Contemporanul » Lecturi » O poetă care ignoră moda poetică

O poetă care ignoră moda poetică

Literatura română după o revoluţie

Poemele, discursive şi spectaculoase, atrag atenţia prin curaj artistic, printr-⁠o imaginaţie inepuizabilă, prin bucuria de a exista şi a putea contempla lumea.

Cora Botezatu a debutat în 1976 ca poetă în revista Luceafărul; pe atunci credea despre sine că va trăi numai pentru literatură. Dar în scurtă vreme biografia ei a luat alt curs. Tânăra talentată şi entuziastă s-⁠a Alex-Cora-Botezatu-in-viziunea-marelui-artist-Petru---Botezatustabilit cu soţul ei (un pictor care avea să facă o carieră strălucită) în SUA şi a abandonat poezia (deşi n-⁠a uitat niciodată de ea). Acum se relansează ca poetă, în România, uimindu-⁠i pe cititori cu un mod de a scrie plin de farmec, care lipsea parcă din peisajul literaturii române de azi. Este erupţia de frumuseţe a unui vulcan multă vreme inactiv.

Poemele, discursive şi spectaculoase, atrag atenţia prin curaj artistic, printr-⁠o imaginaţie inepuizabilă, prin bucuria de a exista şi a putea contempla lumea.  Un bun exemplu în acest sens este poemul Colecţionarul de sunete. Ni se înfăţişează ca o dizertaţie fantezist-⁠meticuloasă, pe tema sunetelor din care este compus concertul grandios al existenţei. În stilul prietenos-comunicativ al lui Marin Sorescu, este inventat un personaj pitoresc, „un peregrin din alte veacuri”, care colecţionează sunetele ca pe nişte obiecte într-⁠o tolbă şi, din când în când, poposind în câte o localitate, le prezintă publicului în cadrul unor spectacole de circ metafizico-⁠acustic. Pentru a le descrie, autoarea dezvoltă o artă a enumerării pe care la noi a mai ilustrat-⁠o cu atâta vervă artistică doar Leonid Dimov:
„Se spunea c-⁠ar fi adunat toate sunetele din lume,/ clipocitul de ape, bâzâitul de-⁠albine,/ sunetul rar al păsării colibri,/ boncănitul de cerbi, cântatul cocoşilor în zorii zilei, muzica improbabilă a sferelor,/ tăcerea enigmatică din primele clipe ale universului,/ trecerea imponderabilă a duhurilor prin aer/ şi şuieratul fulgerător al stelelor căzătoare.”

După cum se observă, nu este vorba numai de sunete propriu-⁠zise, ci şi de sunete ipotetice, esoterice sau mitice, a căror însumare emoţionează profund, ca himerica muzică a sferelor:
„Toate sunetele erau închise în sipete minuscule,/ captate doar la miezul nopţii, pe lună plină,/ la ora la care începe vânzoleala liliecilor,/ spânzurându-⁠se în aer,  întretăind strident întunericul/ cu membrele lor unite într-⁠o membrană.// Deţinea toate mostrele sonore,/ şi-⁠ar fi putut  reproduce orice zgomot/ trecerea lăcustelor printr-⁠un câmp de graminee,/ ecoul mărilor, mişcări tectonice, sunete discordante,  dar şi dezarmonii virtuale.// Cunoştea sunetul strident al puterii,/ şi fervoarea undelor sonore cerebrale;/ era uneori romantic, peregrinul nostru,/ putea capta de la distanţă orice spectacol  acustic/ dar şi freamătul frunzelor, vuietul mării,/ şi gândurile, care se încolonau/ după lungimi de undă,  premeditate.// Ştia să evoce sonorul perfid al neştirii/ glasul pierit al fricii, răcnetele încordate ale facerii/ Alex-Cora-Botezatu-si-celebrul-ei-sotscâncetul copilului şi suspinul sfâşietor din clipa morţii./ Îi plăcea să pună la cale vânturi aprige, vuiete, vaiete/ zgomote albe, zgomote roz disgraţiate, zgomote surde,/ unde sonore dezorientate, scăpate neglijent din laboratoare.”

Poemul este antologic. Recitat pe o scenă, ar cuceri publicul, l-⁠ar face să viseze şi la sfârşit să aplaude frenetic. Dacă ar fi scris doar acest poem, Cora Botezatu ar merita înaltul titlu de poetă.

Dar multe dintre poemele sale (deşi nu seamănă între ele) sunt la fel de valoroase. Unui actor i-⁠ar fi greu să aleagă un singur text pentru repertoriul său, dintre atâtea câte îi oferă autoarea.

În ceea ce mă priveşte, mi-⁠aş face un întreg repertoriu Cora Botezatu, din care n-⁠ar putea să lipsească Viaţa secretă a plantelor, poem de o senzualitate incandescentă (inocent-⁠perversă) inspirat de suava, diafana carnaţie a florilor. Să compui un poem interzis minorilor inspirat exclusiv de lumea vegetală, iată o performanţă greu de atins!

Mi-⁠ar fi imposibil, de asemenea, să ignor poemul Eram provinciali, de o nostalgie sfâşietoare, în care poeta evocă nopţile copilăriei petrecute la Bacău (pe strada George Bacovia):
„Era ora la care, cele mai virtuoase neveste, îşi înşelau bărbaţii,/ zbierând  ca nişte pisici călcate pe coadă./ iar paianjenii îşi începeau lucrătura/ întinzând poduri de funigei suspendate/ peste fantasmele pline de mistere din străfundul grădinii.//
În serile acelea, noi  toţi ne gândeam la iubire,/ eram romanţiosi, provinciali, şi chiar melodramatici/ şi  pluteam patetici într-⁠o reverie noc­-
turnă,/ levitând, iluzoriu, la câţiva centimetri deasupra pământului.”
După cum se vede, în formula chimică a sentimentalismului propriu Corei Botezatu există şi o doză de umor, care nu spulberă, ci intensifică misterul, aşa cum cercul de lumină al unui lampadar dintr-⁠o grădină măreşte întunericul din jurul lui.
Remarcabil este, apoi, straniul poem Marină, care i-⁠ar fi plăcut fără îndoială prin fantasticul său livresc-⁠terifiant lui E. A. Poe:
„Mareea devenise aproape muzicală,/ în ciuda mugetelor scoase de valuri
şi cum înaintam către cheiuri,/ se-⁠nteţeau strigătele ieşind din mare,/ ca o bâiguială, devenind cuvinte ciudate…/ silabe amestecate,  poate numai părelnice.//
an-⁠ton, bernar….d, jam-⁠   es, hel-⁠ en,  steven,  ge-⁠ o-⁠ rge,/ ed-⁠wa-⁠rd, serg-⁠hei, alexa …ndru, ma -⁠ rguerit-⁠te, th-⁠om-⁠as/ er-⁠ ik, m….aria, em-⁠eline, con -⁠sta-⁠ntin, vic…tor, esm-⁠eral…da,// sunau precum numele celor înghiţiţi de ape,/ încercând să iasă la suprafaţă/ întorcându-⁠se din adâncuri, ca o rememorare ,/ printre crestele albe de valuri şi năluci din spumă de mare/ strălucind neclar, în loc de candele  aprinse… apropiindu-⁠se de mine ca nişte mesaje sigilate în sticle/ aruncate în mare, de pe cine ştie ce ţărmuri.”

Nu ştiu să se fi scris ceva mai tulburător despre amintirea lacunară, incertă a înecaţilor din adâncul mării.
Până la urmă, despărţindu-⁠mă cu greu de fiecare poem în parte, le-⁠aş alege aproape pe toate, nu din amabilitate faţă de autoare (nu agreez acest gen de amabilitate), ci din generozitate faţă de iubitorii de poezie, care în România sunt încă numeroşi şi merită un asemenea dar.

Cora Botezatu ignoră moda poetică (deşi a învăţat câte ceva din toate formulele poetice la modă azi). Este mereu ea însăşi, are curajul artistic, de exemplu, să-⁠şi conceapă poemele sub forma unor discursuri, când cei mai mulţi poeţi scriu eliptic, şi să dezvolte idei poetice, când contemporanii ei preferă seriile de enunţuri fără legătură între ele, care pot fi amestecate asemenea unor cărţi de joc.

Şi apoi, indiferent de „metoda” adoptată, contează rezultatul. Nu ştiu (deşi ştiu) cum combină Cora Botezatu cuvintele limbii române, dar face ce face şi ne emoţionează, ne răvăşeşte sufletele, ne transportă undeva de unde nu am vrea să ne mai întoarcem.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Alex Ştefănescu

Alex Ștefănescu născut la 6 noiembrie 1947 la Lugoj (unde părinții săi, amândoi din nordul Moldovei, s-au aflat temporar). Școala primară și liceul – la Suceava, între 1954-1965. Licențiat al Facultății de Limba și Literatura Română a Universității din București, în [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest