Contemporanul » Teatru » Alexa Visarion: În căutarea lui Eugene O’Neill… (II)

Alexa Visarion: În căutarea lui Eugene O’Neill… (II)

Împotriva uitării

Poate că nu este lipsit de importanţă să remarcăm faptul că cele mai valoroase montări ale creaţiei o’neilliene se realizează în perioada de directorat al lui Liviu Rebreanu la Teatrul Naţional din Bucureşti şi cu colaborarea de prestigiu a unor directori de scenă ale căror nume reprezintă certitudini în teatrul românescu: Paul Gusty, Ion Sava şi I. Şahighian

Cu excepţia câtorva piese de înaltă ţinută artistică înscrise în ultimii ani în repertoriul Teatrului Naţional şi a câtorva realizări prestigioase ale teatrelor particulare nu s-⁠a oferit publicului, decât mediocrităţi.

O’Neill ne aduce într-⁠o epocă dominată de egoism, ură şi ambiţie nemăsurată „lumina unei calde înţelegeri a sufletului prin suflet”.

Premiera trilogiei este în primul rând o biruinţă a publicului nostru, susţine N. Carandino într-⁠o altă cronică dedicată montării lui O’Neill pe scena Naţionalului care trece cu brio un însemnat examen de maturitate. Aplauzele nesfârşite şi mereu reluatele chemări la scenă deschisă sunt urmarea firească a ecoului pe care desfăşurarea piesei l-⁠a lăsat în sufletul lor, făcându-⁠l să vibreze de o emoţie sinceră şi foarte profundă. După ce semnalează atât calităţile creatorului american, cât şi inevitabilele scăderi, este relevat „simţul aproape anacronic al marilor construcţii şi noţiunea exactă a perspectivelor. O’Neill integrează detaliul în ordonanţele ansamblului şi îi dă o semnificaţie în legătură cu întregul peste care nici o conştiinţă artistică nu poate cu uşurinţă trece”. (N. Carandino)

Poate că nu este lipsit de importanţă să remarcăm faptul că cele mai valoroase montări ale creaţiei o’neilliene se realizează în perioada de directorat al lui Liviu Rebreanu la Teatrul Naţional din Bucureşti şi cu colaborarea de prestigiu a unor directori de scenă ale căror nume reprezintă certitudini în teatrul românesc: Paul Gusty, Ion Sava şi I. Şahighian.

Liviu Rebreanu în discursul de instalare în postul de director al Teatrului Naţional, la data de 15 februarie 1941: „să eliminăm din teatru orice preocupare străină de artă, pentru că în dezordine şi anarhie arta se ofileşte. Vin aici să vă aduc pace şi concordie. Nu vreau să ştiu de politică! Cei care s-⁠au făcut vinovaţi de politică vor da seama în faţa celor în drept… să repunem teatrul în locul lui de merit” scria Ioan Massof în Teatrul românesc, vol VIII.

Prin Eugene O’Neill, filonul tragic reprezentat de Sofocle, Eschil, Euripide, Shakespeare sau Racine se prelungeşte firesc în actualitate, atestând existenţa potenţialului tragic al omului modern. Dar pentru că valorificarea acestor teme, mituri, motive clasice să fie autentică O’Neill le-⁠a îmbrăcat în forme noi care să corespundă epocii contemporane, problematicii existenţiale a omului modern şi tiparelor sale specifice de gândire şi sensibilitate.

În acestă judecată critică a lui N. Carandino, piesa „nu este numai sinteza tragică a timpului nostru, ci în acelaşi timp miracolul care aduce unei arte presupuse în declin un capital de viaţă şi de tehnică teatrală susceptibil să alimenteze secolele.

Maestru al conflictelor, O’Neill va experimenta procedee şi tehnici noi de redare a realităţii, a contradicţiei insolvabile dintre real şi ideal, dintre aspiraţii şi posibilităţi, marcând astfel totala sa autenticitate şi contribuţia certă la înnoirea şi îmbogăţirea mijloacelor de expresie drama-
tică ale teatrului modern.”

Cine este Eugene O’Neill?

La sfârşitul deceniului VIII al secolului trecut, discutând cu George Scott, de la Centrul de Studii Teatrale Eugene O’Neill, am aflat că în 1942, în plină suferinţă fizică, marele dramaturg a scris o piesă necunoscută multora dintre noi – Hughie… Tot atunci am aflat că Al Pacino a interpretat personajul principal din această bijuterie dramaturgică. Hughie, o poveste despre ratare şi singurătate, despre stress şi neputinţa de a-⁠ţi păstra vie încrederea. O piesă despre revelaţia unei prietenii, despre spai-
ma de zi cu zi, despre noapte şi puterea vieţii…

Am adus piesa în România după ce am aflat că anul trecut ea s-⁠a jucat pe Broadway.

De ce la Unteatru?

„Am simţit că vrem să spunem ceva şi ne-⁠am inventat limbajul. UNTEATRU e limba noastră. Când am plecat la drumul ăsta nu ne-⁠am imaginat nimic, am sperat doar să rezistăm, în rest ne-⁠am aruncat în gol fără nicio plasă de salvare. Probabil e singura cale. Am avut parte de multe surprize, plăcute şi ne. Dar, una peste alta, UNTEATRU de astăzi este cea mai plăcută surpriză pe care destinul ne-⁠a facut-⁠o. Nu ne aşteptam la tărâmul ăsta magic.

Alegerile noastre sunt strâns legate de zona noastră personală – stare, inspiraţie – nu sunt rezultatul unui studiu despre nevoile teatrului, totul e foarte personal şi egoist. Prin toate spectacolele pe care le facem, vorbim câte puţin şi despre noi. Ne imaginam că la sfârşitul vieţii dacă am putea să punem în linie toate spectacolele făcute de noi, ar rezulta o radiografie extrem de fidelă a noastră. E un fel de a te dărui. Credem că teoria asta se poate aplica tututor prestatorilor de servicii creative din spaţiul UNTEATRU. Cam astea sunt criteriile generale de alcătuire a repertoriului.

UNTEATRU e un teatru.” Mărturisesc Andrei şi Andreea Grosu, fondatorii acestui teatru independent.
Iar aici m-⁠am întâlnit cu doi actori minunaţi, Richard Bovnoczki şi Andrei Seuşan, de fapt întâlnirea a cinci generaţii, pe care afişul nostru o certifică.

Cu pasiune, dragoste şi rigoare scenografii Cristian Niculescu şi Viorica Petrovici, având-⁠o ca asistentă pe tânăra Tatiana Grigorescu; Vasile Manta, binecunoscutul regizor şi designer de sunet de la Teatrul Radiofonic; tânărul regizor Şerban Fleancu, cel care realizează partea de proiecţii împreuna cu Mihai Cherana; actriţa Alexandra Stroe, care s-⁠a alăturat distribuţiei şi Dragoş Mărgineanu, cel care face luminile spectacolului – toţi s-⁠au întâlnit cu Eugen O’Neill şi l-⁠au recunoscut…

Iată ce spune Richard Bovnoczki, interpretul lui Erie Smith:
„Scrierile lui Eugene O’Neill au încărcătura unei vieţi trăite intens. Tragicul, poeticul, comicul, se împletesc şi încarcă momentul dramaturgic cu viaţă în cele mai bogate nuanţe. Caracterele din universul O’Neill sunt înspăimântător de bine tuşate si complex structurate, obligându-⁠te ca actor să ai aceeaşi disponibilitate de a-⁠ţi asuma până la jertfă şi viaţa şi moartea. Întâlnirea cu dramaturgia o’neilliană şi această versiune scenică, în această viziune regizorală, a resuscitat în mine ideea de artă actoricească. A fost un drum fascinant, salvator şi neaşteptat.”

Iar partenerul său, Andrei Seuşan, interpretul lui Charlie Hughies, continuă: „O experienţă pe care orice tânăr actor ar trebui să o aibă. Intâlnirea cu un Text, cu un Regizor, cu un Partener. Spaţiul de la Unteatru are energia lui benefică – şi Hughie-⁠ul o’neillian a captat-⁠o.”
Oare de ce am montat piesa acesta?

Pentru că Eugene O’Neill, după reprezentaţia în premieră cu Anna Christie a bătut la uşa cabinei interpretei, a intrat fără să aştepte răspunsul, s-⁠a aşezat cu pardesiul strâns în jurul corpului pe un scaun şi a tăcut… Interpreta îl privea în oglindă, nu apucase să se demachieze. Tăcerea era dincolo de cabina teatrului, dincolo de New York, dincolo de orizont… Apoi O’Neill s-⁠a ridicat în picioare şi a spus: vrei să fii soţia mea, secretara mea, amanta mea? Stins, imediat, lăcrimând, zâmbind, actriţa a spus da. Bine, a zis dra-maturgul, şi a plecat. În adâncul tăcerii şi în ieşirea din cabina teatrului vibra întreaga lui operă.
Cine e O’Neill?

Auzi… Un deţinut, puşcăriaş cu merite… (râde)vede în curtea închisorii cum se ridică o spânzurătoare… (râde). Şi noatea, şmecherul, fuge din celulă… scapă… înţelegi?… Şi aleargă acolo în curte… şi repede se spânzură… I-⁠a rupt! Nu!? (strigă) 492…”

PS: La redacţie a venit următorul mesaj de la Unteatru: „Textul e montat în premieră naţională şi ne bucurăm pentru asta. Aparţine unui dramaturg important, pe care îl doream în repertoriul nostru. E construit cu doi actori pe care trebuie să-⁠i vadă toată lumea cuvântătoarelor. De toate astea suntem bucuroşi, dar nu atât de tare pe cât suntem de această nesperată vizită pe care domnul Alexa Visarion a hotărât să o facă teatrului nostru mic de la etajul doi. Debutul său într-⁠un teatru independent este cu Hughie la Teatrul Unteatru şi nu puteam fi mai mândri. Suntem copleşiţi de întâlnire şi îi mulţumim pentru încrederea acordată unui teatru-⁠copil care încă învaţă din secretele mai marilor fraţi de producţie. Suntem fericiţi pentru spectacol, l-⁠am primit ca pe o experienţă puternic-⁠senzorială care ne-⁠a purtat într-⁠una din cele mai generoase şi sensibile călătorii. Mulţumim de asemenea doamnei Viorica Petrovici, domnului Cristian Niculescu şi domnului Vasile Manta pentru magie.” (Andrei şi Andreea Grosu)

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Visarion Alexa

Alexa Visarion s-a născut la 11 septembrie 1947 în comuna Băluşeni, jud. Botoşani. Este căsătorit şi are doi băieţi – Felix Alexa şi Cristian Alexa. Este regizor de teatru şi film, scenarist, profesor univ. dr. A absolvit Magna cum laude [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest