Actualități - Comunicate

Arta de a fi om

„Credinţa cea adevărată e aşijderea acestui instinct de tăcută şi lină plutire, e la fel cu acea nesfielnică predare în puterea apelor, de cufundare şi ameninţare, graţie harului unei respiraţii tainice, graţie unei inspiraţii de aer pe care‑l sorbi o clipă, de sus, ca să‑l duci cu tine la fund. Credinţa e un instinct de ritm şi orientare care nu se poate deşuruba în cuvinte, oricât de măiestre”, nota Vasile Voiculescu în cartea sa, Gânduri albe, apărută la Editura Cartea Românească în 1986. Despre credinţă a fost vorba şi la lansarea‑eveniment a cărţii Actorie sau magie. Drumul spre tine însuţi, semnată de Florin Zamfirescu şi apărută la Editura Ideea Europeană, promovată în parteneriat cu revista Contemporanul. Ideea Europeană, lansare care a avut loc joi, 14 aprilie 2022, de la ora 17.00, în Grădina MNLR, Str. Nicolae Creţulescu nr. 8. Amfitrion: Ioan Cristescu. Invitaţi: Aura Christi, Bogdana Darie. Lectură publică: Vlad Zamfirescu.

Directorul MNLR, Ioan Cristescu, a deschis lansarea‑eveniment din Grădina Muzeului Naţional al Literaturii Române punctând câteva lucruri importante: „Mi se pare o carte vie, care îmbină mai multe elemente. Poate fi considerată un manual de arta actorului, dar poate fi şi un început de tratat de arta teatrului. Este şi gândire, şi filosofie a acestei arte. Iniţial, eram obişnuit ca actorii să scrie mai mult amintiri, mai mult memorii, cum a fost pe scenă, cum au lucrat. Am rămas surprins de faptul că domnul Zamfirescu nu numai că îşi gândeşte propria artă, dar o gândeşte şi pentru alţii. Aproape fiecare – să le spun capitole ar fi mult, pentru că sunt frânturi de capitole – fiecare capitol ar trebui luat şi studiat în sine, sigur, cu referire la marile personalităţi ale teatrului universal, la teoreticieni ai teatrului. Şi de multe ori avem interesante şi pertinente puneri în context, dar ceea ce m‑a surprins cel mai tare au fost propriile definiţii pe care le dă d‑sa unor termeni, unor concepte din teatru pe care simte nevoia să le clarifice şi să le redefinească”.

Invitată să‑şi exprime opinia, Bogdana Darie a spus: „V‑am citit prima dată în almanahul Teatrul, eram elevă la Sfântul Sava, şi nu mi‑am imaginat vreodată că aş putea să fac această meserie. Aşa că am dat la teatru. Nu numai atât, dar când am avut examen, în sala de examinare se afla profesorul Florin Zamfirescu. M‑am emoţionat foarte tare şi am zis un Sorescu. La sfârşit mi‑a spus: «M‑am lămurit, mai vrei să ne zici ceva?» Şi am mai zis ceva de drag. Asta a fost prima mea întâlnire cu Florin Zamfirescu. După ani buni am devenit colega dumnealui, ceea ce mi se părea extraordinar. L‑am cunoscut ca elevă, apoi ca studentă, apoi ca profesoară. Domnul profesor Florin Zamfirescu avea încredere în noi”. Emoţia se putea citi pe chipul fostei studente a maestrului.

Aura Christi, poet, romancier, eseist, publicist şi traducător român, redactor‑şef al revistei Contemporanul. Ideea europeană, care apare sub egida Academiei Române, a mărturisit la rându‑i: „Florin Zamfirescu este un om care a format generaţii. Un om care, ori de câte de ori ne vedem, mă recucereşte. Mă simt într‑o ipostază extrem de stranie, aproape ingrată aş fi spus. Mă gândesc ce să‑i urezi, la aniversară, unui om care are totul. Este o onoare să vorbesc despre un om născut să dăruiască, un om care a dăruit toată viaţa. Este un om îndrăgostit de viaţă, de oameni, de frunze, de furnici, de câini… De teatru. E un erudit, fără dubii. E un om care are un tip de smerenie, o aşezare, un fel de a fi adunat înlăuntru, extrem de rare astăzi. Această carte încearcă neostentativ, aproape cu jumătate de gură, să schimbe accentele. În primul rând, autorul îşi doreşte să te oprească din alergarea zilnică de nicăieri spre nicăieri, să te facă să te tratezi şi să te priveşti altfel pe tine însuţi, în primul rând, apoi să priveşti altfel şi să cunoşti, pe tine însuţi cunoscându‑te, lumea şi oamenii din jurul tău. Şi în timp ce descoperim alte stele, facem demersuri şi tot felul de invenţii, tehnicizându‑ne până în vârful unghiilor, Florin Zamfirescu te invită să te întorci cu faţa spre tine însuţi, pentru că aici, în altarul dintre coaste, regăseşti totul”.

Auditoriului prezent în Grădina MNLR, maestrul Zamfirescu i s‑a adresat cu căldura‑i binecunoscută: „Am spus nu o dată în carte: «Dacă nu eşti de acord cu mine tu, cititorule, contrazice‑mă! Vino, tu, cu o idee mai bună!» Cartea e făcută din descoperiri. Am vrut să răspund întrebărilor tinerilor. Am fost şi eu tânăr şi‑mi puneam zeci de întrebări înainte de a deveni actor şi nu avea cine să‑mi răspundă. A apărut un fel de test pentru cei care vor să acceadă la această meserie, să nu dea bani altora, să se testeze ei singuri. Grila aceea de test, trecută în carte, e foarte bună. Am scris cartea pentru candidaţi. Apoi, lucrurile au crescut şi mi‑am dat seama că e şi pentru studenţi. Ca să‑mi dau seama după aceea că am descoperit nişte lucruri importante şi pentru actori. Aşa am vrut. Apoi, m‑am hotărât. Am scris o carte pentru oameni. Actoria este meseria cea mai apropiată de fiinţa umană”.

Florin Zamfirescu a avut vocaţie de dascăl, vocaţie cu care s‑a mândrit la fel de tare ca aceea de actor. Profesoratul e o chemare. „Foarte mulţi sunt foarte talentaţi, cu toţii sunt îndrăzneţi, ştiu bine ce vor şi ţin să se afirme cât mai repede, nu ca noi. Le dau dreptate, pentru că epoca asta nu‑i mai motivează din exterior, nu le mai oferă condiţiile pe care le‑am avut noi la început şi atunci ei îşi fac curaj, preiau iniţiativa şi luptă să se impună. Uneori, sunt foarte comozi în afara scenei, dar când ajung sus, zbârnaie. Înţeleg rapid totul, sunt ageri, iuţi şi eficienţi artistic. O să vă convingeţi la spectacolele lor”, scria maestrul în cartea sa. Actorul mărturiseşte în cartea sa faptul că „meseria de actor fascinează; un număr din ce în ce mai mare de tineri simt nevoia să apară pe scenă, să‑şi dăruiască viaţa acestei arte, căzând de foarte multe ori în confuzia stării rezultate din practica de spectator. Mi‑am propus, deci, ca, treptat şi fără pretenţia de a fi exhaustiv, să păşesc împreună cu cei tineri spre litera A a acestei meserii minunate şi totodată atât de dificile. Se spune că a fi actor este ori foarte uşor, ori imposibil, aforism valabil, cred, pentru toate meseriile şi vrând să sugereze că omul este dator să‑şi descopere posibilităţile native cât mai devreme, evitând astfel confuzia care trage după sine pierderea unor ani preţioşi ai tinereţii. De ce să devin actor? Este o întrebare‑cheie, iar răspunsul trebuie să poată fi bine primit de forul meu interior, care de cele mai multe ori, aţi observat?, se revoltă la minciună”.

Totodată, pe lângă faptul că aduce în discuţie importanţa pasiunii, a imaginaţiei, a empatiei, a culturii şi spiritului de observaţie, în carte Florin Zamfirescu atrage atenţia celor interesaţi ce înseamnă puterea de concentrare, voinţa, trupul, vocea şi ochiul actorului. „Să nu uităm că actorul trebuie să întruchipeze personaje, că el niciodată, dar niciodată nu se reprezintă pe sine în scenă. Persoana sa particulară trebuie să fie importantă numai prin aceasta şi prin nimic altceva. Personalitatea actorului este deci un instrument cu multiple faţete şi posibilităţi, care pot fi folosite şi amplificate în funcţie de personaj şi atât. Nimeni nu trebuie să se urce pe scenă ca să se expună pe sine, ci pentru a se transfigura, astfel încât una din condiţiile necesare esenţiale ale actorului ideal este să aibă cât mai puţine particularităţi, să fie, cum s‑ar zice – un om ca toţi ceilalţi. Numai astfel el poate să devină «altcineva», amplificându‑şi câte una din faţetele umane multiple, de la caz la caz”, scrie Florin Zamfirescu.

De la tânărul care primea geamantane de scrisori pe adresa „recitatorul din Călimăneşti” până la maestrul de astăzi a fost cale lungă. Cariera lui Florin Zamfirescu stă mărturie. Personajele lui sunt vii, bogate, autentice, greu de uitat. „Există oameni care la orice vârstă roşesc la minciună, care‑şi pierd vitalitatea în faţa neadevărului, care nu pot să mintă. Vi se întâmplă? Dacă da, e bine, pentru că teatrul nu e, nu trebuie să fie niciodată minciună. Farmecul vine din personalitate, iar personalitatea presupune libertate interioară. Oamenii care posedă nativ sau obţin prin inteligenţă această libertate interioară sunt aceia care au farmec, care ne apar ca unicate. Actorul este şi trebuie să fie unicat. Eminescu cred că are aceeaşi soartă pe care o are România. De ce de secole pe noi ne dispreţuiesc, ne atacă, ne scuipă, vorbesc nu de turci sau de ruşi, ci de oamenii de cultură din Europa. De ce suntem la coada calităţii când noi am dat oameni care ne‑au fost luaţi cu totul, precum Brâncuşi sau Enescu? Cultura noastră, din cauza comunismului, este fragmentată. Noi nu ştim ce scriitură, ce poezie, s‑a creat până în 1940. Ce oameni au fost…”, mărturiseşte Florin Zamfirescu.

Nu trebuie să fii critic de teatru ca să‑ţi dai seama când un actor pune pasiune în ceea ce face sau dacă spune ceva oamenilor care vin la teatru să‑l vadă. Un actor adevărat este acela care se dăruieşte cu totul acestei minunate arte în care eu, ca mulţi alţii, încă mai cred. E o bucurie firească aceea de a vedea că publicul revine la teatru. E o simbioză public‑scenă. „Noi nu putem să existăm fără public şi publicul ne ajută să existăm. Avem nevoie de public şi publicul are nevoie de noi. Nu este nici o mirare în asta. E o normalitate. Teatrul nu o să dispară niciodată din lume pentru că el se datorează imperfecţiunii omului şi dorinţei lui de perfecţiune. Se întâmplă şi lucruri rele, se întâmplă şi lucruri tragice, că uite pleacă dintre noi, pe rând, trişti, nesatisfăcuţi, nemulţumiţi sau dau semne că vor pleca mulţi actori, regizori. Asta e. E cursul firesc al vremii, dar e prea multă nefericire în jur. Parcă e un final al fiecăruia dezamăgit şi întristat. E vorba de oameni generoşi care toată viaţa au dăruit. Au înghiţit şi au aşteptat şi e nebunia noastră şi a pasiunilor noastre pentru public, pentru spectacol, pentru artă”, spunea Florin Zamfirescu. Vorbele actorului Florin Zamfirescu sună altfel. Am certitudinea că fără cultură, fără ceea ce contează cu adevărat, nu ne rămân prea multe lucruri de care să ne bucurăm. Actorul are dreptate. Primul lucru pe care l‑am făcut cu toţii când am fost nevoiţi să rămânem în case a fost să alegem un film bun şi să‑l vedem, să ne bucurăm de poveste, de jocul actorilor, de speranţă. Apoi, ne‑am întors la cărţile care ne‑au tulburat de‑a lungul timpului, la poezie, la istorie, la muzică. Fără vorbe mari, ne‑am întors la ceea ce rămâne, la ceea ce îndură trecerea timpului. Da, am făcut şi câteva provizii, dar ceea ce ne‑a hrănit în toată această perioadă de izolare a fost cu totul altceva, care nu ţine de material. Să fim sinceri şi să recunoaştem acest lucru, chiar dacă numai faţă de noi. A contat enorm să găsim o carte pe care să o citim pe nerăsuflate, să revedem un film, un spectacol de teatru, să ascultăm o muzică bună, să dansăm, să pictăm, să scriem. Există lucruri pe care nimeni nu le poate distruge, înălţimea pe care o poate atinge în zborul lui sufletul şi imaginaţia noastră. Când începem să ne preţuim la adevărata noastră valoare reuşim să descoperim că a fi om este cel mai important lucru.

Nu spun că nu înotăm într‑o mare de tristeţe zilnic, nu spun că realitatea ne deşiră în fiecare zi, aşa cum se întâmpla cu pânza ţesută de Penelopa (măcar ea o făcea cu intenţie), dar pentru că ne‑a fost dată apropierea unor actori extraordinari, că suntem contemporani cu unii dintre ei, că avem parte de privilegiul de a admira rodul muncii lor şi tot avem un motiv de fericire. La mulţi ani, cu drag, admiraţie şi preţuire, maestre Florin Zamfirescu!

Gheorghe Florin Zamfirescu s‑a născut la 12 aprilie 1949, la Călimăneşti, Vâlcea. A frecventat şcoala generală şi liceul în localitatea natală, debutând pe scenă la 27 martie 1966, când a participat la emisiunea‑concurs televizată „Dialog la distanţă”, recitând poezia „Legenda Argeşului”, pentru care a primit premiul I. În anul 1967, a fost admis primul la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti, la „Arta Actorului”, clasa profesorului Constantin Moruzan. În perioada studenţiei a interpretat, la Studioul Cassandra, rolurile Ianache din „Comedia Vremii” a lui Costache Facca sau Mitropolitul din „Alexandru Lăpuşneanu” a lui Constantin Negruzzi. A fost parte a echipei de producţie a spectacolului „Divertisment 70”, desfăşurat tot la Cassandra. În anul 1971 a absolvit facultatea, fiind şef de promoţie, interpretând personajul Varravin din piesa „A murit Tarelkin” de Suhovo‑Kobalin. A fost repartizat la Teatrul de Stat din Târgu‑Mureş, unde a activat între anii 1971‑1973, în peste 20 de piese scrise de Paul Anghel‑Kesarion, Anton Cehov, Carlo Gozzi, Roger Avermeatte, Ion Luca Caragiale, Mihail Sebastian, Romulus Guga, Pablo Neruda, Dan Tărchilă. În noiembrie 1973, s‑a transferat la Bucureşti, la Teatrul Giuleşti, viitorul Teatru Odeon. În perioada 1991‑1994, actorul a fost director artistic al Teatrului Odeon. A jucat în peste 30 de filme româneşti regizate de Dan Piţa, Mircea Veroiu, Alexa Visarion, Lucian Pintilie, Nicolae Corjos, Mircea Moldovan şi Mircea Daneliuc. A fost distribuit în serialul de televiziune „Lumini şi umbre”, regizat de Andrei Blaier, şi a interpretat roluri în numeroase scenarii de radio şi televiziune, începând cu 1974, „În derivă” (serial HBO produs în România), precum şi cinci seriale TV la postul Acasă. Din anul 2002 a devenit Doctor în arte, cu lucrarea „Actorie sau magie”, pe care a completat‑o de‑a lungul timpului, aducând‑o la forma Actorie sau magie. Drumul spre tine însuţi.

■ Jurnalist, om de cultură

Loreta Popa

Total 1 Votes
0

Contemporanul

Revista Contemporanul, înființată în 1881, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent cu aparițiile editoriale, inclusiv ale editurii Contemporanul, care vă pune la dispoziție un portofoliu variat de cărți de calitate, atât romane și cărți de beletristică, cât și volume de filosofie, eseu, poezie și artă.
Contemporanul promovează cultura, democrația și libertatea de exprimare.

The Contemporanul, founded in 1881, is a national journal for culture, politics and science, including reports on ongoing Romanian and international cultural, social and political events, as well as on quality books brought out by the Contemporanul Publishing in the fields of literature, philosophy, essay, poetry and art.

The Contemporanul Journal promotes culture, democracy and freedom of speech.

www.contemporanul.ro

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button