Contemporanul » Eseu - Publicistică » Andrei Marga: Digitalizare şi democraţie

Andrei Marga: Digitalizare şi democraţie

Explorarea este abia la început, încât trebuie să fim deschişi spre eventuale surprize. Este, însă, de bun simţ observaţia că şansele de informare au sporit nemăsurat, încât deciziile oamenilor au o bază mai largă decât înainte

Nu doar munca, interacţiunea şi gândirea fac viaţa omului, ci şi, în mod tot mai perceptibil, mediatizarea din jur. Dacă aruncăm o privire în urmă, atunci au dreptate cei care delimitează trei revoluţii mediatice: descoperirea scrierii de către chinezi, inventarea cărţii de către evrei şi crearea Internetului de către americani. Ele s-⁠au răspândit în lume şi au dat universul mediatic de azi, în care se unesc globalizarea, neoliberalismul şi revoluţia din electronică. Acestea condiţionează comunicaţiile. Nu este încă destul de clar impactul epocii digitale asupra gândirii, comportamentelor şi vieţii în comunitate. Explorarea este abia la început, încât trebuie să fim deschişi spre eventuale surprize. Este, însă, de bun simţ observaţia că şansele de informare au sporit nemăsurat, încât deciziile oamenilor au o bază mai largă decât înainte. Este, însă, singura urmare?

Am arătat (Andrei Marga, Societatea nesigură, 2016) că nu putem rămâne la hiperoptimismul lui Ray Kurzweil (The Age of Spiritual Maschines: When Computers Exceed Human Intelligence, 1999), care credea că la conducerea treburilor publice oamenii vor fi înlocuiţi de computere şi totul va fi mai bine, căci vor fi reduse subiectivitatea şi imprecizia. Am mai arătat că au dreptate cei care, precum Eric Schmidt şi Jared Cohen (The New Digital Age. Reshaping the Future of People, Nations and Business, 2014), atrag atenţia că „odată cu extinderea conectivităţii şi a telefoanelor mobile, cetăţenii vor avea mai multă putere decât oricând în istorie, dar cu anumite costuri, mai ales în ceea ce priveşte viaţa privată şi securitatea”. Legate de acestea încep primejdiile.

Utilizatorii îşi pot da multiple identităţi, profitând de şansele de a-⁠şi stabili în voie adrese electronice diferite. Aşa stând lucrurile, s-⁠a format deja „populaţia ascunsă (the hidden people)” – care, în anonimatul Internetului, distribuie ceea ce vrea, din indiferenţă, simpatie sau ură – şi, mai mult, „piaţa neagră (the black market)” a ştirilor, care distribuie alegaţii ce vizează „distrugerea virtuală a onoarei (the virtual honour killing)” persoanelor, după cum se aruncă pe piaţă informaţii secrete pentru a demasca sau incrimina politici. Nu este o ordine însoţită de responsabilitate în acest domeniu. Ce este de făcut?

Abordarea liberală a domeniului virtual este considerată de specialişti deja un „model periculos (a dangerous model)”, căci doar perpetuează o situaţie inacceptabilă. Cei doi şefi de la Google spun că sunt unele soluţii tehnice la îndemână, cum ar fi, de pildă, limitarea suporturilor cu riscuri, care vor reduce fenomenele amintite, chiar dacă nu le vor anihila complet. Numai că şi soluţiile tehnice au nevoie, pentru a fi puse în aplicare, de legislaţie adecvată.

Orice soluţie de protejare a cetăţenilor – ne spun autorii cărţii The New Digital Age – depinde de voinţa politică. Dacă recunoaşte democraţia ca valoare, atunci statul nu este obsedat cu controlul cetăţenilor şi încurajează libertăţile. Dar dacă democraţia nu preocupă, atunci statul caută să controleze comunicaţiile.

„Cum abordează, populaţiile, industria privată şi statele, schimbările ce vin, va fi determinat în cea mai mare măsură de normele lor sociale, cadrele legale şi caracteristicile particulare naţionale”. La nivelul acestora se va juca, de fapt, soarta vieţii private şi a secretelor ei fireşti în condiţiile digitalizării.

Azi se pune în discuţie mai direct nu doar soarta vieţii private, ci soarta democraţiei. Recenta dezbatere din Germania, care a luat forma unui volum coordonat de fiul celebrului fondator al revistei Der Spiegel (Jakob Augstein, Hrsg., Reclaim Autonomy. Selbstermächtigung in der digitalen Weltordnung, Suhrkamp, Frankfurt am Main, 2017), abordează chestiunea crucială a autonomiei de decizie a persoanei sub digitalizare.

Această carte aduce cititorul pe pământ. Pe calea unor analize făcute de economişti, politologi, psihologi, istorici, filosofi familiarizaţi cu tehnologiile digitale, se dau răspunsuri la întrebări de care democraţia este condiţionată. Cum influenţează mediile de socializare gândirea? Cum marchează viaţa spirituală? Cine este subiectul veritabil al comunicaţiilor? Ce efect au acestea asupra autonomiei persoanei? Spre ce ne îndreptăm? Ce soluţii sunt la îndemână?

Astăzi mediile de socializare Facebook, Twitter, Instagram, etc. au atins o acoperire uimitoare: 2 miliarde de utilizatori, care asigură o valoare pe bursă, ca platforme de reclamă, de 440 miliarde de USD, adică aproximativ 220 USD pe utilizator. La acestea se adaugă venituri ascunse (hidden revenues) considerabile, cu asigurarea, atrăgătoare din capul locului, a gratuităţii conţinutului pentru utilizator. Teza generală a dezbaterii găzduită de volumul amintit, trasă de Yvonne Hofstetter (Soziale Medien: Wer Newsfeeds auf Werbeplattformen liest, kann Propaganda erwarten, aber nicht die Wahrheit), este fără echivoc: „Odată cu mediile sociale ale secolului al XXI-⁠lea are loc o transformare fundamentală a comunicării noastre. Ca întemeiere ultimă a comunicării noastre online convine de acum excitarea, artificialitatea virală, hype-⁠ul Internetului. Pentru şi mai multă stimulare orice mijloc este justificat: inducerea în eroare prin ştiri false, relevanţa socială prin introducerea de social bots”. Nu mai este clar ce este adevăr, minciună, omisiune sau exagerare. Se postează pur şi simplu, oricât de departe este ceea ce se postează de realitate. Problemele stringente ale societăţii nu intră în orizont, iar cine nu satisface, cu ceea ce vrea să spună, aşteptările, nu intră în atenţie. Se cade din nou undeva în secolul al XIX-⁠lea, când pe foi volante se puteau răspândi ştiri cu impact, indiferent de valoarea lor de adevăr. Democraţia întemeiată pe autonomia de decizie a persoanelor este pusă astfel sub semnul întrebării.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Andrei Marga

Andrei Marga (n. 22 mai 1946, București) este un filozof, politolog și om politic român, profesor universitar, a fost ministru de externe al României în mai-august 2012, ministru al educației în 1997-2000, rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj între anii 1993-2004 și 2008-2012, laureat al premiului Herder în anul 2005. Herbert Marcuse. Studiu critic , [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest