Contemporanul » Film » Călin Căliman: Retrospectivă cinematografică 2016

Călin Căliman: Retrospectivă cinematografică 2016

Din punctul meu de vedere, filmul românesc al anului 2016 rămâne Sieranevada de Cristi Puiu, aşadar regizorul care a stat la baza Noului Cinema Românesc, îndeosebi prin filmul Moartea domnului Lăzărescu, continuă să domine, calitativ, producţia cinematografică românească, performanţa sa artistică depăşind, net, toate celelalte tentative ale confraţilor

Anul cinematografic românesc 2016 poate fi considerat un an ieşit din comun. Din mai multe motive, nu numai datorită calităţii ieşite din comun a câtorva filme din producţia cinematografică autohtonă. Dar în primăvară, de pildă, s-a înregistrat un fapt fără precedent: la Festivalul filmului de la Cannes, au fost prezente, în competiţiile manifestării, ca niciodată, cinci filme româneşti: două în principala competiţie a Festivalului, Sieranevada de Cristi Puiu şi Bacalaureat de Cristian Mungiu, un alt lung metraj, Câini de Bogdan Mirică, în secţiunea „Un certain regard”, şi două scurt metraje, 4:15 P.M. Sfârşitul lumii de Cătălin Rotaru şi Gabi Virginia Sarga, în competiţia scurt metrajelor şi Toate fluviile curg în mare de Alexandru Badea în secţiunea „Cinéfondation”(două dintre aceste filme au fost prezente şi în palmares).

Din punctul meu de vedere, filmul românesc al anului 2016 rămâne Sieranevada de Cristi Puiu, aşadar regizorul care a stat la baza Noului Cinema Românesc, îndeosebi prin filmul Moartea domnului Lăzărescu, continuă să domine, calitativ, producţia cinematografică românească, performanţa sa artistică depăşind, net, toate celelalte tentative ale confraţilor. Repet, din punctul meu de vedere (chiar dacă juraţii de la Cannes au avut altă părere), Sieranevada, acest superb “portret de familie în interior”, este un film perfect, pe drept cuvânt propus de ţara noastră în competiţia pentru Premiile Oscar ale anului. Acţiunea propriuzisă nu depăşeşte împrejurările unui parastas, dar în acest spaţiu comemorativ încap drame şi lacrimi, dure ciocniri de mentalităţi, explozii sentimentale, hohote de râs, victorii şi înfrângeri, încap oameni de tot felul, un medic blazat, o nevastă isterică, o soră certăreaţă, o mătuşă cu nostalgii comuniste, o femeie bătută şi înşelată de soţ, o adolescentă rebelă, o văduvă suferindă, un moş libidinos, un preot descurcăreţ… Filmul lui Cristi Puiu este, practic, nu numai portretul unei familii contemporane, ci portretul moral, filosofic al unei întregi societăţi. Performanţele interpretatrive ale filmului sunt, deasemenea, performante: reţinem, în primul rând, profilul Cătălinei Moga din maşina de la începutul şi sfârşitul filmului, dar şi trăirile lui Mimi Brănescu, Bogdan Dumitrache, Andi Vasluianu, Tatiana Iekel (pe care ne-am bucurat s-o reîntâlnim pe ecran), Dana Dogaru, Ioana Crăciunescu, Ana Ciontea, Sorin Medeleni în roluri bine şi atent particularizate… Nu numai prin premiul de regie obţinut la Cannes, Cristian Mungiu se situează şi el în prima linie valorică a anului cinematografic românesc, cu filmul său Bacalaureat, o altă pertinentă radiografie a societăţii româneşti contemporane, efectuată prin prisma portretului moral al unui medic dispus să recurgă la tot felul de compromisuri şi subterfugii pentru asigurarea succesului şcolar al fiicei sale, protagoniştii filmului fiind Adrian Titieni (tatăl, medic) şi Maria Drăguş (fiica), într-o distribuţie iureproşabilă, din care mai fac parte, printre alţii, Lia Bugnar şi Vlad Ivanov. Rămânând printre filmele selecţiei de la Cannes, să consemnăm şi apariţia unui „nou val” al Noului Cinema Românesc, odată cu filmul Câini de Bogdan Mirică (distins la Cannes cu Premiul FIPRESCI), un puternic film social, cu Dragoş Bucur, Vlad Ivanov, Gheorghe Visu în roluri exemplare. De fapt, cineaştii Noului Cinema Românesc s-au făcut simţiţi din primele luni ale anului, când au apărut pe ecrane două filme de mare originalitate, Orizont de Marian Crişan şi Miracolul din Tekir de Ruxandra Zenide. Primul este o adaptare la realităţi contemporane a nuvelei clasice „La moara cu noroc” de Ioan Slavici, după care regizorul Victor Iliu a realizat în 1957 filmul (deasemenea clasic) Moara cu noroc (indirect, filmul de azi este şi un omagiu adus filmului de altădată). Cel de al doilea film amintit este tot o incursiune în lumea rurală (ca şi superbul lung metraj de debut al Ruxandrei Zenide Ryna) numai că acum eroina principală nu mai este o adolescentă băieţoasă, ci este o femeie matură (aceeaşi mununată Dorotheea Petre), care are de înfruntat superstiţii şi norme sociale ostile. De fapt, regizorii Noului Cinema Românesc au fost activi pe tot parcursul anului cinematografic. Adrian Sitaru, de pildă, chiar cu două filme, întâi Ilegitim, povestea unei iubiri incestuoase între doi fraţi (interpretaţi de Alina Grigore şi Robi Urs, tatăl lor fiind actorul fetiş al lui Adrian Sitaru, Adrian Titieni, într-unul din cele vreo trei roluri ale sale de medic pe care le-a interpretat în anul cinematografic), o poveste tratată cu un remarcabil simţ al măsurii şi cu multă sensibilitate, şi apoi Fixeur, o dramă realistă care denunţă traficul de minore exploatate în reţelele internaţionale de prostituţie, personaj principal fiind un tânăr jurnalist, Radu (Tudor Aron Istodor). Şi regizorul Cătălin Mitulescu a lansat un lung metraj nou pe piaţă, este vorba despre filmul Dincolo de calea ferată, povestea realistă, cu happy-end, a unui cuplu în stare de derută (Alexandru Potocean şi Ada Condeescu). La rândul lui, regizorul Nap Toader (care se numea Napoleon Helmis pe când debuta cu filmul Italiencele) a avut în 2016 o premieră marcantă, filmul 03 ByPass,, povestea cu subtext moral a unei echipe de ambulanţieri alcătuită dintr-un medic, un asistent şi un şofer (Medeea Marinescu, Alexandru Potocean, Gabriel Spahiu). Radu Jude a revenit şI el pe ecrane, cu filmul Inimi cicatrizate, pornind de la un volum memorialistic şI testamentar al poetului şi prozatorului Marcel Blecher, apărut în 1937 (Blecher a murit în 1938), filmul sensibil şi aspru al unei morţi anunţate, cu un actor tânăr şi convingător, Lucian Teodor Rus, în rolul ilustrului scriitor evocat, condamnat la moarte de o boală incurabilă.

În ton cu filmele care l-au lansat şi l-au impus, noul film al regizorului Igor Cobileanski, Afacerea Est, în care joacă Ion Sapdaru şi Constantin Puşcaşu, vorbeşte inspirat despre realităţi româneşti şi basarabene, alegându-şi personaje representative şi situaţii antrenante. Dintre regizorii tineri, adeziunea criticii şi a publicului (ce plăcută coincidenţă!) a mers către Paul Negoescu şi filmul său Două lozuri, practic un remake cinematografic caragialean, o comedie plăcută şi dezinvoltă, cu trei amici, Dinel, Sile şi Pompiliu (alias Dorian Boguţă, Dragoş Bucur şi Alexandru Papadopol), porniţi în căutarea unui bilet de loterie câştigător rătăcit pe undeva. Mai puţin inspirată a fost regizoarea Cristina Iacob în # Selfie 69, unde cele trei fete din filmul de success anterior (Crina Semciuc, Olimpia Melinte, Flavia Hojdu) se angrenează într-o întrecere, să vadă cine se mărită prima în trei zile. Un film incert a realizat şi Adrian Popovici, Femeia cu cravată neagră, chiar dacă în intrigă este inclus şi un tablou celebru (sau tocmai de aceea), şi chiar dacă acţiunea se desfăşoară pe ruta Bucureşti-Chişinău. Nici Catrinel Dănăiaţă nu a convins pe de-a-ntregul cu filmul său Dublu, chiar dacă sunt câţiva interpreţi vizibili în film, Maria Dinulescu, Dorian Boguţă, Bogdan Dumitrache. Tulburi au fost şi cele două filme realizate de Iura Luncaşu, Tudo, povestea unui medic care porneşte în căutarea unei fete rătăcite prin munţi, şi Minte-mă frumos în Centrul Vechi, o dramoletă sentimentală, din care n-am reţinut decât savuroasa compoziţie interpretativă a actriţei Coca Bloos în rolul unui critic de teatru original.

Anul 2016 a fost mai sărac în premiere ale vechilor generaţii de cineaşti. Abia către sfârşitul anului au apărut câteva filme care merită să fie luate în seamă. Întâi, Întoarcerea magilor de Ioan Cărmăzan, un film tandru şi tonic a cărui acţiune se petrece într-un sat patriarhal de la margine de lume, Roua, iar personajul central este o doctoriţă, Paula (Ana Maria Carablais), o femeie greu încercată de viaţă, care, după ce-şi pierde soţul şi băiatul într-un groaznic accident de maşină, adoptă o fetiţă orfană şi încearcă să-şi refacă viaţa, integrându-se în lumea comunei şi exercitându-şi meseria cu pricepere şi devotement, pentru ca, în final, să trăiască o adevărată clipă de graţie, o binemeritată minune. Mai joacă în film, printre alţii, Mihai Mălaimare, Camelia Varga, Nicodim Ungureanu şi Valentin Popescu. Dar filmul de apogeu al anului cinematografic românesc a fost acela al regizorului Nae Caranfil 6,9 pe scara Richter, povestea pasionantă a unui tânăr, Tony, care are obsesia marelui cutremur şi locuieşte într-un bloc cu bulină roşie, dar problemele lui de viaţă sunt şi ele complicate, cutremurate, este actor de teatru şi are un rol complicat într-un musical (este chiar Orfeu, în dialog cu Euridice!), nevasta lui, Kitty, este teribil de geloasă, şi, colac peste pupăză, în viaţa lui re-apare tatăl său, Daddy, după decenii de absenţă. Laurenţiu Bănescu este Tony, Maria Obretin este Kitty, Teodor Corban este Daddy… Anul cinematografic românesc se încheie, aşadar, la nivel artistic înalt, cu un film în „stil Caranfil”…

Fără a rememora toate documentarele cinematografice româneşti ale anului cinematografic românesc, vreau să reţin câteva titluri care, din punctul meu de vedere, se înscriu printre cele mai valoroase filme ale anului. Aş începe cu documentarul de lung metraj Aliyah DaDa de Oana Giurgiu, o istorie adevărată şi bine documentată a evreilor din România, aş continua cu filmul De la faimoşii Manakia la „Nu sunt faimos” de Toma Enache, un adevărat manifest aromân, n-aş omite din discuţie filmul Camera obscură de Gheorghe Preda, o istorie subiectivă şI sentimentală a cineclubismului românesc (în care mă regăsesc şi eu, ca vechi combatant pe fronturile cinematografului amator), şi n-aş omite nici documentarul eseistic Cinéma, mon amour, un film despre un cinematograf care se încăpăţânează să trăiască într-o epocă în care cinematografele mor…

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Recomandați articolul în rețelele sociale:

Despre Calin Caliman

Calin Caliman, critic de film, ziarist, născut la Braşov în data de 17 mai 1935. Absolvent al Facultăţii de Filosofie, Universitatea din Bucureşti (1957), apoi al IATC „I.L. Caragiale”, secţia teatrologie – filmologie. Din anul 1959, redactor la revista Contemporanul, [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest