Cronică plastică

Înapoi, la începuturile sculpturii

Printre multele şi foarte incitantele evenimente artistice desfăşurate la Timişoara, în cadrul Programului cultural naţional „Timişoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”, s‑a numărat şi expoziţia de sculptură intitulată „Campo Santo”, care a reunit lucrările a optsprezece artişti, români şi străini, din diferite generaţii, şi care au trăit sau trăiesc, fie în ţară, fie peste graniţe. O parte dintre lucrările expuse aparţin patrimoniului Muzeului Naţional de Artă Contemporană al României.

Expoziţia, deschisă până pe 30 noiembrie, la Centrul reformat „Noul Mileniu”, a fost organizată de Fundaţia Interart TRIADE, în parteneriat cu instituţia mai sus menţionată şi cu Biserica reformată Noul Mileniu din Timişoara, curatori fiind Călin Dan, autorul conceptului, şi Celia Ghyka. La reuşita expoziţiei a participat, în calitate de producător, şi Andrei Suhan, de la Atelier Feronier.

Cele optsprezece sculpturi selectate pentru a pune în operă conceptul curatorial aparţin unor artişti români de referinţă: George Apostu (1936 – 1984, Paris), Pavel Bucur (1945 – 2016), Gheorghe Coman (1925‑2005, fondatorul şi coordonatorul taberei de sculptură de la Măgura Buzăului), Roman Cotoşman (1935 – 2006, New York, pictor, sculptor fotograf), Bela Crişan (născut în 1944 şi care în prezent trăieşte în Austria), Doru Dumitrescu (cel mai tânăr dintre expozanţi, născut în 1977, şi care trăieşte la Timişoara), Celine Emilian (sculptoriţă româncă născută în 1895, care a studiat la Paris cu Antoine Bourdelle), Dan Gavriş (născut în 1958, ucenic al lui George Apostu, de la care a învăţat să cioplească), Petre Grăjdeanu (1937 – 2017, Constanţa), Peter Jacobi (născut în 1935, trăieşte în Germania şi este autorul Muzeului Holocaustului din Bucureşti), Peter Jecza (1939 – 2009, Timişoara), Ernest Kovacs (1940 – 2015, Târgu Mureş), Alexandru Nancu (1949 – 2013, Bucureşti, membru fondator şi preşedinte al Fundaţiei HAR), Vladimir Predescu (născut în 1928 la Buzău, profesor la Academia de Artă), Napoleon Tiron (născut în 1935, trăieşte în Bucureşti, e profesor la Universitatea Naţională de Arte), Paul Vasilescu (1036 – 2012, Bucureşti, a fost profesor la secţia de sculptură a Academiei Naţionale De Arte), Benno Werth (născut în 1929, trăieşte la Düsseldorf).

Ce uneşte lucrărilor acestor optsprezece sculptori atât de diferiţi, din toate punctele de vedere, explică cei doi curatori în textul de prezentare a expoziţiei: „Ele au în comun negarea sau deturnarea de la figurativ şi explorarea unor zone mai puţin prezente în sculptura românească: testarea formelor abstracte şi a posibilităţilor expresive ale materiei”.

Titlul expoziţiei a fost inspirat de numele conferit în veacul al XIII‑lea cimitirului din Pisa, unde, aşa cum spune o legendă, un anume arhiepiscop, Ubaldo Lanfrachi, ar fi transportat de la Ierusalim, direct de pe Muntele Golgota, cinci nave cu pământ sacru, ca un trofeu al celei de a treia Cruciade pentru cucerirea Ierusalimului. Pentru a proteja acest pământ sacru, din sarcofage şi monumente funerare romane şi etrusce a fost construit un uriaş relicvariu care, în timp, a devenit un spaţiu cu valoare arhetipală. Secularizarea impusă de reformele napoleoniene în secolul al XIX‑lea a condus la o muzealizare progresivă a spaţiului arhetipal şi simbolic numit Campo Santo.

Prin urmare, tema cimitirului (gr. kοιμητήριον = loc de dormit), asociată cu funcţia funerară implicită pe care sculptura a avut‑o de la începuturile ei, a condus la ideea constituirii amplei instalaţii cu sculpturi într‑un spaţiu spectaculos din punct de vedere architectural: „Titlul expoziţiei evocă această temă a cimitirului – relicvariu – muzeu, acest loc particular care a reciclat sculptura funerară a antichităţii clasice, dar este şi o aluzie la dimensiunea implicită a sculpturii, totdeauna legată de moarte”, ni se explică, de asemenea, în textul de prezentare.

Curatorii s‑au gândit, desigur, şi la legătura istorică, organică, dintre arhitectură şi sculptură, iar Catedrala reformată Noul Mileniu din Timişoara s‑a dovedit un spaţiu cât se poate de adecvat pentru alcătuirea instalaţiei, gândită astfel: „Instalaţia funcţionează ca un columbar ce adăposteşte în firidele sale sculptura. Lucrările selectate evocă mai mult sau mai puţin explicit tema funerară şi prin aceasta se referă la funcţia originară a sculpturii, de reamintire sau de substituire a celor morţi”.

În mod concret, curatorii au imaginat şase moduli de formă triunghiulară cu firide în care au fost amplasate, trei câte trei, cele optsprezece lucrări de sculptură create din toate materialele specifice acesteia.

Austeră şi misterioasă, capabilă să evoce arhetipuri şi să trimită gândul către originile complexei arte a sculpturii, provocatoare de reflecţii, punând în dialog viziuni şi modalităţi diferite de expresie, expoziţia „Campo Santo” poate fi considerată un real eveniment artistic, poate nu atât de vizibil ca altele desfăşurate în Timişoara anului 2023, dar cu siguranţă unul care n‑a trecut neobservat şi care a transmis un mesaj percutant către cei care au avut prilejul să o vizioneze.

■ Scriitor, istoric al artelor, publicist

Luiza Barcan

Total 1 Votes
0

Luiza Barcan

Luiza Barcan, critic și istoric de artă, doctor în arte vizuale, expert al Ministerului Culturii în domeniul: Bunuri cu semnificație culturală – artă medievală, secolele XVIII-XIX, jurnalist, expert al Casei de Licitații Vikart. Membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Vâlcea, membru fondator și director al Fundației HAR („Habitat și Artă în România”). S-a născut la București în data de 8 octombrie 1964. Absolventă a Liceului de matematică-fizică nr. 4 din București, a Facultății de Limba și Literatura Română de la Universitatea București (1987) și a Facultății de Istoria și Teoria Artei a Universității Naționale de Artă din București. Profesor de limba și literatura-română (1990-1995), redactor, realizator de emisiuni la Televiziunea Română (1995-2013), redactor la Radio România Internațional (2000-2006), colaborator la Radio Trinitas al Patriarhiei Române, din 2014 și până în prezent (realizator al documentarului radiofonic „Zidiri în chipul crucii”). Din 1996 publică cronică plastică, interviuri, reportaje, eseuri, studii de istoria artei, monografii de monumente în paginile Contemporanul, Literatorul, Azi Literar, artPanorama, Museion, Adevărul literar şi artistic, Ianus, Virtualia, Tribuna, Tabor, Povestea vorbei, Buridava, Ramuri, Observator cultural, artMargins a Universităţii „Santa Barbara” din California.

Co-organizator, împreună cu Alexandru Nancu, al programelor Fundaţiei HAR: „Habitat şi Arta in Romania” ,„Arta in drum spre muzeu” (1999 – Râmnicu Vâlcea), „Tradiţie şi Postmodernitate” (2000 – 2005, Muzeul Satului Vâlcean de la Bujoreni, judeţul Vâlcea) „Stuf 2004” (2004, Murighiol, judeţul Tulcea), „ReSitus – Metode şi tehnici avansate de conservare şi reconstrucţie digitală pentru patrimoniul cultural-istoric imobil (2007, Câmpulung Muscel), Lut/ Adobe 2007, 2008, 2009 (Capul Doloşman/ Cetatea Argamum, judeţul Tulcea).

Din anul 2000 şi până în prezent, curator al programului „Restituiri” care a cuprins expoziţiile: „Seniori ai picturii romaneşti contemporane”, „Invitaţii lui Iosif Sava în 40 de desene ale Rodicăi Ciocârdel Teodorescu”, „Rromani art”, expoziţiile personale de la Constanţa, Tulcea, Râmnicu Vâlcea şi Bucureşti ale pictoriţei centenare Medi Wechsler Dinu, expoziţia retrospectivă Maria Constantin, expoziţiile retrospective Alexandru Nancu („Teasc pentru memorie” și „Spațiul imaginării”), Bucureşti 2013, expozițiile retrospective Lidia Nancuischi). Curator a peste 30 de expoziţii personale sau de grup, deschise în Bucureşti şi în alte oraşe mari ale ţării. Face parte din colectivul de autori ai dicţionarului on line Un secol de sculptură românească (2013, 2014) și din colectivul de autori ai cărții Centenarul femeilor din arta românească (2018).

Debut literar în revista artPanorama, cu proza Jucătorii de șah (1997). Debut editorial cu volumul Nichita Stănescu. O viziune poetică a timpului (2000, ediţie bibliofilă, coordonata de Mircia Dumitrescu).

Cărți de memorialistică: Artişti plastici la Serata lui Iosif Sava (2003), în format electronic (2005); Spre Răsărit, cu Alexandru (2017).

Cărți de specialitate (cronică plastică, istoria artei): Angoase ale privirii (2004); Monografiile bisericilor de lemn – monument istoric de la Grămeşti, Malaia, Racoviţa- Copăceni, Ciungetu, Brezoi, Mariţa (2000, 2001), împreună cu Alexandru Nancu; Albumul monografic Medi Wechsler Dinu (2010); Albumul monografic „Maria Constantin” (2013); Albumul monografic „Constantin Calafateanu” (2014); Albumul monografic „Lidia Nancuischi” (2018)

Premii și distincții: Premiul pentru critică, acordat de Consiliul Director al Uniunii Artiștilor Plastici din Roâmânia (2017); Diplomă de excelență pentru întreaga activitate, acordată de Filiala Buzău a Uniunii Artiștilor Plastici din România, cu ocazia Bienalei „Ion Andreescu” (2018); Premiul III la Festivalul de film documentar scurt „Yperia 2012”, de pe insula Amorgos – Grecia, pentru filmul „Grecii de Brăila” („Greek and Romanian”); Premiul pentru film religios la Festivalul de film documentar scurt „Yperia 2011”, de pe insula Amorgos – Grecia, pentru filmul „Skopelos, insula celor 365 de altare”; 2011 – Medalia Muzeul Brăilei – 130 de ani şi Medalia „Nicolae Iorga – 140 de ani de la naştere”, decernate de Muzeul Brăilei pentru documentarele „Biserici de la Dunăre” (2011).

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și
Close
Back to top button