Contemporanul » Polemice » Horia Pătraşcu: Demonizarea uriaşilor culturii

Horia Pătraşcu: Demonizarea uriaşilor culturii

Mari scriitori români trebuie să fie „epuraţi”, încă o dată, pe motive politice, din cultura română. Căci acelaşi motiv – publicarea unor texte prohitleriste – care astăzi stă la baza asasinării operei lui Vintilă Horia de către acest grup intelectual organizat poate sta mâine la baza arderii în piaţa publică a operei lui Emil Cioran, Mircea Eliade şi a altor vârfuri ale culturii române.

O scrisoare adresată liderilor PNL, semnată de iluştri reprezentanţi ai societăţii civile, prin care se cere retragerea propunerii Oanei Stănciulescu ca membru în Consiliul de Administraţie al TVR este, după ştiinţa mea, primul text în care numele şi opera unor scriitori români sunt stigmVintila-Horiaatizate în mod explicit de către alţi scriitori, critici, istorici români contemporani în principal în baza unor condamnări suferite de aceştia în timpul regimului comunist. Până acum o asemenea ameninţare plutea în aer şi era vehiculată de oameni mai mult sau mai puţin avizaţi – reporteri, realizatori de televiziune, jurnalişti etc. Astăzi însă vedem cum intelectuali de frunte ai naţiei transformă această ameninţare într-⁠o realitate ruşinoasă, infamantă: ei aleg să calce în picioare şi să ardă în piaţa publică operele unor mari scriitori români pentru nişte adeziuni şi texte politice cu iz de aliment alterat. Să-⁠l reduci pe Vintilă Horia la statutul de „cunoscut ca prohitlerist” este ca şi cum ai spune că Aristotel a fost un nenorocit de stăpânitor de sclavi. Dar asta înseamnă ori să ai minte puţină ori să fii de o rea-⁠voinţă ce atinge ticăloşia. Cum de minte puţină nu poate fi vorba…

Las deoparte faptul că pentru o miză atât de mică – îndepărtarea doamnei Oana Stănciulescu de postul de membru al CA al TVR – folosirea unor nume precum Radu Gyr sau Vintilă Horia seamănă cu pornirea artileriei grele pentru alungarea unei musculiţe. Nu m-⁠ar mira însă ca intenţia să fie alta: folosirea propunerii Oanei Stănciulescu ca membru al CA al TVR drept pretext pentru acreditarea ideii de care lumea se temea de mult timp, mai exact de când cu introducerea legii 217 (concepută de Crin Antonescu şi Alexandru Florian), supranumită „legea antilegionară”: aceea că mari scriitori români trebuie să fie „epuraţi”, încă o dată, pe motive politice, din cultura română. Căci acelaşi motiv – publicarea unor texte prohitleriste – care astăzi stă la baza asasinării operei lui Vintilă Horia de către acest grup intelectual organizat poate sta mâine la baza arderii în piaţa publică a operei lui Emil Cioran, Mircea Eliade şi a altor vârfuri ale culturii române.

Nu am nici un reproş să-⁠i fac lui Alexandru Florian care îşi face treaba lui cu legile „anti-⁠an­tisemite”, menirea lui e să păstreze memoria Holocaustului – şi o va face cum se pricepe mai bine pentru că de asta e plătit. În acest scop el va căuta mereu combustibil nou, dovezi, fotografii, mărturii incendiare etc. etc. şi e foarte bine că e aşa. Dar, oricât de onorabile ar fi intenţiile domnului Florian, domnia sa poate să greşească în mod principial deoarece dumnealui acţionează în virtutea unui singur criteriu: ai fost adept al mişcării legionare, ai scris texte antisemite, l-⁠ai lăudat pe Hitler? Dacă răspunsul este da, domnul Florian nu mai are ce şi de ce să judece: harşt cu tine la groapa de gunoi a istoriei! În faţa unei asemenea tendinţe de exterminare memorială se impune o reacţie sănătoasă, critică, de introducere a unor nuanţe – a căror ignorare intră în fişa postului domnului Florian. Şi aici trebuie să intervină intelectualii – istoricii, filosofii, politologii, antropologii, scri-itorii, filologii, criticii literari – care să explice, să pună în context, să judece la rece participarea numiţilor scriitori la mişcarea de extremă dreapta a acelor vremuri şi să evalueze consecinţele practice pe care această implicare le-⁠a avut sau le-⁠ar fi putut avea în săvârşirea de crime contra umanităţii. Şi, eventual, să stabilească vinovăţia sau nevinovăţia lor, a scriitorilor, pe bază de documente, fapte. În loc de asta ce face grupul de intelectuali inflamaţi – în frunte cu Liviu Antonesei, Zoe Petre, Carmen Muşat (şefa unui prestigios ziar cultural) – ghidaţi de înalte „prinţipuri”, probabil ca să dea bine în ochii Europii? Pur şi simplu se raliază monoideismului domnului Florian şi aplică acelaşi unic criteriu: ai scris texte cu iz antisemit – harşt cu tine la camera de gazare a istoriei!

Dacă pe domnul Florian îl înţeleg, pe ceilalţi semnatari ai protestului nu-⁠i mai înţeleg. Sau îi înţeleg numai într-⁠un anumit sens, care ţine de o motivaţie psihologică absconsă, tenebroasă şi ruşinoasă. Domnii Antonesei, doamna Petre, doamna Muşat – sunt oameni de frunte ai culturii noastre actuale, e foarte adevărat. Dar ce sunt ei pe lângă un Mircea Eliade, Emil Cioran, Vintilă Horia, Mircea Vulcănescu, Constantin Noica? E nevoie să o spun mai explicit? Ei bine, nici unul dintre aceşti domni şi doamne nu au confirmat la nivel mare, nici unul nu joacă la categoria grea. Au trecut anii, au sperat şi ei poate că vor intra în rândul „marilor” oameni de cultură. Dar, ce să-⁠i faci, geniu ai sau nu, oricât te-⁠ai strădui nu-⁠l poţi produce nici în sute de ani de muncă, nici cu milioane de fişe de lectură. Or, aceşti oameni înţeleg într-⁠un final cu durere – că deşi au muncit cinstit, deşi şi-⁠au făcut datoria – nu au geniu, nu se pot compara cu „marii”, cu „greii”, cu cei care au confirmat la scară europeană, la scară mondială, cu cei ale căror nume fac cultura română cunoscută pe globul pământesc. S-⁠au abţinut atâta timp, dar acum, deja trecuţi de vârsta la care(-⁠şi) mai pot produce surprize, reacţia se produce – aşa cum s-⁠a produs de sute, de mii de ori în istoria umanităţii – o reacţie care se poate numi „demonizarea uriaşilor”! În acest tip de reacţie diferenţa pe care o aduce geniul în lume este explicată prin colaborarea directă cu Diavolul. Judecata: e mare pentru că a semnat pactul cu Diavolul a devenit astăzi „nu e mare pentru că a semnat pactul cu Diavolul”. În felul acesta spiritele medii s-⁠au liniştit şi pot arde pe rug geniile, cărţile, iar ele pot să se pretindă – deşi n-⁠au făcut nimic, doar pentru că nu au făcut nimic! (nici nu puteau face ceva pentru că nu au trăit în acele vremuri) – exemple de moralitate şi de conduită. Aceiaşi oameni (intelectuali!) care astăzi ard cărţile unui Vintilă Horia i-⁠ar fi trimis în alte vremuri pe Socrate, pe Bruno la moarte.

Desigur că sunt anumite texte care nu fac cinste autorilor lor. Dar de aici până la a spune că autorii înşişi trebuie să fie interzişi este o diferenţă de la cer la pământ. Am scris şi eu la un moment dat un text critic la adresa lui Emil Cioran, dezamăgit fiind de opţiunile sale politice. Faptul că Cioran este un gigant nu trebuie să ne facă să închidem ochii asupra acestor bube „politice”. (Le putem critica, regreta, condamna.) Dar a proceda invers – a reduce toată opera, toată munca, tot geniul său la acele „bube” înseamnă să accepţi să te transformi în îngrăşământ natural al culturii (în sens agricol) de ticăloşie.

Incoerenţa legii 217 este uluitoare: prin prevederile sale legitimează un regim condamnat drept criminal. E vorba de regimul comunist. A te referi la hotărârile (luate sub cele mai negre auspicii staliniste) prin care anumiţi intelectuali au fost condamnaţi ca criminali de război –– ca la nişte hotărâri juste înseamnă a încălca însuşi spiritul legii! Iată o lege paradoxală a cărei aplicare este echivalentă cu încălcarea ei. Numai redeschiderea acelor procese într-⁠un regim democratic poate asigura o justă repunere pe rol a cazurilor respective! Dar, din motive greu de înţeles, această redeschidere este amânată deşi, de fapt şi de drept, toate hotărârile date în timpul regimului comunist de instanţele româneşti în procesele politice ar trebui să fie nule – cu atât mai mult cu cât regimul comunist a fost condamnat în România la cel mai înalt nivel. Raportul care a stat la baza condamnării comunismului de către expreşedintele Băsescu a fost semnat de Vladimir Tismăneanu – cel care semnează scrisoarea de protest la care m-⁠am referit mai sus, care apără legea 217, deci, care recunoaşte implicit legitimitatea unui regim condamnat explicit drept criminal (chiar de către el însuşi).

În afara acestor procese, un alt proces ar trebui anulat şi redeschis – procesul soţilor Ceauşescu. Acuzaţiile în baza cărora au fost condamnaţi la moarte sunt atât de grosolan false, încât te apucă râsul dacă le citeşti: „Genocid, încercarea de a fugi din ţară, subminarea economiei naţionale”. A le cere oamenilor să nu promoveze cultul Ceauşeştilor pe baza acestor acuzaţii – este de un ridicol infinit! Cultul lui Ceauşescu poate fi interzis (ca şi când ar exista un risc major să apară cultul lui Ceauşescu…) pe cu totul şi cu totul alte motive, unele cu mult mai întemeiate şi mai realiste. Până atunci ne aflăm în plin absurd.

Nu cred, de asemenea, că cuvintele pot fi considerate la acelaşi nivel cu faptele. Oricât de greşite ar fi nişte idei, oricât de discutabile ar fi nişte adeziuni politice, totuşi ideea rămâne idee – legătura ei cu faptele este greu, dacă nu imposibil de dovedit. Cu alte cuvinte, nu cred că dacă cineva îl laudă la un moment dat pe Hitler este vinovat de crime împotriva umanităţii. Nu ai cum să crezi – decât dacă eşti decerebrat sau ticălos – că prin panegiricul pe care Emil Cioran i-⁠l închină lui Zelea Codreanu, acesta devine coleg de crime cu ucigaşii în fapt.

Pe de altă parte, legea care impune cu forţa, sub ameninţarea puşcăriei acceptarea fără discuţie a unei certitudini este o lege abuzivă şi nedreaptă care încalcă principiile democratice. Într-⁠o societate în care se discută fără nicio problemă îndreptăţirea pedofiliei, zoofiliei, euthanasiei, incestului, torturii, clonării umane – să interzici orice discuţie asupra unei afirmaţii decretată infailibilă – este, o spun cât se poate de răspicat, chiar în dauna acelei afirmaţii. O afirmaţie declarată – prin lege – drept absolut universală şi incontestabilă este o dogmă, mai ales când discutarea ei se sancţionează penal. Iar oamenii au oroare de dogme. Adevărul viu al Holocaustului are mult de pierdut din cauza acestei dogme a holocaustului.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Recomandați articolul în rețelele sociale:

Despre Conte

Revista Contemporanul, infiintata in 1981, este o publicatie nationala de cultura, politica si stiinta, in paginile careia se gasesc cele mai proaspete stiri privind evenimentele culturale, sociale si politice din Romania si din strainatate. De asemenea, veti fi la curent [...]

Vezi descriere completă

  1. ioan@albescu.ro'

    În epoca celor mai mizerabile compromisuri, a lașităților și a ipocriziei fără margini, a lipsei de principii, a lăcomiei patologice, intransigența exacerbată a unor intelectuali față de unele valori ale culturii noastre în numele antisemitismului și al antihitlerismului este de-a dreptul penibilă. Și cine mă rog frumos ridică piatra…. Îl admir pe dl Pătrașcu pentru curaj și realism. După unii, a greși este neomenește.. Dimpotrivă, marile, uriașele inteligențe, marile și giganticele talente sunt în stare și de mari prostii și greșeli, pe măsura staturii lor de mari personalități! Asta însă nu ne permite să le anulăm marile lor realizări!

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest