Contemporanul » (Con)texte » In jurul lui Dostoievski

In jurul lui Dostoievski

Dostoievski îşi propune un gen nou pe care îl botează „realismul fantastic”. După cum îl defineşte (ceva fantastic dar credibil) şi îl practică, acesta nu e o anticipaţie a realismului magic, ci tratarea fantasticului sub regim simbolic. Ceea ce contează, nu e intriga romanului, ci ideea.

Să faci ordine în haos e, probabil, mai dificil decât să-⁠l creezi. Astfel trebuie să fi gândit cei chemf-m-dostoievski-fotoaţi să judece vii vinovaţi de cei morţi în sălile de interogatorii, torturaţi, care nu au mai ajuns la proces; condamnaţi înainte de a fi judecaţi sau condamnaţi „de exemplu”, adică prin mărturii false; „vaporizaţi” prin „fenomenul Piteşti”, prin „acţiuni umede” (lichidarea unor persoane devenite, prin prestigiu, incomode), sau prin legi „la vedere”, care oficializau planul de arestări fără niciun motiv. Din Enciclopedia regimului comunist, editată de Academia Română, unde citesc despre toate acestea, mă cutremură cu adevărat – ca atunci când îţi pare că respiri duhnetul Infernului, rătăcind printre creaturi subumane – chipul zâmbitor, cu privire galeşă, al unei adolescente cu codiţe: „Ileana Samoilă… condamnată pentru că nu şi-⁠a denunţat fratele, Ion Samoilă, executat cu «lotul paraşutiştilor», 1953”. Sunt aici fotografii din toate cinurile, de toate vârstele, de ambe sexe.

Răspunzători, înotând cu braţele atârnând de parcă abia s-⁠ar fi ridicat de la pământ, lovind aerul către vreun jurnalist incomod, se perindă în ochiul camerei de luat vederi temnicieri, cei chemaţi să dea seamă. Nimeni nu se întreabă, dar cum au ajuns gingaşele trestii gânditoare ale României de la mijloc de secol în puterea lor? Unde ne sunt legiuitorii arestărilor după plan, pentru intimidarea potenţialilor rebeli? Procurorii care i-⁠au pus sub acuzare? Judecătorii sentinţelor „exemplare”? Martorii sperjuri? Odată ajunşi pe mâinile unor sadici ignoranţi, era limpede pentru toţi cei de mai înainte ce avea să se întâmple. Nevinovaţii nu ajung în închisori pentru a ispăşi vreo vină, nici la o cană cu vin, ci pentru a fi eliminaţi. E ca şi cum ai scrie istoria decapitării filosofului Thomas Morus, a regelui Carol I Stuart sau a chimistului Lavoisier rezumându-⁠te la biografiile… călăilor, fără să consemnezi, de exemplu, comentariul consternat al matematicianului Joseph La­grange: „Il ne leur a fallu qu’un moment pour faire tomber cette tête, et cent années peut-⁠être ne suffiront pas pour en reproduire une semblable”. E adevărat că şi Robespierre l-⁠a executat la sfârşit pe călău: maurul îşi făcuse datoria…

Nu se dezmint scriitorii ruşi ai ultimului secol şi jumătate când se implică până la sacrificiu în profeţia, descrierea şi condamnarea haosului politic şi moral instaurat pe pământul lor cu titlu de „mare experiment”. În ultima sa carte, Dostoievski şi Soljeniţîn. Doi profeţi ai Rusiei (Editura C.R.L.R., 2013), Gheorghe Barbă pleacă de la un portret existenţialist al scriitfoto-conte-02orului, găsind „tipic rusească” acea „unicitate a suferinţei şi profunzime a conştiinţei de sine” care în Occident au caracterizat doar epoca sensibilităţii, cultivate mai curând ca un antidot la raţionalismul iluminist.

Prototipul puşkinian, Aleko, este martirul, mucenicul, nefericitul călător, musafir în casa sa, iar, „printre străini, străin chiar şi pentru sine”. (Dostoievski) El doreşte fericire nu doar pentru sine, ci pentru lumea întreagă, „are nevoie de fericire universală, ca să-⁠şi afle liniştea”. În comparaţie cu românii, cărora le lipseşte sufletul instituţional (social), după părerea – justă, în opinia noastră – a filosofului Rădulescu-⁠Motru, în comparaţie cu occidentalii, care realizează un echilibru între individualism şi conştiinţă socială, sufletul rus expansiv are ceva din aspiraţia către orizontul infinit al stepei.

Stranie alchimie psihică trebuie să se fi produs, aşadar, pentru a implanta atitudini şi practici satanice la graniţa dintre secole, anticipate în Demonii lui Dostoievski şi materializate de revoluţia bolşevică!
Cartea distinsului slavist este o meditaţie asupra relaţiei dintre literatură şi realitate. Adeverirea profeţiei lui Dostoievski, a iadului pe pământ, şi a profeţiei lui Soljeniţîn, că demolarea infernalului edificiu bolşevic a prins societatea sub avalanşa dărâmăturilor, încât, în haosul creat, nu a mai apucat să construiască o ordine raţională, e comunicată într-⁠un discurs pasionat, potrivit pentru revelaţii treptate ale unor adevăruri de profunzime, ale unui eu implicat şi persuasiv.

Subiectivismului şi patosului mesianic al rusului îi repugnă, conform notaţiilor lui Dostoievski, filistinismul, utilitarismul şi Quakerismul victorian, ca şi realismul (Balzac) şi naturalismul (Zola) francez. Dostoievski îşi propune un gen nou pe care îl botează „realismul fantastic”. După cum îl defineşte (ceva fantastic dar credibil) şi îl practică, acesta nu e o anticipaţie a realismului magic, ci tratarea fantasticului sub regim simbolic. Ceea ce contează, nu e intriga romanului, ci ideea. Grandet al lui Balzac ar fi „o figură fără semnificaţie”.

Universul de idei al lui Dostoievski poate fi considerat cu adevărat realist în chiar sensul reclamat de autor, deoarece s-⁠a adeverit. Nu se poate spune că Dostoievski a imaginat totul, ci doar că a avut ochi pentru anarhismul Rusiei subterane din care avea să se înalţe demonul revoluţiei. Piotr Verhovenski, personajul din romanul Demonii, a fost conceput după chipul şi asemănarea complotistului anarhist Serghei Neceaev, autor al „Catehismului revoluţionarului”, un decalog al terorismului programatic, în care figura inclusiv sacrificiul unui inocent al cărui sânge avea să cimenteze complicitatea şi tăcerea făptuitorilor. Noua putere, anticipează Dostoievski, urma să acţioneze dintr-⁠un centru secret, propagând haosul, răsturnând totul pe dos, din temelii, comandând măcelul a o sută milioane de capete (cifra a fost întrecută). Autorul notează în paralel un fragment dintr-⁠un cuvânt al lui Lavrenti Beria, decenii mai târziu, înaintea unor studenţi americani de la Universitatea din Moscova: „Creaţi haos. Obiectivul esenţial pe care îl urmărim este realizarea unui haos în cultura duşmanului. Fructele noastre se dezvoltă şi se coc în haos, neîncredere, dezorientare şi depresiune economică”. Cunoscător şi edificator al haosului, călău al victimelor staliniste şi ştiind că toţi cei implicaţi în omoruri erau ucişi la rândul lor, Beria s-⁠a simţit uşurat la moartea lui Stalin, dar câteva luni mai târziu era şi el executat. Sistemul funcţiona ca o maşinărie anonimă, implacabilă. Autorul este preocupat, nu atât de mulţimea şi grozăvia faptelor, cât de efectele etice ale „beţiei slobozite” asupra întregului popor. Acesta suferă o a doua cădere biblică: esenţa revoluţiei este „negarea onoarei”: lumea începe să se devoreze reciproc, fiecare e obligat să denunţe, fiindcă „nu există canalie care să nu aibă un punct vulnerabil”.

Întrebarea asupra căreia meditează autorul priveşte natura unor asemenea anticipaţii ale istoriei, mai ales din perspectivă ontologică şi etică. Contemporanul Gorki găsea romanul Demonii deopotrivă „viguros şi cumplit”, o operă „sadică şi maladivă”. Concluzia sa este că „Dostoievski e geniu, însă geniul nostru rău”.

În vremurile noastre, prozatorul Nicolae Breban, citat în carte, glosează în jurul efectului de realitate al literaturii: „Cred că primul care a pregătit secolul al XX-⁠lea, atât de sângeros şi dramatic, n-⁠a fost un om politic, n-⁠au fost Herzen şi Marx, ci a fost Dostoievski”. Modelul de simulare proiectat de o mare operă literară e o structură simbolică şi o hartă cognitivă. E ca un model matematic căruia fizicieni contemporani cred că i-⁠ar corespunde un univers. E ca un concept hegelian realizat, un universal concretizat. Un model al edificării de lumi probabile.
Mai curând decât un Creator care a „cuvântat” demonii întru fiinţă, Dostoievski ne apare ca o sensibilă harfă ce a vibrat la acutele unei istorii demonice încă din vremea când puteau fi auzite născân­du-⁠se, în surdină. În Rusia, observă cu fineţe autorul, literatura epocii totalitare a ţinut loc de filosofie, etică, sociologie, politologie, psihologie – de tot ceea ce se înţelege prin istorie de idei, istorie a spiritului. În programele universitare contemporane, disciplina „studiul literaturii” a fost înlocuită cu „umanităţi”. Ştiinţele omului au dispărut însă în Rusia bolşevică împreună cu obiectul lor de studiu…

Comentariile asupra literaturii cu valoare de discurs umanist şi critică socială indică un impresionant număr de autori care au coborât în infernul poporului lor şi au ales să fie martori. În comparaţie cu această versiune textuală a destinului Rusiei Revoluţiei, formalismul estetic apare aproape ca o impietate şi dovadă de superficialitate.
Într-⁠un interviu televizat, academicianul Eugen Simion mărturisea că aşteaptă venirea unui poet. Pogorât în spaţiul post-⁠totalitar, acel poet, pentru a fi cu adevărat judecător, păstor şi salvator, va trebui să fie „mai mult decât poet”, asemeni scriitorilor-⁠profeţi ai „marelui experiment” ce a pârjolit cu fanatismul său bolnav şi criminal această parte de lume: Zamiatin, Platonov, Ilf şi Petrov, Bulgakov, Pasternak, Ahmatova, Şukşin, Soljeniţîn…

În partea mediană a cărţii, Gheorghe Barbă a reprodus câteva aforisme ale lui Gorki, un autor căruia îi descoperim acum faţa contestatară din publicaţii suprimate de regim, salvat atunci doar de celebritatea sa internaţională. Cugetările par să justifice întregul demers al istoricului Gheorghe Barbă pe tema relaţiei dintre literatură şi politică: politica „dezbină oamenii, arta, dezvăluind în om gene­ral-⁠umanul, ne uneşte. Nimic nu modelează atât de uşor şi repede sufletul omului, precum o face influenţa artei şi ştiinţei. (…) Dacă revoluţia nu este capabilă să treacă imediat la o intensivă construcţie culturală, atunci, din punctul meu de vedere, revoluţia este sterilă, iar noi, un popor incapabil de viaţă”.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Maria-Ana Tupan

Prof. Dr. Habil. Maria-Ana Tupan (n. 1949) este autoare a unor studii de istorie, critică şi teorie literară, apărute la edituri academice din ţară şi din străinătate, precum şi a unui curs de istorie a literaturii britanice de la origini [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now