Educație

Rememorarea personalităţii lui Moses Gaster la Academia Română

Prin lunile mai‑iunie ale acestui an, în cadrul unei corespondenţe electronice de suflet, pe care o port de ani buni cu profesorul dr. Jean Askenasy, membru de onoare din străinătate al Academiei Române, Domnia Sa mi‑a atras atenţia că s‑ar putea organiza la Academie sau într‑un institut de specialitate al instituţiei noastre un colocviu închinat vieţii şi operei lui Moses Gaster. Am îmbrăţişat îndată ideea, am expus‑o colegilor mei din Biroul Prezidiului Academiei, care au fost îndată, în unanimitate, de acord. Pentru organizarea cât mai bună, am apelat, ca şi altădată, la Secţia de Filologie şi Literatură a Academiei şi la Muzeul Naţional al Literaturii Române, menite, prin profilurile lor, să cunoască cel mai bine specificul vieţii şi activităţii eruditului menţionat.

Acum 165 de ani, se năştea la Bucureşti Moses Gaster (1856‑1939). Acest viitor mare savant, filolog, istoric literar, publicist, rabin, a fost deopotrivă un activist civic, promotor al emancipării evreilor din România şi un creator de mari valori spirituale. În anul 1929, a fost ales membru de onoare al Academiei Române, titlu pe care „l‑a onorat până în ultima zi a vieţii sale”, sfârşită la 30 mai 1939. În anul 1936, a donat Academiei Române întreaga sa colecţie de cărţi vechi şi manuscrise de interes românesc.

Moses Gaster a studiat la Bucureşti, la Breslau (Wroclaw) şi Leipzig, luându‑şi doctoratul la Halle, cu o teză de lingvistică romanică. A militat pentru ca recunoaşterea independenţei României de marile puteri să fie condiţionată de acordarea cetăţeniei şi a tuturor drepturilor civile necreştinilor.

A elaborat studii de filologie, participând la Junimea şi fiind în legături strânse cu intelectuali de marcă precum Alexandru Odobescu, Alexandru Macedonski, Bogdan Petriceicu Haşdeu, Grigore Tocilescu, Titu Maiorescu, Mihai Eminescu. A făcut parte din mişcarea sionistă, organizând în Palestina primele două aşezări cu evrei români. În urma unor împrejurări speciale, pe fondul unor regretabile manifestări antisemite şi al unor raporturi personale încordate, de inamiciţie cu D.A. Sturdza, a fost obligat să părăsească România în 1885. În exil, la Londra, şi‑a continuat activitatea militantă în favoarea evreilor, dar şi pe cea ştiinţifică, în favoarea culturii româneşti: studii de limbă şi de literatură populară română, romanitatea românilor, istoria evreilor din România. După şase ani de exil (1885‑1891) a primit cetăţenia română, a fost decorat şi invitat de regele Carol I să se întoarcă în ţară; nu a revenit definitiv, dar a colaborat cu lumea academică românească, cu autorităţile române. A deţinut importante funcţii academice, în calitate de preşedinte al Societăţii de Folclor (Folklore Society), preşedinte al Societăţii Istorice Evreieşti (Jewish Historical Society), vicepreşedinte al Societăţii Regale Asiatice (Royal Asiatic Society) şi membru al multor altor societăţi ştiinţifice. În toate locurile prin care s‑a mişcat a fost un mesager al latinităţii limbii române şi al originalităţii literaturii populare româneşti, contribuind la cunoaşterea culturii noastre în plan internaţional, la integrarea creaţiilor româneşti în cultura universală.

A fost un mare intelectual de factură europeană, un vizionar care a contribuit la crearea statului evreiesc pe locurile sale istorice şi un mare studios al culturii, limbii şi literaturii române. Contribuţiile sale care au sistematizat creaţia populară românească sunt valabile şi astăzi. Academia Română a fost onorată să aibă o asemenea personalitate printre membrii săi.

■ Istoric, profesor universitar, membru al Academiei Române şi preşedinte al acesteia

Ioan-Aurel Pop

Total 1 Votes
0

Ioan‑Aurel Pop

Ioan‑Aurel Pop s-a născut în data de 1 ianuarie 1955, Sântioana, România – este istoric român, profesor universitar (din 1996) şi rector al Universităţii Babeş‑Bolyai din Cluj (din 2012), membru titular (din 2010) şi preşedinte (din 2018) al Academiei Române.

Opera sa este axată pe cercetarea istoriei medievale a românilor şi a Europei Centrale şi de Sud‑Est (instituţiile medievale româneşti, formaţiuni politice româno‑slave din Transilvania, raporturile românilor din Transilvania cu spaţiul românesc extracarpatic, influenţa bizantină asupra românilor, raporturile Transilvaniei cu Europa Centrală şi Occidentală, structura etnică şi confesională a Transilvaniei). A elaborat, de asemenea, manuale şcolare alternative pentru liceu.

Cărţi: Instituţii medievale româneşti: Adunările cneziale şi nobiliare (boiereşti) din Transilvania în secolele XIV–XVI, 1991; Românii şi maghiarii în secolele IX‑XIV. Geneza statului medieval în Transilvania, ediţia I‑a (1996), ediţia a II‑a, revizuită şi adăugită, tradusă în l. engleză, Ed. Tribuna, Cluj‑Napoca, 2003, 290 p.; Geneza medievală a naţiunilor moderne (secolele XIII–XVI), 1998; Naţiunea română medievală: Solidarităţi etnice româneşti în secolele XIII–XVI, 1998; Românii şi România: O scurtă istorie, 1998 (tradusă în engleză, italiană, germană, spaniolă); Istoria, adevărul şi miturile.  Note de lectură. Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2002, 391 p. (ed.II – 2014); Contribuţii la istoria culturii româneşti (cronicile braşovene din secolele XVII‑XVIII), Dacia, Cluj‑Napoca, 2003, 338 p.; I Romeni e la Romania. Una breve storia, Centrul de Studii Transilvane, Cluj‑Napoca, 2004, 276 p.+5 hărţi. [traducere şi note de Giuseppe Munarini]; Los Rumanos Y Rumania. Una breve historia, Centrul de Studii Transilvane, Cluj‑Napoca, 2004, 276 p.; Patrimoniul natural şi cultural al României. Munţii Apuseni, [ed. Ioan Aurel Pop, Marius Porumb], Centrul de Studii Transilvane, Cluj‑Napoca, 2004, 296 p.; Die Rumänen und Rumänien. Eine kurze Geschichte, Zentrum für Siebenbürgische Studien ‑ Rumänisches Kulturinstitut, Cluj‑Napoca, 2005, 278 p. plus 6 hărţi; Istoria românilor, 2010; Biserică, societate şi cultură în Transilvania secolului al XVI‑lea. Între acceptare şi excludere, 2012; „De manibus Vallacorum scismaticorum…” Romanians and Power in the Mediaeval Kingdom of Hungary (The Thirteenth and Fourteenth Centuries), Editura Peter Lang, 2013; Cultural Diffusion and Religious Reformation in Sixteenth‑Century Transylvania. How the Jesuits Dealt with the Orthodox and Catholic Ideas, The Edwin Mellen Press, 2014 ş.a.

Titluri, diplome, medalii: Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler (7 aprilie 2010); Ordinul de Onoare prin decretul Preşedintelui Republicii Moldova (21 decembrie 2010); Premiul George Bariţiu al Academiei Române pentru lucrarea „Instituţii medievale româneşti”, Cluj, Ed. Dacia, (1991); Premiul Fundaţiei „Magazin istoric” pentru lucrarea „Românii şi România. O scurtă istorie”, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române (1998); Premiul anual al revistei „Astra”, Braşov, pentru publicistică de specialitate (2008); Premiul Fundaţiei „Magazin istoric” pentru lucrarea „Istoria Transilvaniei”, vol. III, Bucureşti, Editura Academiei Române (2010); Premiul de excelenţă al Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni (2011); Premiul Media de Excelenţă, din partea ziarului „Gazeta de Cluj” (2011); Medalia Crucea Transilvană, cea mai înaltă distincţie a Arhiepiscopiei Clujului (2014); Comandor al Ordinului Militar de România (2014)

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și
Close
Back to top button