Contemporanul » Lecturi » O frustrare nevindecată?

O frustrare nevindecată?

Necunoscut, numele Oanei Dugan nu mi-⁠a fost niciodată. L-⁠am întâlnit deseori prin revistele de cultură, dar, fireşte, informaţiile dobândite pe această cale erau lacunare, fragmentare şi nearticulate. Abia când i-⁠am lecturat volumul Expectaţia Nobelului (Editura Axis libri, Galaţi, 2012) am înţeles că autoarea din Galaţi chiar merită să fie creditată ca o publicistă decomplexată, bine conectată la literatura europeană şi asiatică. Este o cititoare zeloasă, care dă seama de lecturile sale prin cronici pertinente, pletorice şi obiective. Este deţinătoarea a numeroase premii endemice şi internaţionale şi s-⁠a remarcat ca o neobosită ambasadoare a spiritului românesc în lumea asiatică şi în spaţiul francofon.

Autoarea nu pare să aibă un domeniu de abordare privilegiat, pe care să-⁠l împrejmuiască exegetic; scrie penita-reprezdespre Gerard de Nerval, despre Pablo Coelho şi Saramago, dar şi despre Eminescu, Mircea Eliade sau despre confraţii săi contemporani, ceea ce, într-⁠un fel, îi conferă o imagine erudită şi plină de respect. Cine nu râvneşte după o cronică semnată de Oana Dugan? Cu spiritul său critic desfoliat, cu observaţia pertinentă şi cu prospeţimea expresiei sale calofile şi-⁠a creat deja o identitate aparte şi o anumită notorietate bine conturată printre scriitori.

Expectaţia Nobelului răspunde unei nevindecate frustrări, devenită între timp o obsesie românească – aceea a recunoaşterii performanţelor sale prin decernarea celui mai râvnit premiu internaţional. Fără să cădem în capcana artificială a presupusului protocronism românesc, cărăuşim impre­sia că-⁠n istorie am fost deseori văduviţi de recunoaşteri şi certificări la care aveam drepturi indiscutabile. De la Odobleja şi Paulescu la Blaga şi Nichita Stănescu, românii au această senzaţie că au fost nedreptăţiţi de Comitetul care decernează râvnitul premiu, dar aspectul nu trebuie să ne surprindă. Care ţară nu are această impresie, că a furnizat panteonului universal mult mai multe valori decât au fost recunoscute de instituţia suedeză? De aici şi senzaţia de frustrare, deşi, lucrul e dovedit, greşeli în această privinţă s-⁠au făcut cu nemiluita.

Din Eminescu alege poemul Odă (în metru antic) din care face pretextul unui adevărat curs de filosofie esoterică. Se ştie doar că poemul a reţinut atenţia multor eminescologi interesaţi să-⁠i descifreze sensurile ascunse, dar nimeni ca Oana Dugan n-⁠a recurs aşa de convingător la principiile filosofiei buddhiste pentru a-⁠i descifra înţelesurile subcutanate. Conform filosofiei de pe Gange. Omul are pe lângă trup şi patru componente sufleteşti. „Astfel, revenind la cele cinci componente ale spiritului eu-⁠lui uman, vom aminti că sufletul vegetativ e cel care însufleţeşte primul embrionul în pântecele matern, la şapte ani se dezvoltă sufletul animal sau voluntar care conferă copilului controlul propriilor gesturi. Se dezvoltă apoi viaţa afectivă, în jurul vârstei de paisprezece ani când sufletul emoţional capătă contur împingând fiinţa să se lase condusă de către sensibilitatea sa. Apare spre vârsta coacerii minţii adică spre douăzeci şi unu de ani, capacitatea de a gândi, când se instalează sufletul raţional, intelectual, când fiinţa umană intră definitiv în posesia facultăţilor de înţelegere şi gândire”.

Ce constată autoarea? Încercând o rescriere mai liberă a fiecăreia din cele cinci strofe ale poeziei, autoarea constată că de fapt fiecare strofă corespunde unui tip de componentă sufletească, iar poezia, în întregul ei recompune microcosmosul uman, aşa cum figurează în filosofia hindusă şi drumul eului, etapele lui de împlinire astrală şi de întrupare într-⁠o condiţie de excepţie – cea a personalităţii. Aflu că eseul a fost premiat la Botoşani şi cred că, prin noutatea lui, induce printre eminescologi o nouă dimensiune în înţelegerea lui Eminescu. Se ştie ce semnificaţii profunde căpăta noţiunea de personalitate în opera lui Eminescu, dar ea trebuie privită, vorba lui Hegel, cu drum cu tot, adică împreună cu întregul traseu al devenirii ei, aşa cum rezultă din această perspectivă exegetică propusă de Oana Dugan.

Tot prin intermediul filosofiei budiste este privită şi epica lui Mircea Eliade, unde fantasticul, modalitate dominantă în substanţa sa narativă, se legitimează din mistica hindusă, mai exact, din dialogul omului cu sacralitatea şi cu suprafirea. Admiţând că fantasticul este antiteza realului e firesc să ne întrebăm prin ce fisură poate fi indus în structura unei compoziţii epice. Faptul că Mircea Eliade apelează la fundamentele doctrinei budiste e un semn al cercetărilor eliadeşti asupra religiilor şi credinţelor religioase. E un semn că eseista a înţeles bine, nu doar epica lui Mircea Eliade, dar şi temeiurile, fundamentele pe care se sprijină.

O diviziune a cărţii este constituită din poziţionările şi cronicele de întâmpinare semnate de Oana Dugan în marginile unor cărţi scrise de confraţii săi precum Paul Sân Petru, Aurel M. Buricea, Max Popescu Vella sau Gheorghe Andrei Neagu. Unii dintre ei au fost şi-⁠n atenţia noastră şi mă bucur să constat o anumită similitudine în opinii şi puncte de vedere.

Prezenţă tonică la manifestările culturale organizate în spaţiul cultural gălăţen, Oana Dugan îşi asumă responsabilităţi de cronicar şi dă seama despre ele în depoziţii pertinente şi generoase. Aşa cum sunt proiectate pe un ecran panoramic aferat, cronicile sale transcend efemerul, interesul ocazional, îşi pierd circumstanţialitatea şi vor constitui, suntem siguri, repere rezolubile într-⁠o viitoare bibliografie a evoluţiei culturale din arealul Dunării de Jos. Nu ştim încă cine se va încumeta s-⁠o scrie, dar ştim că paginile Oanei Dugan vor fi indispensabile.

Există în abordările Oanei Dugan o mare diversitate tematică şi problematică, ceea ce o aduce până sub streaşina erudiţiei. Cu aceeaşi abilitate nereprimată scrie despre Fănuş Neagu (Opera omnia), dar şi despre Eugen Coşeriu, Ion Caramitru sau caricaturistul Florian Doru Crihană. Nu mai spun că multe din dispunerile sale au ca destinaţie şi-⁠au fost publicate prin diferite reviste de cultură franceze, la care autoarea colaborează şi pe care le alimentează curent cu informaţii despre evenimentele culturale româneşti.

Ştiu că printre cărturarii locului nu se bucură de aprecieri unanime, dar asta contează mai puţin. Sigur este că eu o creditez ca pe o scriitoare de aleasă distincţie intelectuală, că-⁠mi propun să-⁠i urmăresc evoluţia cu înfrigurare, să dau seama de prestaţiile sale scriitoriceşti şi s-⁠o recomand călduros tuturor celor interesaţi de literatură serioasă şi bine scrisă.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Ionel Necula

Ionel Necula, profesor, critic si istoric literar, a semnat mai multe texte despre autori ca Cioran, Ion Petrovici, perioada interbelica fiind un domeniu des frecventat de acest autor. „Cioran – un metafizician? Da, desi, cum observase si Fernando Savater, formula [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest