Contemporanul » Clubul Ideea Europeană » Elena Solunca în dialog cu Irinel Popescu: „Nu trebuie reinventată roata”

Elena Solunca în dialog cu Irinel Popescu: „Nu trebuie reinventată roata”

Dezvoltarea şcolii medicale în România ar trebui să folosească aceleaşi metode pe care le-⁠au folosit cei care au întemeiat-⁠o în sec. XIX când, întorşi de la Paris, au căutat să facă la Bucureşti, ceea ce văzuseră acolo.

Elena Solunca: În urmă cu 15 ani aţi făcut prima operaţie de transplant hepatic din România. Acum sunteţi considerat ctitor de şcoală ştiinţifică cu un recunoscut şi cert prestigiu naţional şi internaţional. Care era diagnosticul primului pacient şi câte operaţii de transplant aţi efectuat de atunci?

● Irinel Popescu: Prima operaţie de transplant hepatic din Romania a fost făcută pe 21 iunie 1997 în irinel-popescu-p24Spitalul Fundeni pentru o ciroză hepatică în stadiu terminal. La acea vreme tulburările de coagulare majore specifice cirozelor avansate nu au putut fi corectate şi bolnavul a decedat în ziua următoare. Primele operaţii efectuate cu succes au fost în anul 2000, mai întâi la bolnavul Gheorghe Penea şi apoi, la două săptămâni interval, la bolnavul Gheorghe Badea. Ambii aveau ciroze avansate datorită infecţiei cu virus hepatic B. La Gheorghe Penea operaţia s-⁠a complicat în ziua 14 iulie cu o peritonită biliară care a necesitat o reintervenţie corectoare. Ambii pacienţi trăiesc şi sunt într-⁠o condiţie foarte bună.

Câte operaţii aţi făcut de-⁠a lungul acestui deceniu şi jumătate şi care au fost tipurile de intervenţii?

● În acest an numărul operaţiilor de transplant hepatic a ajuns la peste 650, cu menţiunea că, din 2013, facem mai mult de 100 de intervenţii pe an, ceea ce ne încadrează în categoria celor mai bune programe din Europa. De la transplantul cu ficat întreg la adult, cu care am început, am trecut la transplantul cu fragment de ficat de la donator în viaţă, cu ficat împărţit (acelaşi ficat de la donator în moarte cerebrală folosit pentru doi receptori), transplantul cu ficat redus (în care se rezecă o parte de ficat pentru a se adapta la abdomenul primitorului) şi la transplantul domino (în care ficatul înlocuit a fost utilizat, la rândul lui, la un alt receptor). În ceea ce priveşte celelalte tipuri de operaţii, aş selecta câteva. Când m-⁠am întors din Statele Unite, în 1995, cel mai mare număr de rezecţii hepatice din România era de 41 (se făcuseră tot în Clinica Chirurgicală Fundeni). În prezent am ajuns la peste 2000 de astfel de rezecţii, cu o rată care depăşeşte 200 pe an. La fel şi în cazul rezecţiilor pancreatice, am ajuns la peste 1000 în total şi la peste 100 pe an în ultimii ani. În sfârşit, aş mai menţiona şi chirurgia robotică, pe care am introdus-⁠o în România în anul 2008 şi în care s-⁠a făcut cca 900 de intervenţii.

Dincolo de cifre, care au fost maladiile cele mai frecvente în care transplantul şi-⁠a dovedit eficienţa terapeutică şi care sunt acum?

● Transplantul de ficat şi-⁠a dovedit eficienţa în mai multe tipuri de maladii. În primul rând, în bolile terminale ale ficatului, cu care am şi început. În al doilea rând, în afecţiuni metabolice, mai ales la copii. În al treilea rând în insuficienţa hepatică acută, în care cea mai mare problema rămâne găsirea unui donator în timp util, deoarece constituie o mare urgenţă. În sfârşit, chiar şi în afecţiunile maligne, mai ales în hepatocarcinom; chiar dacă imunosupresia post-⁠trans­plant predispune la reapariţia cancerului, supravieţuirile care se obţin cu ajutorul transplantului depăşesc orice alta metodă cunoscută în prezent.

În ce constă specificitatea transplantului hepatic faţă de transplantul altor organe?

● Transplantul hepatic a fost recunoscut de la început ca fiind cel mai dificil tip de transplant din punct de vedere tehnic. Iniţial, chirurgi de foarte bună reputaţie afirmau că nici nu se putea face. Pe lângă dificultăţile tehnice în sine, intervine şi boala de bază, care, de cele mai multe ori, se însoţeşte de tulburări de coagulare importante, foarte greu de controlat intra şi post-⁠operator.

Sunteţi autorul şi al altor premiere naţionale şi voi aminti doar primul transplant combinat de ficat şi pancreas, primul transplant combinat de ficat şi insule pancreatice şi primele transplante de celule stem pentru afecţiuni ale ficatului. Care sunt riscurile întâmpinate şi cum pot fi prevenite şi depăşite?

● Riscurile sunt mari la început în orice tip de operaţie şi, de regulă, ele nu pot fi depăşite decât o dată cu acumularea unei anumite experienţe. De aceea, am salutat întotdeauna curajul tuturor celor care au fost dispuşi să îşi asume astfel de riscuri atâta timp cât pentru bolnavul respectiv nu există altă soluţie. Progresele înregistrate de medicină de-⁠a lungul anilor au făcut ca riscurile globale să devină astăzi mai mici decât erau altă dată, dar ele, totuşi, există.

De departe, cancerul este boala de care se tem cei mai mulţi dintre noi. Ce speranţe sunt?

● Cancerul este un titlu generic, în spatele căruia se ascund sute de tipuri, care nu seamănă unul cu altul. În prezent sunt cancere vindecabile (cum ar fi unele cancere de piele sau unele cancere de sânge şi nu numai) şi sunt cancere în care speranţele sunt aproape la fel de mici ca acum 100 de ani (cum ar fi cancerul de pancreas). Dintre cancerele digestive, de care mă ocup în mod direct, progresele cele mai mari s-⁠au înregistrat în cancerul colo-⁠rectal, în care toate cele trei metode (chirurgia, radioterapia si chimioterapia) au făcut progrese foarte mari. Nu este o exagerare să spunem că bolnavi care altădată nu trăiau mai mult de 6 luni, pot să supravieţuiască şi 10 ani.

Transplantul poate, prin perfecţionarea tehnologiei, să fie un panaceu?

● Transplantul ar putea fi un panaceu dacă am avea suficiente organe. Asta ar presupune, cred, succesul fabricării lor artificiale sub o formă care, în prezent, nu îmi este prea clară. Dar, desi­gur, dacă atunci când un organ se îmbolnăveşte grav el poate fi imediat schimbat, cred că am putea vorbi despre un panaceu.

Se spune că organul transplantat face, mai devreme sau mai târziu, aceeaşi boală ca acela care a fost înlocuit. Aşa e?

● Depinde de boală. În cazul ficatului, pentru hepatitele cu virus B există, în prezent, o profilaxie atât de eficientă, încât niciun bolnav nu mai face vreodată boala. Până de curând, la hepatitele cu virus C, toţi bolnavii transplantaţi infectează ficatul. Odată cu apariţia tratamentelor de ultimă oră în hepatita C (bazate pe regimuri fără interferon) sperăm că nici la aceşti bolnavi boala nu va mai recidiva. Alte tipuri de ciroză au rată de recidivă variabilă: ciroza alcoolică, doar dacă bolnavul transplantat reia consumul de alcool. Ciroza biliară şi hepatita autoimună doar într-⁠un procent nu foarte mare de cazuri. Ca regulă generală, recidiva bolii iniţiale apare într-⁠un procent relativ mic de cazuri.

Ce va aduce viitorul aşa cum se prefigurează azi?

● Viitorul ne va aduce o înţelegere mai bună a anatomiei şi fiziologiei organismului uman, ceea ce va permite să înţelegem mai bine bolile şi să găsim remedii mai eficiente. Va creşte gradul de tehnologizare în imagistică, chirurgie şi terapie intensivă, ceea ce va permite un diagnostic foarte precis, operaţii din ce in ce mai complexe şi posibilităţi de susţinere a pacientului în perioada preoperatorie din ce în ce mai mari. De aceea, boli care astăzi sunt încă incurabile vor deveni curabile.

Cum spuneam, sunteţi considerat ctitor de şcoală, aproape o legendă. Cum aţi reuşit să vă apropiaţi şi formaţi tinerii acum când, se ştie, mulţi merg la facultatea de medicină cu gândul să plece din ţară?

● Au rămas cu mine acei tineri (dintre care unii nu mai sint nici ei chiar atât de tineri în prezent) cărora le-⁠a plăcut chirurgia de mare anvergură, care nu s-⁠au dat în lături de la muncă şi de la sacrificii, care, pe scurt, si-⁠au făcut din chirurgie o profesiune de credinţă şi un proiect de viaţă

Ce condiţii ar fi necesare pentru dezvoltarea şcolilor medicale? De fapt, cât de actual este conceptul de şcoală acum când se promovează cercetarea interdisciplinară şi munca în echipă?

● Dezvoltarea şcolii medicale în România ar trebui să folosească aceleaşi metode pe care le-⁠au folosit cei care au întemeiat-⁠o în sec. XIX când, întorşi de la Paris, au căutat să facă la Bucureşti, ceea ce văzuseră acolo. Nu trebuie să reinventăm roata, ci trebuie să facem şi azi acelaşi lucru. Conceptul de şcoală încă rămâne valabil, mai ales în clinică. Dacă ar fi să iau doar exemplul chirurgiei, specialiştii se formează pe lângă un maestru şi într-⁠o şcoală. Dar, desigur, cercetarea interdisciplinară şi colaborările pe multiple planuri, interne şi internaţionale se face în echipă.

Ca preşedinte al Academiei de Ştiinţe Medicale, aveţi posibilitatea să faceţi mai mult pentru medicina noastră. Mă gândesc, de pildă, la accesarea de proiecte europene. Dar nu numai. Ce s-⁠ar putea face mai mult pentru starea de sănătate a românilor?

● Academia de Ştiinţe Medicale are în prezent o cu totul altă poziţie decât în urmă cu 4-⁠5 ani. A redevenit o instituţie recunoscută şi respectată. Accesarea proiectelor europene constituie un mare succes, dar şi o mare obligaţie pe care sper că o vom duce cu bine la capăt. Pentru starea de sănătate a românilor trebuie făcute foarte multe lucruri, dar cred că, în primul rând, trebuie schimbate o serie de mentalităţi învechite şi dăunătoare.

Cum s-⁠ar putea opri migraţia tinerilor medici, mult apreciaţi peste hotare? Desigur, în primul rând, un salariu corespunzător. Şi altceva?

● Schimbarea mentalităţilor atât în comunitatea medicală, cât şi în general. Asta ar însemna impunerea unui set de valori de tip occidental şi promovarea lor consecventă – ierarhii bazate pe meritocraţie, respectul pentru muncă şi pentru valoare.

La ceas aniversar, la ce „noi provocări” vă gândiţi?

● Marea provocare pe care o resimt în momentul de faţă este intrarea chirurgiei româneşti în elita internaţională. Exista un singur criteriu de validare în acest sens şi anume apariţia rezultatelor noastre în marile reviste chirurgicale internaţionale. O serie de paşi au fost deja făcuţi sperăm să-⁠i putem face şi pe ceilalţi.

Ce face Profesorul şi Medicul Irinel Popescu atunci când nu e în sala de operaţii sau la catedră?

● Citeşte, navighează foarte mult pe internet, joaca tenis, merge la teatru (mult prea rar, din păcate).

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, infiintata in 1981, este o publicatie nationala de cultura, politica si stiinta, in paginile careia se gasesc cele mai proaspete stiri privind evenimentele culturale, sociale si politice din Romania si din strainatate. De asemenea, veti fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest