Contemporanul » Clubul Ideea Europeană » Dincolo de a treia paradigmă

Dincolo de a treia paradigmă

La Casa Filipescu‑Cesianu, din componenţa Muzeului Municipiului Bucureşti, a fost inaugurat la mansardă un nou spaţiu expoziţional ce a găzduit expoziţia de pictură „Constantin Severin. Două decenii sub semnul Expresionismului Arhetipal 2002‑2022”, organizată de Asociaţia Eudaimonia Europa. Un eveniment de excepţie în încercarea artistului de a‑şi oferi şi a ne oferi caratele unei ieşiri totale la public!

Mihaela Helmis: Stilizări, linii simple, culori pure, un glissando subtil şi extrem de grăitor, aş spune chiar la prima vedere, prinsă într‑un vârtej de simboluri percepute aproape epidermic, domnule Constantin Severin.

Constantin Severin: Mă bucură ce simţiţi şi ce îmi spuneţi. Conceptul meu de lucru ca artist vizual, expresionismul arhetipal, deşi pare a fi unul nou, descrie, de fapt, o realitate artistică imemorială. Expresionismul arhetipal este, într‑adevăr, un nou concept, dar cu ecouri de substanţă într‑o străveche tradiţie de a concepe arta, specifică şi culturilor din trecutul îndepărtat. Este, de fapt, a treia paradigmă în artă, fiindcă de obicei istoricii şi criticii de artă spun că există doar două paradigme în artă: arta figurativă şi arta abstractă. Eu zic că există o paradigmă mult mai veche, încă de la peşterile rupestre, care este arta arhetipală.

Şi care le armonizează, de fapt, pe primele două.

Da. Şi eu cred că a făcut‑o expresionismul arhetipal, eu doar l‑am teoretizat, am adus şi ceva personal, am lucrat şi teoretic, dar şi ca jurnalist cultural.

Şi atunci „a treia paradigmă” nu se mai justifica în sine şi a fost mai expresiv acest nume de expresionism arhetipal?

Artiştii care făceau parte din această grupare, care erau din Germania, Portugalia, Rusia şi alte ţări – eram singurul român –, au ales, au studiat, au văzut conceptul meu despre expresionismul arhetipal. De exemplu, Alberto D’Assumpcao din Portugalia s‑a identificat cu conceptul, a intrat în gruparea aceasta şi face parte din ea. Avem şi un site cu artişti de talie internaţională, care au aderat la această mişcare nouă în lumea artelor.

Din ce spaţiu vă revendicaţi cel mai exact, ca rădăcini?

Mă simt apropiat de Brâncuşi, m‑am născut la 50 km de Brâncuşi şi eu zic că el e fondatorul expresionismului arhetipal. Ce face el e expresionism arhetipal, şi creaţia sa este alcătuită practic din arhetipuri. Chiar în jurnalele sale scrie, vorbeşte despre arhetipurile lui Jung. Deci, el era conştient, era atras de arhetipurile lui Jung şi eu zic că, în acelaşi timp, formele sale şi cizelările exact asta spun. Parcă e un strigăt al lui Munch Pasărea în spaţiu, deci e vorba de forme expresioniste. Adevăratul întemeietor al expresionismului arhetipal e Brâncuşi.

Doar că n‑a fost numit aşa.

N‑a fost numit aşa, dar eu l‑am teoretizat.

Se pot face încadrări şi post factum, nu‑i aşa?

Da. Şi dintre pictori: Paul Klee şi Ion Ţuculescu din perioada totemică sunt la fel. Dar să ştiţi că ce vă spun eu acum nu prea este acceptat, agreat de lumea academică, mai ales din România.

Şi atunci, întrebarea mea revine: unde vă simţiţi mai acasă? Aţi spus Germania, dar probabil şi nordul Americii de Nord. 

Unde sunt acceptat. În Germania să ştiţi că mă simt aproape şi prin familie; mama mea era de origine germană, familia Lutz. Sunt expresionist nativ, pentru că germanii au fost cei mai mari expresionişti până la urmă, în secolul al XX‑lea. Sunt atras de culorile tari, contrastante, după cum se vede… În acelaşi timp, a doua mea patrie este Canada. Fac parte din Ottawa Asociation, Asociaţia de artă din Ottawa, unde am petrecut multe luni. Este oraşul fiicei mele, Ioana, al nepotului meu, Matei. La ei pictez câte o lună jumătate – două luni în fiecare an.

V‑aţi găsit corespondent în grupările artistice de acolo?

Da, Am găsit pictori care rezonează cu mine, m‑au acceptat mult mai uşor.

Într‑un spaţiu spectaculos, care e posibil să vă fi aşteptat, unde liniile clădirii şi construcţia interioară rezonează cu cele din lucrările dvs., iată‑vă, după destulă vreme, în încercarea de a demonstra că vibraţia se poate exprima şi în forme rotunde, şi în forme geometrice arhetipale, adică între fiinţa vie, reprezentată în arta plastică în general. Şi mă refer mai ales la figura umană şi semnele acelea stilizate. Dvs. aţi găsit o legătură pe care aici, în acest spaţiu de la mansarda Palatului Cesianu‑Racoviţă, o putem descifra din plin. Cum simţiţi, cum să privim această a treia paradigmă pe care dvs. aţi teoretizat‑o, dar pe care o şi demonstraţi?

Într‑adevăr, este un spaţiu cald, cu bârne care parcă fac parte din lucrările lui Brâncuşi, au căldura sa, formele sale. Ideea acestui concept nou mi‑a venit după ce i‑am studiat ani de zile pe Brâncuşi, Ţuculescu, Paul Klee şi alţi mari artişti precum Ovidiu Maitec, George Apostu. Acest concept, cred eu, deşi are o denumire paradoxală, „expresionism arhetipal”, a avut succes în cercuri destul de extinse, poate izolate, mai ales din Occident. În România a aderat la mişcare un singur pictor din Braşov, Rudy von Kronstadt, dar eu m‑am despărţit, în 2020, de expresionismul arhetipal. După ce am realizat 123 de lucrări, am vrut să fiu liber. Radu Boroianu, omul care mi‑a cumpărat un tablou la prima expoziţie de acum zece ani din Bucureşti, mi‑a spus: „Evoluţia ta actuală este excepţională, te‑ai eliberat de robia propriului concept care ţi‑a adus succes internaţional, şi aceasta e foarte bine, iar tabloul acela Strigăt colectiv – Collective Screem – e o capodoperă”. L‑am citat.

Acum putem să trecem prin semne care rezonează cu fiecare dintre noi, le simţim, de la roată la unghiul drept, de la arabesc şi zigurat şi la furcile noastre în rotirea lor până la ceea ce dvs. aţi adus aici şi aţi numit Instalaţie, încadrându‑vă cumva în acel fel de a simţi lumea şi pictura care integrează şi expresionismul şi figurativul, şi abstractul şi realul pe care îl percepem cu toţii.

Într‑adevăr, această Instalaţie a mea este, de fapt, o pictură cu faţă dublă. Am preluat capodopera lui Leonardo da Vinci, Tânără doamnă cu hermină, portretul care mie‑mi place mai mult decât Gioconda şi care are o faţă monocrom roşu şi una monocrom galben. La curenţii de aer se învârte şi cred că este o Instalaţie reuşită, pe care o donez Muzeului Municipiului Bucureşti. Vedeam în urmă cu 20 de ani expoziţia retrospectivă a unuia dintre artiştii mei favoriţi, sculptorul George Apostu, cu Fluturii săi renumiţi, în sediul central al Muzeului Municipiului Bucureşti şi de atunci am visat, mi‑am zis: ce‑ar fi să am şi eu o expoziţie la Muzeul Municipiului Bucureşti? Şi, iată, inaugurăm cu această expoziţie un spaţiu expoziţional extraordinar.

Spaţiul este atât de sincer şi de dezbrăcat, încât ne permite să vedem cu adevărat lucrările. Lucarna ne trimite spre lumină, aşa cum fiecare dintre tablouri are o asemenea fereastră, un asemenea „citat” natural, iar apoi, traducând cumva vibraţia din acea fereastră, se poate extinde, se descifrează în non‑figurativul pe care dvs. ni‑l traduceţi şi ni‑l dăruiţi.

Da. Faptul că seamănă cu o expoziţie din New York se datorează şi unui curator excepţional, Adina Renţea. Eu i‑am adus lucrările şi în câteva ore ea a găsit tot felul de corespondenţe, a creat practic o simfonie vizuală din lucrările mele, a găsit ritmuri noi, le‑a grupat. Cine a intrat aici a văzut ceva ca o fiinţă vie. De fapt, această Instalaţie este practic autoportretul meu. Eu sunt şi scriitor, de mic, şi artist plastic, tot de mic. Am fost fascinat de ambele lumi. În copilărie, părinţii mei mi‑au zis: „Ca scriitor şi ca pictor o să mori de foame. Apucă‑te de muzică”. Mi‑au cumpărat o vioară, mi‑au luat un profesor de vioară, şi timp de un an a încercat să mă înveţe ceva – n‑a reuşit. Dar eşecul meu în muzică s‑a transformat într‑o mare iubire pentru muzică, pe care o consider „Regina artelor”, în aşa fel încât şi în poezia mea, de exemplu, am un poem Improvizaţii cu cifraj armonic, cu termeni din muzică, in memoriam Igor Stravinski, care este sub forma unei simfonii, iar aici multe tablouri au structură muzicală. Vedeţi ritmuri muzicale, laitmotive care se repetă. Sunt fascinat de muzică.

…Şi de cele mai naturale dintre structurile naturalului pe care într‑un fel ni le arătaţi. Şi noi trăim între ele, dar nu le‑am văzut până nu ni le‑aţi arătat!

Avem nişte culturi preistorice de excepţie, care ne fac să credem – cum cred unii savanţi – că aici a fost „leagănul omenirii”. Tăbliţele de la Tărtăria de acum 11‑12.000 de ani se zice că ar fi prima scriere, avem acele sculpturi de la Cucuteni sau Hamangia sau acele vase fantastice de Cucuteni, de o frumuseţe cosmică. Avem o mare şi veche cultură şi o civilizaţie ancestrală, şi asta se vede şi azi. Din păcate, trăim forţări ale istoriei care mie mi‑au adus un public mai puţin numeros la această expoziţie. Oamenii au alte preocupări, nu mai cumpără artă, nu mai cumpără tablouri, vechii colecţionari încep să mă părăsească şi pe mine, şi pe alţii. La Suceava nu mai există piaţă de artă, preţurile sunt extraordinar de mici, chiar la casele de licitaţie din Bucureşti preţurile sunt foarte mici, lucrările de artă sunt subevaluate. Trăim un adevărat marasm.

Pentru că aşa se întâmplă, atunci când ajungem la nevoile de bază uităm o vreme că viaţa noastră, cu siguranţă, e mai mult decât supravieţuire, şi până să reajungem să punem preţ pe aceste valori mai trebuie să treacă un timp!

Aşa e! Eu am norocul că nu trăiesc din artă. Am încercat să trăiesc din artă când m‑am despărţit de presă, în 2004‑2005, şi n‑am avut nicio şansă. Muream de foame, cum mi‑au zis mai demult părinţii. Şi mi‑am găsit un post de bibliotecar, am ajuns la Secţia de artă a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera”, şi a fost bine.

Poate aceste două căi pe care aţi mers, şi nu se pot înlocui una pe cealaltă, se exprimă şi în această nouă carte de Poeme pe care le‑aţi dedicat pictorilor. Ne‑am putea imagina că vieţile pictorilor s‑ar lega, mai degrabă, de activitatea dvs. de publicist şi de comentator. Ei bine, e un fel de comunicare, dar cu totul specială. I‑am putea spune poezie ekfrastică (în care poetul intră în dialog cu o pictură, cu un desen, cu o sculptură sau altă formă de artă vizuală, chiar cu muzica sau cu dansul) aşa cum o considera şi criticul plastic Magda Cârneci.

Poate! Am ales 25 de mari pictori ai secolului al XX‑lea. Majoritatea îmi place foarte mult, pe alţii i‑am ales pentru că au avut o viaţă spectaculoasă sau tragică. Jean Michele Basquiat are un mare succes la criticii de artă şi la colecţionarii de artă mai ales. A trăit foarte puţin şi intens, dar au ajuns la sume fabuloase lucrările sale. Sunt 25 de pictori printre care Ion Ţuculescu, pe care‑l consider maestrul meu, fiind născut la 50 de kilometri de Brâncuşi, la 100 de kilometri de Ţuculescu, olteni toţi trei. Puteţi să remarcaţi faptul că până şi semnătura mea seamănă cu a lui Ţuculescu, e un triunghi în care am înscris „Sev”, iar el avea „Tuc”. Poemele, expoziţia, catalogul se constituie într‑un eveniment în sine! Eu n‑am venit la Bucureşti să vând lucrări, n‑am venit să caut prestigiu sau să intru în UAP…

Aţi venit să vă împliniţi un vis.

…Şi să aduc bucurii oamenilor, iar Universul a lucrat pentru mine şi arta mea.

…E interesant cum vă revendicaţi din spaţii culturale diferite, trăind în nord‑est de ţară, deşi născut acolo, în sud‑vest.

Aşa e. Locul naşterii este aproape de insula scufundată Ada Kaleh, căreia i‑am dedicat un roman, Bibliotecarul infernului. Aveam 9‑10 ani când mergeam în Ada Kaleh, eram fascinat de dulciurile orientale, intram în moschee descălţat, în genunchi, mă jucam cu copiii turcilor de acolo, un spaţiu fabulos. Mi‑a părut enorm de rău că a dispărut.

Sunteţi între cei care pot să mărturisească despre viaţa de acolo.

Da, în romanul meu o să găsiţi asta. Personajul principal, Giovanni Esposito, un italian, ajunge la vârsta de 45 de ani să găsească secretul nemuririi, studiind tăbliţele originale ale lui Toth. E magician şi alchimist…

Într‑un stil diferit, citez din poemul Wassily Kandinsky: „A picta e o pierdere de sine de parcă ţi‑ai sfâşia muzica din tine/ memoria trupului e fulgerată intim de vibraţia culorilor/ şi totul devine o lumină însângerată rescrisă cu note muzicale/ din care se ţes enigmatice universuri geometrice şi biomorfe pe pânza albă/ cu cât mai înspăimântătoare devine lumea cu atât mai abstractă e arta/ ca să uit asediul răului am intrat sub pielea evanescentă a culorilor/ şi am simţit gustul muzicii şi adâncimea emoţiei de dincolo de noi”. (Suceava, oct. 2020) Prin care dintre mediile pe care le stăpâniţi şi în care v‑aţi străduit să fiţi în permanenţă un fel de vehicul de comunicare vă definiţi?

Cred că prin arta totală, adică atât prin literatură, cât şi prin muzică şi arta plastică. Muzica e inclusă în literatura şi în plasica mea. Cu nădejdea că peste câtva timp ceea ce fac eu va reuşi să bucure mult mai mulţi oameni.

Aşadar, arhetipul, culoarea, vibraţia, spun vibraţia, deci şi sunetul şi cuvântul le integraţi pe toate într‑un fel de a vă comunica integral, total spuneţi dvs.

Într‑o altă viaţă vreau să fiu compozitor. Dacă există altă viaţă.

Dar să vă naşteţi tot în România şi să încercaţi să schimbaţi viziunea noastră asupra lucrurilor, pentru a nu mai pune realitatea în sertăraşe, legând totul precum expresionismul şi arhetipurile!… A fost o dorinţă pe care eu cred că aţi împlinit‑o.

■ Scriitor, pictor, jurnalist cultural

Mihaela Helmis în dialog cu Constantin Severin

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Mihaela Helmis

Mihaela Gabriela Helmis – jurnalist de vocație, s-a născut la Sibiu la 14 octombrie 1960. Absolventă a Liceului „Octavian Goga” din Sibiu, secția filologie-istorie (1979) și a Facultății de Filosofie-Istorie, Universitatea București (1983, cu definitivat în 1987), a fost prezentă, [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest