Din ultimul număr:
Contemporanul » Eseu - Publicistică » Muzica şi poezia evreilor

Muzica şi poezia evreilor

Sanie cu zurgălăi, un cântec popular românesc, are la bază un vechi motiv evreiesc, iar imnul Statului Israel este scris pe un motiv românesc…

Festivalul Internaţional „George Enescu”, la care participă, ca de fiecare dată, şi muzicieni evrei din Israel, precum şi din multe alte ţări, mi‑a sugerat sau retrezit dorinţa de a scrie o serie de articole despre rolul şi evoluţia muzicii şi a poeziei în istoria milenară a poporului lui Israel, fără o cronologie strictă şi fără pretenţia ridicolă de a epuiza un vast domeniu de cercetare specializată. Dacă muzica are o vechime de circa 40 de milenii, poezia populară, religioasă şi cultă este mult mai tânără, iar poporul evreu este şi mai tânăr, să ne ierte teologii. Desigur, dacă deschizi subiectul enunţat în titlu, aproape oricine va vorbi despre Psalmii lui David şi Cântarea Cântărilor a lui Solomon. Dar evreii în drumul lor din cetatea Ur, prin Mesopotamia, au ajuns în Canaan, apoi în Egipt, au revenit în Canaan, au format regate, au dominat, au fost dominaţi, exilaţi de două ori, risipindu‑se în întreaga lume civilizată. Nu se cunosc popoare care să fi avut atâtea contacte, să fi preluat atâtea influenţe culturale fără a‑şi pierde esenţa religioasă şi culturală, deşi limbile vorbite s‑au diferenţiat pe zone: ebraica veche, aramaica (din antica Sirie), apoi idişul (din dialect german, cu adausuri ebraice), ladino în Peninsula Iberică), limba actuală în Israel fiind ivrit (ebraica modernizată de Ben Iehuda). Muzica şi poezia au suferit aceleaşi metamorfoze, fiecare în zona unde au evoluat. Puţini ştiu, de exemplu, că Sanie cu zurgălăi, un cântec popular românesc, are la bază un vechi motiv evreiesc, iar imnul Statului Israel este scris pe un motiv românesc. Muzica şi poezia sunt artele cele mai apropiate, dar poezia are avantajul perenităţii. Noi nu putem şti ce muzică se cânta în vechime, putem deduce după construcţia instrumentelor, abia în ultimele patru secole notele muzicale au alcătuit „alfabetul” , aşa cum noi putem citi poezia scrisă în ultimele patru milenii. Biblia este un tezaur de poezie şi epos, cu ea vom începe expunerea propusă. Utilizăm traducerea în română din ediţia cea mai recentă. Începând cu primele rânduri, primele pagini simţim amploarea acestei minunate alcătuiri, fiorul liric. GENEZA. Pământul era pustiu şi gol, peste faţa adâncului de ape era întuneric… Urmează apariţia lumii vii, alcătuirea lui Adam şi a Evei, fratricidul făptuit de Cain asupra lui Abel. S‑au scris nenumărate poeme culte pe această temă tragică, muzică de balet, operă şi simfonică.

Vom reveni cu exemple. Ne vom opri la muzica sinagogală, la muzicieni evrei celebri, la instrumente muzicale vechi şi noi, notaţii muzicale premoderne etc. Poeţii nu vor lipsi. Aceasta este doar o introducere.

Muzica antică şi sinagogală. În centrul Capitalei se află de peste 150 de ani, pe strada Sf. Vineri, Templul Coral – o frumoasă clădire în stil maur, cu un interior şi mai frumos, pe care unii barbari, în ianuarie 1941, nu au reuşit să‑l distrugă. Iniţiativa a aparţinut Obştei Evreilor Lehi (polonezi), iar atributul Coral este expresia dragostei pentru muzică. Dresda, Viena, Paris au şi ele Temple Corale. La ridicarea edificiului a contribuit şi Mihail Kogălniceanu cu 10.000 lei aur. A fost inaugurat de rabinul venit din Franţa, Antoine Levy. În decursul anilor au susţinut aici predici însoţite de muzică: M. Beck, dr. I.J. Niemirover, dr. Al. Şafran, dr. Moses Rosen, Menahem Hacohen, Raphael Shafer (actualul Prim Rabin). Templul are şi o orgă de peste un secol, la care a cântat şi compozitorul Ivela. Muzica a fost mereu însoţită de psalmi, de versete biblice, poezie religioasă.

Este interesant că în mai toate religiile muzica a fost introdusă prin înfrângerea unei opoziţii care susţinea caracterul impur, chiar diavolesc al muzicii, o prejudecată respinsă de cei mai mulţi credincioşi. La fel a fost întâmpinat şi vinul, care a fost acceptat de majoritatea religiilor. Afro‑americanii şi africanii au introdus şi dansurile lor ritmice, care produc extaz, transă. Ne referim, desigur, şi la mozaicii de culoare. Louis Armstrong, crescut într‑o familie de evrei, a preluat motive evreieşti în repertoriul său. Leonard Cohen, celebru ca şi Armstrong, a scris poeme şi partituri muzicale pe cele mai variate motive.

Pitagora considera că alcătuirea galaxiei noastre corespunde tonurilor şi semitomurilor muzicale, adică unei armonii cereşti, divine. În Evul Mediu învăţatul Leon Ebraicul a preluat şi dezvoltat această idee.

Conform Bibliei, Iubal este părintele muzicii, fiind inventatorul kinorului (lirei), ugavei, tofului (tamburinei), ultima fiind folosită şi de Miriam, sora Profetului Moise. Cântecele erau însoţite de poezie şi dans. În vremea regelui Solomon au mai fost aduse instrumente, motive muzicale din Egipt. Egiptenii aveau şi transcripţie a notelor. Înainte de a fi rege, David îi cânta lui Saul din kinor, de unde şi credinţa că el ar fi compus Psalmii, minunate poeme la care vom reveni. Pe lângă muzica sacră, ocazionată de sărbători, nunţi, naşteri, înmormântări, muzica laică, adeseori veselă, satirică etc. Profetul Isaia dezaprobă muzica şi, desigur, desfrâul. Potrivit tradiţiei, David a fost considerat creatorul muzicii liturgice şi al orchestrei de instrumentişti. La instrumentele pomenite mai sus se adaugă nevel (chitară), meţiltaim (ţimbalul), şofarul (cornul care anunţă Anul Nou, marile sărbători), alte instrumente de suflat, trompete, oboi, flaut. De obicei, leviţii formau orchestrele. Sinagogile au apărut după distrugerea Primului Templu şi apoi al Celui de‑al Doilea, dar tradiţia nu s‑a schimbat în Israel şi în Diaspora până în zilele noastre. Aceasta este una din minunile lumii. Desigur, între sefarzi (vestul Europei) şi aşkenazi (est) există diferenţe neesenţiale, ţinând de limbă şi unele obiceiuri. Sefarzii s‑au răspândit din Spania, Portugalia, în Imperiul Otoman preluând unele obiceiuri. Rolul muzicii în Diaspora a scăzut, numai vocea cantorului reprezenta vechea tradiţie muzicală. În schimb, poezia religioasă devine preponderentă, piyutim se numesc poemele dedicate cultului.

În secolul al XVI‑lea apar poeţi, precum Menahem din Lonsano, Israel Nahara, influenţaţi de Cabala. Despre marele poet Iehuda Halevi, de la începutul mileniului al doilea, vom vorbi mai târziu, poezia sa fiind cunoscută şi azi. În comunităţile aşkenazite din centrul şi estul Europei se impun cântecele liturgice, iar cea mai răspândită este Kol‑Nidre (toate jurămintele, în traducere, o preluare a tradiţiei evreilor sefarzi de a‑şi cere iertare pentru că şi‑au ascuns credinţa). Formaţiile muzicale de klezmeri au apărut abia în sec. XIX, în Polonia, la nunţi şi alte sărbători. În sec. XVII‑XIX, muzica slavă a avut o mare influenţă asupra muzicii laice evreieşti, Odessa fiind un cenru important. În nordul Italiei apare muzica polifonică, răspândindu-se apoi în sinagogile din estul Europei. Sub influenţa hasidismului şi Cabalei muzica este revigorată, iar Şabatul se însoţeşte definitiv cu muzica vocală şi instrumentală. Azi muzica evreilor s‑a răspândit în mai toate zonele, împletindu‑se cu muzica pop, inclusiv în mediile creştine (ex. Hava Naghila ş.a.).

Boris Marian

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1881, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest