Contemporanul » Clubul Ideea Europeană » Dan Berindei: Ideea deplinei unităţi naţionale române

Dan Berindei: Ideea deplinei unităţi naţionale române

1866 rămâne un an de început al înaltului for academic românesc. Succesivele decrete şi ordonanţe din timpul Locotenenţei Domneşti şi a primelor luni de domnie a principelui Carol puseseră un temei de nezdruncinat

Academia Română se confundă cu naţiunea română şi istoria ei s-⁠a dezvoltat în cadrul celei a României moderne şi contemporane. În procesul ei de devenire se reflectă cel al ţării înseşi, cu biruinţele şi momentele de înălţare, dar şi cu încercările, suferinţele şi căderile. Sub cupola ei, s-⁠au succedat în timp cărturarii şi marii creatori ai naţiunii, au răsunat cuvinte devenite nemuritoare, s-⁠au afirmat idei scânteietoare, au fost prezenţi şi mulţi învăţaţi şi chiar diriguitori ai lumii. Academia Română este, într-⁠un fel, o nestemată preţioasă, un punct de reper, de constanţă şi stabilitate. (Dan Berindei, Istoria Academiei Române (1866-2016))

În vara lui 1866, circulau zvonuri despre o eventuală „invaziune” românească în Transilvania, legate de presupuse intenţii de angajare a României în conflictul european ce avea loc. Principele Carol I a avut întrevederi, în acea vreme, cu fruntaşii emigraţi maghiari, generalul Türr şi colonelul Kiss. De asemenea, s-⁠a strâns în aceeaşi vară tabăra de la Argeş, socotită o manifestare de ameninţare împotriva Austriei, iar foile „Hermannstadter Zeitung” şi „Kronstadter Zeitung” au publicat ştiri despre pretinsele intenţii războinice ale României la adresa Austriei – ceea ce face pe Bariţiu să scrie un articol intitulat Faimele de invaziune în Transilvania, în care a dezminţit zvonul unei eventuale invazii a armatei din România. Întreagă această situaţie a determinat guvernul austriac să-⁠i aprobe guvernatorului Montenuovo dictatura militară în Transilvania, în iulie 1866. Neîndoielnic că această stare de tensiune, care nu se va atenua – în unele privinţe – decât spre toamnă, ar fi împiedicat strângerea tuturor membrilor Societăţii Literare la Bucureşti. Situaţia aceasta constituie, deci, o explicaţie suplimentară la amânarea celei dintâi sesiuni a nou înfiinţatei Societăţi.

Amânarea întrunirii membrilor Societăţii Academice Române a fost privită cu neplăcere. Semnificativă rămâne o luare de poziţie a lui Ion C. Brătianu, din septembrie 1866, cu prilejul desfăşurări unei adunări publice în sala Slătineanu din Bucureşti. „…Fie-⁠mi permis a zice în treacăt – declarase el – că nu înţeleg deloc ideea ce a făcut a se amâna acea Societate. D-⁠a fost economie, a fost rău înţeleasă, căci se poate face economie în toate, dar nu în chestiuni de asemenea natură”.

Oricum, 1866 rămâne un an de început al înal­tului for academic românesc. Succesivele decrete şi ordonanţe din timpul Locotenenţei Domneşti şi a primelor luni de domnie a principelui Carol puseseră un temei de nezdruncinat. Amânarea intrării în funcţiune a fost departe de a reprezenta încheierea unui proces istoric şi ceea ce va avea loc în această privinţă, în anul imediat următor, avea să demonstreze statornicia unei benefice hotărâri.

*

1866, anul decretării Societăţii Literare Române, se încheiase fără ca prima sesiune să poată avea loc. În schimb, în anul următor, împrejurările au permis şi impus convocarea adunării. Decretul de convocare din 28 mai/9 iunie 1867 a fost primit cu entuziasm de către românii de pretutindeni. De acest lucru vorbeşte Massim în cuvântarea sa de încheiere, din ultima zi a sesiunii Societăţii Academice. Urmează un decret pentru numirea unei serii de noi membri pentru Moldova şi Muntenia, şi anume: V. Alecsandri, Costache Negruzzi, V. A. Urechia, Ion Heliade Rădulescu, August Treboniu Laurian, C. A. Rosetti şi I. C. Massim; în acelaşi timp, în locul lui C. Stamate – demisionat – este numit Şt. Gonata. Împrejurările favorabile viitoarei adunări au fost accentuate prin numirea din nou ca director al Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii a lui V. A. Urechia, constant sprijinitor al ideii înfăptuirii Societăţii Literare. Tot în luna iunie 1867, s-⁠a mai înregistrat demisia din societate a lui C. A. Rosetti, act care dezvăluia simţămintele etice ale acestui bărbat de stat. Exprimându-⁠şi regretul că nu putea „avea fericirea d-⁠a fi unul din membrii acestei frumoase, măreţe şi binefăcătoare Societăţi”, el îşi motiva astfel demisia: „Cu cât este mai mare această onoare, cu atât a trebuit să recunosc că-⁠mi lipsesc variatele şi specialele cunoştinţe ce trebuie să aibă cel care, ca membru al acestei societăţi, are să pună temeliile unei limbi”. În sfârşit, în aceeaşi lună, Urechia s-⁠a străduit să procure banii necesari întrunirii Societăţii; este de reţinut, pentru a sublinia graba convocării, că – potrivit unui referat de mai târziu al Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice – nu se prevăzuseră, în bugetul anului 1867, „din scăpare de vedere”, cheltuielile necesitate de Societatea Literară. Spre sfârşitul lunii iulie, un nou decret desemna în locurile vacante de la Societatea Literară Română pe Titu Maiorescu şi pe Nicolae Ionescu.

Convocarea din 1867 a putut avea loc datorită faptului că la cârma ţării venise un guvern condus de Constantin Creţulescu (la 1/13 martie), dar dominat de liberalii radicali. În cadrul său, Dimitrie Brătianu preluase conducerea Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice. Pe de altă parte, este neîndoielnic că la convocare a contribuit, în largă măsură, însăşi desfăşurarea situaţiei politice din Imperiul habsburgic. În februarie 1867, se formase în Ungaria guvernul Andrássy şi în lunile următoare s-⁠a perfectat înţelegerea dintre Austria şi Ungaria, înţelegere în care clasele dominante austriece şi ungare nu aveau să ţină seama de interesele celorlalte naţiuni din imperiu.

În iunie 1867 a avut loc la Pesta încoronarea împăratului Francisc Iosif ca rege al Ungariei şi în cursul aceleiaşi luni împăratul Austriei şi, totodată, rege al Ungariei a sancţionat hotărârile dietei de la Pesta, care alcătuiau baza juridică a sistemului dualist. Aceste hotărâri erau în evidentă contradicţie cu interesele populaţiei româneşti din Transilvania. În lumina acestor evenimente, care se desfăşurau în prima parte a anului 1867, trebuie înţeleasă şi convocarea Societăţii Literare Române. Pe această cale, guvernul ro­mân a înţeles să sprijine ideea naţională lovită prin pactul dualist. În 1867 nu mai avem de-⁠a face numai cu convocarea unei societăţi menite să rezolve problemele limbii, ci întrunirea a avut şi caracterul unei puternice manifestări naţionale organizată de guvernul român. Convocarea din 1867 a Societăţii Literare Române era, evident, şi o ripostă dată dualismului.

Convocarea Societăţii Literare nu este singura manifestaţie ce poate fi înregistrată în acelaşi sens spre jumătatea anului 1867. În Albina s-⁠a publicat o poezie, datată din Ploieşti, l iulie 1867, în care se scriau, printre altele, următoarele:

„Ajungă fii ai Romei a voastră neunire!
Uniţi lucraţi cu toţii din Istru la Carpaţi;
Salvaţi a voastră ţară ce merge spre perire
Că-⁠n voi este speranţa mai multor altor fraţi
…Ai voştri fraţi de o mumă, din Dacia centrală
Ei multă nedreptate îndură şi-⁠a-⁠ndurat;
Acum li se răpesc prin faptă infernală
A lor ereditate ce moşii le-⁠a lăsat…
Români din orice parte! Goniţi răul afară
De vreţi să faceţi mare (subl. D.B.) a voastră
scumpă ţară”.

O altă corespondenţă apărută la 4/16 iunie în foaia Perseverenţa – care agita cel mai mult ideea deplinei unităţi naţionale române – semnala că Transilvania dorea să se despartă de Ungaria şi că românul ardelean va învinge, „căci el nu va fi singur în luptă, fraţii săi îi vor veni în ajutor”. Altă poezie a apărut tot în Perseverenţa, spre sfârşitul aceleiaşi luni, fiind intitulată La Transilvania şi fiind datorată lui P. Angelescu. Iată ce scria, între altele, acest poet:

„Şi azi cerul vrea a strânge
Pe tot neamul românesc! (subl. D.B.)
…Vă treziţi din nepăsare.
Mic şi mare vă armaţi,
Ziceţi acvilei să zboare
Şi treceţi peste Carpaţi” (subl. D.B.)

Tot în prima jumătate a anului 1867 s-⁠a organizat la Bucureşti societatea Transilvania. Bazele ei s-⁠au pus într-⁠o adunare consacrată zilei de 3/15 mai 1848. În vara anului 1867, înfiinţarea societăţii Transilvania (compusă îndeosebi din studenţi şi condusă de Papiu-⁠Ilarian), având ca scop sprijinirea la studii a tinerilor ardeleni, a fost anunţată tuturor foilor româneşti. Este semnificativ faptul că toate foile româneşti de peste hotare au publicat statutele acestei societăţi. Totuşi, funcţionarea societăţii nu va fi aprobată decât mult mai târziu, dându-⁠se un decret în acest sens la 8/20 decembrie 1867. În statutele aprobate se arăta că scopul societăţii Transilvania era „strângerea legăturilor de frăţie între junimea din toate părţile României, venind în ajutorul studenţilor români din Transilvania şi părţile ei” (art. 2). Prin statute se stabilea obligativitatea pentru studenţii ajutaţi ca după absolvirea studiilor ,,să continue a servi românismul în partea locului” (adică în Transilvania) (art. 4).

1

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest