Obiectele cele mai banale, contururile şi formele cele mai obişnuite, relieful cel mai anodin, toate acestea stau, în poezia lui Mircea Ivănescu, sub semnul unei relativizări cu conotaţii ale tranzitivităţii, ce scufundă fiinţele şi lucrurile fie în expresivitatea imuabilă a oglinzilor, fie în pliurile umbrei sau în revelaţiile provizorii ale reveriei. Mircea Ivănescu este, cum au remarcat mai toţi exegeţii ...