Contemporanul » Clubul Ideea Europeană » Înscrierea la ora de religie. Delirul care sminteşte România

Înscrierea la ora de religie. Delirul care sminteşte România

Fenomenul global, de întâmpinare a unei teme foarte concrete cu spuse fără noimă de către peste 90% din actorii mediatici alungă milioane de români într-⁠un univers de fantasme. În lumea reală, miza este alta: cine controlează ecucaţia, controlează societatea.

foto-gabriel-andreescu-12Poate cuvintele „delir”, „sminteşte” par excesive. Faptul că un fost ministru al Educaţiei discută înscrierea la ora de religie invocând martiriul lui Brâncoveanu, iar actorul Ilie Gheorghe susţine disciplina pe motiv că singura materie care împodobeşte mintea omenească „este numai Religia” poate avea explicaţii terestre. Dar fenomenul global, de întâmpinare a unei teme foarte concrete cu spuse fără noimă de către peste 90% din actorii mediatici alungă milioane de români într-⁠un univers de fantasme. În lumea reală, miza este alta: cine controlează ecucaţia, controlează societatea.

 

Aplicarea deciziei Curţii Constituţionale. Miza

În ultimele trei luni, instituţiile au avut de schimbat regula de înscriere la disciplina Religie. În luna noiembrie anul trecut, Curtea Constituţională Română (CCR) hotărâse că elevii nu pot fi înscrişi automat la ora de religie, şi deci obligaţi (ei, când depăşesc o anumită vârstă, sau părinţii lor) să depună cerere pentru a nu frecventa disciplina. A rămas ca solicitarea participării la această disciplină să cadă în obligaţia doritorilor de educaţie religioasă.

Detaliul procedural are mari implicaţii practice. În anii precedenţi, elevii erau puşi de-⁠a valma să urmeze disciplina. Chiar dacă unii nu erau de acord cu frecventarea orei, era foarte greu să iasă din acest sistem. Planurile sistemului de învăţământ pentru Religie erau planificate de Ministerul Educaţiei ca şi cum toţi elevii le-⁠ar frecventa. Procedura asigura stabilitatea locurilor de muncă pentru profesorii-⁠teologi, posibilitatea definitivării pe post, ocuparea poziţiilor de conducere în şcoli etc. Schimbarea de procedură atinge toate aceste interese. Principala afectată, Biserica Ortodoxă Română, a reacţionat a doua zi după anunţarea deciziei CCR cu acuzaţii (măsura este „discriminatorie şi umilitoare”), cu sugestii ameninţătoare (ea „nu se lasă intimidată şi descurajată”) şi apeluri de solidarizare: „Biserica Ortodoxă Română cheamă pe toţi credincioşii ei să apere şi să promoveze valorile credinţei creştine şi ale spiritualităţii româneşti, în relaţie cu instituţiile publice…”.

Dovedind consecvenţa, simţul practic şi promptitudinea care au lipsit instituţiilor publice, BOR a adăugat discursurilor pregătirea câmpului de luptă. Pe 21 noiembrie, la 9 zile de la decizia CCR, Patriarhia s-⁠a adresat ministerului Justiţiei pentru a obţine disponibilitatea denumirii asociaţiei „Părinţi pentru Ora de Religie“, a constituit un „grup de iniţiativă” din 12 părinţi adunaţi la Mănăstirea Antim pe 9 decembrie 2014, a oferit un sediu la Centrul Iustin Patriarhul etc. Asociaţia a primit binecuvântarea Sfântului Sinod şi i-⁠au fost impuse obligaţii decurgând din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea BOR. Sloganul organizaţiei este instructiv pentru spiritul acţiunii: „Ora de Religie îl aduce pe Dumnezeu aproape de copiii noştri. Să-⁠i lăsăm să rămână împreună!”.

Presiunea timpului

Rapiditatea mobilizării BOR era de înţeles. La 23 ianuarie 2015 a fost publicată în Monitorul Oficial hotărârea Curţii Constituţionale. Argumentarea a fost nu doar frumoasă, ci şi detaliată: „Pentru a fi deplin respectată libertatea de conştiinţă şi religie […], legiuitorul este ţinut de o obligaţie de neutralitate şi imparţialitate. Această obligaţie este realizată în situaţia în care statul veghează la respectarea acestor libertăţi, consacrând posibilitatea părinţilor, reprezentanţilor legali ai elevilor minori, respectiv posibilitatea elevilor majori, de a solicita participarea la orele de religie”.

Încă un enunţ, util pentru cei care n-⁠au aflat că predarea religiei în şcoli nu este un drept al BOR (sau al altor biserici), ci unul al copiilor (părinţilor): „Însă acest drept de educare nu aparţine exclusiv părinţilor, statul, căruia i s-⁠a încredinţat controlul asupra întregului sistem şcolar, asumându-⁠şi în mod autonom şi concurent o misiune proprie de educare, corelativă cu cea a părinţilor”.

Hotărârile Curţii Constituţionale devin obligatorii pe tot teritoriul României din momentul publicării în Monitorul Oficial. Decizia în cazul educaţiei religioase nu lăsa nicio umbră cu privire la motivaţii, la procedură şi la termen.

Rămânea ca Ministerul Educaţiei şi Parlamentul să creeze condiţiile aplicării hotărârii. Paşii arătau ca un simplu algoritm. Şi iată, comportându-⁠se asemenea unor umili agenţi ai BOR, ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, şi Liliana Preoteasa, subsecretară de stat la acelaşi minister, au anunţat public că decizia CCR se va aplica din luna septembrie 2015. Inspectorii şcolari şi directorii de instituţii educaţionale au luat cunoştinţă de poziţia conducerii din presă. Astfel, BOR avea timp să gestioneze „criza” în ciuda prevederilor constituţionale. Era un atac la bazele statului de drept.

Din nou însă, a intervenit neobositul Emil Moise, profesorul de la care plecase furtuna. Chemat la Camera Deputaţilor, unde Comisia de învăţământ avea întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei, ai cultelor şi ai câtorva organizaţii neguvernamentale, el a cerut demiterea subsecretarei de stat şi a ministrului MEC pentru declaraţiile lor. A anunţat că, în lipsa măsurii, va depune două denunţuri penale „pentru incitarea la nerespectarea legii” şi va iniţia ridicarea calităţii de cult recunoscut bisericilor care nu se conformează Constituţiei.

Aceasta explică de ce, la două zile după şedinţă, MEC a revenit anunţând că procesul de colectare a cererilor pentru participarea la ora de religie va începe pe 6 martie, odată cu reluarea şcolii. În cele trei luni care trecuseră de la pronunţarea CCR, Ministerul Educaţiei nu îndeplinise nimic din ce intra în responsabilităţile sale pentru a se conforma prevederilor Curţii. Şi Parlamentul îşi începuse demersurile târziu, iar primele opţiuni ale comisiilor de specialitate, încalcă principiul că înscrierea la disciplina Religie trebuie făcută la începutul anului şcolar – din motivaţii educaţionale.

Delirul

Demersurile care au dus la decizia CCR din luna noiembrie anul trecut şi decizia ca atare aveau ca scop ameliorarea condiţiilor în care se desfăşoară educaţia religioasă. Procesul stabilit era transparent şi onest în raport cu principiile libertăţii de conştiinţă. Totul s-⁠a redus la o schimbare de procedură – fără referiri la conţinutul disciplinei, la standardele profesionale ale absolvenţilor de teologie sau la manuale. Profesorul Emil Moise, care contestase constituţionalitatea unei prevederi a Legii Educaţiei Naţionale, şi judecătorii constituţionali au vorbit repetat despre necesitatea de a asigura dreptul educării copiilor conform opţiunii religioase exprimate liber. În ciuda ideilor de fond, a cuvintelor, a faptelor, a probelor la lumina zilei, a urmat o avalanşă desprinsă cu totul de ce se „întâmpla pe pământ”. Un delir colectiv. Proporţiile fenomenului „să apărăm ora de religie” au depăşit tot ce se întâmplase anterior în materie, cum ar fi „scandalul icoanelor”. Insist că hotărârea CCR nu a pus vreo clipă în discuţie existenţa orei de religie. Ci exclusiv procedura de exprimare a dorinţei de a frecventa sau nu această disciplină predată la noi confesional.

Din nou pragmatică, BOR s-⁠a adresat opiniei publice deturnând temele. Comunicatul său din 13 noiembrie 2014 acuza că se favorizează o minoritate care nu acceptă ora de religie, iar societatea românească ar fi agresată sistematic de secularismul antireligios. Arhiepiscopul Ioan Selejan al Banatului ne-⁠a anunţat că „de câteva zile umblă o stafie în spaţiul nostru românesc, stafie care doreşte să-⁠L scoată pe Hristos din şcoală, să anuleze orele de religie, ore unde copiii tuturor învaţă cum să călătorească spre Împărăţia lui Dumnezeu şi cum să fie buni români şi buni creştini”. Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului a fost radical în cuvinte mai puţine: „Cine ar renunţa, dintre părinţi, la ora de Religie ar mutila propriul copil”. Repet: nu ora fusese contestată de CCR, ci frecventarea ei împotriva voinţei celor implicaţi.

Organizaţiile ortodoxiste au adăugat propriile lor nuanţe campaniei. Asociaţia Pro Ortodoxia a plusat îndemnând părinţii să solicite „nu una, ci cinci ore de Religie săptămânal, de preferinţă una în fiecare zi!”. Cel mai des, declaraţiile au avut natura unor incantaţii tip: „Omul se defineşte prin credinţă, există prin credinţă, se echilibrează prin credinţă… acum avem datoria sfântă de a decide în numele copiilor noştri” (Societatea Femeilor Creştin Ortodoxe din România).

Amplificarea campaniei în sensul unei propagande religioase a fost simultană cu creşterea caracterului ei agresiv. Pentru Noua Dreaptă, decizia CCR a reprezentat „un atentat la educaţia tinerilor, la devenirea lor ca români”. Cuvântul ortodox a postat titluri şi declaraţii precum: „Ateii militanţi vor suspendarea orei de religie”; „Bolşevicii sexului lovesc din nou”; „Toată lupta e să se distrugă această vârstă, să se epuizeze această vârstă într-⁠un timp cât mai scurt”; „ora de religie care este supusă unei prigoane neobolşevice absolut primitive”. Blogurile extremiste au funcţionat în acelaşi ton. Victor Roncea anunţa că elevii şi familiile lor „le-⁠au dat cu flit anticreştinilor reţelei Soros”, iar George Damian, că „urgia anti-⁠creştină se află la început”.

Mereu pragmatică, BOR a pus punctul pe „i” coordonând, prin postul Trinitas TV, campania de convingere a părinţilor să-⁠şi înscrie copiii la Religie. La apelul: „Înscrieţi acum copii la ora de religie”, au răspuns actori, fotbalişti, poeţi, cântăreţi, mimi. Deşi concret, obiectivul a fost înecat în fantasme religioase. Actorul Ilie Gheorghe, deja amintit, ne-⁠a spus „că numai Cele Zece Porunci sunt suficiente pentru zece teze de doctorat”, iar fotbalistul Sorin Cârţu: „Să stăm cu frică şi să luăm aminte că Dumnezeu este încă în România şi să nu-⁠L alungăm. Şcoala fără ora de Religie înseamnă şcoală fără suflet, neam fără Dumnezeu şi fără identitate!”. Între propagandişti, tinereţea a făcut casă bună cu excesul: „Acum învăţământul dă afară religia. Acum copilul îşi dă afară propria mamă. Acum monstrul are faţă umană. Ne vorbeşte despre demnitate”, susţinea Manuela Hărăbor.

Delirul cu pretenţii

Cât de extins este discursul rupt de realitate a arătat-⁠o implicarea unor voci care contează pentru opinia publică. Tocmai cei care invocă pretenţios dimensiunea culturală a religiei ratează înţelegerea temelor. Preotul-⁠jurnalist, inginer Eugen Tănăsescu, nemulţumit de mulţimea părerologilor, susţine că Teologia este ştiinţă, iar rugăciunea de la începutul orei, experiment practic. Deşi diferenţa dintre o credinţă şi o cunoaştere pare abc-⁠ul omului cultivat, confuzia domină. „De ce doar religia ar fi opţională, nu desenul, muzica, literatura română, istoria naţională şi, la urma urmei, fizica, matematica sau orice altă materie?” se întreabă Adrian Papahagi. Regăsim neînţelegerea diferenţelor la Sever Voinescu: „Aşa cum nimeni nu se opune să dăm copiilor cunoştinţe despre animale şi despre plante, despre atomi şi despre istorie, despre matematică şi despre muzică, instrucţia minimă în materie religioasă este absolut necesară…”. Aceeaşi gândire la Horaţiu Pepine: „A substitui Religia cu Istoria religiilor este ca şi cum ai preda un curs de lingvistică generală în locul celui de limba maternă”.

Susţinătorii alegerii libere a educaţiei religioase au fost stigmatizaţi contrafacând faptele. Luptând cu „ilustrarea unei ignoranţe cronice”, Andrei Pleşu susţine că „trebuie să recunoaştem că opozanţii orelor de religie din şcoli au ce au mai ales cu religia autohtonă. Dacă s-⁠ar introduce cursuri de mitologie greacă, sau de filosofie buddhistă, cei «ofensaţi» ar fi mult mai puţini”. Nu există nicio cercetare care să susţină alegaţia şi oricum, nu aceasta era tema la zi – nu prezenţa religiei în şcoli, ci procedura de înscriere. Teodor Baconschi are opinii exaltate despre succesul disciplinei Religie: „Pe scurt, la câte tâmpenii ne intră în cap, la ce poluare informaţională suntem supuşi, la câtă confuzie axiologică s-⁠a abătut peste societatea românească, sunt convins că orele de religie oferă, mai ales dacă sunt predate competent şi cu un pic de iubire, un balsam formidabil, din care junimea în formare intelectuală va trage mult folos”. Or, cele câteva cercetări asupra situaţiei din şcoli îi dezmint entuziasmul.

Iată şi „argumentul” lui Daniel Buzdugan: „Religia îl va învăţa pe viitorul adult să nu intre în depresie, să nu se sinucidă, să nu o ia pe căi greşite, să respingă avortul şi să întindă o mână de ajutor aproapelui său!”. Aceste asumpţii au fost contestate convingător de către Mircea Miclea, într-⁠un articol de pe Contributors. Alte „filosofări” nici nu merită comentarii: „Credinţa este adevărul absolut. Despre credinţă nu se discută… În clipa în care cineva vrea să elimine din humusul acesta sufletesc credinţa ortodoxă, el poate fi considerat ca un atentat asupra fiinţei noastre” (Dan Puric).

O notă aparte cer comentatorii al căror atac suburban la adresa militanţilor pentru libera opţiune religioasă ne dau prilejul să le vedem completa lipsă de informaţie şi înţelegere. „Se pare că în România orice smintit doarme prost noaptea, face o societate întreagă să doarmă prost nopţi în şir după aceea. Cam aşa arată şi povestea cu ora de religie în şcoli”, ne învaţă Lacrima Andreica pe adevarul.ro, convinsă că tema obligativităţii Religiei trebuia să aibă loc anul şcolar viitor. Ştim deja, nu aceasta era dezbaterea şi oricum, aplicarea unei hotărâri a Curţii Constituţionale nu se poate amâna.

Într-⁠un articol insalubru, Alex Ştefănescu i-⁠a numit pe Remus Cernea şi pe Emil Moise insolenţi, raţionalişti vulgari, i-⁠a comparat cu „indivizii vinovaţi de deversarea unor dejecţii în apa unui râu”, a asigurat cititorii că singura lor grijă „este să facă zgomot în jur, indiferent cât de mult ne costă pe toţi ambiţia lor puerilă”. Motivul? Pentru că aceştia ar fi „încercat să impună ideea că studierea religiei creştine în şcoală trebuie să devină facultativă”. Or, de 25 de ani până astăzi, în şcolile publice, religia a fost şi este facultativă.

Autorii „culturalizaţi” amintiţi mai sus au în favoarea lor cel puţin scuza că se exprimă fără miză. Uimitor este delirul pro-⁠religios al „profesioniştilor” cu competenţe în materie. Unii dintre ei pot fi văzuţi şi ascultaţi frecvent pe ecran. Fosta ministră a Învăţământului şi actuala preşedintă a Comisiei pentru învăţământ a Senatului, Ecaterina Andronescu, nu a aflat până astăzi că religia predată confesional nu poate fi obligatorie. Profesorul universitar cu patalama de constituţionalist, Gheorghe Iancu, susţine că deciziile CCR proaste nu trebuie aplicate şi pare mândru că le predă asta studenţilor.

Mă opresc aici. Unul din momentele cele mai faste în istoria Curţii Constituţionale, respectiv a bătăliei civice pentru o societate decentă, a fost înecat într-⁠o campanie fantasmagorică, în stare să întunece minţile. Vocile lucide, câte sunt, au fost sugrumate numeric. Sunt semne de rău augur pentru statul de drept şi pentru copii.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Gabriel Andreescu

Gabriel Andreescu s-a nascut in data de 8 aprilie 1952 la Buzau. Este conferentiar la Facultatea de Stiinte Politice a Scolii Nationale de Studii Politice si Administrative. A militat pentru respectarea drepturilor omului inca din perioada comunista, fiind unul dintre [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest