Lecturi - Despre Cărți

O carte stranie (II)

După ce s-⁠a simţit străin în ţara lui de origine, infestată de comunism, după ce şi-⁠a dat seama că rămâne inaderent şi la stilul de viaţă din Occident, care tinde să facă din bunăstare un scop în sine, Ciobanu s-⁠a întors, ca la un refugiu, la România de altădată, aceea din memoria lui culturală sau din visurile lui de exilat.

Estetica morţii de Mihai Mircea Ciobanu începe cu sfaturile culinare pe care le dă un iscusit bucătar, Zahek, unui ucenic al său, Zaharia (sfaturi consemnate – după cum se înţelege la un moment dat −, ca de un grefier, de câinele Hasdrubal…). Foarte repede ne dăm seama, însă, că recomandările lui Zahek ies din sfera gastronomiei şi sunt inaplicabile: „(…) primul fapt pe care îl ai de îndeplinit este să strângi apa dimineţilor cu brumă de pe buza florilor colorate în albastru, şi nu în altă culoare. Această rouă, ce-⁠o vei aduna 45 de zile de-⁠a rândul, o vei strânge apoi într-⁠o oală de pământ ars şi-⁠o vei aşeza în beci sub un clopot de sticlă întocmit după planurile Bisericii Sf. Petru (…)”.

Sfaturile culinare s-⁠au transformat într-⁠un poem, dar şi poemul se transformă în scurtă vreme într-⁠o diatribă necruţătoare:
„În sertarul mesei de tocături, deasupra lăzii de gunoi, să-⁠i adăposteşti pe filosofii atei.
(…) deci aşa îi vei ţine şi tu pe Marx, Engels, Feuerbach şi Lenin (…)” etc.

Întregul ceremonial al iniţierii se dovedeşte a fi, până la urmă, o parodie extrem de caustică, de proporţii delirante, a tuturor instrucţiunilor de folosire de care are nevoie în fiecare zi şi de care devine, într-⁠un mod jalnicDesen-de-Mihai-Mircea-Ciobanu, dependent omul modern. Cu inventivitatea cu care Urmuz derivă absurdul din locurile comune, Mihai Mircea Ciobanu derivă nesupunerea din supunere. El îl conduce pe cititor spre situaţia de-⁠a nu se mai lăsa niciodată condus:
„Aşează-⁠te apoi gol în faţa oglinzii, cu ziarul de dimineaţă în mână, şi încearcă să citeşti ceea ce vezi de-⁠a dreptul în oglindă. La început îţi va fi greu, dar cu timpul vei observa că drept e să citeşti pe dos. (…)
După ce vei reuşi să citeşti astfel ziarul, mare îţi va fi uimirea când vei constata că un avion merge pe loc, că o bătălie are loc înainte de a începe, că un prunc nu creşte spre maturitate, ci descreşte, pe măsură ce oasele îi devin mari şi grele, că orice descoperire e veche de când lumea şi câte altele.”
*
Instabil, torenţial, fluxul lingvistic al cărţii nu rămâne însă la această for­mulă a instrucţiunilor de folosire parodice. Monologul lui Zahek se desface – concurând în productivitate istorisirea Şeherazadei – într-⁠o amplă arborescenţă de alte formule, epice, lirice şi eseistice. În afară de faptul că ne sunt oferite poveşti şi poveşti în poveşti – cum sunt acelea despre mânăstire şi despre bărbatul misterios care bate într-⁠o zi la porţile ei −, ni se propun poeme în proză, dizertaţii, relatări gazetăreşti, descântece, proverbe, biografii, discursuri, portrete, evocări istorice, dialoguri etc. etc. Despre ce? Despre orice, ca în Pseudokynegheticos. Numai că, spre deosebire de Odobescu, Ciobanu nu este senin, nu are voluptatea erudiţiei, ci doreşte parcă să consacre şi să discrediteze totodată întreaga suită de tehnici de comunicare, să termine odată cu – vorba lui Mircea Iorgulescu – „marea trăncăneală” în care sunt angajaţi oamenii de pe planetă.

Cele mai expresive sunt, în acest sens, interminabilele enumerări de obiecte şi fiinţe, de idei şi fantasmagorii din Estetica morţii. Înaintea lui Ciobanu, mulţi alţi autori, de la Rabelais la Márquez, au compus liste de efect. La noi, Caragiale a exploatat expresivitatea latentă a inventarului. Ciobanu, însă, nu se lansează într-⁠o carnavalescă paradă de cunoştinţe enciclopedice ca Rabelais, nu inventariază fabulosul, ca Márquez, nu îşi propune să reconstituie o atmosferă prin enumerarea ironică a elementelor de decor, asemenea lui Caragiale. De fapt, face câte puţin din toate acestea, însă sensul principal al trecerilor în revistă este altul. El vrea, parcă, să se elibereze de tot ceea ce ştie, de tot ceea ce civilizaţia modernă l-⁠a obligat să ştie. Ajunsă la saţietate, memoria sa vomită informaţiile pe care le deţine. Enumerările din Estetica morţii constituie de fapt o teribilă batjocorire a straturilor succesive de vechituri din care este compusă lumea de azi, a surplusului de lucruri şi ideologii. În carte există foarte multe luări de poziţie împotriva comunismului, înţeles ca o atitudine grobiană, antielitistă, însă satira realizată prin aceste enumerări vizează în primul rând societatea de consum. Ca şi Soljeniţîn, Ciobanu a fost structural incompatibil cu comunismul, dar a privit cu spirit critic şi lumea occidentală.

Lansându-⁠se în ameţitoarele sale enumerări, autorul are şi momente de de­lectare, când în mod evident se bucură la „vederea” imensului bric-⁠à-⁠brac planetar, când îi face plăcere să „mângâie” un val de catifea sau să „pună în funcţiune” o maşinărie romantică. În general, însă, el repudMss-Mihai-Mircea-Ciobanu-2iază ceea ce inventariază, repudiază însuşi faptul că inventarierea nu se mai termină. Fiecare nou cuvânt trecut pe listă îl agasează, îl irită, îl exasperează:
„În cufăr se află lenjerie fină, dantelă de Bruges, rochii de tafta, vizonuri şi linxuri, pantaloni raiaţi şi veste de mătase cu flori, precum şi veste de antilopă, clopuri, trei bastoane, 48 de ţigări de Havana şi 5 de Sumatra, un frac, două cravate papillon, scheletul unei pisici” etc. etc.
*
Multe episoade din carte sunt antologice. Printre ele se numără şi colecţia de fapte senzaţionale preluate din presă (o presă imaginară, o parodie de presă, bineînţeles), galeria de personaje excentrice şi estropiate care compun lumea mondenă (reprezentată prin fauna umană găzduită la mânăstire), portretele şi discursurile miniştrilor (caricaturi fără nimic caragialesc, rezultate parcă dintr-⁠o fuziune între imaginaţia lui Dante şi aceea a lui Jarry), satira la adresa aparaturii electronice („maşini infernale îşi pun în mişcare ecrane şi clopote, butoane, lămpi, circuite, huruituri şi ţiuituri, păcăneli, târţâieli, foşnituri, pocnituri, raze luminoase”) şi aşa mai departe. În ceea ce mă priveşte, mărturisesc că mai mult decât orice mi-⁠a plăcut şi m-⁠a emoţionat un pasaj în care Ciobanu evocă nostalgic cum trăiau pe vremuri boierii valahi:
„Era o vreme, Zaharia, când marii boieri din Carpaţi se îndestulau în dimineţile frumoase cu lapte de mamă-⁠copi­landră, turte de grâu şi de secară stropite până la mustire cu vin dulce de coastă lină şi pământ cărămiziu. Alţii beau laptele cald al vacii, pe care slugi pricepute îl mulgeau când stăpânul deschidea primul ochi, iar dobitoaca simţea copitele taurului de prăsilă bătând un flamenco ancestral între stănoage. Mestecau boierii laptele cu clăbuci, aburind a împreunare, cu ouă de sub găina înţeleaptă şi ajutându-⁠l a se petrece pe esofag cu plăcinte de cireşe amare. Erau alţii care se lăfăiau cu salate din floare de regina nopţii, unduită cu ulei de peşte nestatornic şi catifelată în cerul gurii şi sub limbă cu spumă de icre roşii de Manciuria bătute în smântână de bivoliţă. Ceaiuri de anghinare, de floare de răchită, de frunze de vişin neîndulcite sfârşeau plantele dimineţii.”

După ce s-⁠a simţit străin în ţara lui de origine, infestată de comunism, după ce şi-⁠a dat seama că rămâne inaderent şi la stilul de viaţă din Occident, care tinde să facă din bunăstare un scop în sine, Ciobanu s-⁠a întors, ca la un refugiu, la România de altădată, aceea din memoria lui culturală sau din visurile lui de exilat. Este unul dintre puţinele momente în care sarcasmul lasă loc reveriei.

Afirmam că, datorită naturii ei aluvionare, „suprarealiste”, Estetica morţii ar putea continua la nesfârşit. Ar putea, într-⁠adevăr, continua la nesfârşit şi tocmai de aceea, chiar dacă autorul ar fi trăit suficient şi ar fi reuşit s-⁠o încheie, ea tot ar fi părut neterminată. Cu alte cuvinte, Ciobanu îmbogăţeşte, postum, literatura română nu numai cu o operă, ci şi cu un mod de a scrie. Ne pune la dispoziţie un algoritm literar, un know-⁠how. Pentru o ţară ca a noastră, rămasă în multe privinţe în urmă, care are nevoie mai curând de tehnologii decât de bani sau produse, este un dar preţios.

Total 2 Votes
0

Alex Ştefănescu

Alex Ștefănescu născut la 6 noiembrie 1947 la Lugoj (unde părinții săi, amândoi din nordul Moldovei, s-au aflat temporar). Școala primară și liceul – la Suceava, între 1954-1965. Licențiat al Facultății de Limba și Literatura Română a Universității din București, în 1970. Între 1971-1989 lucrează succesiv în redacțiile publicațiilor: Tomis, SLAST, România liberă, Magazin. Din 1990 – redactor la România literară. Între 1995–2010 – redactor-șef al acestei reviste. Membru al Uniunii Scriitorilor din 1977. La sfârșitul lui 1994 înființează o editură particulară, Mașina de scris, condusă de soția sa, Domnița Ștefănescu. Membru al Consiliului de Administrație al TVR în perioada 1998-2002.

Autor a peste 5.000 de articole de critică literară, publicate în presă. Autor al piesei de teatru Melania și ceilalți jucată la Teatrul „Fantasio” din Constanța în 1992 (cu titlul Love story în lift) în regia lui Constantin Dinischiotu și la Teatrul de Stat din Arad în 1994, în regia lui Sabin Popescu. Autor al scenariului pentru serialul de teatru TV în 12 episoade Căsătorie imposibilă (în regia lui Silviu Jicman, difuzat în 2000). Realizează pentru Realitatea TV, săptămânal, timp de doi ani, 2004-2005, emisiunea Un metru cub de cultură (Premiul APTR pentru talk-show-uri pe 2004). Realizează pentru TVR Cultural, saptamânal, în perioada 2007–2009, emisiunea Istoria literaturii române contemporane povestită de Alex. Ștefănescu (Premiul APTR pentru emisiuni culturale pe 2008). Realizează pentru TVR Cultural, săptămânal, începând din 2009, emisiunea Tichia de mărgăritar. Apoi, din 2011, tot pentru TVR Cultural, emisiunea Iluminatul public.

Opera: Preludiu, Ed. Cartea Românească, 1977 (critică literară); Jurnal de critic, Ed. Cartea Românească, 1980; Tudor Arghezi interpretat de…, Ed. Eminescu, 1981 (antologie); Între da și nu, Ed. Cartea Românească, 1982 (critică literară); Dialog în bibliotecă, Ed. Eminescu, 1984 (teorie literară); Introducere în opera lui Nichita Stănescu, Ed.Minerva, 1986; Prim-plan (35 de profiluri de scriitori români contemporani), Ed. Eminescu, 1987; Gheața din calorifere și gheața din whisky (jurnal politic, 1990-1995), Institutul European Iași, 1996 (Premiul Uniunii Scriitorilor); Întâmplări, Institutul European Iași, 2000 (proză); Ceva care seamănă cu literatura, Chișinău, Ed. Știința, 2003 (critică literară; Premiul Asociației Scriitorilor din București); Melania și ceilalți, comedie romantică în șapte părți, București, Ed. Publicațiilor pentru străinătate, 2004; Jurnal secret, ilustrații de Ion Barbu, București, Ed. Corint, 2005; Istoria literaturii române contemporane (1941-2000), concepția grafică: Mihaela Șchiopu, fotografii de Ion Cucu, București, Ed. Mașina de scris, 2005. Premiul Uniunii Scriitorilor; Premiul Academiei Române; Jurnal secret. Noi dezvăluiri, ilustrații de Florin Ștefănescu (Linu), București, Ed. Corint, 2007; Cum te poți rata ca scriitor. Câteva metode sigure și 250 de cărți proaste, București, Ed. Humanitas, 2009; Jurnal secret. Dezvăluiri complete. 2003–2009 (ediție de autor, ne varietur). Desene de Florin Ștefănescu. București, Ed. Corint, 2009 (ediția a II-a – 2010); Bărbat adormit în fotoliu. Întâmplări. Viniete de Florin Ștefănescu. București, Ed. Curtea Veche, 2010 (ediția a II-a – 2011); Cum se fabrică o emoție, București, Ed. Ideea Europeană, 2010 (teorie literară); Cum este să fii femeie?, dialog cu Lia Faur, București, Ed. Mașina de scris, 2012.

Lucrări: Preludiu, Editura Cartea Românească, 1977 (critică literară); Jurnal de critic, Editura Cartea Românească, 1980; Tudor Arghezi interpretat de…, Editura Eminescu, 1981 (antologie); Între da și nu, Editura Cartea Românească, 1982 (critică literară); Dialog în bibliotecă, Editura Eminescu, 1984 (teorie literară); Introducere în opera lui Nichita Stănescu, Editura Minerva, 1986; Prim-plan (35 de profiluri de scriitori români contemporani), Editura Eminescu, 1987; Gheața din calorifere și gheața din whisky (jurnal politic, 1990-1995), Institutul European Iași, 1996 – Premiul Uniunii Scriitorilor; Întâmplări, Institutul European Iași, 2000 (proză); Ceva care seamănă cu literatura, Editura Știința, Chișinău, 2003 (critică literară)- Premiul Asociației Scriitorilor din București; Melania și ceilalți, comedie romantică în șapte părți, Editura Publicațiilor pentru străinătate, București, 2004; Jurnal secret, Editura Corint, București, 2005; Istoria literaturii române contemporane (1941-2000), concepția grafică: Mihaela Șchiopu, fotografii de Ion Cucu, Editura Mașina de scris, București, 2005 – Premiul Uniunii Scriitorilor; Jurnal secret, noi dezvăluiri (ilustrații de LINU, Ed. Corint, București, 2007); „Bărbat adormit în fotoliu. Întâmplări”, 2010, Editura Curtea Veche; „Cum se fabrică o emoție”, București, Ed. Ideea Europeană, 2011 (teorie literară); „Cum e să fii femeie”, dialog cu Lia Faur, București, Ed. Mașina de scris, 2012

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și
Close
Back to top button