Contemporanul » Clubul Ideea Europeană » Mircea Păcurariu: Biserica şi Unirea Principatelor

Mircea Păcurariu: Biserica şi Unirea Principatelor

Eveniment
Palatul Patriarhiei ■ Ziua Unirii Principatelor

Înfiinţându-⁠se un Comitet al Unirii la Iaşi, format din patrioţii timpului, s-⁠au primit numeroase acte de adeziune la programul său din diferite zone ale ţării. Între semnatarii acestora apar şi numele multor slujitori ai Bisericii: ierarhi, egumeni, profesori de seminar, protopopi, preoţi de mir şi călugări

În decursul istoriei noastre, n-⁠a existat o unitate „politică-⁠teritorială” a Românilor, ci doar una de limbă, de credinţă şi de cultură, dar care a constituit un factor puternic în pregătirea unirii din 1859 şi apoi a celei din 1918. Această „unitate spirituală” s-⁠a manifestat mai cu seamă printr-⁠un schimb neîncetat de ţărani, ciobani, negustori, preoţi şi călugări, copişti de manuscrise, tipografi, zugravi de biserici, care circulau mereu prin trecătorile Carpaţilor dintr-⁠o ţară în alta, ducând cu ei acelaşi grai, aceeaşi credinţă şi acelaşi suflet românesc. Ţărani şi ciobani transilvăneni au întemeiat sate noi, cu bisericile lor, la sud sau la răsărit de Carpaţi, până în Dobrogea; credincioşi din Transilvania au întemeiat noi aşezări monahale, mai ales în Ţara Românească. La rândul lor, mai mulţi domni munteni sau moldoveni au ctitorit biserici şi mănăstiri în Transilvania, cum au fost catedrala şi reşedinţa mitropolitană din Alba Iulia, ctitorite de Mihai Viteazul, domnul unirii, biserica din Turnu Roşu-⁠Sibiu, a lui Matei Basarab, bisericile din Făgăraş şi Ocna Sibiului şi mănăstirea de la Sâmbăta de Sus ale lui Constantin Brâncoveanu, bisericile din Vad şi Feleac, ctitorite de domnii moldoveni. Iar călugării şi călugăriţele din Transilvania au întemeiat noi aşezări monahale dincolo de Carpaţi, sau au fost în mănăstirile din Predeal, Cheia, Suzana, Stănişoara sau Cocoş din Dobrogea. Unii ierarhi munteni sau moldoveni s-⁠au ridicat întru apărarea Ortodoxiei în Transilvania în faţa prozelitismului altor culte. Între ei pomenim doar pe mitropolitul Varlaam al Moldovei, cel care a convocat un sinod al ierarhilor din ambele ţări extracarpatice, la Suceava sau la Iaşi şi care a aprobat apoi cunoscuta lucrare „Răspuns împotriva Catehismului calvinesc”, tipărit la Târgovişte; în prefaţă mitropolitul se adresa „creştinilor din Ardeal şi cu noi de un neam”.

Un factor deosebit de important care a contribuit la formarea conştiinţei de unitate românească şi ortodoxă l-⁠a constituit cartea bisericească, difuzată în toate teritoriile locuite de români. De pildă, Cazania lui Varlaam din 1643 a ajuns în peste 400 de exemplare în Ardeal, după cum se va întâmpla şi cu reeditarea ei de la Alba Iulia din 1699 („Chiriacodromionul”), tipărită cu sprijinul lui Constantin Brâncoveanu şi al lui Antim Ivireanul şi care se va reedita apoi mereu la Bucureşti şi Râmnic. Prefeţele vechilor cărţi bisericeşti au avut acelaşi rol în afirmarea şi promovarea unităţii româneşti. Să ne gândim la „cuvântul înainte” al lui Vasile Lupu la Cazania lui Varlaam, la predosloviile Noului Testament de la Alba Iulia, a Bibliei de la Bucureşti, ale celor 12 Mineie de la Râmnic din 1776-⁠1780, care vor fi apoi reeditate la Buda, Mănăstirea Neamţ şi Sibiu.

Conştiinţa unităţii apare în lucrările unor cărturari din toate cele trei ţări, ca Grigore Ureche, Miron Costin, Dimitrie Cantemir, Constantin Stolnicul Cantacuzino, Inochentie Micu, Samuil Micu, Gheorghe Şincai şi Petru Maior.

La începutul secolului al XIX-⁠lea, Tudor Vladimirescu cerea colaborarea cu Divanul Moldovei „ca unii ce suntem de un neam şi de o lege”. Ideea de unitate românească apare până şi în Regulamentele Organice ale Ţării Româneşti (art. 371) şi Moldovei (art. 425), cu un cuprins aproape identic.

Conştiinţa unităţii româneşti se afirmă cu şi mai multă putere mai ales în cursul Revoluţiilor din 1848, prin Nicolae Bălcescu, Ion Heliade Rădulescu, C. A. Rosetti, Dimitrie Bolintineanu, Mihail Kogălniceau, Costache Negri, August Treboniu Laurian, Aron Pumnul, Aaron Florian şi alţii.

Noi perspective care să ducă spre o unitate politică se înregistrează după „Războiul Crimeii” din 1853-⁠1856. Tratatul de pace încheiat la Paris în februarie-⁠martie 1856, între cele „şapte mari Puteri” ale Europei de atunci se ocupau şi de „Principatele dunărene”, Ţara Românească şi Moldova. Între altele, se prevedea: 1) Înfiinţarea unei „Comisii europene” cu sediul la Bucureşti, cu reprezentanţi ai celor şapte Puteri, care să se ocupe cu situaţia Principatelor şi să facă propuneri în vederea reorganizării lor; 2) Convocarea unor „Divanuri sau Adunări ad-⁠hoc”, în ambele Principate care să facă propuneri pentru organizarea lor, conform dorinţei românilor.

În iulie 1856, în locul celor doi domni care îşi încheiau domnia de şapte ani, au fost numiţi „caimacami”, deci locţiitori, şi anume: Alexandru Dimitrie Ghica în Ţara Românească şi Teodor Balş, urmat de Nicolae Vogoride în Moldova, amândoi conservatori şi antiunionişti.

Datorită prevederilor Tratatului de pace de la Paris, s-⁠a pus cu şi mai multă însufleţire problema unirii celor două ţări. Pretutindeni s-⁠au format comitete unioniste, la Iaşi, Bucureşti şi alte oraşe, care urmăreau să asigure victoria unioniştilor în alegerile pentru Adunările Ad-⁠hoc. Apar mai multe ziare care militau pentru unire: „Dacia Literară”, „Steaua Dunării”, „Naţionalul”, „Zimbrul” ş.a. Lupta cea mai dârză a dus-⁠o partidul unionist din Moldova, care s-⁠a confruntat cu împotrivirea şi abuzurile caimacamilor Teodor Balş (1856-⁠1857) şi Nicolae Vogoride (1857-⁠1858), sprijiniţi de reprezentanţii partidului separatist şi mai ales de cele trei Puteri potrivnice Unirii (Austria, Anglia şi Turcia), care, din interese economice şi politice, doreau menţinerea stărilor de lucruri existente. Atenţia lor s-⁠a îndreptat mai mult asupra Moldovei, căci era suficient refuzul unei ţări, pentru a cădea plănuita combinaţie a Unirii.

În cursul acestor agitaţii şi lupte pentru Unire, clerul s-⁠a alăturat partidului unionist, sprijinindu-⁠i că căldură toate acţiunile. Printre cei mai de seamă susţinători ai Unirii se numără însuşi întâistătătorul Bisericii moldovene, mitropolitul Sofronie Miclescu. La cererea sa, arhimandritul Neofit Scriban, pe atunci profesor la Seminarul de la Socola, a scris lucrarea Unirea şi neunirea Principatelor, în care prezenta avantajele de ordin bisericesc, politic, administrativ şi economic pe care le-⁠ar aduce Unirea. Fiind combătută de separatişti, Neofit Scriban a scris a doua lucrare, intitulată Foloasele Unirii Principatelor Române (ambele publicate iniţial în ziarul „Zimbrul”).

Un alt distins slujitor al clerului, arhimandritul Melchisedec Ştefănescu, pe atunci rector al Seminarului din Huşi, a rostit, în catedrala episcopală din Huşi, o înflăcărată predică în sprijinul unirii, tipărită apoi sub titlul Jertfă pentru Unirea Principatelor, tipărită în ziarul „Steaua Dunării” de la Iaşi.

Înfiinţându-⁠se un Comitet al Unirii la Iaşi, format din patrioţii timpului, s-⁠au primit numeroase acte de adeziune la programul său din diferite zone ale ţării. Între semnatarii acestora apar şi numele multor slujitori ai Bisericii: ierarhi, egumeni, profesori de seminar, protopopi, preoţi de mir şi călugări. Comitetul unirii din Iaşi l-⁠a trimis pe arhimandritul Neofit Scriban la Bucureşti pentru a lua contact cu membrii comitetului unirii de acolo şi a stabili acţiuni comune de urmat în viitor. În anul 1857, ajungând la conducerea provizorie a ţării caimacamul Nicolae Vogoride, s-⁠a declanşat o prigoană dură împotriva unioniştilor. S-⁠a propus chiar înlăturarea mitropolitului Sofronie din scaun, împotriva căreia a protestat până şi ambasadorul francez la Istanbul. Alţi clerici au şi fost înlăturaţi din posturile de conducere pe care le deţineau, cum a fost arhiereul Filaret Scriban, rectorul Seminarului de la Socola, reintegrat însă la scurt timp, preotul Gheorghe Dimitriu, protopopul ţinutului Tecuci şi alţii.

În vara anului 1857, au avut loc alegerile pentru Divanul Ad-⁠hoc. Din cauza abuzurilor şi falsurilor comise de caimacamul Nicolae Vogoride şi de oamenii săi, mitropolitul Sofronie şi numeroşi egumeni şi preoţi care aveau drept de vot au refuzat să ia parte la alegeri. De exemplu, din 138 de preoţi din Iaşi, 120 s-⁠au abţinut de la vot, iar la Roman din 25 de preoţi, s-⁠au prezentat numai doi. Alegerile reprezentanţilor clerului din Iaşi, Roman şi Huşi, precum şi ai egumenilor mănăstirilor „neînchinate” s-⁠au făcut cu ameninţări, cu falsuri, cu înlăturarea unor preoţi din listele de alegători. În acelaşi mod au avut loc şi alegerile proprietarilor – mari şi mici – ale orăşenilor şi ale ţăranilor clăcaşi, încât au ieşit biruitori separatiştii. În urma acestor alegeri, s-⁠au ridicat numeroase proteste (între alţii, a protestat energic şi mitropolitul Sofronie) atât în ţară, cât şi din partea Puterilor străine favorabile unirii celor două ţări (Franţa, Rusia, Sardinia, Prusia). În faţa acestora, Turcia a fost nevoită să anuleze alegerile ilegale şi să se efectueze altele.

La noile alegeri, care s-⁠au desfăşurat în deplină legalitate, clerul şi-⁠a ales pe cei mai vrednici reprezentanţi în Divanul Ad-⁠hoc. Din partea ierarhiei erau membri de drept: mitropolitul Sofronie Miclescu, căruia îi era încredinţată conducerea lucrărilor Divanului, arhiereul Nectarie Hermeziu Sotiriupoleos, locţiitor de episcop la Roman, şi arhiereul Ghenadie Şendrea Tripoleos, locţiitor de episcop la Huşi. Pe lângă aceşti trei membri de drept, au fost aleşi alţi doi deputaţi din partea egumenilor mănăstirilor neînchinate (arhiereii Filaret Scriban de la Socola şi Calinic Miclescu de la Slatina) şi trei deputaţi din partea clerului din oraşele-⁠reşedinţe de eparhii: arhimandritul Neofit Scriban la Iaşi, arhimandritul Melchisedec Ştefănescu la Huşi şi preotul Dimitrie Matcaş la Roman. Restul clerului de mir şi monahal n-⁠a avut dreptul să participe la alegeri.

Lucrările Divanului s-⁠au deschis la 22 septembrie st. v. 1857, fiind precedate de Te-⁠Deum la biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Iaşi, săvârşit de mitropolitul Sofronie, când arhimandritul Neofit Scriban a rostit o impresionantă predică, cu îndemnuri la unire. În celelalte biserici din Moldova, s-⁠au oficiat Te-⁠Deumuri, cu rostirea unei rugăciuni speciale, pentru acest eveniment. Şedinţele Divanului au fost deschise printr-⁠o cuvântare a mitropolitului Sofronie, în care vorbea, între altele, şi de unirea celor două ţări: „Moldo-⁠românii de astăzi sunt toţi tot una – spunea el –, ei au o origine, un sânge, o patrie, o istorie, o credinţă, un Dumnezeu. Să ne silim dată să fim aşa, ca să fim vii şi ca să învieze întru noi iubita noastră Patrie”. Trebuie menţionat că Divanul era format din 34 de reprezentanţi ai marilor proprietari, 17 ai micilor proprietari, 31 de orăşeni, 17 ţărani şi 8 reprezentanţi ai clerului.

Deputaţii clerului au avut un rol însemnat în lucrările Divanului, votând reformele şi alte măsuri propuse şi luând cuvântul pentru sprijinirea acestora. În memorabila şedinţă din 7/19 octombrie 1857, Mihail Kogălniceanu a prezentat un proiect de rezoluţie care cuprindea „dorinţele fundamentale” ale românilor moldoveni: 1) autonomia şi neutralitatea celor două Principate, 2) unirea lor într-⁠un singur stat sub numele de România, 3) prinţ străin în fruntea ţării şi 4) guvern reprezentativ şi constituţional. Proiectul a fost adoptat cu mare însufleţire, cu 81 de voturi. Au fost împotrivă doar logofătul Alecu Balş, „proprietar a 80.000 fălcii de pământ” şi locţiitorul de episcop de Roman, Nectarie Hermeziu. În şedinţele din 20-⁠21 decembrie s-⁠a adoptat un program în 14 puncte, referitor la viitoarea organizare bisericească, între care, la loc de frunte, figura şi autocefalia Bisericii moldovene. În şedinţele care au avut loc cu privire la raporturile dintre proprietari şi săteni – cu citirea unei impresionante jalbe a sătenilor – aceştia au fost sprijiniţi de mai mulţi deputaţi clerici, ei înşişi provenind din familii de preoţi sau de ţărani, deci care cunoşteau viaţa ţăranilor clăcaşi.

În adunarea electivă, care a ales pe Alexandru Ioan Cuza ca domn, clerul a fost reprezentat numai prin mitropolitul Sofronie, care era preşedintele ei. Întrucât în şedinţa din 5/17 ianuarie 1859, urma să se aleagă noul domnitor, s-⁠a săvârşit Te-⁠Deum la biserica Sf. Nicolae Domnesc, la care a rostit o predică tot arhimandritul Neofit Scriban. Mitropolitul Sofronie, care a prezidat şedinţa, a proclamat domn pe colonelul Alexandru Ioan Cuza.

Lucrările Adunării Ad-⁠hoc de la Bucureşti s-⁠au deschis la 30 septembrie st. v. 1857. Erau aleşi 28 de mari proprietari, 14 mici proprietari, 20 de orăşeni, 15 ţărani şi 10 reprezentanţi ai clerului.

Clerul din Ţara Românească a avut aceeaşi atitudine patriotică între anii 1856-⁠1859. Episcopii Calinic al Râmnicului şi Filotei al Buzăului au adresat câte o circulară protopopilor, îndemnându-⁠i să ceară preoţimii să înalţe rugăciuni pentru unirea românilor. Arhimandritul Iosafat Snagoveanul, care participase şi la revoluţia de la 1848, deşi se afla acum la Paris, ca slujitor al capelei române de acolo, a adresat un cald îndemn preoţilor din ţară, pentru unire.

Alegerile de deputaţi în Divanul Ad-⁠hoc s-⁠au desfăşurat fără incidente. Pe lângă cei patru membri de drept, adică mitropolitul Nifon şi episcopii Calinic al Râmnicului, Filotei al Buzăului şi Climent al Argeşului, au mai fost aleşi: arhimandriţii Atanasie Stoenescu de la Sadova şi Ieronim de la Bistriţa, din partea egumenilor mănăstirilor neînchinate, şi protopopii Iancu Sachelarie din Bucureşti, Constantin „protonotariul” Episcopiei de la Râmnic, Vasile Serea „catihetul” de la Buzău şi Constantin iconomul de la Argeş din partea preoţilor din oraşele-⁠reşedinţe de eparhii. Ca şi la Iaşi, la 30 septembrie 1857, ziua deschiderii Divanului, s-⁠a oficiat un Te-⁠Deum la Mitropolie, cu citirea unei rugăciuni anume întocmită pentru acest important eveniment (tipărită şi împărţită şi la celelalte biserici). Deschizând lucrările Divanului, mitropolitul Nifon a rostit o cuvântare ocazională, în care spunea, între altele: „Toţi suntem români. Aceleaşi simţăminte ne leagă, acelaşi sânge ne uneşte. Toţi avem o patrie înainte. Să avem şi un cuget şi un scop, să ne însufleţim de aceeaşi dragoste şi de aceeaşi sfântă credinţă, ca cerul să binecuvânteze ostenelile noastre”. În Divanul Ad-⁠hoc al Ţării Româneşti n-⁠au fost discuţii atât de rodnice ca la Iaşi. De fapt, nici n-⁠a luat în dezbatere reformele interne, ci s-⁠a limitat la formularea punctelor fundamentale în privinţa viitoarei organizări a ţării, între care şi Unirea Principatelor. Un rol mai activ a avut episcopul Filotei, care a lucrat în diferite comisii. Ceilalţi au votat cu însufleţire toate măsurile propuse.

Mitropolitul Nifon şi cei trei sufragani ai săi au făcut parte şi din Adunarea electivă a Ţării Româneşti. Şedinţa din 24 ianuarie 1859 a fost prezidată de mitropolitul Nifon, care a proclamat domn pe Alexandru Ioan Cuza. O delegaţie a Adunării, în frunte cu episcopul Climent, s-⁠a deplasat la Iaşi, prezentând lui Alexandru Ioan Cuza actul de alegere ca domn al Ţării Româneşti. La venirea lui Cuza în Ţara Românească, la începutul lunii februarie 1859, a fost întâmpinat cu mare însufleţire de populaţie, în frunte cu slujitorii altarelor.

Deci, ierarhii şi clerul din Ţara Românească şi Moldova au adus o contribuţie importantă la realizarea Unirii celor două ţări româneşti, ca deputaţi în Divanurile Ad-⁠hoc şi în Adunările elective, prin trimiterea de pastorale, prin articole şi apeluri în presa timpului, prin întocmirea şi săvârşirea de rugăciuni speciale, prin îndrumarea credincioşilor.

Slujitorii Bisericii vor avea aceeaşi atitudine patriotică şi în cursul Războiului de Independenţă din 1877/1878, dar mai ales în anii Primului Război Mondial, care se va încheia cu actul memorabil al unirii tuturor românilor de la 1 Decembrie 1918.

■ Conferinţă ţinută în cadrul Sesiunii de
comunicări ştiinţifice organizată de
Patriarhia Română şi Academia Română
cu prilejul Zilei Unirii Principatelor

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Recomandați articolul în rețelele sociale:

Despre Conte

Revista Contemporanul, infiintata in 1981, este o publicatie nationala de cultura, politica si stiinta, in paginile careia se gasesc cele mai proaspete stiri privind evenimentele culturale, sociale si politice din Romania si din strainatate. De asemenea, veti fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest