Poem de Aura Christi: Casa altcuiva – Se dedica DRP

Aura Christi

Casa altcuiva

Se dedică lui DRP

Dar poate totul este infinit mai simplu.
Poate, nu suntem decât casa altcuiva –
o casă stranie, ce se mişcă de colo-colo,
fără să aibă puterea de a deveni altceva

decât în somn sau în visele pe care le uiţi
de cum te-ai trezit dimineaţa devreme
şi urmăreşti cu respiraţia tăiată felul în care
soarele ezită să răsară, de parcă s-ar teme

să facă primii paşi cineva trezit la viaţă
după moartea cuiva dinlăuntrul său,
regăsit ca o casă străină, de care totuşi
simte că îl leagă ceva, de neclintit mereu.

Da, ca şi cum am fi o casă de neuitat, o casă
singură, ca un rug în noapte făcut de cineva
rătăcit. Şi pentru că nu ştim de cine anume
şi nici dacă într-un târziu vom afla

– ostateci ai fiinţei, prieteni ai incertitudinii –
trăim ca şi cum am pluti prin ţara spaimei
care ştie, simte, vede totul şi ne spune atât cât

trebuie
să ştim. Carnea trecătoare a cui sunt, Doamne?