Contemporanul » Clubul Ideea Europeană » Dorin Popescu: E un pod pe Drina care uneşte

Dorin Popescu: E un pod pe Drina care uneşte

Ştim, ne spune Andrić însuşi, e un pod pe Drina, E un pod pe Drina care dezbină, dar în egală măsură ştim, am fost acolo, e un pod pe Drina care uneşte. Acelaşi

O introspecţie elementară privind destinul literaturii pre-⁠iugoslave, iugoslave şi post-⁠iugoslave, marcat în mod fatal de opera lui Ivo Andrić, generează în mod onest reveniri obsesive la soarta literaturii române, ocolită de peţitorii Nobel (cu notabila şi emblematica excepţie a Hertei Müller) ca o vădană rămasă fără ladă de zestre. Cine, atras de chemarea de sirenă a culturii, ocoleşte ruta turistică obligatorie (fortăreaţa medievală Kaštel şi ćevapii sfârâind în jarul neostenit din valea de la poalele cetăţii) a oraşului bosniac Trávnik, fostă capitală a Bosniei otomane, fost centru politic al Bosniei în secolul 19, actuală capitală a Modele-Ivo-Andriccantonului Bosnia Centrală şi ajunge la modesta Casă Ivo Andrić, prezentată cu discreţie ca fiind locul naşterii sale / casa sa părintească (rodna kuća) şi transformată ulterior în Muzeu Memorial, poate gusta mici surprize alese, cu nimic mai prejos decât celebrii cevapi de Travnik, pentru care se abate aici, câteodată chiar şi pentru 2-⁠3 ore, protipendada din Sarajevo.

Custodele Casei şi Muzeului Andrić, Enes Škrgo, de la care te-⁠ai fi aşteptat cel mult să ştie a număra restul şi să-⁠ţi potrivească fără greşeală, în mână, biletele de intrare în Casa Memorială, se însufleţeşte deodată când aude, de doar două-⁠trei ori pe an, că provii din ţara în care a lucrat, ca diplomat, timp de câteva luni, din toamna lui 1921 până în toamna lui 1922, celebrul scriitor ce avea a primi, în 1961, singurul în întreaga literatură iugoslavă, Premiul Nobel al Academiei suedeze. Prin Decretul nr. 5259 din 1 octombrie 1921 al regelui Alexandru I Karadjordjevic / Karađorđević, Ivo Andrić primeşte gradul consular de consul clasa a II-⁠a şi este numit la Consulatul General al Regatului sârbo-⁠croato-⁠sloven de la Bucureşti. Câteva luni mai târziu, la 8 iunie 1922, la Belgrad, proaspătul rege Alexandru se căsătoreşte cu Principesa Maria de România, fiica Regelui Ferdinand al României şi a Reginei Maria. Sunt ipoteze din care rezultă că numirea lui Ivo Andrić la Legaţia din Bucureşti nu ar fi fost deloc străină de dorinţa primului rege iugoslav de a pregăti minuţios nunta sa din 1922 cu Principesa Maria. Prin Decretul nr. 4949 din 14 noiembrie 1922 al aceluiaşi rege, Ivo Andrić este numit la Consulatul din Trieste.

Două vor fi fost, în biografia şi bibliografia acestuia, accentele pe care custodele Casei, excelent cunoscător al vieţii scriitorului, nu va obosi să ţi le aducă aminte de vei binevoi să treci vreodată modestul prag al Casei Andrić – perioada şederii lui Ivo Andrić în Bucureşti, la Consulatul General cu rang de Legaţie al Regatului Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor şi nuvela Noaptea la Allhambra (Noć u Alhambri), scrisă în 1924, la doi ani după ce Andrić părăseşte Bucureştiul pentru destinaţii diplomatice mai pitoreşti (Trieste, Graz, ulterior Roma, Marsilia, Paris, Madrid, Geneva, Berlin etc). Nuvela Noaptea la Allhambra (Noć u Alhambri) este publicată în premieră în volumul de proză scurtă Pripovetke, publicat la Belgrad, în 1924 (paginile 104-⁠113 ale ediţiei princeps).

La prima vedere, nu sunt date care să ateste că vreuna din întâlnirile culturale ale lui Ivo Andrić cu România interbelică ar fi fost relevante în planul devenirii sale autentice (poietice/literare): după debutul în volum din 1918 (Ex Ponto, proză lirică, Zagreb), primii ani de ucenicie literară consemnează numai tentaţia sârguincioasă de şlefuire a limbajului, dresat să încapă între pliurile mai multor ţesături, dintre care cel puţin una care să placă şi cetitorilor săi din Centrala de la Belgrad a Ministerului său de externe. În 1921-⁠1924, forţa epică cu care a redat motivele şi destinele oamenilor din istoria ţării sale (motivaţia oficială a decernării Nobelului din 1961), era încă departe. Dovadă stă includerea rarisimă a Nopţii la Allhambra în volumele postume de proză scurtă, dar în sine şi aerul puber al scrisului său, care încă îşi căuta drumul spre sine.

Pe de altă parte, se poate consimţi că Bucureştiul pare a juca un oarecare rol în căutarea drumului propriu, de vreme ce în anul numirii sale la Legaţia din Bucureşti va fi început colaborarea cu prestigioasa revistă Srpski književni glasnik (Monitorul Literar Sârb), iar publicarea prozei sale scurte devine scurtă şi sigură cale spre sine (în 1920 se publică prima sa povestire, Put Alije Djerzeleza / Drumul lui Ali Gerzeles, iar primul său volum de nuvele, Pripovetke, apare în 1924).

O scurtă retrospectivă a locurilor ce îi vor fi marcat inclusiv amprenta textuală sublimată de mai târziu lasă să se întrevadă şi o posibilă urmă a Bucureştiului în bucătăria creaţiei sale – ne pare imposibil ca Bucureştiul nostru interbelic, misterios şi şarmant, să nu fi lăsat urme (şi) aici. Andrić însuşi descrie Bucureştiul de atunci ca fiind un oraş zgomotos, vesel şi colorat.

Ştim despre Ivo Andrić că a locuit, în Bucureşti, pe strada Frumoasă nr. 14 (această stradă îi şi poartă, astăzi, numele) şi că nutrea o nostalgie aparte pentru cafenelele din Micul Paris, din care aroma de cafea ieşea biruitoare mereu. Suntem încă în faza nostalgică, deopotrivă literară şi biografică, unde dorul de Višegrad, oraşul său mistic de pe Drina, pregătea cu lenevie malaxorul literar care avea să îi aducă celebritatea după exact 40 de ani, odată cu Nobelul.

Într-⁠un anumit fel, istoria primelor sale scrieri este una a cafenelelor lor: în Belgrad, în 1919, Ivo Andrić frecventa Cafeneaua Moscova, împreună cu alte viitoare nume sonore ale literaturii sârbe şi (ulterior) iugoslave (Miloš Crnjanski, Stanislav Vinaver, Sima Pandurović, Sibe Miličić etc). Puţin mai târziu, rămas fără prietenii din Belgrad, cine oare i-⁠or fi fost camarazii de cultură cu care gusta îndelung graţiile cafelei de Allhambra şi unde oare să fi fost, pe harta mereu fluidă a Bucureştiului nostru, acest mistic loc de refugiu în care se vor fi ivit primele semne ale operei de maturitate a lui Ivo Andrić? Poate numai o istorie a Bucureştiului de altădată ne poate evoca, mai bine şi mai mult decât însuşi Andrić o face, în scurtele sale evocări ale vremii, frumoasele cafele ce s-⁠au dus ale Alhambrei de odinioară…

Forţa epică de mai târziu este pregătită de malaxorul cultural din anii 20, din care Bucureş­tiul se decupează în mod propriu. Ştim, e un pod pe Drina (E un pod pe Drina / Na Drini ćuprija, 1945), sunt semne lângă drum, se scrie o cronică a consulilor la Travnik (Cronica din Travnik / Travnicka kronika, 1945), dar nimic din toate aceste n-⁠ar fi existat fără nopţile de la Allhambra, unde se torcea lenevos, în aburii cafelei obligatoriu turceşti, în Bucureştiul încă necomunist şi magic, fuiorul poietic de mai târziu.

În ultimii ani, exegeza lui Ivo Andrić relevă noi posibile puncte de contact cu Bucureştiul. Potrivit exegetei Perina Meić, profesor de literatură croată şi teorie literară la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Mostar (Bosnia şi Herţegovina), din aceeaşi perioadă bucureşteană a lui Ivo Andrić se poate reţine şi o epistolă remarcabilă, fără relevanţă literară intrinsecă, trimisă de Andriæ în 1922 de pe Strada Frumoasă unui prieten din Sarajevo / Bosnia, scriitorul şi criticul literar croat Augustin Čičić (epistolă este datată 13 octombrie 1922 şi este transmisă sub formă de scrisoare însoţită de o carte poştală, în noiembrie 1922.

Epistola, găsită în septembrie 2010 de către exegetă şi păstrată la Biblioteca Mănăstirii Kreševo din Bosnia şi Herţegovina, reprezintă, potrivit aprecierilor acesteia, cea mai importantă probă confesivă privind procesul creativ al scriitorului (în scrisoare, Andrić prezintă unele detalii din care ar rezulta influenţa cronicilor franciscane asupra operei sale, precum şi confesiunea potrivit căreia, în perioada respectivă, ar lucra la un roman călugăresc; a fost avansată şi supoziţia potrivit căreia acesta ar putea fi chiar Curtea Blestemată / Prokleta avlija, roman publicat abia în 1954 şi tradus recent şi în limba română; până la publicarea acestei epistole şi interpretarea ei de către exegeză, s-⁠a crezut că elaborarea Curţii Blestemate ar fi început abia în 1928, la 6 ani după plecarea lui Andrić din Bucureşti).

Există, de asemenea, posibilitatea ca naraţiile despre Bucureşti şi România ale lui Ivo Andrić să fi fost concludente şi în aşa-⁠numita corespondenţă diplomatică a acestuia, pe care avea obligaţia profesională de a o transmite Centralei Ministerului său de Externe.

În acest domeniu – corespondenţa sa diplomatică, elementele de referinţă lipsesc. O mistuitoare curiozitate lăuntrică, deformată poate chiar de cântecele de sirenă ale propriei mele profesii, mă îndeamnă să mă întreb cum vor fi fost rapoartele sale diplomatice din epocă – dacă, bunăoară, aveau acelaşi gust al cafelei lenevoase pe care îl simţi la Allhambra şi în întreaga sa nuvelistică de până la Graz. Nu m-⁠am ostenit încă să caut în arhivele diplomatice ale Ministerului local de Externe, puţin agasat de uşurinţa cu care opera sa literară nu face nici un efort să te însoţească peste tot în Bosnia şi Herţegovina, de la anticariatele de lângă Podul Latin la recente ediţii de lux din lanţul de librării/knjižare, de la Višegrad la Trávnik, de pe Drina pe Neretva etc.

Nu m-⁠am ostenit suficient, aşa cum pare a se fi ostenit Andric însuşi, documentându-⁠se îndelung pentru ficţiunea Cronica din Travnik la Biblioteca Naţională şi la Arhivele Ministerului francez de Externe (Paris, 1927), unde citeşte corespondenţa lui Pierre David (consulul francez din Travnik) şi la Arhivele Naţionale austriece (Viena, 1937), unde parcurge şi conspectează corespondenţa consulilor austrieci Paul von Mittesser şi Jakob von Paulisch, care au activat în serviciul diplomatic al ţării lor, la Travnik, în perioada 1808-1817.

În limba română, din datele noastre, până în prezent s-⁠au tradus şi publicat din opera literară a lui Andrić celebrele romane Podul de pe Drina şi Cronica din Travnik (mai multe ediţii, ţinând cont de notorietatea titlurilor evocate, dintre care menţionăm Cronica din Travnik. Viziri si consuli, Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1967), volumul de proze scurte Povestea cu elefantul vizirului (Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1966), Povestiri din Japonia, Editura Kriterion, 1973, Curtea blestemată (în volum separat, Editura Uniunii Sârbilor din România, 2005), precum şi antologia Semne de lângă drum (Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2010).

Suntem siguri că efortul recuperator al editorilor români va continua în anii următori, mai ales că opera lui Ivo Andrić este văzută încă sub formă de semn tutelar al unei literaturi care nu mai produce nume sonore de talie egală. În pofida revendicării recente îngust-⁠etniciste a literaturii sale (Sarajevo, Belgradul şi Zagrebul îl revendică, în perioada post-⁠iugoslavă, ca fiind propriu), în pofida exploatării pantagruelice a numelui său (celebrul regizor Emir Kusturica şi-⁠a construit recent un mini-⁠oraş cinemagic, Andrićgrad, pe Drina mistică a Višegradului, în vecinătatea faimosului pod otoman), nu încetez să cred că destinul recuperator pozitiv al lui Andrić va birui aceste frici de linie.

Ştim, ne spune Andrić însuşi, e un pod pe Drina, E un pod pe Drina care dezbină, dar în egală măsură ştim, am fost acolo, e un pod pe Drina care uneşte. Acelaşi.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Recomandați articolul în rețelele sociale:

Despre Conte

Revista Contemporanul, infiintata in 1981, este o publicatie nationala de cultura, politica si stiinta, in paginile careia se gasesc cele mai proaspete stiri privind evenimentele culturale, sociale si politice din Romania si din strainatate. De asemenea, veti fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest