Contemporanul » Clubul Ideea Europeană » Alexandru Surdu: Monumente pentru eroii culturii române

Alexandru Surdu: Monumente pentru eroii culturii române

Noica, urmându-⁠l pe Mircea Vulcănescu, a obţinut rezultate deosebite în cercetarea „tainiţelor” limbii române. Este vorba, în primul rând, despre dovedirea posibilităţilor filosofice ale limbii române şi de exprimare a marilor concepţii filosofice greceşti, franceze şi germane

Ne apropiem, cum se ştie, de sărbătoarea Marii Uniri, şi aşa cum s-⁠a spus aici, la desăvârşirea acesteia, la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia, un rol important l-⁠au avut intelectualii din Arad în frunte cu Vasile Goldiş, fost Preşedinte al Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român, ASTRA. Aici s-⁠a născut ideea Marii Adunări de la Alba Iulia, în amintirea Marelui Voievod al tuturor românilor Mihai Viteazul. Nu trebuie uitat că la Arad a funcţionat Consiliul Naţional Român Central, creat pentru pregătirea Unirii şi considerat ca un fel de guvern al românilor din Transilvania, Aradul devenind astfel prima capitală politică românească din Imperiul Austro-⁠Ungar. Să-⁠i aducem cinstea cuvenită lui Vasile Goldiş şi să-⁠l considerăm, alături de cei 800.000 de ostaşi români care şi-⁠au dat viaţa pentru înfăptuirea Unirii, un Erou al României.

Dar nu trebuie să-⁠i uităm, tocmai în aceste momente, în care ar fi cazul să ne gândim la ridicarea de monumente în cinstea Eroilor Unirii, nici pe ceilalţi români, care şi-⁠au jertfit vieţile pentru idealul Unirii de la Mihai Viteazul încoace, şi nici pe cei care după Unire au luptat pentru consolidarea ei „în cuget şi-⁠n simţiri”; şi mai ales pe cei care au făurit de-⁠a lungul vremii şi au consolidat Conştiinţa Naţională a românilor. N-⁠au murit pe câmpul de luptă, dar şi-⁠au dat ultima picătură de viaţă şi de suflet pentru România şi pentru români. Am putea să-⁠i numim „Eroi ai Culturii Române”, Eroi cu E mare, cum se cuvine, şi să le ridicăm şi lor monumentele cuvenite. Nu săpate în piatră şi nici turnate în aramă, ci întipărite în cugetele noastre şi să le aducem în locul coroanelor de flori, buchetele aducerii aminte ale recunoştinţei noastre. Aşa cum am încercat noi să-⁠i ridicăm în fiecare an lui Constantin Noica, filosofului nostru de suflet, care a scris despre Sentimentul Românesc al fiinţei, câte un „monument”-⁠simpozion în câte unul dintre marile noastre oraşe, pe care le-⁠a iubit mai mult decât oricine; sau filosofului Lucian Blaga, care a scris despre Spaţiul Nostru Mioritic, să-⁠i aducem buchetul cuvenit de recunoştinţă în fiecare an la Sebeş, Lancrăm şi la Târgu-⁠Mureş, şi, de asemenea, lui Constantin Rădulescu-⁠Motru, care a scris despre Etnicul Românesc şi despre Românism. Faptul că, din păcate, o facem numai noi, nu trebuie să ne mire, căci nici monumentele Eroilor Unirii nu le-⁠a ridicat oricine, iar Marele Monument al Unirii pe care îl visa Vasile Goldiş, nici n-⁠a fost ridicat încă!

Au apărut, în schimb, detractorii Unirii şi ai Eroilor noştri de orice fel, care încearcă să ne întineze memoria, lucrând după principiul că uitarea trecutului este premiza pierderii identităţii noastre naţionale, iar ponegrirea lui premiza dobândirii oricărei alte identităţi. Oricâtă amploare i s-⁠ar da acestui fenomen, noi nu vom înceta să facem cultul eroilor români din toate timpurile şi de toate felurile şi vom încerca să aprindem flacăra cinstirii lor în cât mai multe zone ale Ţării, după putinţele noastre, cum o facem acum, aici, la Arad, pentru cei care vor să ne asculte, mulţi sau puţini, cu speranţa că, după noi, se vor găsi şi alţi purtători ai făcliei aducerii aminte.

Nu trebuie să uităm însă nici faptul că în Primul Război Mondial, când trupele germane, austriece, ungureşti, turceşti şi bulgare băteau pasul pe bulevardele Bucureştilor, când pierdusem aproape toată armata, România a fost la un pas de pieirea pentru totdeauna, şi că această situaţie ar putea să se repete. Şi, zic duşmanii României, aceiaşi de atunci, cu adaosuri proaspete de la ruşi şi de la ucrainieni, că tocmai acum, în 2018, de ziua Centenarului Unirii Românilor, ar putea să se repete scenariul pieirii latinităţii orientale din Balcani.

Au mai fost popoare care au pierit: fenicienii, egiptenii, grecii antici şi multe altele, fiecare la vremea lui, dar amintirea lor mai dăinuie prin monumentele pe care le-⁠au lăsat pentru eroii lor, materiale pentru regi şi militari, spirituale pentru eroii culturii. Dialogurile lui Platon şi Organon-⁠ul sunt mai falnice decât piramidele lui Keops şi Kefren, căci pe primele nu le macină nici ploaia, nici vântul, şi nici nu le acoperă nisipurile uitării.

Constantin Noica, unul dintre eroii culturii române, la al cărui monument clădim noi, iată, de nouă ani de când i-⁠am sărbătorit Centenarul, ne-⁠a atras atenţia asupra Tezaurului Limbii Române, asupra părţii nevăzute şi neauzite a cuvintelor, asupra comorii ascunse a cuvintelor, pe care nu ne-⁠o mai poate fura nimeni. Căci cheia „porţilor ferecate”, cum zicea Dimitrie Cantemir, ale acestor cuvinte o avem numai noi, iar dintre noi „semădăii” aceia, cum le spunea Noica „arheologilor” care sapă în adâncurile cuvintelor cu metode istorico-⁠hermeneutice, sunt cei care, scotocind prin turbinca fermecată a limbii române, reuşesc să scoată la lumina tiparului nestematele vorbirii şi ale cugetării noastre pe care le spunem prin cuvinte.

Se ştie că anumite limbi, cum ar fi ale amerindienilor din Mato Grosso conţin multe cuvinte pe care aceştia nu le mai înţeleg, ceea ce presupune că limba lor a fost utilizată cândva de către populaţii cu mult mai civilizate decât cele actuale. Iar arheologii chiar descoperă, într-⁠o mică parte din jungla impenetrabilă, urmele unor civilizaţii fabuloase. Cazul limbii greceşti din antichitate, care, în ciuda părerii comune, este mai bine cunoscută de către germani şi francezi decât de către grecii actuali, dovedeşte clar faptul că are cuvinte şi semnificaţii ascunse nemaiutilizate de peste două milenii. Şi are posibilităţi flexionare cu mult peste necesităţile actuale din civilizaţia modernă. Să fie urmele unei supercivilizaţii dispărute? Arheologii au găsit multe dovezi în sprijinul acestei ipoteze.

Noica, urmându-⁠l pe Mircea Vulcănescu, a obţinut rezultate deosebite în cercetarea „tainiţelor” limbii române. Este vorba, în primul rând, despre dovedirea posibilităţilor filosofice ale limbii române şi de exprimare a marilor concepţii filosofice greceşti, franceze şi germane. Lucru dovedit de traducerile exemplare din aceste limbi, la care a contribuit şi Constantin Noica încă din tinereţe. În al doilea rând, este vorba de încercările reuşite de elaborare a unor sisteme filosofice în limba română (Vasile Conta, Constantin Rădulescu-⁠Motru, Lucian Blaga), printre acestea fiind şi Devenirea întru fiinţă a lui Noica. Dar cea mai importantă contribuţie a lui este Sistemul Rostirii Filosofice Româneşti, adică elaborarea unei filosofii a limbii române cu mijloace de exprimare intraductibilă în alte limbi.

Nu este ceva neobişnuit, nici filosofiile lui Platon şi Aristotel nu sunt traductibile direct în limbile moderne, şi nici filosofiile lui Hegel şi Heidegger în alte limbi. Important este faptul demonstrat de Noica: limba română este, ca şi greaca veche şi germana, aptă pentru elaborarea unor filosofii sistematice originale, bazate numai pe limba română.

Este evident că Noica foloseşte aici valenţele filosofice ascunse ale limbii române, faţa ei nevăzută, pe care a cercetat-⁠o câteva decenii, dar mai ales după semnalările lui Mircea Vulcănescu din lucrarea Dimensiunea românească a existenţei. Ca mijloc principal de investigaţie a folosit cercetarea vechilor scrieri româneşti, a cărţilor bisericeşti şi a cronicilor. Dotat cu o memorie fantastică, el ştia pe dinafară pasajele semnificative din lucrări practic necunoscute din primele mineie scrise în limba română amestecată cu slavona. Avea un simţ nemaiîntâlnit în depistarea particularităţilor de utilizare, astăzi pierdute, ale cuvintelor până la obţinerea sensurilor opuse, contrare şi contradictorii în funcţie de contexte. Şi o spunea adesea: „Cât s-⁠ar fi bucurat Hegel dacă aş fi găsit un asemenea cuvânt, ca întru care înseamnă şi spre şi în fără să fie însă, nici una, nici alta:
Dar cu lucrarea Creaţie şi frumos în rostirea românească a lui C. Noica intrăm într-⁠un alt domeniu, al creaţiei, al construcţiei lingvistice pe baza semnificaţiilor ascunse ale cuvintelor. S-⁠ar putea spune, de data aceasta, că însăşi cuvintele sunt puse la lucru, sunt puse să-⁠şi dovedească valenţele constructive. Noica nu mai scormoneşte prin trecutul cuvintelor româneşti, ceea ce, principial, ar putea să o facă şi alţii, dar n-⁠au făcut-⁠o, ci le pune la lucru, le munceşte. Şi nu este întâmplător că face cu această ocazie şi deosebirea dintre a lucra şi a munci. Mun­ca presupune efort fizic şi chiar chinuri, ca cele ale lui Hercules sau ale lui Sisif, dar nu conduce întotdeauna la o lucrare. A lucra înseamnă a munci cu un anume scop. Cei care strigau: „Noi muncim nu gândim!” aveau dreptate, dar nu se poate spune că lucrăm fără să gândim. Care sunt însă lucrările ascunse şi adânci ale cuvintelor, se întreabă Noica. Hai, să le punem la lucru! Nu să le muncim, nici să le chinuim, ci, asemenea poeţilor (de la gr. poiein=a crea), să le pre-⁠lucrăm, să le transformăm în creaţii. Şi, dacă vom reuşi, vom constata, de bună seamă, că acestea sunt frumoase. Şi a creat poetul, am putea să zicem, asemenea Demiurgului, un poem, şi a văzut că acesta este frumos! „Creaţie şi frumos în rostirea românească”, aceasta este tema minunată a Simpozionului „Constantin Noica” de anul acesta, la ediţia a IX-⁠a de la Arad. El pregăteşte însă desăvârşirea investigaţiilor lui Constantin Noica şi tema rostirii ne conduce, cum l-⁠a condus şi pe Noica, la Sentimentul românesc al fiinţei, la monumentul pe care l-⁠a ridicat el însuşi, ca erou al Culturii Româneşti, pentru Cultura Românească.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

  1. vuia.rita@gmail.com'

    Multe Documente Pamfil Seicaru. Ovidiu Vuia

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest