Românii de pretutindeni

De trei ori Grecia

Corespondenţă din Ţara Sfântă

După ce am aterizat pe teritoriul capitalei locale Heraklion, am intrat într-⁠un aeroport destul de mic şi simpatic, am luat bagajele şi cu un taxi ne-⁠am deplasat pe litoralul care ne aştepta la 26 km de Heraklion.

Era în 1982. Mă aflam în Israel de 5 ani, venind din România, iar după parcurgerea „cincinalului” în ţara de la Mediterană, am hotărât cu soţia şi băiatul să începem călătoriile în lume. Adevărul e că până atunci, din România, am plecat în străinătate numai în două ţări vecine, Ungaria şi Bulgaria, dar nici nu mă puteam gândi pe atunci să colind mapamondul în vacanţele mele şi ale soţiei. Visul de a pleca „la drum” prin toate continentele a apărut în Israel, de unde ştiam că îl pot realiza pe parcursul anilor. Dar nu mi-⁠a trecut prin cap să scriu despre călătoriile mele. Cu ce să încep vizita mapamondului ? Am hotărât: cu Grecia, ţară veche şi voi continua cu Egiptul (care a deschis porţile turismului şiMosari-afis pentru israelieni), iar după ce voi termina cu „anticul” plimbările au loc prin ţările moderne, dar şi prin cele cu junglă, prin insule, să admir frumuseţile omenirii. Visuri, frumoase visuri ale tinereţii, pe care urma să le realizez de-⁠a lungul anilor, iar acum, când privesc în urmă şi văd câte am făcut, nu-⁠mi vine să cred că e adevărat…

Deci Grecia a fost destinată deschiderii drumului, Grecia cu Acropole, cu zei şi legende, cu filosofi şi sportivi olimpici, Grecia săracă economic, dar bogată cultural. Şi aşa am ajuns în anul de graţie 1982 pe un vapor care făcea cursa Israel – Italia, cu oprire în Grecia, în ţara antică, la Pireu şi Atena. Iar acum, privind retrospectiv, declar că am vizitat Grecia de trei ori, dar de două ori am fost în insule, în Corfu, iar recent în cea mai mare, Creta. Deci de trei ori Grecia.

Însă că nu m-⁠am gândit să scriu despre călătorii. Ani de zile am fost în Anglia, Italia, Belgia, Olanda şi alte câteva ţări fără să aştern un rând pe hârtie. Dar într-⁠o zi a trebuit să plecăm în China, iar înainte de plecare l-⁠am vizitat pe scriitorul Alexandru Mirodan, directorul splendidei reviste Minimum, unul dintre cei mai renumiţi dramaturgi şi ziarişti români, care auzind că merg în China mi-⁠a spus: „Să scrii ceva din China. Cu sare şi piper căci le ai pe amândouă. Te aştept.” E drept, scrisesem povestiri de buzunar, tablete, dar călătorii nu. Şi aşa, după ce am vizitat 10-⁠12 ţări fără să aştern un rând am început să povestesc despre călătoriile mele în lume, având ca… suporter soţia, tot o pasionată a excursiilor şi am plimbat paşii în peste 65 de ţări, scriind despre mai mult de 50 de state, am realizat câteva volume şi adevărul este că… mă mândresc cu ele.

Iar începutul l-⁠a făcut Grecia. De 3 ori Grecia, recent poposind pe insula cea mare, Creta, ce reprezintă fără nicio îndoială o adevărată patrie a turismului, în care orice mişcare înseamnă turism bun, de calitate, în care te simţi rege în regatul excursiilor stăpânit de grecii aceştia potriviţi la statură, calzi, prietenoşi, şi despre care pot spune că au făcut un salt uriaş, modern, dacă vreau să-⁠i compar cu grecii pe care i-⁠am cunoscut în 1982.

Creta – insula mecanică

Avionul grecesc s-⁠a apropiat de insula cea mare şi a aterizat pe aeroportul capitalei acestui uscat aflat în mijlocul Mediteranei, între trei continente: Europa, Asia şi Africa. Dacă vreau să compar insula cu o vietate, n-⁠am găsit altceva decât imaginea unui om care citeşte culcat şi are la picioare… un bolovan pe care se sprijină… Lungimea acestui om, până la 300 km, între punctele maximale dintre est şi vest, iar lăţimea, în partea cea mai mare, 60 de km. Din avion, am zărit şi nişte înălţimi care s-⁠au dovedit munţi uriaşi pentru teritoriul de câmpie, având 2453 m (în Creta centrală). Doar cu 3 metri mai mult decât la Timios Stavros sau cu 300 m mai înalţi decât munţii din partea orientală a insulei.

După ce am aterizat pe teritoriul capitalei locale Heraklion, am intrat într-⁠un aeroport destul de mic şi simpatic, am luat bagajele şi cu un taxi ne-⁠am deplasat pe litoralul care ne aştepta la 26 km de Heraklion. Pe parcursul kilometrilor parcurşi în taxi am putut admira nu numai peisaje frumoase, care deschideau imagini combinate de câmpie şi dealuri, dar cel mai mult am apreciat şoselele asfaltate, drumuri foarte bune, care de fapt ne vorbeau despre hărnicia grecilor locuitori ai insulei. Chiar dacă au fost ajutaţi şi de greci neinsulari sau alţi cetăţeni, ne-⁠a plăcut grija pentru ca cei ce vin în vizită să ştie că au de-⁠a face cu o insulă bine pusă la punct şi cu greci muncitori. Am ajuns la hotel unde am fost primiţi cu multă căldură, cu zâmbete şi mai ales cu atenţie. Hotelul e de fapt o combinaţie de vreo 15-⁠20 de clădiri – vile întinse pe o mare suprafaţă, iar de la clădirea recepţiei până la blocul în care am locuit era o distanţă de un kilometru. Ceea ce a făcut conducerea hotelului să ne trimită în fiecare dimineaţă un vehicul să ne ia la recepţie pentru că acolo veneau toate maşinile mici şi autobuzele pentru excursii iar seara, indiferent de oră, o altă maşină ne aducea până la scările clădirii în care am locuit o săptămână. Am primit un apartament pentru patru oameni (câţi eram noi), cu două dormitoare, salon, anexe şi o terasă mare în care puteai să întorci o căruţă. Era singurul loc… nepotrivit apartamentului fiindcă imaginea din această terasă acoperită doar de cerul liber nu era frumoasă, deci n-⁠am stat în ea niciodată fiind singurul loc antipatic din tot ce am avut în Creta. Se înţelege că începând din prima zi am ales câteva excursii ca să cuprindem în timp scurt toată insula. Şi am hotărât după harta Cretei: am împărţit insula în patru regiuni, aşa cum e făcută separarea de către greci pe acest teren lung şi subţire, adică: Chania, Rethymno, Heraklion şi Agios Nikolaos. Numele respective nu vi le spun din memorie, căci nici nu încerc să le ţin minte, dar planul de excursie pe regiuni l-⁠am făcut după această împărţire. Am decis deci să facem plimbări de cunoaştere, folosind taxiuri, autobuze şi vapoare. În fiecare zi eram în alt fel de mijloc de transport, plecam dimineaţa şi ne întorceam seara, dar nu simţeam nicio oboseală. Mai mult chiar, odată am revenit la hotel la ora opt şi jumătate seara, iar după ce ne-⁠am refrişat o oră, am mers la restaurant nu numai să mâncăm ci şi să ascultăm câţiva solişti foarte buni care cântau muzică italiană în faţa unui restaurant în care nu mai găseai un loc liber.

Să vă povestesc acum despre regiunile insulei şi vreau să subliniez de la început: eu şi soţia mea am fost – după cum spuneam – în mai mult de 60 de ţări, am vizitat ţări eminamente turistice, dar nicăieri în lume nu am constatat atâtea pasiune şi pregătire pentru turişti ca în insula Creta. Aici fiecare centimetru de teren îţi vorbeşte despre pasiunea turistică, autobuze mari se învârtesc, uneori cu greu, pe străzi mici şi înguste, pline de excursionişti şi obiecte de vânzare pentru ei. Pe nenumărate artere, din care unele mi se păreau periferice, se îngrămădesc hoteluri pline de oameni, iar la câte un colţ de stradă vezi un magazin alimentar cu bufet sau chiar un restaurant. Ce caută un local la margine de drum, unde crezi că nu-⁠i calcă nimeni pragul ? Ei bine, nu e aşa, indiferent unde e situat, fiecare colţ comercial are clienţi, iar majoritatea restaurantelor sunt pline, de dimineaţa până seara. Am curajul să declar insula Creta ca locul cu cel mai bogat turism din lume, iar pe grecii care se ocupă de turism ca cei mai pasionaţi şi mai buni organizatori ai turismului.

Asta s-⁠a întâmplat pe un teren vulcanic, apărut în lume ca toate insulele vulcanice, din lavă şi explozii, dar acum nu există nici un pericol ca să te prindă vreun cutremur pe această insulă.
Heraklion – un oraş vesel, cu oameni şi… aquamarin

Am intrat într-⁠o localitate mare, cu zeci de străzi late şi lungi, înconjurate de altele mici şi întortocheate, iar în unele locuri aceste artere devin numai comerciale, neavând dreptul autovehiculele să treacă prin ele. „Defilăm” pe una din străzile centrale, care pare bulevard cu magazine deosebit de scumpe, cu clădiri de 3-⁠4 etaje (maximum), aici „giganţii” n-⁠au căutare. AprMosari-Insula-zeiloroape de capătul bulevardului apar magazine mai ieftine, inclusiv acelea în care poţi cumpăra orice obiect pe 1 dolar. Se înţelege că fiecare obiect nu valorează mai mult decât un dolar, poate afară de câteva mărunţişuri care depăşesc această sumă, dar se compensează cu alte mărfuri. Magazinele sunt pline de cumpărători. Ne-⁠am oprit la o prăvălie cu obiecte din material plastic, dar înainte de a vedea cele ce dorim să luăm amintire, patronul ne-⁠a oferit câteva scaune să ne odihnim şi a adus cafele şi siropuri. Într-⁠un alt magazin mic, dar încărcat de mărfuri, inclusiv ziare, reviste, cărţi, am cumpărat o carte despre Creta, în franţuzeşte. Vânzătorul mi-⁠a ales un volum frumos, original, poate cel mai elegant din câte avea… Dar când am achiziţionat şi o carte despre Santorini, cea mai frumoasă insulă din apropierea Cretei, şi asta în engleză, vânzătorul m-⁠a privit lung şi mi-⁠a oferit volumul cu jumătate de preţ. Am hotărât atunci să mai iau câteva obiecte mici pentru cadouri, tot în prăvălia lui. Un portofel – l-⁠am dat cadou şoferului de taxi cu care ne-⁠am plimbat în Heraklion în acea zi. Acesta mi-⁠a mulţumit iar după câteva minute toţi patru turişti, câţi eram noi, am primit cadouri de la şofer.

Continuând plimbarea prin Heraklion am ajuns în port unde am admirat pur şi simplu miile de ambarcaţiuni ancorate acolo, inclusiv câteva vapoare mari şi frumoase. Apoi ne-⁠am deplasat la Malia, un mic orăşel vecin capitalei, care cuprinde o clădire cu două etaje unde se află un palat a cărui construcţie a început în 1915 şi reprezintă şcoala franceză de arheologie. Regiunea palatului, care cuprinde şi magazine, arată că aici au fost locuitori încă din perioada neolitică.

Dar un important punct de atracţie în capitala Cretei este Delfinariul, la care se organizează zilnic excursii şi – deşi nu e mare – este deosebit de interesant. În câteva săli alăturate vezi majoritatea peştilor care trăiesc în Mediterană, mici şi mari, coloraţi parcă în toate culorile lumii. La aquarium există şi un restaurant pentru turişti şi o cameră – muzeu în care poţi achiziţiona obiecte specifice mării.

Trebuie să vă spun că am fost la Heraklion de două ori, dar de fiecare dată mi se părea mai frumos şi mai bogat, mi se deschideau în oraş noi artere, pe care nici nu bănuiam că le are acest oraş – capitală a insulei.

Cu vaporul la… Spinalonga

Doriţi să mâncaţi o friptură de vacă pe vapor? Dar carne friptă cu salată urmată de fructe şi cafea neagră? Atunci îndreptaţi-⁠vă spre estul insulei şi luaţi vaporul care vă conduce la Spinalonga, din regiunea Agios Nikolaos. Cine este acest Spinalonga?

Nu-⁠i altceva decât un loc unde acum câteva sute de ani a existat un spital izolat pentru… leproşi. Deci, te deplasezi cu un vaporaş micuţ până la un castel aflat la peste 100 de metri înălţime, vaporul opreşte lângă mal, pe apă, iar tu, călătorule, începi să urci zeci de trepte ca să ajungi la un spital – castel închis, dar care, a trebuit să izoleze pe cei loviţi de această boală ca să nu-⁠i molipsească şi pe alţii. Cu timpul, castelul s-⁠a închis, mai ales când lepra nu mai făcea ravagii, iar cine ajunge acum la Spinalonga vede nişte ziduri goale. Dar care au în ele o istorie tristă a celor despărţiţi din cauza unei boli care nu ierta pe nimeni dintre cei suferinzi. Trist este şi locul din jur, nu doar castelul.

Dar turiştii uită repede ce-⁠au văzut şi ce i-⁠a impresionat mai mult. Reveniţi pe vapor au avut o foame de lup şi s-⁠au repezit la fripturi şi la câte o bere rece, ca să uite total de leproşi…

Prin Chania şi Rethymno

Ca să cunoşti toată Creta eşti obligat să vezi şi ce „ascund” celelalte două regiuni ale insulei. Deci ne-⁠am îndreptat spre autobuzul care făcea excursia în sensul invers acelui drum de la Spinalonga şi ne-⁠am îndreptat spre Chania şi Rethymno. De la început vă spun că aceste ţinuturi arată altfel decât cele de lângă capitală. Aici, nu-⁠s regiuni înalte, ci aproape numai câmpie, e mai cald ca în alte părţi ale insulei, dar e la fel de… interesant.

V-⁠am spus că am cumpărat o carte despre Creta. N-⁠o să vă vină să credeţi că acest volum descrie 19 trasee turistice pe această insulă, fiecare traseu cuprinzând aproape tot ce se poate vizita pe traseul respectiv. Iar cine priveşte volumul va zice că asemenea lucrare nu-⁠i doar pentru o insulă, ci merită dedicat unei ţări întregi. Dar adevărul este că insula Creta pentru a fi cuprinsă integral trebuie vizitată pe „porţiuni de circuit” timp de cel puţin 10 zile.

Ce vă oferă Chania? Oraşul numără aproximativ 60.000 de locuitori şi este cel mai semnificativ centru din Creta occidentală. Importante aici sunt portul (care leagă peninsula grecească prin Pireu) şi aeroportul. Am fost în port, am vizitat oraşul vechi cu străzile mici şi înguste, am trecut pe lângă ziduri de apărare, mănăstiri. Dar, după o vizită scurtă a acestui centru administrativ al regiunii, am plecat spre satul Fodele, unde micuţa populaţie vorbeşte franceza, iar apoi ne-⁠am îndreptat spre Rethymno, oraş care a suferit mult în istoria lui, atât din cauza turcilor, cât şi a ruşilor care au ocupat localitatea până în anul 1909; doar în 1913 urbea a fost reataşată Greciei. Populaţia nu este mare în acest oraş interesant (20.000 de oameni), dar mai ales partea veche e deosebit de vie. Localitatea e dominată de o fortăreaţă construită în secolul XVI iar vechiul oraş se mândreşte cu o fântână veneţiană din secolul XVII.

Părăsim regiunea de vest a insulei şi ne gândim că a doua zi vom face din nou o plimbare cu vaporaşul spre insula Santorini.

Insula… magică, Santorini

Am urcat într-⁠un vapor mare şi frumos, ne-⁠am ocupat locurile numerotate şi am aşteptat plecarea spre Santorini, o insulă ce se află la 70 de mile de Creta. Ştiam că nu este vorba de un loc mare, populaţia nu ajunge la 12.000 de cetăţeni, dar trebuia să confirm informaţiile de la alţi turişti că pe insulă înaintezi înspre ceruri, vezi tot felul de aşezări micuţe colorate, cu clădiri vii, parcă trăiesc, iar în apropiere de vârf te simţi aici la Santorini ca în Canarele din Oceanul Atlantic unde pe insula Lanzarote toate clădirile sunt albe, au geamuri şi uşi verzi… La Santorini casele sunt albe, doar geamurile şi uşile sunt maro, nu verzi. După ce am străbătut apele liniştite ale Meditera­nei aproape două ore ne-⁠am oprit la Santorini; am urcat în autobuzele rezervate nouă. Călătoream spre înălţimi, pe un drum bun, în zigzag, admiram terenul maro-⁠roşcat al insulei, iar localităţile care se strecurau una după alta în drumul nostru, păreau grupări mari de clădiri amintindu-⁠ne în parte de Ierusalim şi Haifa. Ne-⁠au impresionat clădirile cu acoperişurile ca nişte cupole albastre, grupul morilor de vânt văzut pe traseu, dar şi vulcanul din Santorini, care a făcut ca în jurul lui pământurile să capete culoarea neagră, evocând erupţiile care au scuturat insula cu sute de ani în urmă. Acum e linişte, dar în această insulă vulcanică nu e vorba de o linişte dinaintea furtunii. De „sus” privim spre Mediterană, iar în unele porţiuni de drum parcă am exista între două întinderi albastre, una fiind cerul, iar cealaltă Marea Mediterană. În unele localităţi prin care trecem rămânem impresionaţi de numărul uriaş al tractoarelor mici, care au rol de maşini particulare. Peste tot, vedem restaurante, zeci şi zeci de magazine de tot felul, cuprinzând în special cadouri; o preocupare importantă în Santorini: arheologia, obiecte de lut reprezentând diferite forme de animale, pe care apar picturi care înfăţişează oameni, clădiri, bărci din diverse epoci istorice. Dar şi arhitectura are un rol dominant în Santorini. În sfârşit ajungem în capitala insulei, la Oia, un oraş viu, plin de maşini mici şi autobuze mari, dar în special de turişti veniţi din toate colţurile lumii. În prăvăliile arhipline se vorbesc multe din limbile pământului, pe noi bucurându-⁠ne când auzeam ebraica şi româna.

Ne întoarcem la vapor. Mediterana nu e liniştită în această seară. Avem o călătorie mai grea la întoarcerea în Creta, unde în ziua în care am lipsit noi, a plouat. Deci, am ales bine când să ne deplasăm la Santorini…

*

Insula Creta înseamnă festivaluri, concerte, carnaval, excursii, sport, magazine ticsite de mărfuri, minimarketuri, artizanat, hoteluri populare sau de lux, Oficiul Naţional de Turism cu greci specialişti în acest domeniu, biserici, mănăstiri, fortăreţe, grote, lacuri, staţii termale, campinguri… Ne oprim aici căci insula Creta te invită să faci un adevărat turism, pe care n-⁠ai să-⁠l uiţi niciodată…

Total 0 Votes
0

G Mosari

G. Mosari s-a născut la Bacău. A absolvit Facultatea de Drept la Iaşi. În România a fost consilier juridic principal la combinatul textil din fosta regiune Bacău, până în 1977 când a emigrat în Israel. În Israel este avocat şi notar cu birou independen Scrieri În România – a colaborat la ziare şi reviste din fosta regiune Bacău, cu rubrici permanente: ziarul „Steagul roşu”, revista „Plaiurile Bistriţei” şi la publicaţiile Casei de Cultură. Lucrări independente: „Volei pe meleaguri băcăuane” „În numele balonului rotund” „Ţara cere” – scenetă În Israel: Cărţi: Povestiri de buzunar: „Capul calendar”, 1994, „Lumea pe dos” – 1996, „Salutări de departe”- 2000, „Luna pe pământ” – 2001 Tablete: „Cutia cu tablete” – 2002, „Vorbe în pustiu”- 2003, „Tablete internaţionale” – 2010, „Eu sunt cel mai bun” – 2011.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button