De la Maiorescu încoace, de când se poate vorbi şi la noi de apariţia criticii literare ca disciplină umanistă cu rol preponderent pedagogic, vizând selecţia axiologică şi educarea gustului public, a devenit un loc comun ideea că, spre deosebire de scriitor, captiv în propria lui subiectivitate, criticul trebuie să fie „obiectiv”, „transparent”, „impersonal” – mai exact: trebuie să tindă la ...

citește »