Apariţia, în 1983, a volumului Doina venea cumva firesc, împlinind o direcţie din ce în ce mai accentuată a poeziei lui Cezar Ivănescu: aceea a contopirii cu muzica. Tot ce a scris poetul după aceea a avut această intenţie de înscriere într-⁠o tradiţie ancestrală, pre-⁠literară: aceea a poeziei concepute ca rostire sacră. Autorul şi-⁠a explicat opţiunea în zeci de interviuri ...