Contemporanul » Polemice » Magda Ursache: O carte homeopatică: „Simt boala ca iubire a lui Hristos”

Magda Ursache: O carte homeopatică: „Simt boala ca iubire a lui Hristos”

Fiecare carte a Profesorului Doctor Docent de la Facultatea de Teologie ieşeană e un luminaj pentru tineri: luminează minţile ca un sfeşnic, având darul argumentării, dar şi capacitate de expresie. În plus, intră pe poarta mare a bibliografiei esenţiale: de la Sfântul Antonie cel Mare la Fericitul Augustin, Evagrie Ponticul, Ioan Carpatinul, Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Ioan Scărarul, Sf. Isaac Sirul, Sf. Marcu Ascetul, Simeon Metafrastul, Palama, Teofan Zăvorâtul… Şi câte omilii, predici, cuvântări, capete, epistole nu citează!

Lui Nicolae Breban

Părintele Ioan Cr. Teşu este, pentru mine, un reper, dar şi un sprijin moral, mesajul său, pe atât de fundamental, pe atât de creştinesc, fiind ca, în Kali Yuga modernă „a cărei marcă e disoluţia, nu coeziunea, ura, nu iubirea, fiinţa degradată, nu îmbunătăţită, să nu ne lăsăm dez-⁠integraţi de realităţile tragice”. René Girard nota că diavolul e mai lesne de imitat decât Iisus şi chiar îşi doreşte să fie imitat.

Fiecare carte a Profesorului Doctor Docent de la Facultatea de Teologie ieşeană e un luminaj pentru tineri: luminează minţile ca un sfeşnic, având darul argumentării, dar şi capacitate de expresie. În plus, intră pe poarta mare a bibliografiei esenţiale: de la Sfântul Antonie cel Mare la Fericitul Augustin, Evagrie Ponticul, Ioan Carpatinul, Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Ioan Scărarul, Sf. Isaac Sirul, Sf. Marcu Ascetul, Simeon Metafrastul, Palama, Teofan Zăvorâtul… Şi câte omilii, predici, cuvântări, capete, epistole nu citează! Mă opresc aici, copleşită.

Stilul inflamant – de la flamă – cere statornicie şi trăinicie, ca singura şi sigura cale spre mântuire. Am mai scris despre lupta Părintelui cu răul, cu necredinţa. E ştiut că se contestă rolul Bisericii de a fi pilon al naţiei, dar şi jertfa clerului ortodox. O constantă postdecembristă e şi încercarea de a fi transformaţi într-⁠o populaţie submorală, dispreţuindu-⁠şi propria etnie şi valorile ei, cu atenţia îndreptată exclusiv spre sinele mărunt. Aici l-⁠am parafrazat pe Petru Ursache folosindu-⁠i cuvintele, Părintele având aceeaşi răspundere faţă de adevăr, de semeni şi de sine.

Preotul Profesor Ioan Teşu se opune, de la catedră şi din biserică, fenomenului de-sacralizării. Ne spune, şi-⁠i auzim vocea sonoră, inconfundabilă (risc să afirm: cuminec vine de la comunicare) că familia, sagrada familia, e biserica de acasă. Acum, când românii fug de-⁠acasă, descoperind că e lung pământul, ba e lat, iar liberalul Cataramă militează ca pruncii lor rămaşi locului să aibă doi taţi. Părintele susţine că icoana poate învinge haosul, că haosul nu are putere asupra icoanei, iar rugăciunea ne ajută să fim curaţi şi luminaţi ca la Carte. Ioan Cr. Teşu chiar trăieşte ce-⁠a citit şi a scris. Fiecare carte a sa este, pentru mine, ca o bisericuţă dintr-⁠un lemn.

Culegând de unde trebuie cuvinte de folos duhovnicesc, I.Cr. Teşu şi-⁠a intitulat cartea cea mai recentă „Simt boala ca iubire a lui Hristos”, după cuviosul Porfirie, subtitlul fiind Sensul mântuitor al suferinţei (Ed. Eikon, 2017). Nu spunea Emil Cioran că „bolile au apropiat cerul de pământ”? Cartea Părintelui Teşu, greu lucru, îmbărbătează, scriind despre „puterea sau harisma răbdării”. Spune Iisus, după Matei: „cine va răbda până la sfârşit, acela se va mântui”. Şi stareţul Ambrozie de la Optina vorbea de răbdare ca despre o treaptă spre smerenie, dragă lui Hristos. Ce am învăţat din cele 270 de pagini? Puterea de a răbda în necaz. Sf. Ioan Scărarul cuvântă despre „toiagul răbdării”. Cuvioşii o numesc „crucea răbdării”, de purtat fără vaiet, fără cârteală; fără „de ce, Doamne?”.

Scrie Ioan Cr. Teşu: „Atunci când este vorba de sănătate şi de boală, dacă, urmare a rugăciunilor stăruitoare, nu ne ridicăm din patul de suferinţă, s-⁠ar putea ca Dumnezeu, în atotînţelepciunea Sa, să aprecieze că ne este mai folositoare boala decât sănătatea, atât pentru curăţirea păcatelor trecute, cât şi pentru ferirea de cele viitoare, pe care eram pe punctul de a le săvârşi, dacă am fi rămas sănătoşi”. (p. 269)

În rană arde Hristos, în pătimirile trupeşti e lumina lui, ne învaţă optimistul profesor-preot; pătimirile grele, odată răbdate, te duc până-⁠n liniştea raiului, în lumina Lui neînserată, o superbă metaforă, a lui Dumnezeu.

Deruta, spaima de moarte, panica, disperarea pot fi învinse prin credinţă. Îmi aduc aminte că Petru îmi spunea: „Logic, Magda, dacă ţi-⁠e frică de moarte, atunci înseamnă că nu crezi în înviere”. Îl cita pe Ioan Hrisostom. După lecţia moderaţiei şi a smereniei, lecţia ultimă pe care mi-⁠a predat-⁠o a fost lecţia acceptării suferinţei cu demnitate, întărit de Dumnezeu să sufere demn. Şi dacă suferi cu demnitate – repet – ai propriul drum al crucii, iar răsplata va fi însutită şi înmiită.

L-⁠am văzut mereu pe Bătrânu printre rândurile cărţii preotului-⁠profesor, prieten al său. Petru avea o lumină în ochii albaştri, ceva bun, iertător, necrispat, neînciudat, nobil în durere. Aflat în nevoinţă, a avut acea putere numită de Isaac Sirul „duhul harului”. Spune Părintele I.C. Teşu: „darul acesta special (subl. mea, Magda U.) este darul răbdării în pătimiri şi este de la Dumnezeu”.

Da, Petru a dat un ultim examen de răbdarea durerii. Când şefa clinicii de cardiologie l-⁠a invitat în sala de intervenţii pe neaşteptate, Bătrânu a avut o mică ezitare: voia să-⁠mi dea un telefon, să mă anunţe ce i se întâmplă. Precizare: n-⁠am semnat, ca aparţinător, pentru acea intervenţie (stenturi) inadecvată, tratament inadecvat. Apoi a venit infecţia cu Klebsiella, prin instalaţia de aer condiţionat a terapiei intensive. A auzit-⁠o spunându-⁠i pe ton ridicat: „Vă e frică? Nu sunteţi bărbat”. Habar n-⁠avea medicul care l-⁠a împins în moarte cum a trecut Petru Ursache peste valuri de încercări, din cauza firii lui verticale. Sunt sigură că va primi, pentru tot ce a îndurat, „cunună de bărbăţie” (Nil Ascetul). Şi nu s-⁠a lăsat copleşit, strivit de frica morţii trecătoare.

Doctorul cel mai bun e credinţa: vindecă fără arginţi neputinţa noastră, iar medicii cu credinţă în Dumnezeu ştiu că Biserica acţionează spre vindecare. Daniel B. Hinshaw, doctor practician şi profesor universitar la Seminarul Sf. Valentin din New York, invitat la Bucureşti pentru workshop, susţinea că trebuie creată o punte între teoria-⁠practica medicală şi tainele Bisericii, ambele acţionând în acelaşi scop. Mai spune în Suferinţa şi natura vindecării (Ed. Sophia, trad. Florin Caragiu) că: „Bună parte din arsenalul metodelor medicale moderne este de mare folos şi poate fi recunoscută ca binecuvântată şi în acord cu învăţătura şi practica tradiţională creştină; o altă parte semnificativă nu este, şi atunci este interesul şi datoria noastră să ne informăm cu privire la ceea ce, prin tratarea trupului, poate aduce atingere mântuirii sufletului”. Sfântul Vasile cel Mare a urmat anume cursuri de medicină, la fel Cuviosul Porfirie.

Ar fi de adăugat că numai stafful medical ateu nu înţelege tainele Bisericii; că asistentele cele mai devotate bolnavilor vin dinspre Facultatea de Teologie. Una dintre ele mi-⁠a spus: „Cheia este să speri când nu mai speri”. Ultimele cuvinte Bătrânu le-⁠a îndreptat spre cer. A strigat după ajutorul lui Dumnezeu: „Ajută-⁠mă, Doamne!”. Îmi tot reproşez: poate că n-⁠am rostit din toată inima rugăciunea mea pentru vindecare şi asta pentru că nu-⁠l vedeam murind, nu credeam că Petru poate muri, eram sigură că Petru al meu nu poate muri înaintea mea. Îi bătea deja ceasul şi nu voiam să accept. Nu ne era nouă de moarte, nu atunci. N-⁠am auzit nici un „şi de-⁠o fi să mor”dinspre Petru.

Spitalul era ca o carceră, ca o zarcă. Lucra de ani şi ani la o carte pentru trezvirea sufletului şi a minţii: Istorie, genocid, etnocid, convins că memoria neexersată suferă; că memoria vie e o biserică vie. Petru trecuse prin perioada religio ilicita, în liceu şi în facultate, când suportul moral al credinţei trebuia distrus. Colegul şi prietenul său din clasa a III-⁠a de liceu, Adrian Onofrei, fusese ridicat de lângă el. Şi cât l-⁠a căutat! Ţărănuşul orfan (tatăl i-⁠a murit sub căruţă; schija din război i-⁠a ajuns la inimă) a fost educat de preot şi de învăţător, în sat, să creadă în eroi, în martiraj. Mă uit mereu spre coperta cărţii Istorie, genocid, etnocid: zorelele de pe sârma temniţei reprezintă simbolul suferinţei înflorite prin putere spirituală. Închisoarea comunistă a fost Academia suferinţei. Or, martiriul e treapta de înălţare spre dumnezeire: „E calea apostolilor, spre a fi viu în eternitate, cu sufletul”. L-⁠am citat.

Era foarte îngrijorat de inconsistenţa reprezentării trecutului, până la deformare şi s-⁠a decis să se documenteze pentru tema cea mai grea: oroarea terorii comuniste. Valeriu Gafencu era pentru Petru Ursache „om ceresc”, aşa cum ar spune Ioan Gură de Aur. „Magda, Dumnezeu i-⁠a ajutat pe bunii creştini să lupte cu răul moral şi fizic. Definiţia eroismului e să-⁠ţi rabzi suferinţa. Ţuţea a fost ales să sufere. Şi Părintele Justin Pârvu, şi Steinhardt, şi Ianolide, şi Chioreanu… Şi uite că tocmai comunistofobii sunt acuzaţi ca extremişti de dreapta”.

Lui Petru îi datorez bibliografia cărţii mele, Comunismul cu rele şi rele, Eikon, 2013. N-⁠a fugit de osteneală: documentarea a fost crâncenă. Cum stătuse ani în şir cu mintea pe atrocităţi, a fost marcat de detaliile devastatoare. Pe patul clinicii, avea coşmaruri provocate de memoriile celor bătuţi satanic. Îşi imagina că, în camera de gardă, se afla un călugăr chinuit de chipul de fiară a lui Goiciu, cumnatul lui Dej. Ceasurile cele mai grele erau cele de noapte, dar venea dimineaţa şi încă una, şi încă una… Doamna doctor Gabriela Omete mi-⁠a permis să rămân lângă el, în terapie intensivă, aproape permanent:
„– Ce facem mâine, Domnule Profesor?
– Grea întrebare, Doamnă Doctor”, zâmbea Bătrânu.
Şi mie, cu tristeţe conţinută: „Nu mai pot să scriu, nu mai pot să citesc…” Cărţile lui o să le editez eu pe toate, promit.

Deşi ni s-⁠a spus că a doua zi vom merge acasă, Petru a luat-⁠o pe calea neîntoarsă. Părintele Teşu îl unsese pe frunte cu untudelemn sfânt, să-⁠l vindece. Pregătit pentru trecere a fost, dar a trecut singur.
Blândul meu confesor Ioan Teşu îmi repetă la spovadă că, după durerea lumească, urmează consolarea; îţi pierzi rostul pământean, însă „boala trupească vine spre vindecarea sufletului”. După Cioran: „Boala întreţine graţia, căci este alimentul indispensabil ce hrăneşte pasiunile pentru o altă lume. Prin boală îi înţelegem pe sfinţi, iar ei, prin ea, cerul ” (Lacrimi şi sfinţi).

E simplu: nu există moarte, doar o schimbare la faţă. Treci pragul albastru spre viul neîntrerupt. Şi-⁠mi vine în minte o întrebare a mea, privind „Iubeşte şi fă ce vrei”. Răspunsul lui Petru: „ Nu crezi în Dumnezeu, nici el nu crede în tine. De aceea afirma Mircea Vulcănescu, alt «om ceresc» al românilor, că trebuie pus accentul pe prima parte: întâi crede, apoi fă ce vrei. Iubeşte-⁠l pe Dumnezeu şi fă ce vrei, ce vrea El să faci”.

Iar Mircea Vulcănescu, martirul, o ştia bine: credinţa e ori „robie”, ori „vocaţie benevolă”.

De când s-⁠a stins, l-⁠am urmat, poate l-⁠am şi imitat pe Petru Ursache, urmând povaţa Sfântului Vasile cel Mare: „Să nu ne despărţim de iubirea lui Dumnezeu în Iisus Hristos, ci să răbdăm durerile cu tot sufletul, aşteptând ajutorul Lui”.

Părintele Ioan C. Teşu susţine că ortodoxia creştină nu vizează suprimarea trupului, ci sublimarea energiei trupeşti, spre împlinirea umanului. Îl urmez în credinţa asta, ca să nu-⁠mi pierd cerul. Toate cele scrise în „Simt boala ca iubire a lui Hristos” m-⁠au îmbunătăţit.
Citiţi-⁠o, este o carte homeopatică!

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Magda Ursache

Magda Ursache s-a născut la Bucureşti, la 20 decembrie 1943. A absolvit Colegiul „B.P. Hasdeu” din Buzău şi Facultatea de filologie a Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi, cu diplomă de merit, în 1967. A lucrat în redacţia revistei „Cronica” (redactor, [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest