Contemporanul » Poemul lunii » Ostrovul Învierii de Aura Christi

Ostrovul Învierii de Aura Christi

Ostrovul Învierii
Aura Christi

Prin ochii lui Adam

O, Doamne, Doamne, ce se
prelinge-n mine din această
noapte, căzută-n bot precum
un lup prea hăituit, învins?!
Ce-şi caută astâmpărul şi-alean
în duhurile mele, rotindu-se
de zor în jurul singurului Duh,
privit, iubit, descris şi legănat,
de-a pururi de nestins, rămas
singur în veci, nemângâiat?

Spre tine mă întorc din vis şi
somn, în tine liniştea mi-o aflu,
spre tine-alerg şi mă întorc, ay,
pururi, de unde aş veni şi ce aş
face. La tine mi-este gândul şi
fiinţa, inima, sufletul frumos,
în care-ai strâns de pretutindeni
farmec, iubire, rouă, dulci amintiri,
trecut cât lumea, viitor, uitare şi
sfială, răsucite blând pe fiecare os,

în fiecare mădular, strunjit cu
dragoste de tine în singurătatea,
la care îmi doresc s-ajung atunci
când singur sunt şi frig îmi e ca
din senin. Şi ceva mă strânge-n
piept şi-mi urcă în gâtlej; mai
e puţin şi parcă mă sugrumă.
Trag aer adânc de tot în piept şi
boarea dinspre tine-mi spune totul.
Mi-e dor, mi-e dor, mi-e dor de Ea.

Mi-e dor de Ea. Până s-o smulgi
din coasta mea, aşa de dor mi se
făcea, încât spre tine duhul mi-l
spoream, cu o privire munţi din
loc urneam, marea din palme o
sorbeam, văi, şerpi şi păsări spre
tine întorceam, şi soarele, şi luna!
Mi-e dor de implacabila femeie
ca de mâna ta, care din lut mi-a
smuls plămada vie. Sfinţească-se

dorul, chemarea, norul, patima,
fiorul care mă stăpâneşte, când
inima o leagănă în aburu-i curat
pe ea, dulcea femeie, otrava ce-mi
dă viaţă vie, nectar ales din răsărit,
mireasmă de pădure şi lacuri stinse
de tot aproape-n aşteptare. Femeie –
vrajă adusă dinspre roze alintate de
zănatici fluturi, divino, întoarsă spre
cerul dinlăuntru, o, nesfârşito, fee!

Prin ochii Evei

O, Doamne, dă-mi nectarul zilei
dintâi, în care lumea o vedeam
prin ochii Evei şi te-ntrebam: ce vezi
când mă priveşti, de parcă te-ai uita
de tot adânc în mine ca-ntr-un abis
şi-ai răsfoi încet, încet, în cartea firii,
văi şi livezi, stupi de albine, munţi
de sare, împunse-n coastă de zăpuşeală,
copilăroase duhuri, heruvimi stângaci
şi-apoi, târziu, zănatice amiezi?
Din adâncimi eu mă ridic şi-mi arde
ochii coama încinsă a tăcerii, blând
răsucită dinspre ţara verii verilor toate…
Deşi e iarnă, tu taci, tu taci şi, iarăşi, taci…

Spune-mi de ce plămada duhului
tu mi-ai lucrat-o, fără să clipeşti,
din noapte?! De ce mai văd, ca-n vis,
în zori de zi, cum mâinile primei
femei din întuneric se adapă,
cum bezna se strecoară ca un hoţ
prin trunchiul ei păgân, subţire,
în bronz turnat, lege, mireasmă
de pădure şi argilă, de un murg sălbatic
ce aruncă-n ochii Evei otravă dulce,
fulgere, vrajă, scântei, uitare, taină,
şi-atunci când nu mai e de făcut nimic,
azvârle dor păgân cât să renască-o lume
de zei fără sfârşit, mergând pe apă?!…

Poeme din romanul în versuri Ostrovul Învierii
25 august 2016 – 16 aprilie 2017, Învierea Domnului

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Recomandați articolul în rețelele sociale:

Despre Aura Christi

Aura Christi, poet, romancier, eseist și traducător român. S-a născut la Chişinău (Republica Moldova), la 12 ianuarie 1967. Este absolventă a Liceului teoretic român-francez „Gh. Asachi” din Chişinău (1984) şi a Facultăţii de Jurnalism a Universităţii de Stat (1990). Debut [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest