşteptările milenare ale Evei

 

Cele două paradigme erotice, una majoritară şi exclusivistă, iar alta aflată în minoritate şi în perpetuă confruntare cu prima, heterosexualul şi homosexualul, rămân debuşeurile dilemei milenare ale lui „ce frumos sunt”, fără înţelegerea a „ce frumoasă e”! Spre deosebire de majoritari, homosexualul „este un actor”, „un ne‑pereche…, care joacă rolul unor gemeni. Joacă şi pierde, dar nu fără unele întâmplări fericite…, este un artist, un inventator, creator. Zbătându‑se împotriva unei nefericiri de neînlăturat, produce uneori capodopere în toate domeniile. … El îl caută gemând pe fratele asemenea cu care se va închide într‑o îmbrăţişare fără sfârşit”. (Meteorii)

Michel Tournier nu este numai un mytoscriptor amoris masculin, ci şi unul feminin, încheind astfel cercul mitului milenar al începutului, al eternului dialog neînţeles. Deşi, în ansamblul lucrărilor sale, femeia nu este o prezenţă directă, ea este simbolizată prin variabilele celuilalt, pe care bărbatul le poate decodifica, înţelege şi alege în final: hainele, insula, imagini mentale, fratele geamăn etc.

Femeia nu este exclusă. Ea este descrisă în variate simboluri şi expresii finale, într‑o serie de nuvele sau povestiri precum: Amanţii taciturni, Blandine sau vizita tatălui, Lucie sau femeia fără umbră, Pierrot sau tainele nopţii, Legenda privirii, Legenda muzicii şi a dansului, Legenda parfumurilor, Legenda picturii, (Amanţii taciturni), Picătura de Aur. (Univers, 1989)

Miturile erotismului feminin, care nu sunt altceva decât iniţieri în marea taină a dialogului dintre Iehova şi Adam, sunt abordate într‑o aparentă literatură beletristică. Fără cunoaşterea simbolurilor şi fără un rafinat simţ literar, parcurgerea textelor este de prisos. Tournier nu scrie pentru consumatori de duzină. De exemplu, Mitul primordial iniţiatic al menstruus este descris ca o trecere între două grădini: una ordonată, cunoscută, care nu creează nelinişti – viaţa dinainte de pubertate – şi a doua grădină, unde fetiţa (Amandine), din curiozitate, intră în urmărirea motanului (deci, bărbatul este acela care o iniţiază pe tânăra fetiţă), pierdut dincolo de grădina ordonată şi îngrădită. Noua grădină pare părăsită, dezordonată, dar asta doar în aparenţă, căci această lume neordonată este, de fapt, o seamă de lucruri ordonate altfel şi numai ignoranţa creează imaginea dezordinii. Sunt lucruri care aşteaptă să fie cunoscute şi înţelese. Aparenta spaimă se transformă repede în bucurie, bucuria întâlnirii cu ceva necunoscut, care deschide nebănuite căi de cunoaştere. Nu ştii nimic mai mult pentru început decât ceea ce simţurile şi senzaţiile îţi dăruiesc. („Amandine sau cele două grădini. Poveste iniţiatică”, vol. Piticul Roşu) Despre această povestire, Tournier afirmă că Amandine „se descoperă pe sine într‑o nelinişte care e cea a pre‑adolescenţei. Lumea limpede şi calmă a copilăriei se fisurează şi se întunecă pentru întâia oară. Este povestea primului impuls al pubertăţii ce tulbură puritatea eroinei”. (Piticul Roşu)

 

Realitatea transfigurată

 

Următorul pas este aşteptarea (vezi Fata şi Moartea din Piticul Roşu). Fetiţa devenită adolescentă, „aştepta cu ardoare să se întâmple ceva, să apară cineva, şi era cumplit, căci nu se întâmpla nimic şi nu apărea nimeni”, până când se întâmplase acel ceva absolut banal; o banalitate care într‑un anume limbaj s‑ar chema viol, dar ea îl trăieşte ca pe o banalitate a cărei finalitate îi schimbă radical existenţa: „El o culese în cădere, o puse pe o grămadă de antracit şi posedă trupul fraged şi alb de fecioară în acel alcov de un negru funebru. (…) era dezvirginată şi mânjită cu negru, dar fericită”. (Piticul Roşu) Pe de altă parte, ne regăsim în adâncurile unui simbol: Eva e jumătatea lui Adam care nu este Adam, ci „o femeie” care îi poartă simbolurile asemenea, dar inversate – ceea ce Adam de atunci şi cel de astăzi nu poate înţelege pe deplin. Aşadar, ce poate fi o fetiţă „decât un băieţel ratat, cum se spune, încă şi mai adesea o femeiuşcă, fetiţa propriu‑zisă nu există nicăieri. De altfel, tocmai acest lucru dă şcolăriţelor un aer comic atât de plin de drăgălăşenie: sunt nişte femei pitice. Merg cu paşi mărunţi pe picioarele lor scurte, legănându‑şi corolele fustiţelor pe care nimic nu le deosebeşte – în afară de mărime – de veştmintele femeilor adulte. Acelaşi lucru şi despre comportamentul lor. Am văzut adesea fetiţe foarte mici – trei sau patru ani – având faţă de bărbaţi o atitudine foarte tipic şi comic feminină, fără echivalent în comportamentul băieţeilor faţă de femei. Şi‑atunci de unde fetiţe când nu există fetiţe?”. (Regele Arinilor)

Această realitate este transfigurată şi în expresia unei măicuţe la un pension de fetiţe: „Se poate, copila mea, să te dezgoleşti în plină lumină! Nu ştii că îngerul tău păzitor e un tânăr?”. (Cocoşul sălbatic, v. Piticul Roşu)

Să rămânem la concluzia scriitorului, şi anume că „omul nu este altceva decât un animal mitologic”, pe când „femeia este o altă specie”, apărută, probabil, în acelaşi timp cu mitul sau în secunda următoare apariţiei lui, ceea ce o scoate – acea infimă secundă despărţitoare – din variabilele crepusculare ale mitului şi de aici neputinţa perpetuă a lui Adam de a o decodifica, de a o înţelege; şi tot de aici efortul lui Michel Tournier de a demitologiza, în operele sale, dialogul şi neînţelegerea milenare dintre Ea şi El.

■ Scriitor, istoric, publicist şi editor

Adrian Majuru

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Adrian Majuru

Adrian Majuru, istoric, eseist, scriitor și editor roman. S-a născut la București, în data de 19 decembrie 1968. Absolvent al Liceului „Zoia Komsodemianskaya” (astăzi Colegiul Național Școala Centrală, 1989) și al Facultății de Istorie a Universității București. (1997) Debut editorial [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest