Contemporanul » Polemice » Gelu Negrea: DNA-ul, DIICOT-ul sunt ca cotul şi pişcotul!

Gelu Negrea: DNA-ul, DIICOT-ul sunt ca cotul şi pişcotul!

O luăm iar de la cap cu suspendările, referendumurile şi băsismele de care abia am scăpat?!…

Un pui fraged de scandal didactic şi pedagogic a tulburat timp de câteva săptămâni Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (pe scurt, UNATC). Motivul: nişte bani uşor de cheltuit, dar greu de justificat, nişte meditaţii contra cost pentru candidaţii la admitere, nişte favoruri sexuale gratuite, dar nu degeaba de la candidatele la admitere şi alte drăgălăşenii similare care, la un moment dat, au pus sub semnul întrebării chiar continuarea activităţii instituţiei de învăţământ cu pricina.

Eu zic că ar fi regretabil şi contraproductiv ca, din cauza şi efectul unor astfel de omeneşti păcate, să Citat-gelu-negre-fotose-⁠aleagă praful de bunătate de UNATC. Şi tocmai acum, când după ani de restrişte, în faţa absolvenţilor săi se deschid porţile unui viitor atât de luminos, că n-⁠o să-⁠l poată duce. Fiind­că, se ştie: marea problemă a posesorilor de diplomă UNATC este, de mulţi ani de şcoală, lipsa locurilor de muncă. Or, spinoasa chestiune părea a-⁠şi fi găsit, în fine, soluţia optimă. Care? DNA-⁠ul şi DIICOT-⁠ul! În traducere liberă: Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Ce-⁠are a face UNATC-⁠ul cu PIP-⁠ul (adică, sulemeneala teatrală cu prefectura infracţionalităţii penale)? Oho-⁠ho: ba, bine că n-⁠are! Să vă explic, dacă nu v-⁠aţi prins încă…

Aţi observat că, mai de multişor poveste, nici DNA-⁠ul, nici DIICOT-⁠ul nu se mai ocupă cu depistarea, investigarea şi arestarea corupţilor, infractorilor, criminalilor, organizaţilor şi teroriştilor. Dar cu ce? Cu regizarea de spectacole de sunet (de cătuşe), lumină, pirotehnie şi alte efecte speciale conform unor scenarii menite să ofere numeroaselor canale de televiziune happening-⁠uri cât mai spectaculoase, reality show-⁠uri juridice cât mai very funny şi breacking news-⁠uri cât mai naşpa. Or, cum pot fi realizate cât mai profesionist asemenea paranghelii mediatice? Evident apelând la profesionişti cu patalama. Şi unde pot fi ei găsiţi, chiar fără să-⁠i cauţi? Fireşte, la UNATC, că doar nu la Facultatea de drept. Doar acolo lucrul bine făcut e la el acasă.

De-⁠aia mă întorc şi zic: domnu’ Titieni, domnu’ Gorzo, domnu’ Rus, domnu’ Zamfirescu, doamnelor şi domnilor uatecişti, acum v-⁠aţi găsit, oameni buni, să vă spuneţi adevărul în faţă şi să vă complimentaţi ca la uşa cortului? La studenţii şi absolvenţii pe care-⁠i puteţi ajuta să mănânce şi ei o franzelă sau măcar un covrig cu susan nu cugetaţi oarece? N-⁠aveţi nici un dram de remuşcare că le distrugeţi cariere dintre cele mai promiţătoare în spectacologia juridică a zilelor şi nopţilor noastre furtunoase (de la furt…)?! Eu zic să vă faceţi un examen de admitere a conştiinţei voastre de dascăli şi magiştri, apoi să faceţi tot ce puteţi şi mai mult decât atât ca România să fie bine şi tot artistul să prospere pentru că altfel, vorba musulmanului: dacă nu e putirinţă, geaba chichirez gâlceavă! Adevărat estem?

„Mai bine să rămână nepedepsiţi o mie de vinovaţi decât să fie pedepsit un singur nevinovat”.

Vă mai amintiţi, poate, acest înduioşător slogan aflat în frenetică circulaţie publică prin anii celui dintâi deceniu postdecembrist. Era perioada romantică a promovării fără milă a democraţiei liberale (aia originală sucombase rapid, înăbuşită în ironie dâmboviţeană) şi a afirmării vocale a drepturilor omului ca supreme valori ale noii societăţi pe care România trebuia musai s-⁠o edifice pentru că aşa era, mă-⁠nţelegi, trendy în Europa şi pe continentele limitrofe. Era agitată în special chestia asta, cu drepturile omului, prin om neînţelegându-⁠se însă, ca acum, minoritarul etnic, sexual sau cromatic, ci conceptul generic de om – „ce minunat sună acest cuvânt” (Maxim Gorki) sau, ca să ne-⁠ntoarcem la antici, „omul – minune a lumii, pildă a vieţuitoarelor ” şi aşa mai departe. Puţin mai lipsea să nu plonjăm în abisalitatea uşor ambiguă a zicerii tovarăşului Iosif Vissarionovici Stalin, precum că „omul este cel mai preţios capital”!

Ideea era că fiinţa umană, unică şi irepetabilă, este atât de importantă, încât nimeni şi nimic nu se poate atinge de un singur fir de păr din creştetul sau din nasul său coroiat ori cârn fără certitudinea culpabilităţii. Nuci măcar justiţia. Ori, mai ales ea. Chiar şi dreptul de a greşi al doamnei legate la ochi şi cu balanţa dreptăţii în mână este obligatoriu să se exercite în favoarea omului, nicidecum şi niciodată împotriva lui.

Din păcate, ca tot ce e mişto în viaţă, romantismul trece, justiţia rămâne de capul ei, de căruţă, de treci codrii de aramă etc. Iar ce-⁠a rămas din generosul slogan mobilizator şi umanist cât cuprinde Declaraţia drepturilor omului de la Helsinki nu poate fi definit decât prin caragialianul „viceversa”. Intrat cu capul înainte sub zodia poliţienească a infernalei sintagme „suspiciune rezonabilă” (?!?), frumosul imperativ de odinioară a fost răsturnat cu capul în jos precum dialectica lui Hegel, ajungând să sune, în zilele noastre libere (cât mai sunt aşa!) în următorul chip:
„Mai bine să fie pedepsiţi o mie de nevinovaţi decât să rămână nepedepsit un singur vinovat!”.

Comisarul Javert (Mizerabilii) şi anchetatorul Porfiri Petrovici (Crimă şi pedeapsă) îşi râd în barbă şi îşi freacă membrele superioare de satisfacţie pe măsură ce se îngălbenesc de invidie. Ehei, uite-⁠aşa o justiţie tunată să fi fost pe vremea lor nu mai ajungeau nici Jean Valjean, nici Rodion Raskolnikov eroi de roman; îi haleau din prima cu fulgi cu tot. Păi, nu?

… Iar dacă mai stăteau cumva în cumpănă (cu ambele picioare ridicate) dacă să-⁠şi înfigă ori ba unghia stângă în gât, ultima dovadă românească a ceea ce înseamnă statul de drept îi decidea fără îndoială. Despre ce e vorba? Un procuror provincial, supărat pe existenţă, s-⁠a gândit el în gândul lui că, până să ajungă la puşcărie, aşa, ca o uşoară încălzire, unui parlamentar autohton i s-⁠ar putea interzice să mai calce vreo două luni prin forul legislativ al patriei. Drept pentru care a intromisionat interdicţia respectivă în ordonanţa de stabilire a controlului judiciar, în entuziasmul unanim al Ministerului Public, Consiliului Superior al Magistraturii, Avocatul Poporului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curţii Constituţionale, Curţii de la Haga şi preşedintelui Klaus Werner Johannis care au rămas privitori ca la teatru la cel mai grav atentat la democraţie pe care l-⁠a îndrăznit cineva în această ţară unde violarea sadică a Constituţiei s-⁠a transformat din practică prezidenţială în sport naţional. Apropo: mai ştie cineva ce tip de organizare socială domneşte în România tristă a capitalismului multilateral abuzat atâta vreme cât un ins ajuns, din funcţionar juridic, un soi de dictator omnipotent, mai tare în muşchi decât democraţia electivă şi decât prima putere a statului în poziţie de drepţi, impropriu numită, în atare condiţii, Parlament? Republicanul procuror de la Ploieşti şi-⁠a băgat pixul sau pixelul rect în nu ştiu câte mii de voturi câştigate de parlamentarul respectiv, anulându-⁠le scurt fiindcă, deh, voia la el ca la parchetul banului Ghica.

Dacă vă întrebaţi ce face în timpul ăsta societatea civilă şi o anumită parte a presei independente de orice deontologie, vă voi răspunde că bine, mersi: jubilează şi dau cu sâc din Isarlâk că, în fine, uite a luat-⁠o-⁠n freză şi mogulul ăsta de Sebastian Ghiţă care, după ce că-⁠i infatuat, mai e şi prieten cu Victor Ponta care, la rândul lui, e laş şi n-⁠are curaj să dea piept cu uraganul ridicat de Semiluna unde-⁠şi tratează meniscul avariat în împrejurări suspecte în loc să-⁠şi prezinte demisia şi să se retragă la ţară unde să cultive rarităţi dendrologice precum ochiul boului şi rochiţa rândunicii etc., etc.

Cât priveşte atacul la democraţie şi Constituţie comis de procurăraşul cel viteaz, rămâne ca-⁠n trenul galben fără cai care nu-⁠i nici birjă, nici tramvai…

Imprevizibilul Parlament român a îngurgitat Strategia de Apărare propusă de preşedintele Iohannis într-⁠o manieră care m-⁠a făcut să-⁠mi treacă dorul de Marea Adunare Naţională. Pe nemestecate şi într-⁠o unanimitate penibilă, aleşii neamului au achiesat fără crâcnire la toate prevederile documentului, inclusiv la prostiile pe care le conţine şi la maniera nici măcar foarte subtilă a chiriaşului de la Cotroceni de a mai trage pe vatra sa strămoşească atribuţii şi prerogative aparţinând altor puteri ale statului. Chiar nici un parlamentar să nu fi avut minime rezerve la rusofobia agresivă ce transpare printre rândurile Strategiei? Am îndoieli că nimeni n-⁠a considerat îngrijorătoare amplasarea de armament greu pe teritoriul naţional în condiţiile în care Vladimir Putin nu pare a fi nici cel mai temător, nici cel mai răbdător dintre pământeni. Precizarea recentă a Moscovei că România va deveni ţintă în cazul unei confruntări militare nu-⁠mi pare a se plasa în registrul ameninţător, ci în acela redundant.

În altă ordine de idei şi sentimente prezidenţiale, mă simt dator să menţionez vreo două-⁠trei timpuri-⁠intempestive ieşiri în decor ale lui Klaus Werner Johannis. Primul vulturaş anticonstituţional care şi-⁠a luat zborul de pe buzele sale senzuale este acela cu „partidul meu”. Dacă omul vrea partid, are dreptul să se retragă din funcţia actuală şi să reintre în politica de grup; preşedinţia este pentru cei capabili să se situeze deasupra ei.

A doua este cererea publică şi imperativă a demisiei lui Victor Ponta din fruntea Guvernului României în condiţiile în care l-⁠a instalat acolo Parlamentul – instituţie la fizicul căreia domnul K.W.I. a început să se dea cam riscant atâta vreme cât este posibilă şi reciproca. O luăm iar de la cap cu suspendările, referendumurile şi băsismele de care abia am scăpat?!…

În fine, repetatele încercări ale tăriei pereţilor coşmeliei democratice cu ajutorul nucilor de cocos din dotare nu-⁠mi par nici ele de foarte bun augur. De pildă, domnul Iohannis transmite ordine atunci când nu-⁠i este îndreptăţit să formuleze nici măcar păreri avizate (cazul modificării codurilor penale) sau se pronunţă descalificant în privinţa tratamentului cuvenit românilor din diaspora (treaba cu drepturile sociale…). Morala: uneori, tot omul e bine să nu rateze ocazia de a tăcea naibii din gura care poate bate restul anatomiei…

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Gelu Negrea

Gelu Negrea este critic si istoric literar, romancier, jurnalist si regizor. A absolvit Facultatea de Filologie (Universitatea Bucuresti, 1969), Facultatea de Ziaristica – curs postuniversitar (1981) si Facultatea de Regie de teatru (1994). Este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania. Volume [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now