Contemporanul » Lecturi » Marian Victor Buciu: Dincolo de forme

Marian Victor Buciu: Dincolo de forme

Ion Simuţ apelează la Virgil Nemoianu, care vede, complex, complicata relaţie dintre politic şi estetic: „Cel mai adesea însă, politicul şi esteticul nu derivau unul din celălalt, ci erau prinse într-o dialectică a relaţiilor mutuale”. Evazionismul era total opus dictaturii, crede şi Virgil Nemoianu

Ion Simuţ înlătură mai ispititoarea precaritate conceptuală prin trăinicie, întrucât termenii săi circulă de peste două decenii. Aplicarea la opere şi autori ajunge definitorie, adecvată, plachează textul (fie şi în raport cu contextul), în unele cazuri într-⁠o variabilitate tipologică. Se ştie că scriitorul român este eclectic. Este astfel şi în acest caz, nu rămâne fidel unui anume mod literar. Simuţ cere ca totul să fie expus pe patru coloane literare, în termenii săi, pe patru capitole, tipuri, moduri, şi nu raportat doar la estetic. Ca şi când grila estetică n-⁠ar fi şi ea complexă, complicată, provocatoare profesional! În 44 de ani (iar dăm de cifra 4!), scriitorii şi operele s-⁠au manifestat ca vremea. După cum bătea vântul şi se trezea şi gândul. Adică gândul urma vântul, cu sârg oportunist (huooo!), evazionist, subversiv, disident (de trei ori urrra!). Sunt cele patru „moduri” care există în orice literatură supusă politic, concluzionează Simuţ: punct şi de la capăt, în viitoarele istorii care nu spun doar poveşti, adică nu doar estetizează, în înţelegerea sa metodologică. Ele susţin „premisele generoase ale unei abordări, transnaţionale şi transestetice” într-⁠o istorie a literaturii „nouă”, netradiţională, în fine, totuşi, estetică!

După, alături, dar mai ales împotriva lui Eugen Negrici, aşadar, altfel, Simuţ are un vast proiect taxonomic, teoretic, cu potenţial aplicativ: „Dorim să stabilim şi să definim o tipologie valabilă pentru orice dictatură, indiferent de coloratura ei”. Contextul vizat apare oarecum abstract, conceptual, supus (geo)politic şi nu literar. Sau altfel spus: cauzalitatea politică generează efecte literare. Nici premisa lui Negrici nu e alta. Diferenţa este de arie de studiu. Simuţ obligă la un capitol nou de comparatistică. De geopolitică istorico-⁠literară. El adaugă două clase „trenului” literar. Dar fiecare clasă devine alt tren.

Dictatura triumfă în (felul de) literatură 1. oportunistă (oficială), astfel şi altfel fiind numită, pentru dezrobirea conceptuală, literatura proletcultistă şi/sau realist-⁠socialistă. Realismul socialist este „un proletcultism cosmetizat de circumstanţă”, durabil cât regimul politic, până în 1989. Realismul socialist este, într-⁠adevăr, necritic, dacă mi se acceptă termenul: mono-ideologic. Terminologic, da, este „mai onorabil” decât proletcultismul. Îl adoptă, ca ingredient, şi scriitorii adevăraţi, nu doar cei falşi. Simuţ redă fenomenul integral, dar succint, urmând metoda factologic-⁠istorică.

Reacţionară la politica dictatorială este literatura 2. evazionistă (caz special: Cercul de la Sibiu), subversivă. De precizat reacţia: nu doar politică, nu doar literară, aş spune că este primordial literară şi secundar politică. Nu întâmplător. poetul proletariatului şi al „socialismului” totalitarist, Alexandru Toma, glorie repede răpusă, a scris poezia Jelania poetului evazionist. Dar termenul nu este încercuit şi impus de el, în poezia lui, citată de Simuţ, evazionist vine, sinonimic sau analogic, după hermetist. Ne reamintim, deci, obsesia de claritate ideologică, citată şi din discursul lui N. Ceauşescu.

Aici, Ion Simuţ apelează la Virgil Nemoianu, care vede, complex, complicata relaţie dintre politic şi estetic: „Cel mai adesea însă, politicul şi esteticul nu derivau unul din celălalt, ci erau prinse într-⁠o dialectică a relaţiilor mutuale”. Evazionismul era total opus dictaturii, crede şi Virgil Nemoianu. Literatura evazionistă ar fi „singura care este cu adevărat literatură”. Simuţ disociază o schimbare de rol: „Evazionismul – duşmanul realismului socialist, apoi tovarăş de drum.” (Simili)soluţie de avarie sau de supravieţuire, în afară de normalitate. Simuţ nu admite soluţii-⁠alternativă: „Evazionismul (nenumit ca atare de către Mircea Martin) este o alternativă, nu o soluţie.” Evazionismul ajunge tolerat de dictatură pentru că nu devine ideologic, nu are marcă politică. Nu în primul rând, asta în orice caz, dar direct există numai ce… există. Secundar, oblic, indirect, evazionismul nu este şi reacţionarism politic anti-⁠dictatorial? De ce n-⁠am admite că orice dictatură mai adoarme şi ea, iepureşte, iar în unele momente, de-⁠a binelea. Dacă ar fi mereu trează, ar fi realmente inteligentă. Nu e cazul niciodată, dar cel mai puţin ar fi cazul cu dictatura, care, faptic, se scapă pe propria teorie.

Nu Al. Toma, dar M. Preda revendică „conceptul” de scriitori evazionişti (plural, categorial). „Astăzi mi se pare că am găsit pentru ei o nouă denumire: scriitori evazionişti.” Ei sunt, mai spune, Făcătorii de cuvinte. Textualişti, autoreferenţiali, s-⁠a spus, mai mult decât onorabil, în perspectivă creatoare, artistică, estetică. Dar şi Preda este unul dintre cei care nu taie ombilicul literaturii de la burta mamei istorii. Referenţialism sau nimic altceva, iată înţelegerea sa de scriitor şi cititor. De aceea ajunge, involuntar, un soi de prigonitor literar al neoavangardiştilor, cărora le revine timpul, o vreme, într-⁠un context constrângător, dirijat ideologic. M. Preda se plân-ge într-⁠o şedinţă, transcrisă la Securitate, că se publică mai uşor literatura evazionistă decât cea care problematizează actualitatea românească. Mai uşor la publicat era, constatase prozatorul, director de editură (nu oricare, dar al aceleia a Uniunii Scriitorilor), cu D. Ţepeneag decât cu A. Păunescu! Paradox tipic pentru flux-⁠reflux de regim editorial, ca şi de Regim politic.

Cercul de la Sibiu, luat drept caz simptomatic de Simuţ (metodician afirmat al criticii numite de el simptomatologice) este aflat doar aparent lovinescian (estetic), în fapt ar fi goethean, euphorionist, cultural, filosofic, „o altfel de situare în tradiţie”, clasicist-⁠romantică. Goethe şi G. Călinescu, nu E. Lovinescu? Dar, să menţionez, tradiţionalismul ca modernism a fost preluat şi impus de G. Călinescu tocmai de la E. Lovinescu, adept, şi el, al unui modernism moderat. Aderent ezitant, circumspect, la simbolism, mefient cu avangardismul… expresionist! Criticii numiţi, I. Negoiţescu însuşi, se învârt pe cercuri cu circumferinţe variabile, pe care le îngustează sau le lărgesc oarecum după modelul lui Procust.

E simplificator să spunem că Negoiţescu vrea resurecţia tradiţiei ignorate şi nu sincronism lovinescian, dacă sincronismul bate recuperator şi marginile trecute în literatura Europei. Ion Simuţ îl descoperă pe I. Negoiţescu doar căutând „europenismul dinăuntru”. Blaga, pe filiera Goethe, ar fi maestrul asimilat într-⁠un mod disimulat al „Cerchiştilor” sibieni. Dar nici Blaga nu este un europenist reductibil la românism. Şi cât europenism să fi fost până atunci asimilat în fond, dincolo de forme?

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Marian Victor Buciu

Marian Victor Buciu, profesor doctor la Facultatea de Litere a Universitatii din Craiova, preda cursuri de istoria literaturii romane interbelice, din perioada comunista si postcomunista, cuprinzand analize si sinteze ale unor curente si opere de mare interes artistic. A publicat [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest