Micul volum de versuri al poetului Mircea Ţuglea (nu mai mult de trei poeme, a câte 12 secvenţe fiecare – o structură spartană) dă impresia, iniţial, că e doar un joc lejerist, angajat în flaneria nouăzecistă a sonorităţilor fortuite şi fluctuante ale limbajului, pe tema consumismului generalizat şi a deteriorării valorilor, într-⁠un spaţiu în care misterul vital se restrânge la ...