Mai puţin vizibilă, pentru că nu se află într‑un oraş mare sau într‑un centru cultural cu renume, Galeria „Arta” din romanticul Câmpulung Muscel, singura de aici, de altfel, cu o vechime de aproape două decenii, găzduieşte periodic expoziţii cu tematici diverse şi în general interesante, propunând fie o abordare, fie o viziune inedită a unui autor sau a unui grup artistic. Curatorul ei cel mereu entuziast şi niciodată dispus să se lase înfrânt de vitregiile timpului pe care‑l trăim, Ioan Crăciun, a invitat‑o la sfârşitul anului trecut să expună la Galeria „Arta” pe Corina Petculescu, o artistă profesionistă, membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România, cu preocupări multiple şi cu o activitate rodnică, îndeosebi în domeniul recuperării tradiţiei în arta contemporană. Expoziţia intitulată „Izvoade sau cum ia naştere icoana pe sticlă?” a fost deschisă până la sfârşitul lui ianuarie 2021.
Înainte de a comenta mai puţin obişnuitul discurs vizual al Corinei Petculescu, autoare atât de icoane, cât şi de obiecte de mobilier pictat, trebuie să subliniez din nou că demersurile artistice de acest tip, tot mai rare şi mai dispreţuite în ultimele decenii, au un rol mult mai benefic decât ar putea să pară la o privire superficială. În primul rând, ele demonstrează că nu toţi artiştii contemporani au căzut victimele modelor venite de aiurea şi care, în contextul cultural specific spaţiului în care trăim, sunt cu totul lipsite de sens şi fără fond. Simple forme goale, şi nici acelea prea izbutite. Apoi, marginalizatele expuneri de obiecte artistice create prin exercitarea profesionistă a unui meşteşug multisecular vin să contracareze deriziunea, prostul gust şi prostia agresivă ce se manifestă cu o tot mai mare virulenţă şi în peisajul artistic din România actuală (să nu uităm recenta expoziţie de „sculptură” din holul Primăriei sectorului 1, deschisă cu ocazia aniversării lui Constantin Brâncuşi, pe 19 februarie, încă o batjocură, adăugată celei din 2020, la adresa sculptorului de origine română, dar de talie universală).
Astăzi o expoziţie „aşezată”, de pictură, sculptură, grafică, arte decorative, e considerată „păşunistă”, vetustă, demnă de tot dispreţul. Există grupări de artişti tineri sau mai puţin tineri ce‑şi spun
„emergenţi” şi pentru care a apărea într‑o expoziţie sau un catalog de artă cu un astfel de artist „păşunist” este absolut inacceptabil. S‑a ajuns foarte departe cu progresismul şi mă tem că încă n‑am văzut ce e mai rău. Dar acesta este un subiect asupra căruia voi reveni.
În contextul actual o expoziţie de icoane şi obiecte tradiţionale de mobilier pictat, ca cea a Corinei Petculescu de la Galeria „Arta” din Câmpulung Muscel, riscă, în cel mai fericit caz, să fie ignorată. Artista însă a făcut o alegere fermă şi, asemenea confraţilor cu preocupări asemănătoare, îşi vede netulburată de lucrul ei. Ba, mai mult, a propus publicului o devoalare a câtorva dintre modelele ce stau la baza icoanei pe sticlă, tehnică relativ recentă, dezvoltată mai întâi în Transilvania, în secolul al XVIII‑lea, odată cu apariţia glăjăriilor (atelierele de manufacturare a sticlei), şi apoi extinsă pe întreg cuprinsul ţării. Astăzi icoana pe sticlă face parte din patrimoniul cultural şi spiritual naţional, alături de icoana pe lemn de tradiţie bizantină.
La fel ca şi în cazul icoanei pe lemn, cea pe sticlă s‑a perpetuat de‑a lungul istoriei prin preluarea celor mai vechi modele, numite „izvoade”, de către meşterii iconari. Preluarea izvodului nu presupune însă o copiere la nesfârşit a unui model originar, ci o continuă îmbogăţire a lui prin harul fiecăruia dintre artişti. Tocmai acest lucru a dorit să ni‑l demonstreze Corina Petculescu în recenta sa expoziţie, prin alăturarea izvodului fiecăreia dintre icoanele expuse pe simezele galeriei „Arta”. De la schematismul şi monocromia, inevitabile, ale unui desen iniţial până la bogăţia cromatică şi plinătatea de sens a unei icoane finite ce se revendică de la modelul respectiv se parcurge un drum anevoios, care presupune, pe lângă pregătirea spirituală, şi stăpânirea meşteşugului, o experienţă ce se dobândeşte în timp, cu răbdare şi nevoinţă.
Pentru că expoziţia a fost deschisă în preajma sărbătorilor de iarnă, icoana Naşterii Mântuitorului, în diferite variante, a fost cea mai prezentă în galerie. N‑au lipsit însă nici icoanele marilor sfinţi ai ortodoxiei, precum Sfântul Gheorghe, Sfântul Dimitrie, Sfântul Nicolae. De asemenea, icoana Maicii Domnului cu Pruncul, şi ea dezvoltată în numeroase ipostaze de‑a lungul istoriei acestei arte, a ocupat un loc central în expunere.
Ca iconar, Corina Petculescu se manifestă cu real ataşament faţă de substratul profund spiritual al acestei arte‑meşteşug, dovedind totodată că a dobândit experienţă artistică şi că Dumnezeu i‑a dăruit, pe lângă talent, credinţă şi har. Ca autoare de obiecte de mobilier pictat, artista nu face altceva decât să‑şi aprofundeze interesul faţă de moştenirea tradiţională, singura care conferă identitate unui spaţiu etnic şi cultural.
Cum se naşte o icoană pe sticlă? Întrebarea cuprinsă în titlul expunerii Corinei Petculescu rămâne deschisă mereu şi pentru cei care profesează această artă‑meşteşug, cu credinţă şi iubire, şi pentru cei care se împărtăşesc din bogata roadă spirituală‑artistică a icoanei, în general.
■ Scriitor, istoric al artelor, publicist
Luiza Barcan
