Contemporanul » Arhiva Contemporanul » Contemporanul nr. 10 Octombrie 2022 + Ediție specială Regina Maria a României

Contemporanul nr. 10 Octombrie 2022 + Ediție specială Regina Maria a României

Centenarul Încoronării (1922‑2022)
Citatul lunii
Regina Maria a României

„Iubirea mea pentru această ţară, pe care am făcut‑o a mea prin lacrimi şi suspine, a ajuns pentru mine ca o religie. Mă simt legată de ea prin lanţuri de oţel, legată prin inimă, prin creier şi prin sânge. Simt că fiecare din cei şase copii ce i‑am dat e unul din inelele acestui lanţ pe care numai moartea şi dezastrul îl pot sfărâma (…).
Nu există nimic din România pe care să nu‑l fi iubit. Mai profund decât majoritatea celor născuţi aici, m‑am simţit una cu întinsele ei câmpii, cu nesfârşitele sale drumuri, cu apusurile, cu răsăriturile ei acoperite de rouă, cu pădurile întunecate şi cu lanurile aurii de grâu. Am iubit până şi mărăcinii deşiraţi care‑şi împrăştie prin bolovănişuri frumuseţea inutilă a ramurilor lor spinoase. Am ajuns, în timpul rătăcirilor mele, în locuri atât de singuratice, încât îmi păreau la capătul lumii şi acolo mă opream contemplând ultima strălucire a soarelui, înainte ca acesta să se scufunde în odihnă. Mi‑au plăcut culorile strălucitoare ale cerului; melancolia stranie a nopţii care se aşternea; aburul parfumat de rouă ce se înălţa din pământ, vălul de colb ce plutea peste lume…
Am iubit România întru totul, am iubit‑o profund… am iubit‑o mult! Niciun foc nu purifică mai tare ca focul suferinţei, nicio flacără nu se înalţă mai drept spre inima lui Dumnezeu. Prin urmare, ţara mea, nu contează prin câte necazuri ai trecut până acum şi nici prin câte o să mai treci! Prin flacără trebuie să treacă oţelul înainte să devină o sabie tăioasă. Păstrează‑ţi credinţa neclintită şi speră în continuare; eşti cu atât mai măreaţă din cauza necazurilor tale şi a felului în care le‑ai înfruntat şi eşti cu atât mai vrednică să câştigi!”

În loc de editorial
Nicolae Breban • Dumnezeu e just cu toată lumea / 3
În domeniul creaţiei majore, ştiinţifice sau culturale, trebuie să prevaleze eficienţa, ca în sistemul bancar, ca în afaceri.

Evenimente • Academia Română
Academician Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române, ales membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei / 4
Cercetătorii din mediul academic‑universitar din Republica Moldova vă sunt recunoscători pentru sprijinul pe care l‑aţi acordat pe parcursul deceniilor.

Valentina Cojocaru • Despre performanţa românească / 4
Trei dintre cei patru concurenţi români participanţi au obţinut, la proba individuală, medalii de aur, argint şi bronz: Mihai Bratu (aur), Vlad Ştefan Oros (argint), Nicoleta Dobrică (bronz).

Cronica literară
Ştefan Borbély • Alienare / 5
Protagonistul suportă în aparenţă placid toate aceste schimbări, interesat fiind în exclusivitate de echilibrul de subzistenţă al familiei sale.
Nefiind rudă cu Seres, nici partener erotic, moştenirea, explicabilă doar printr-un capriciu, cade ca un trăsnet pe umerii lui Berţi, aducându-i pe cap şi întregul aparat represiv al miliţiei şi Securităţii.

Modele
Mircea Platon • Adolescentul Ghervasie Hulubaru / 6
Lumea mănăstirească de la Neamţ, în care intră adolescentul Gheorghe Hulubaru, e una plină de zmei bătrâni şi sfinţi.
Ajuns în mănăstire, tânărul e încredinţat „nacealnicului bătrânilor”, Arcadie Popovici, care îl rânduieşte pe ucenic pe lângă părintele pustnic schimnic Adam.
Acolo unde totul e rânduit şi unde scara lumii încă are treptele bine bătute cu stele în cer.

Ziua Limbii Române
Răzvan Theodorescu • Două specificităţi istorice româneşti: latinitatea şi statalitatea / 7
Când regatul României era sfâşiat şi ocupat prin jalnica şi efemera pace de la Bucureşti, aici, la Chişinău, Sfatul Ţării vota unirea Basarabiei cu această ţară sfâşiată.
Românii de la Tisa la Nistru şi‑au dobândit în momente felurite apartenenţa la o statalitate – care rămâne valoarea noastră supremă –, pentru care, la stânga şi la dreapta Prutului, au ostenit şi s‑au jertfit generaţii întregi, pe care le continuăm şi le omagiem acum.
În vara târzie 1989, pe când o tăcere asurzitoare şi o teamă pe măsură planau deasupra României totalitare, aveau loc, la Chişinău, curajoase evenimente deschizătoare de drum, adunarea din 27 august şi hotărârea din 31 august privitoare la adoptarea limbii române ca limbă de stat şi revenirea la alfabetul latin.

Aura Christi  Poeme • Tornada de graţie/ 9
O acvilă, un guşter sau un gând
târziu, lăsat peste lume ca victoria
unui uriaş din cale afară de blând

Cronica de carte
Constantina Raveca Buleu • O carte postumă a lui Andrei Moldovan / 10
Un pas mai departe, preferinţa majorităţii poeţilor‑romancieri acordată explorării universului lăuntric condiţionează temele, simbolismul sau viziunea de ansamblu ale materiei romaneşti.

Din arhivele demnităţii naţionale
Ioan‑Aurel Pop • „Unirea cea mare” / 11
Prima provincie care s‑a unit cu ţara a fost şi aceea care fusese ocupată de străini cel mai târziu, anume Basarabia (răpită de ruşi în 1812). Cum se ştie, din cadrul său, sudul, adică ţinuturile (judeţele) Cahul, Ismail şi Bolgrad, fuseseră redate Moldovei şi, implicit, României între 1856 şi 1878.
Încă din toamna anului 1917, s‑a format la Chişinău Sfatul Ţării, un fel de parlament (organ reprezentativ cu rol legiuitor) ales democratic al populaţiei dintre Prut şi Nistru, care a decis iniţial desprinderea Basarabiei de Rusia şi autonomia sa.
După luarea istoricei decizii, Congresul a trimis o telegramă omagială regelui Ferdinand, care este numit „Rege şi Domn Liberator şi Purtător de grijă al Bucovinei”, rugându‑l să primească sub sceptrul ocrotitor al Majestăţii sale Bucovina eliberată.
Anul 1918, în ciuda marilor umilinţe şi sacrificii îndurate, a adus României cea mai frumoasă împlinire din întreaga sa istorie modernă: unitatea politică a tuturor românilor.

Modele
Theodor Codreanu • Canonul literar şi avatarurile politicii / 13
Harold Bloom vede, aş zice eminescian, condiţia naşterii şi evoluţiei canonului occidental, ca descins/ rupt din canonul biblic, veriga intermediară fiind Dante, care îşi considera Divina comedie drept un al doilea Nou Testament, pentru a se împlini în singulara operă a lui Shakespeare.
O „canonizare” fundată pe criteriile modei, fabricatoare de liste din care sunt izgoniţi toţi cei indezirabili, din alte grupări politice şi culturale, „canonizarea” căzând în ridicol „prin autocanonizare”, încercând „să‑şi arondeze un loc în spaţiul canonic”.

Aniversări
Iulian Boldea • Mircea Borcilă • 80 / 14
Descoperirea lui Coşeriu se desăvârşeşte în America prin stagiul de la Ohio State University, Mircea Borcilă mărturisind că a plecat în SUA „chomskyian” şi s‑a întors „coşerian”.
Revelatoare este, în acest context, personalitatea lui Eugeniu Coşeriu şi dimensiunea de profunzime a viziunii sale „integrale” asupra creativităţii fundamentale a limbajului, prin asumarea unui complex orizont teoretic şi filosofic.

Din viaţă în viaţă
Marius Miheţ • Despre a cuprinde şi cuprindere / 15
Cunoaşterea de sine ca exotism, să o numim aşa, devine intimitate pentru cel ascuns de lume şi dezvăluit numai în sine.
Rilke se miră de cuprinderea ce defineşte atracţia nelămurită, misterioasă. De ce îndrăgostiţii se cuprind fără dovadă? De ce mâinile noastre se cunosc?

Marginalii
Marian Victor Buciu • Melancolia familiară (II) / 16
Alte căderi de stil cărtăresciene: „Copilul simţea o tot mai exaltată bucurie umplându‑l ca o şampanie sforăitoare”, „nişte acvarii obliterate de ninsoarea oblică”, „apăsă butonul de ebonită cu marginea roasă ca un crater de pe lună”, „nu poţi trece printr‑un perete orb”.
Stilistica adecvată unor conţinuturi imprevizibile, recurente, marcate de o puternică intra‑textualitate, atinge uneori nota discordantă, de exemplu, în prezenţa atributului „unanim”.

Clubul Ideea Europeană
Pompiliu Crăciunescu • Mişcarea de repliere a imaginarului / 17
Eugen Simion desluşeşte „viziunea tragică şi măreţia omului îndoielnic”, ceea ce‑l conduce la figura liricii argheziene în faza ei crepusculară: mişcarea de repliere a imaginarului, recluziunea într‑un spaţiu rupt de lume, care protejează spiritul, sporindu‑i totodată solitudinea şi sentimentul uitării în univers.
Arghezi a avut o influenţă decisivă în planurile de profunzime ale poeziei româneşti moderne: „Preţuit sau contestat, Arghezi stă, ca şi Eminescu, în calea tuturor”.

Polemice
Constantin Toader • Răzbunarea istoriei. Când lecţiile trecutului sunt ignorate / 18
Patriotismul faptelor ne obligă, în vremuri de război şi de criză energetică, să considerăm gazul românesc o resursă pe care statul are obligaţia să o protejeze şi exploateze în regie proprie, pentru a salva România de la faliment şi depopulare, de la foamete şi sărăcie.
Lecţia Brătianu ne spune că resursele României sunt ale României, nu ale companiilor străine, nici ale UE, ele trebuind să fie valorificate de români, pentru români, cu ajutorul unei industrii şi agriculturi puternice, a unui sistem energetic bine pus la punct.
Nu există stat din Uniunea Europeană, cu excepţia statului nostru, care să‑şi concesioneze pe nimic resursele, ori să le lase să fie exportate, pentru a le cumpăra apoi la preţuri de speculă de pe piaţa liberă.
O ţară mică, tratată cu superioritate arogantă de vecini, s‑a ridicat împotriva unui imperiu şi a câştigat. Este un exemplu de neignorat, mai ales astăzi.
Aproape eliminaţi din manualele şcolare, împreună cu întreaga istorie militară, voievozii români ne oferă şi astăzi, dacă avem răbdarea redeschiderii cronicilor, exemple de forţă, curaj şi înţelepciune, necesare pentru depăşirea provocărilor războiului de lângă noi.
Cum bine arăta istoricul Stephen Kotkin, Rusia nu a fost şi nu este deloc surprinzătoare, poate doar pentru analfabeţii în materie de istorie, atât de numeroşi în rândul elitelor occidentale.
În Evul Mediu, unitatea europeană era realizată prin creştinism. Asaltul otomanilor a transformat Europa într‑o cetate asediată, Ţările Române jucând timp de două secole rolul de poartă, scut, fortăreaţă în calea turcilor.

Clubul academicienilor
Mihaela Helmis în dialog cu Mircea Dumitru
O moştenire culturală trebuie conservată, păstrată şi dezvoltată” / 21
Văd Academia Română, în primul rând, ca un factor de echilibru între aceste două tendinţe şi orice încercare de a rupe echilibrul într-o direcţie sau alta este contraproductiv.
Revista Contemporanul este una dintre aceste instituţii culturale care reprezintă un reper, şi prezenţa membrilor Academiei Române în paginile acestei reviste, fie prin astfel de dialoguri, de interviuri, fie şi prin studii, este extrem de importantă tocmai pentru a arăta că putem să transmitem mesajul nostru printr-un instrument cultural validat, acceptat şi recunoscut.
Academia Română este o instituţie complexă, care are peste 80 de institute de cercetare; sunt câteva mii de oameni care lucrează în această reţea a cercetării în Academia Română.
Am avut şansa de a face experienţa directă a mai multor stiluri şi spaţii, şi academice, şi culturale, în Europa, în Statele Unite ale Americii şi în Extremul Orient, în China, în Japonia.

Mihaela Helmis în dialog cu Marius Andruh
Domeniul pe care l‑am dezvoltat este profund interdisciplinar” / 23
Chimistul iubeşte foarte mult frumuseţea moleculelor. Am spus‑o de foarte multe ori: un chimist de sinteză este asemenea unui arhitect şi, în egală măsură, asemenea unui inginer.
Sunt câteva laboratoare în lume care au dezvoltat astfel de strategii, noi fiind unul dintre aceste laboratoare, şi acestei strategii i‑am mai adăugat încă o cale, şi anume aceea de a avea doi ioni metalici diferiţi, ambii paramagnetici.
Academia Română, prin institutele ei, este cel mai important loc în care se dezvoltă cercetarea fundamentală. Şi mai e încă ceva important: sunt câteva institute ale Academiei Române pe care eu le consider de importanţă naţională.
Infrastructura în multe institute este de cel mai înalt nivel şi cercetătorii trebuie să colaboreze mai intens pe baza experienţei, a intereselor şi a infrastructurii pe care unul sau altul dintre parteneri o are.

Eveniment • Corespondenţă din Suedia
Gabriela Melinescu, Sărbătorită de ICR Stockholm / 25
Sunt extraordinar de fericită şi de onorată că pot participa la celebrarea operei acesteia în ziua când împlineşte 80 de ani.
Gabriela Melinescu a îmbogăţit spaţiul scandinav prin literatura ei, Suedia are motive să‑i fie foarte recunoscătoare.

Evenimente • Academia Română
Academia Română în dialog cu tinerii / 26
Am avut ocazia, timp de patru zile, să vizitez Ţara Haţegului, cu toate minunile ei, cum ar fi Cetatea din Deva sau mănăstirea Prislop.

Ideologii contemporane
Mirel Taloş • Corectitudine politică, cenzură şi liberalism / 27

Cartografii simbolice
Adrian Majuru • Un răsărit tot mai dificil de cartografiat / 28
Avem un detaliu care separă exemplele: calul troian. Fenicienii din trecut nu erau singuri în Sicilia, partea de est a insulei era dominată de oraşe greceşti.
Un sud spectaculos, de la economie la cinematografie, cu sertare particulare de civilizaţie, exportate cu succes în Orientul Îndepărtat, dar unde competiţia şi dorinţa de succes elimină confortul timpului dedicat pasiunilor.

Vremea în schimbare a muzicii clasice
Sorana Mănăilescu în dialog cu Giovanni Dinello
Energia care mişcă sufletul / 29
A fost un act de libertate pentru toţi compozitorii şi muzicieni care vor veni, sperând că lanţurile care îi obligă să divinizeze repertoriul să se mai slăbească puţin.

Polemice
Magda Ursache • Idei neprimite / 30
Ne‑am învăţat, după evenimentele acelui Decembrie, să nu‑i mai respectăm pe marii români. De ce? Ca să inventăm alţii, pentru a le lua locul celor cu adevărat mari?

(Con)texte
Maria‑Ana Tupan • Un sălbatic”, doi „sălbatici”… / 31
Basarabeanul care îşi exersează profesia de geolog în ultimul pătrar al secolului trecut într‑o Românie desfigurată de dictatură frecventează în acelaşi timp boema literară, se confruntă cu cenzura exercitată de oamenii puterii.

Profil
Adrian Dinu Rachieru • Cassian Maria Spiridon – un poet metafizic / 32
Trăind „cu neantul la uşă”, poetul ascultă „vuietul vieţii”, contemplă, trecut „prin apele luminii”, lucrarea timpului.
Iscoditorul autor, nota el, meditând asupra existenţei tragice, „nu scrie poeme, ci un sistem poetic”, atacând, într‑un „univers insolit”, o problemă închisă în sine, fără soluţie.

Corespondenţă din Viena
Anton Sterbling • Lecţiile istoriei / 33
Vom fi luaţi împreună, aşadar, în vatra părintească a autorului, în perioada zilelor de război în care Armata Roşie pustia prin localitate şi în perioada postbelică şi a stalinismului, în care a început transformarea.
Facem cunoştinţă cu fantastul şi niciodată confuzul maistru zugrav într‑ale proverbului Hans Breitenbach din Sânnicolau Mare.

Lecturi
Ion Prică • O carte de referinţă pentru timpurile noastre / 34
Format în duhul şi litera Bisericii Ortodoxe, Părintele Mitropolit Irineu a parcurs toate treptele devenirii clericale, îmbrăcând îngerescul veşmânt al călugăriei din fragedă copilărie.
Autorul acestei minunate lucrări lasă pentru posteritate nu „o încercare”, ci „o teodicee” despre conţinutul iubirii.

Film
Dana Duma • Divertismentul cu pretenţii / 35
Jean‑Xavier Lestrade a realizat, pe parcursul câtorva ani, un documentar despre cazul scriitorului de romane de suspans Michael Peterson (jucat foarte bine de Colin Firth), acuzat de a‑şi fi ucis soţia.
Ultimele două au şi o factură autoreflexivă sau metacinematografică interesantă, nota de modernitate apărută la Hollywood încă din anii 1970.

Cronica plastică
Luiza Barcan • Fresca bisericească în actualitate / 36

Corespondenţă din Franţa
Victor Ravini • Simboluri în portretul ciobanului din mioriţa / 37
Se ştie din mai multe cărţi de referinţă că, în societăţile arhaice, acela care urmează să treacă printr‑un rit de iniţiere trebuie să stea izolat de lume un timp, într‑un spaţiu bine determinat.
Dante are viziuni cu efecte de lumină şi de formă circulară. Cam toţi cei ce au trăiri extatice raportează viziuni cu efecte luminoase. Lui Moise îi apărea Dumnezeu sub forma unui tufiş arzător.

Cultură, imagine, civilizaţie
Dalina Bădescu • Arta gratis – nimic nou sub soare / 38
Timpul şi spaţiul sunt comprimate de viteza trecătorilor şi de lipsa lor de disponibilitate de a analiza împrejurimile. Centrul Istoric al Capitalei este una dintre acestea, o zonă unde locuitorii nu formează o comunitate.
Anumite forme reuşesc să se desprindă de contextul în care au fost create şi devin universale, cu o putere de comunicare dincolo de graniţele geografice sau culturale.

Teatru • FITS 2022
Dana Pocea • Viziuni poetice integratoare / 39
Cuvântul „frumuseţe”, vizibil antagonic cu realităţile cu care ne confruntăm astăzi (pandemii, războaie, crize, recesiuni etc.), ales ca tematică‑emblemă a unei manifestări culturale, contrapus răului cotidian, readuce şi valorizează viaţa în stare de normalitate.
Referitor la Faust, spectacol cu premieră absolută datând din 2007, Silviu Purcărete a menţionat, la tradiţionalele dialoguri dintre regizori şi provocatorii lor, că şi‑a depăşit condiţia scenică.

 

Ediție specială
Regina Maria a României

Ediție specială sub Auspiciile Familiei Regale a României

Sumar
În loc de argument/ 3

Răzvan Theodorescu • Profilul de neuitat al unei mari doamne / 4
Maria a României a fost aristocrata prin definiţie a neamului de la Dunăre şi Carpaţi, lăsând în urma sa, exact acum optzeci de ani, când murea în Peleşul Sinaiei, amintirea unei vieţi trăite din plin.

Aura Christi • Când vorbeşte sufletul… / 5

La ieşirea din satul natal, Lancrăm, poetul însoţit de fratele său, brusc, aude – reproduc aproape de text – în noapte, un strigăt de copil: „Trăiască România dodoloaţă!”
Iubeşte‑ţi ţara de origine şi cinsteşte‑o, cunoaşte şi respectă trecutul ei, chiar dacă sau cu atât mai mult cu cât, uneori, eroii ei sunt daţi uitării, iar alteori, aceştia sunt scoşi din manuale.
Regina Maria devine unul dintre părinţii spirituali ai Marii Uniri, aşezate în pagina istoriei naţionale în data de 1 Decembrie 1918, legiferate şi recunoscute de 16 state aliate (după o seamă de lupte, la care vom reveni de îndată) în data de 4 iunie 1920, odată cu încheierea Tratatului de la Trianon.
Marele om recunoaşte bărbăteşte că Regina Maria a reuşit, cu brio, să facă în câteva zile ceea ce el, Brătianu, n‑a izbândit în câteva luni.

Constantin Toader Reflecţii despre centenarul încoronării / 8
Dovedind voinţă şi patriotism, cei doi monarhi au reuşit să facă faţă unor situaţii-limită, unor încercări extrem de grele, unor adevărate ameninţări existenţiale pentru naţiune şi stat.
Încăpăţânarea Reginei Maria de a nu se finaliza pacea şi refuzul lui Ferdinand de a promulga tratatul au salvat România de la dispariţie şi au conservat drepturile ei ca stat aliat, meritele acţiunii regelui şi reginei în luarea şi ducerea la îndeplinire a acestei decizii extrem de dificile fiind unanim recunoscute.
România s‑a aflat de mai multe ori ameninţată cu dispariţia, fiind salvată atât de eroismul colectiv, cât şi de curajul şi deciziile inspirate luate de rege şi regină. Şi după realizarea Marii Uniri, regii au dovedit merite incontestabile în lupta pentru recunoaşterea internaţională şi consolidarea noului stat.
Regi ai destinului, suveranii au împlinit proiectul paşoptist al unităţii naţionale, proiect început cu Unirea Principatelor în 1859.
Proiectul desăvârşirii Unirii a fost adoptat de Ferdinand şi Maria încă de la urcarea pe tron, în 1914.

Narcis-Dorin Ion Maria a României. Portretul unei mari regine / 10
Unica regină a României Mari, vis la a cărui realizare a avut un rol decisiv alături de augustul său soţ, Regele Ferdinand I, cel supranumit „Întregitorul”.
Rămâne ca o păstrătoare de suferinţi fără nume, cum au fost ale noastre în zilele mângâiate de Dânsa, ca amintitoarea necontenită de crunte bătălii şi de sfinţite izbânzi, pe care credinţa Ei, cea tare peste orice inimă omenească, le‑a dominat.
Toată viaţa ei a fost o taină, în care supranaturalul apărea necontenit, uimind, de la frumuseţea anilor tineri la imperiala mândrie, unită totuşi cu atâta graţie, care i s‑a păstrat până la sfârşit.
Ca mamă, Regina Maria şi‑a iubit copiii şi a căutat să le asigure un viitor strălucit prin căsătorii care au făcut‑o să devină „soacra Balcanilor” în Europa interbelică.
Cum îi fremătau nările, ca ale unui cal de rasă, când cineva era nedrept, ticălos! Atunci când nu primea ce i se datora, tot sângele albastru i se învolbura, ochii albaştri deveneau cenuşii, duri, buzele se aspreau şi se putea spune că se auzea furtuna fremătând în întreaga ei fiinţă.
Stau mărturie – după trecerea atâtor decenii – minunatele fotografii de epocă ce însoţesc Însemnările zilnice ale suveranei, păstrate cu grijă în colecţiile Arhivelor Naţionale ale României.
Îl trăia pe Dumnezeu în orişice. Privea spre flori, spre pomi, spre cer, spre oamenii ce se apropiau, cu toată plenitudinea sufletului. Se dăruia în orice clipă şi o primea toată. Respira bucuria de viaţă.
Un altar ridicat unei mărturisiri de credinţă care nu‑i a mea, într‑o ţară unde am fost odată străină şi pe care mi‑am însuşit‑o prin bucuria, suferinţa, lucrul care m‑au legat de ea.
Spiritul celei ce avea să devină prima şi singura regină a României Mari, cea care – pasionată de grădini şi de arhitectură – avea să îşi dedice mare parte din viaţă înfrumuseţării acestor locuri de poveste.
Ce înseamnă toate aceste flori? Mi‑au fost trimise pentru o zi de bucurie, ori pentru o zi de… moarte? Le iau în braţe şi mă grăbesc cu ele spre patul răniţilor. Vremea e scurtă… copilul meu moare… Chemarea lui mă urmăreşte, dar paturile sunt atât de multe, atât de multe…
Copilul, palid, învelit într‑un cearşaf alb şi înconjurat de flori, era întins pe patul său; la picioarele patului, regele şi regina în genunchi plângeau zguduiţi de o puternică durere
Concluzia suveranei este că „realitatea desăvârşită era doar suferinţa dimprejurul meu, precum şi bucuria ce o simţeau toţi când mă vedeau”.
Toate aceste argumente o determină pe regină să revină printre soldaţii răniţii din spitale, cu gândul de a duce „propriul meu sbucium printre cei mai nevoiaşi, printre cei mai uitaţi, purtându‑mi inima frântă printre aceia care nu mai cereau cuvinte, ci mângâieri numai, dovezi de bunătate”.
Cu toată această durere, Regina Maria găseşte puterea de a‑şi continua misiunea istorică, convinsă fiind că „nu e vreme de doliu în odăi închise, de plângeri leneşe, de odihnă. Propria‑mi durere nu trebuie să mă despartă de durerea altora”.
Regina Maria părăseşte Buftea (care fusese bombardată de trupele germane) pentru a se retrage la Iaşi, împreună cu autorităţile statului.
În acest decor funebru, prezenţa Reginei Maria a mai adus ceva alinare răniţilor suferinzi. Sacrificiul suveranei este consemnat pentru posteritate de diplomatul francez.

Regina Maria. Povestea vieţii mele
/ 19
Vreau să privesc în urmă de parcă aş spune povestea altcuiva; aproape aş prefera să folosesc persoana a treia, dar asta ar însemna că mă dau drept altcineva şi nu am făcut asta niciodată.
Ajunseserăm în altă lume, lumea lui Nicolae al II-lea şi a nefericitei sale împărătese, Alexandra, pe care şi-o creaseră odată cu trecerea anilor.
Nu voi uita lecţiile tale, deşi învăţam şi mă maturizam lent. Astăzi îngenunchez lângă tine. Deşi azi eşti tăcut şi nu îmi mai dai nicio poruncă, simt că mai ai un mesaj pentru mine, nepoata care ţi-a dat cândva atâtea bătăi de cap.
Da, Unchiule, voi încerca să fiu loială până la moarte, ca tine, îmi voi iubi ţara la fel ca tine, mulţi ani. Cu voia lui Dumnezeu, curajoşi, fără teamă, îţi vom duce munca mai departe. Amin.
Frumuseţea avea un rol important. Mă atrăgea frumuseţea sub orice formă, vedeam foarte limpede ceea ce povesteam, aşa că îmi luam cu mine ascultătorii prin castele şi grădini minunate.
Majoritatea oamenilor se identifică imediat, solidar, cu o tabără sau alta. Patriotismul se revarsă nestăvilit.
Regina Maria, mai mult decât oricine altcineva, s‑a bătut pentru a asigura reîntoarcerea Transilvaniei, Basarabiei şi Bucovinei la România, la sfârşitul Primului Război Mondial.
Primul Război Mondial o transformă în erou naţional. Participă activ pe front, încurajează răniţii şi soldaţii din cele mai fierbinţi puncte de luptă, nu se teme de gloanţe, nici de epidemii, de tifosul exantematic sau gripa spaniolă, de răni sau de sărăcie.

Vă dorim lectură plăcută!

 

Revistă culturală finanțată cu
sprijinul Ministerului Culturii

Revista apare sub egida
Academiei Române

Noutăți editoriale Ideea Europeană (Click aici)

Arhiva revistei Contemporanul (Click aici)

Abonați-vă la revista Contemporanul și beneficiați de reduceri și suplimente gratuite! (click aici)

Vezi toate suplimentele apărute cu revista Contemporanul (click aici)

Revista în format tipărit este distribuită de Editura Maxim Concept
(tel.: 021 317 90 81).

Poate fi cumpărată din următoarele magazine și librării:
InMedio, Relay
Cărturești – Verona București
Pasaj Universitate – București.

Abonamentele se pot face la sediul redacţiei sau prin:
Compania Naţională „Poşta Romană” SA, Acta Legis SRL,
SC Orion Press Impex 2000 SRL, SC Manpres Distribution SRL.

Adresa redacţiei:
Asociaţia Contemporanul
CP-113, OP-22, Sect. 1, Bucureşti, cod 014780
Tel./fax: 4021 212 56 92; 4021 310 66 18.
E-mail: office@contemporanul.ro; contemporanul@yahoo.com

Salvează

Salvează

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1881, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest