Cronică plastică

Cum se naşte o icoană pe sticlă?

Mai puţin vizibilă, pentru că nu se află într‑un oraş mare sau într‑un centru cultural cu renume, Galeria „Arta” din romanticul Câmpulung Muscel, singura de aici, de altfel, cu o vechime de aproape două decenii, găzduieşte periodic expoziţii cu tematici diverse şi în general interesante, propunând fie o abordare, fie o viziune inedită a unui autor sau a unui grup artistic. Curatorul ei cel mereu entuziast şi niciodată dispus să se lase înfrânt de vitregiile timpului pe care‑l trăim, Ioan Crăciun, a invitat‑o la sfârşitul anului trecut să expună la Galeria „Arta” pe Corina Petculescu, o artistă profesionistă, membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România, cu preocupări multiple şi cu o activitate rodnică, îndeosebi în domeniul recuperării tradiţiei în arta contemporană. Expoziţia intitulată „Izvoade sau cum ia naştere icoana pe sticlă?” a fost deschisă până la sfârşitul lui ianuarie 2021.

Înainte de a comenta mai puţin obişnuitul discurs vizual al Corinei Petculescu, autoare atât de icoane, cât şi de obiecte de mobilier pictat, trebuie să subliniez din nou că demersurile artistice de acest tip, tot mai rare şi mai dispreţuite în ultimele decenii, au un rol mult mai benefic decât ar putea să pară la o privire superficială. În primul rând, ele demonstrează că nu toţi artiştii contemporani au căzut victimele modelor venite de aiurea şi care, în contextul cultural specific spaţiului în care trăim, sunt cu totul lipsite de sens şi fără fond. Simple forme goale, şi nici acelea prea izbutite. Apoi, marginalizatele expuneri de obiecte artistice create prin exercitarea profesionistă a unui meşteşug multisecular vin să contracareze deriziunea, prostul gust şi prostia agresivă ce se manifestă cu o tot mai mare virulenţă şi în peisajul artistic din România actuală (să nu uităm recenta expoziţie de „sculptură” din holul Primăriei sectorului 1, deschisă cu ocazia aniversării lui Constantin Brâncuşi, pe 19 februarie, încă o batjocură, adăugată celei din 2020, la adresa sculptorului de origine română, dar de talie universală).

Astăzi o expoziţie „aşezată”, de pictură, sculptură, grafică, arte decorative, e considerată „păşunistă”, vetustă, demnă de tot dispreţul. Există grupări de artişti tineri sau mai puţin tineri ce‑şi spun „emergenţi” şi pentru care a apărea într‑o expoziţie sau un catalog de artă cu un astfel de artist „păşunist” este absolut inacceptabil. S‑a ajuns foarte departe cu progresismul şi mă tem că încă n‑am văzut ce e mai rău. Dar acesta este un subiect asupra căruia voi reveni.

În contextul actual o expoziţie de icoane şi obiecte tradiţionale de mobilier pictat, ca cea a Corinei Petculescu de la Galeria „Arta” din Câmpulung Muscel, riscă, în cel mai fericit caz, să fie ignorată. Artista însă a făcut o alegere fermă şi, asemenea confraţilor cu preocupări asemănătoare, îşi vede netulburată de lucrul ei. Ba, mai mult, a propus publicului o devoalare a câtorva dintre modelele ce stau la baza icoanei pe sticlă, tehnică relativ recentă, dezvoltată mai întâi în Transilvania, în secolul al XVIII‑lea, odată cu apariţia glăjăriilor (atelierele de manufacturare a sticlei), şi apoi extinsă pe întreg cuprinsul ţării. Astăzi icoana pe sticlă face parte din patrimoniul cultural şi spiritual naţional, alături de icoana pe lemn de tradiţie bizantină.

La fel ca şi în cazul icoanei pe lemn, cea pe sticlă s‑a perpetuat de‑a lungul istoriei prin preluarea celor mai vechi modele, numite „izvoade”, de către meşterii iconari. Preluarea izvodului nu presupune însă o copiere la nesfârşit a unui model originar, ci o continuă îmbogăţire a lui prin harul fiecăruia dintre artişti. Tocmai acest lucru a dorit să ni‑l demonstreze Corina Petculescu în recenta sa expoziţie, prin alăturarea izvodului fiecăreia dintre icoanele expuse pe simezele galeriei „Arta”. De la schematismul şi monocromia, inevitabile, ale unui desen iniţial până la bogăţia cromatică şi plinătatea de sens a unei icoane finite ce se revendică de la modelul respectiv se parcurge un drum anevoios, care presupune, pe lângă pregătirea spirituală, şi stăpânirea meşteşugului, o experienţă ce se dobândeşte în timp, cu răbdare şi nevoinţă.

Pentru că expoziţia a fost deschisă în preajma sărbătorilor de iarnă, icoana Naşterii Mântuitorului, în diferite variante, a fost cea mai prezentă în galerie. N‑au lipsit însă nici icoanele marilor sfinţi ai ortodoxiei, precum Sfântul Gheorghe, Sfântul Dimitrie, Sfântul Nicolae. De asemenea, icoana Maicii Domnului cu Pruncul, şi ea dezvoltată în numeroase ipostaze de‑a lungul istoriei acestei arte, a ocupat un loc central în expunere.

Ca iconar, Corina Petculescu se manifestă cu real ataşament faţă de substratul profund spiritual al acestei arte‑meşteşug, dovedind totodată că a dobândit experienţă artistică şi că Dumnezeu i‑a dăruit, pe lângă talent, credinţă şi har. Ca autoare de obiecte de mobilier pictat, artista nu face altceva decât să‑şi aprofundeze interesul faţă de moştenirea tradiţională, singura care conferă identitate unui spaţiu etnic şi cultural.

Cum se naşte o icoană pe sticlă? Întrebarea cuprinsă în titlul expunerii Corinei Petculescu rămâne deschisă mereu şi pentru cei care profesează această artă‑meşteşug, cu credinţă şi iubire, şi pentru cei care se împărtăşesc din bogata roadă spirituală‑artistică a icoanei, în general.

■ Scriitor, istoric al artelor, publicist

Luiza Barcan

Total 2 Votes
0

Luiza Barcan

Luiza Barcan, critic și istoric de artă, doctor în arte vizuale, expert al Ministerului Culturii în domeniul: Bunuri cu semnificație culturală – artă medievală, secolele XVIII-XIX, jurnalist, expert al Casei de Licitații Vikart. Membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Vâlcea, membru fondator și director al Fundației HAR („Habitat și Artă în România”). S-a născut la București în data de 8 octombrie 1964. Absolventă a Liceului de matematică-fizică nr. 4 din București, a Facultății de Limba și Literatura Română de la Universitatea București (1987) și a Facultății de Istoria și Teoria Artei a Universității Naționale de Artă din București. Profesor de limba și literatura-română (1990-1995), redactor, realizator de emisiuni la Televiziunea Română (1995-2013), redactor la Radio România Internațional (2000-2006), colaborator la Radio Trinitas al Patriarhiei Române, din 2014 și până în prezent (realizator al documentarului radiofonic „Zidiri în chipul crucii”). Din 1996 publică cronică plastică, interviuri, reportaje, eseuri, studii de istoria artei, monografii de monumente în paginile Contemporanul, Literatorul, Azi Literar, artPanorama, Museion, Adevărul literar şi artistic, Ianus, Virtualia, Tribuna, Tabor, Povestea vorbei, Buridava, Ramuri, Observator cultural, artMargins a Universităţii „Santa Barbara” din California.

Co-organizator, împreună cu Alexandru Nancu, al programelor Fundaţiei HAR: „Habitat şi Arta in Romania” ,„Arta in drum spre muzeu” (1999 – Râmnicu Vâlcea), „Tradiţie şi Postmodernitate” (2000 – 2005, Muzeul Satului Vâlcean de la Bujoreni, judeţul Vâlcea) „Stuf 2004” (2004, Murighiol, judeţul Tulcea), „ReSitus – Metode şi tehnici avansate de conservare şi reconstrucţie digitală pentru patrimoniul cultural-istoric imobil (2007, Câmpulung Muscel), Lut/ Adobe 2007, 2008, 2009 (Capul Doloşman/ Cetatea Argamum, judeţul Tulcea).

Din anul 2000 şi până în prezent, curator al programului „Restituiri” care a cuprins expoziţiile: „Seniori ai picturii romaneşti contemporane”, „Invitaţii lui Iosif Sava în 40 de desene ale Rodicăi Ciocârdel Teodorescu”, „Rromani art”, expoziţiile personale de la Constanţa, Tulcea, Râmnicu Vâlcea şi Bucureşti ale pictoriţei centenare Medi Wechsler Dinu, expoziţia retrospectivă Maria Constantin, expoziţiile retrospective Alexandru Nancu („Teasc pentru memorie” și „Spațiul imaginării”), Bucureşti 2013, expozițiile retrospective Lidia Nancuischi). Curator a peste 30 de expoziţii personale sau de grup, deschise în Bucureşti şi în alte oraşe mari ale ţării. Face parte din colectivul de autori ai dicţionarului on line Un secol de sculptură românească (2013, 2014) și din colectivul de autori ai cărții Centenarul femeilor din arta românească (2018).

Debut literar în revista artPanorama, cu proza Jucătorii de șah (1997). Debut editorial cu volumul Nichita Stănescu. O viziune poetică a timpului (2000, ediţie bibliofilă, coordonata de Mircia Dumitrescu).

Cărți de memorialistică: Artişti plastici la Serata lui Iosif Sava (2003), în format electronic (2005); Spre Răsărit, cu Alexandru (2017).

Cărți de specialitate (cronică plastică, istoria artei): Angoase ale privirii (2004); Monografiile bisericilor de lemn – monument istoric de la Grămeşti, Malaia, Racoviţa- Copăceni, Ciungetu, Brezoi, Mariţa (2000, 2001), împreună cu Alexandru Nancu; Albumul monografic Medi Wechsler Dinu (2010); Albumul monografic „Maria Constantin” (2013); Albumul monografic „Constantin Calafateanu” (2014); Albumul monografic „Lidia Nancuischi” (2018)

Premii și distincții: Premiul pentru critică, acordat de Consiliul Director al Uniunii Artiștilor Plastici din Roâmânia (2017); Diplomă de excelență pentru întreaga activitate, acordată de Filiala Buzău a Uniunii Artiștilor Plastici din România, cu ocazia Bienalei „Ion Andreescu” (2018); Premiul III la Festivalul de film documentar scurt „Yperia 2012”, de pe insula Amorgos – Grecia, pentru filmul „Grecii de Brăila” („Greek and Romanian”); Premiul pentru film religios la Festivalul de film documentar scurt „Yperia 2011”, de pe insula Amorgos – Grecia, pentru filmul „Skopelos, insula celor 365 de altare”; 2011 – Medalia Muzeul Brăilei – 130 de ani şi Medalia „Nicolae Iorga – 140 de ani de la naştere”, decernate de Muzeul Brăilei pentru documentarele „Biserici de la Dunăre” (2011).

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Citește și
Close
Back to top button