Românii de pretutindeni

Un ostrov din pământul lui Dumnezeu

Când Dumnezeu tocmai terminase de făcut pământul şi-l împărţise feluritelor popoare, pe când se pregătea să spună că, iată, toate cele pe care le adusese din nimic la existenţă sunt bune, văzu alergând spre El o mulţime de oameni care se jeluiau că ei n-au unde să se aşeze. „Dar cine sunteţi voi?” îi întrebă Domnul. „Noi suntem grecii, cei care vom da lumii o mare cultură şi o mare civilizaţie, artă, literatură şi filosofie. Tocmai pe noi ne-ai lăsat aşa, fără o ţară?”

Dumnezeu căzu pe gânduri şi, după o vreme, se întoarse spre ei şi le spuse: „Mai am un pământ, pe care-l păstram pentru Mine. Vi-l dau vouă. Luaţi-l!”. Aceasta e cea mai frumoasă legendă de întemeiere a Greciei pe care am auzit-o vreodată. Mi-a spus-o nu demult, cu glas domol, apăsând asupra fiecărui cuvânt, spre a-i da greutatea şi gravitatea cuvenite, scriitorul şi traducătorul grec Cristian Săileanu. Mergeam, povesteam, huzuream într-o amiază toropită dinspre mijloc de iunie, pe unul dintre drumurile înguste şi serpentinate ale insulei Corfu, dezmierdaţi, toţi cei care-i umpluserăm maşina, de fâşiile de lumină ce se eliberau, rând pe rând, în urcuşuri şi coborâşuri, dintre ramurile uriaşe, contorsionate şi îndesate ale pinilor printre care ne şerpuia cărarea.

Cristian Săileanu e originar din România. Jumătatea rece a anului şi-o petrece în Spania, la Madrid, iar pe cea caldă în casa sa din satul Agios Ioannis al insulei Corfu. Până de curând necunoscut în ţara unde s-a născut şi pe care a fost nevoit, din motive politice, să o părăsească în 1982, scriitorul a publicat în România romanele Manual de întors acasă de la Stalingrad (Editura Sânziana, Bucureşti, 2022) şi Parcul cu scorpioni (Editura Eikon, Bucureşti, 2023).

Cristian Săileanu a fost şi pentru mine – ca şi pentru mulţi dintre artiştii şi scriitorii români pe care i-a găzduit în casa sa corfiotă – ghidul inspirat, cultivat, cu umor şi inepuizabilă bonomie, printr-un tărâm necunoscut, parte a pământului „rezervat” pentru Sine şi binecuvântat, pe care Dumnezeu l-a dăruit, nu întâmplător, grecilor. Se vede bine, ţara lor, întemeiată pe pământul lui Dumnezeu, fusese dintru început rânduită să devină Patria Ortodoxiei.

Întâlnirea mea cu insula întemeiată de corinteni în anul 734 î.Hr. s-a petrecut în urmă cu nouă ani, dar atunci a fost prea scurtă, aproape fugitivă, şi mai degrabă doar un prilej de a intui frumuseţea aparte a celui mai nordic dintre ostroavele de la Marea Ionică. Privind atunci de pe Muntele Pantocrator, cel mai înalt al insulei Corfu, aşezarea de la picioarele lui, înveşmântată în toate nuanţele posibile de verde, mi-am dorit fierbinte să revin şi să o cunosc, să o explorez, aşa cum am făcut de-a lungul timpului şi cu alte insule greceşti, pe unde Dumnezeu mi-a purtat paşii, descoperindu-mi de fiecare dată oameni, biserici, case şi cetăţi străvechi, cioburi mai mari sau mai mici de Paradis, ce m-au zidit pe dinăuntru.

Am revenit anul acesta pe insula Corfu, cu gândul mereu îndreptat spre Sfântul Mare Ierarh Spiridon al Trimitundei, protectorul ei degrabă ascultător şi săritor, la nevoie, spre a tămădui, a mângâia, a ocroti. Oare cine altul ar fi putut rândui această revenire, precum şi întâmplările neaşteptat de minunat legate spre a ne aduce laolaltă în Corfu pe prietenii mei dragi, scriitoarea şi jurnalista Cristina Andrei, pe istoricul şi scriitorul Marius Oprea, a căror căsuţă de vis se învecinează cu cea a lui Cristian Săileanu, şi pe mine, pe tărâmul dintre mări?

Moaştele Sfântului Spiridon, originar din Cipru, venerat în Imperiul Bizantin, au fost aduse în Corfu de la Constantinopol în 1456, împreună cu cele ale Sfintei Teodora, Împărăteasa Bizanţului, ocrotitoare şi ea a Kérkirei. Insula Corfu, străvechea Kérkira, desprinsă de continent în timpuri aurorale, a devenit pământul dintre Marea Ionică şi Marea Adriatică, dar şi tărâmul udat de râurile Potami, Lefkimmi, Miessonghi şi Tyflos. Grădina Edenului se afla tot între patru râuri: Pison, Gihon, Tigru şi Eufrat.

Kérkira a fost creştinată încă din primul veac de către Sfinţii Iason şi Sosipatru, pomeniţi de Sfântul Apostol Pavel în Epistola către romani. Ei fuseseră număraţi printre cei 70 de apostoli ai lui Hristos. O veche biserică, din secolul al X-lea, aflată la periferia oraşului-capitală Kérkira le păstrează amintirea intervenţiei misionare prin aceste locuri. Istoria insulei Corfu este, ca cea a tuturor pământurilor înconjurate de mare ale Greciei, îndelungată şi dramatică. Nu voi insista asupra ei, dar voi aminti doar două momente esenţiale: din anul 336, ea a devenit parte a Imperiului Bizantin. Pe aici au trecut multe popoare, iar prezenţa veneţiană a lăsat urme vizibile până astăzi. Al doilea moment crucial pentru insulă l-a reprezentat intervenţia miraculoasă a Sfântului Spiridon în timpul invaziei turceşti de la 1716, când s-a arătat pe cer corfioţilor, iar apoi a provocat o furtună care a înecat întreaga flotă turcească. Ocrotită de acest mare făcător de minuni, insula nu s-a aflat niciodată sub ocupaţie otomană.

Fiecare ostrov din Pământul lui Dumnezeu are ceva doar al lui, unic, irepetabil şi imposibil de uitat. Insula Corfu a fost „pictată” în nuanţe vibrante de verde. Vegetaţia ce o înveşmântează, arbori, arbuşti şi flori, e luxuriantă şi de o diversitate uluitoare. Peisajele majestuoase, spectaculoase’ ample plonjări în marea albastru-violacee ale pereţilor muntoşi, împodobiţi cu păduri de răşinoase şi foioase, sunt parcă în continuă comunicare cu înălţimea prin chiparoşii monumentali, elegante siluete elansate spre tăria cerului.

Abrupte cărări de munte îţi poartă paşii spre sate tradiţionale, fixate cu temeinicie pe versanţi ori te conduc spre marea cu ţărmurile decupate în semicercurile deschise spre larg ale numeroaselor golfuri a căror frumuseţe sălbatică, genuină, cheamă la reverie şi contemplaţie. Corfu e cea mai nordică dintre insulele ionice. Imediat la est, peste mare, se află Albania şi Grecia Continentală, iar Italia la 75 de kilometri  în partea de nord-vest. E poarta spre vest a Greciei. Patronii spirituali sunt Maica Domnului Panaghia Paleokastriţa şi, spuneam, Sfântul Spiridon al Trimitundei. Colonia Korkira a fost întemeiată de corintieni în anul 734 î.Hr. Din 336 devine parte a Imperiului Bizantin. Oraşul vechi Kérkira e înscris în patrimoniul UNESCO din 2007.

Acum, când scriu aceste rânduri, sunt încă în Corfu şi urmează încă zece zile de explorări ale acestui fabulos tărâm. Voi reveni, aşadar, cu un nou articol despre insula patronată de Marele Ierarh Spiridon.

■ Scriitor, istoric al artelor, publicist

Luiza Barcan

Total 0 Votes
0

Luiza Barcan

Luiza Barcan, critic și istoric de artă, doctor în arte vizuale, expert al Ministerului Culturii în domeniul: Bunuri cu semnificație culturală – artă medievală, secolele XVIII-XIX, jurnalist, expert al Casei de Licitații Vikart. Membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Vâlcea, membru fondator și director al Fundației HAR („Habitat și Artă în România”). S-a născut la București în data de 8 octombrie 1964. Absolventă a Liceului de matematică-fizică nr. 4 din București, a Facultății de Limba și Literatura Română de la Universitatea București (1987) și a Facultății de Istoria și Teoria Artei a Universității Naționale de Artă din București. Profesor de limba și literatura-română (1990-1995), redactor, realizator de emisiuni la Televiziunea Română (1995-2013), redactor la Radio România Internațional (2000-2006), colaborator la Radio Trinitas al Patriarhiei Române, din 2014 și până în prezent (realizator al documentarului radiofonic „Zidiri în chipul crucii”). Din 1996 publică cronică plastică, interviuri, reportaje, eseuri, studii de istoria artei, monografii de monumente în paginile Contemporanul, Literatorul, Azi Literar, artPanorama, Museion, Adevărul literar şi artistic, Ianus, Virtualia, Tribuna, Tabor, Povestea vorbei, Buridava, Ramuri, Observator cultural, artMargins a Universităţii „Santa Barbara” din California.

Co-organizator, împreună cu Alexandru Nancu, al programelor Fundaţiei HAR: „Habitat şi Arta in Romania” ,„Arta in drum spre muzeu” (1999 – Râmnicu Vâlcea), „Tradiţie şi Postmodernitate” (2000 – 2005, Muzeul Satului Vâlcean de la Bujoreni, judeţul Vâlcea) „Stuf 2004” (2004, Murighiol, judeţul Tulcea), „ReSitus – Metode şi tehnici avansate de conservare şi reconstrucţie digitală pentru patrimoniul cultural-istoric imobil (2007, Câmpulung Muscel), Lut/ Adobe 2007, 2008, 2009 (Capul Doloşman/ Cetatea Argamum, judeţul Tulcea).

Din anul 2000 şi până în prezent, curator al programului „Restituiri” care a cuprins expoziţiile: „Seniori ai picturii romaneşti contemporane”, „Invitaţii lui Iosif Sava în 40 de desene ale Rodicăi Ciocârdel Teodorescu”, „Rromani art”, expoziţiile personale de la Constanţa, Tulcea, Râmnicu Vâlcea şi Bucureşti ale pictoriţei centenare Medi Wechsler Dinu, expoziţia retrospectivă Maria Constantin, expoziţiile retrospective Alexandru Nancu („Teasc pentru memorie” și „Spațiul imaginării”), Bucureşti 2013, expozițiile retrospective Lidia Nancuischi). Curator a peste 30 de expoziţii personale sau de grup, deschise în Bucureşti şi în alte oraşe mari ale ţării. Face parte din colectivul de autori ai dicţionarului on line Un secol de sculptură românească (2013, 2014) și din colectivul de autori ai cărții Centenarul femeilor din arta românească (2018).

Debut literar în revista artPanorama, cu proza Jucătorii de șah (1997). Debut editorial cu volumul Nichita Stănescu. O viziune poetică a timpului (2000, ediţie bibliofilă, coordonata de Mircia Dumitrescu).

Cărți de memorialistică: Artişti plastici la Serata lui Iosif Sava (2003), în format electronic (2005); Spre Răsărit, cu Alexandru (2017).

Cărți de specialitate (cronică plastică, istoria artei): Angoase ale privirii (2004); Monografiile bisericilor de lemn – monument istoric de la Grămeşti, Malaia, Racoviţa- Copăceni, Ciungetu, Brezoi, Mariţa (2000, 2001), împreună cu Alexandru Nancu; Albumul monografic Medi Wechsler Dinu (2010); Albumul monografic „Maria Constantin” (2013); Albumul monografic „Constantin Calafateanu” (2014); Albumul monografic „Lidia Nancuischi” (2018)

Premii și distincții: Premiul pentru critică, acordat de Consiliul Director al Uniunii Artiștilor Plastici din Roâmânia (2017); Diplomă de excelență pentru întreaga activitate, acordată de Filiala Buzău a Uniunii Artiștilor Plastici din România, cu ocazia Bienalei „Ion Andreescu” (2018); Premiul III la Festivalul de film documentar scurt „Yperia 2012”, de pe insula Amorgos – Grecia, pentru filmul „Grecii de Brăila” („Greek and Romanian”); Premiul pentru film religios la Festivalul de film documentar scurt „Yperia 2011”, de pe insula Amorgos – Grecia, pentru filmul „Skopelos, insula celor 365 de altare”; 2011 – Medalia Muzeul Brăilei – 130 de ani şi Medalia „Nicolae Iorga – 140 de ani de la naştere”, decernate de Muzeul Brăilei pentru documentarele „Biserici de la Dunăre” (2011).

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button