Din ultimul număr:
Contemporanul » Polemice » Viaţa ca literatură şi literatura ca viaţă

Viaţa ca literatură şi literatura ca viaţă

În flora (şi fauna) exegetică, Florentin Popescu e floare rară: ne citeşte pe toţi. Preţ de şapte volume, ne face portrete în peniţă, de la seniori la debutanţi…

În plin delict de vârstă (a treia) şi de delict de opinie, diferită de cea oficială, dar şi de cea a intereselor de grup, eseistul, criticul şi istoricul literar, prozatorul, reporterul, epigramistul, memorialistul (e o varietate a genurilor de invidiat, invidie empatică), Florentin Popescu aşază pe coperta cărţii Viaţă şi literatură (Editura Rawex COMS, Bucureşti, 2020) cifra 75. Dacă ar fi uzat de numărul volumelor publicate, cifra ar depăşi‑o cu prisosinţă pe cea din cartea de identitate.

L‑am cunoscut pe liceanul brunet cu guler rabattu, poet (atunci) de Cenaclu buzoian („Al. Sahia”, frecventat de Ion Băieşu, Ion Gheorghe, A.I. Zăinescu). După debut în revista Luceafărul, îşi înmulţeşte talantul cu hărnicie în Viaţa studenţească (red. şef Niculae Stoian) şi în Amfiteatru (red. şef Ion Băieşu). Norocos? Ba cu fabuloasă putere de muncă, devenind scriitor la ziar(e), dar şi la reviste. Nu faci nimic, nu rişti nimic. Eu, una, cred că norocos a fost Florentin când Gheorghe Constantinescu l‑a dat afară de la Editura Sport‑Turism şi a ajuns la Editura Albatros, în 1985. Însă cu adevărat marele noroc a fost întâlnirea cu viitoarea soţie, poeta Iuliana Paloda. Unde altundeva decât la Cenaclul „Bacovia”? Iată „întâmpinarea” sa: „Scriitorul Florentin Popescu nu poate fi cuprins decât cu sufletul deschis. Alături de el viaţa este plină de lumină şi bucurie. Felul în care se închină Cuvântului este cel mai frumos poem, din care, din voia Bunului Dumnezeu, fac parte şi eu, trăindu‑l aievea. La mulţi ani, «scribul» meu drag!”

Mereu‑peregrinul (titlu de volum apărut la CR, în 1972) şi‑a întreţinut pasiunea pentru călătorii: de pe picioarele de plai şi gurile de rai din munţii Buzăului până la Ninive, din vatra Mioriţei până în Babilon. A fost şi‑n Ţara lui Papură‑Vodă (a lui Băieşu), iar de pe Bulevardul Crângului din Buzău a ajuns pe strada Apolodor 13‑15, în „blocul scriitorilor”. Trebuie încălţări rezistente pentru toate astea.

Obsesia păsărilor (debut editorial, 1970) apare şi ea în Diligenţa cu păsări (Editura Eminescu), dar şi în numele revistei Colibri, alcătuită după an 1989. Am apucat să scriu şi eu despre placheta Mereuperegrinul, în Cronica anului 1973. Cam la fel aş scrie şi azi, ca atunci când nu împlinisem 30 de ani. Florentin a păstrat prezentarea mea. Când Liviu Leonte m‑a dat afară de la revistă cu ajutorul lui M.R. Iacoban şi am început lungul drum al semnăturii interzise vreme de 13 ani, am aruncat toată colecţia Cronicii. Ce a decupat Florentin m‑a întristat şi bucurat în acelaşi timp: „Scăldate într‑o lumină nostalgică, tradusă într‑un vers dacă nu insolit, cel puţin plăcut fluent, elementele naturiste trec din planul decorativului în acela al simbolicului. Florentin Popescu nu se rezumă la colorarea afectivă a peisajului, răspunzând cerinţei poeziei moderne de a transforma decorul în obiect de reflecţie. Astfel, peregrinarea devine o veritabilă aventură a cunoaşterii, imaginaţia redeschizându‑se spre reliefurile interioare ale poetului. Este calea spre vocaţia citirii peisajului cu unghiul întors înăuntru, unind în spaţiul poemului reprezentarea cu alegoria”.

M‑am tot întâlnit cu Florentin: pe scara liceului „B.P. Hasdeu”, în triunghiul Bâscelor, Bâsca Mare, Bâsca Mică şi Bâsca Chiojdului, prin locuri cu nume ciudate: Grajdu Zmeilor, Dealul Balaurilor, Genunea Dracului,Valea Rosilei, Vadu Cornului, Gura Milei, Calea Hoţilor. V. Voiculescu a căutat şi el Comoara Manciului, îmi povestea tatăl meu, care visa la tezaurul vizigotului Athanaric. Mergând pe drumurile lui V. Voiculescu, în zona Pârscov, Florentin Popescu o fi văzut lostriţa din râul Bălăneasa, plaurul plutitor din lacul Mocearu, focul viu de la Lopătari, poate şi peştera Agathon. S‑o fi întâlnit cu solomonarii şi cu vrăjitorii „buzăieni”, o fi auzit lucruri de neînţeles. Florentin pare a fi cunoscut puterea lor de a face şi desface lumea, exorcizând răul.

Intenţia de a alcătui o antologie a poeziei creştine am avut‑o şi noi, Petru Ursache şi cu mine. A lui, Antologia poeziei religioase româneşti, în 1992, la Albatros, iar ed. II, în două volume, la Minerva, 1999, în colecţia Biblioteca pentru toţi; a noastră, Duh şi slovă, cu prefaţa lui Petru Ursache, la Editura Institutul European, în 1996, şi la Junimea, în 2002. Iar Florentin n‑a întâmpinat rezistenţa unei redactore de carte care găsea titlul Duh şi slovă prea… slavon, în neştiinţa faptului că era titlul revistei lui Mircea Vulcănescu, aşa cum sta scris în nota ediţiei.

Florentin Popescu a fost mai bun cu Buzăul decât mine. Când am pornit spre Iaşi, voiam să mă depărtez de un oraş legat de numele torţionarului Alexandru Drăghici şi de puşcăria de pe Bulevarul Gării, ridicată de Chivu Stoica, analfabetul din Zmeeni ajuns om de stat. Tatăl meu mi‑a cerut atunci să gândesc pozitiv: Sava Gotul a fost martirizat prin înec la Vadu‑Paşii; ortodoxistul Voiculescu a fost martirizat pentru poemele religioase. Un sfânt. A refuzat cât a trăit – 79 de ani – compromisul. I‑a spus testamentar fiului: „Ionică, eu mor. M‑au omorât. Nu le dau nimic.” Se referea la manuscrise. Şi n‑a scris niciodată poezii pentru regim. De Sava Gotul şi de V. Voiculescu trebuie legat Buzăul. Cât despre „fotoliul de onoare” pe care Florentin Popescu îl are acolo, în oraşul castanilor roz, cred că se datorează şi prozei intitulate Povarna şi alte povestiri (Ed. Ion Creangă, Bucureşti, 1987, şi Pallas‑Focşani, 2004), ţesută din imaginarul buzoian, povestaşii aducând însă cu cei poposind la Hanu‑Ancuţei: uncheşul sfătos se iveşte în multe locuri, ca şi ţărănuşul isteţ ca un proverb.

Ca să‑şi întregească portretul ambiţios făcut sieşi „scrijelind pe nisipurile Universului”, trebuia mers spre orizonturi îndepărtate, peste nouă mări şi ţări. Florentin Popescu a auzit răsunetele Sumerului „în Pind şi Carpaţi”, cum scrie Petru Ursache în Convorbiri literare, urmărindu‑i paşii spre „culturi gemelare”, „ale vechilor cucutenieni şi sumerieni”. Încercat de ispita mitică, iveşte Dicţionar de mitologie orientală ( Ed. Bibliotheca, Târgovişte, 2005), ceea ce îl determină pe Petru Ursache să constate încă o dată că „întoarcerea la modele mitice este întăritoare pentru fiinţă”. Cât despre acte magice, Florentin Popescu le‑a cunoscut cu siguranţă „pe teren”, la faţa locului, în munţii Vrancei, ca să confirme ideea că vrăjitorul carpato‑dunărean se asemuie cu magul asiatic şi cu iniţiatul european din primul mileniu creştin. Iar el crede în magicianul anonim din vatra satului.

S‑a înţeles că tot, toate s‑au transformat în cărţi: falimente de reviste şi edituri, transferuri peste transferuri, până la pensionarea anticipată (2005), pentru a se dedica predilect scrisului. Truda de monografist (vieţile lui Odobescu, Voiculescu, Labiş, N. Porsenna) i‑a adus alte premii. Ultima carte a sa primită de mine este Convorbiri cu Theodor Damian (Ed. Rawex COMS, 2020).

În flora (şi fauna) exegetică, Florentin Popescu e floare rară: ne citeşte pe toţi. Preţ de şapte volume, ne face portrete în peniţă, de la seniori la debutanţi, scrie despre recunoscuţi şi necunoscuţi (Ana Dobre îi descoperă „surâsul sarcastic” sub „zâmbetul cald” al criticului), fără a‑i uita pe marii boemi. „Lectură captivantă” este, pentru C. Stănescu, O istorie anecdotică a literaturii române. Citeşte atent şi senin, cu bucurie, fără suspiciuni, comprehensiv, impresionist (nu‑i un defect) şi scrie convingător, niciodată detaşat. Prietenii săi, cărţarii, nu sunt nici ei detaşaţi în ce‑l priveşte.Nici eu. Prietenia noastră e statornică, deşi el e…capitalist, iar eu – provincială.

Bunul mers al muncii sale este apreciat la unison: Ioan Adam vorbeşte de „explorarea tradiţionalismului; Ion Rotaru vede în el – ca şi Ioan Adam – „un tradiţionalist neoromantic”. Aşa şi este: Florentin aude plânsul pământului, „într‑un dor nepotolit de cai”. Lucian Mănăilescu îi poate recita, peste ani şi ani, poezia La clopote, dintr‑un volum de tinereţe. Iar Romul Munteanu admiră „frumoasa poezie a tandreţei umane” din discursu­rile îndrăgostite. Tudor Cristea se opreşte pe ciclul de poeme Sumeriene, Florin Costinescu preferă Peregrin la Ninive. Slavă Domnului, are fiecare de unde alege. Mihai Stan scrie repetat despre „polihistor” şi‑l publică în „Litere”.

Pentru Şerban Codrin Denk, „Don Florio” e „meseriaş”: „povestitor subtil”, iar Mihai Milca ascultă „poveşti cu rosturi şi rostuiri”, ca şi mine. Voi reveni la Povestiri din Anul Cocoşului de foc, Editura Antim Ivireanul, 2017.

Florentin a strâns multe reverenţe şi îmbrăţişări în volumele omagiale.Spune‑mi cine te citeşte ca să‑ţi spun cine eşti. Liviu Grăsoiu îl găseşte harnic şi inspirat. Aureliu Gogi îl preţuieşte pentru „tonusul vital invidiabil”, Dumitru Ion Dincă pentru că e „uimitor de tenace” în proiecte, Marin Ifrim pentru că este „singurul care a făcut ceva durabil pentru impunerea literaturii buzoiene. Buzăul îi este dator lui Florentin Popescu”.

Şerban Cioculescu a remarcat „devoţiunea” cu care Florentin Popescu a scris Pe urmele lui V. Voiculescu. Şi de atunci, din 1982, au urmat 6 cărţi despre doctorul fără arginţi. Gheorghe Istrate l‑a iubit pentru „lacrima ceremonioasă la căpătâiul unor mari dispăruţi”, Stancu, Cioculescu, Ivaşcu, printre care se numără şi el, Gheorghiţă.

Spune acad. Gh. Păun că Florentin Popescu „nu are nevoie să pună o Ană în zid, pentru că îi place ce face”, menirea sa „face improprie ideea de sacrificiu”. Sunt şi eu un fel de Ana (lui Petru), mă zidesc de bunăvoie în cărţile lui, cu bucurie şi cu durere. Petru Ursache nu s‑a întors viu din clinica blestemată, dar s‑a întors altfel: în cele 15 cărţi tipărite postum de Eikon, în 7 ani.

Mă întâlnesc cu colegul meu de liceu şi în credinţa că viaţa e un pretext pentru scris, că scrisul e un mod de a supravieţui. Altfel spus, existenţa ca texistenţă, zile goale fiind cele fără scris‑citit. Şi‑nainte mult mai este, Florentin!

■ Romancier, eseist, publicist, critic şi istoric literar, editor

Magda Ursache

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Magda Ursache

Magda Ursache s-a născut la Bucureşti, la 20 decembrie 1943. A absolvit Colegiul „B.P. Hasdeu” din Buzău şi Facultatea de filologie a Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi, cu diplomă de merit, în 1967. A lucrat în redacţia revistei „Cronica” (redactor, [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest